luni, 20 iunie 2011

Victor si monarhia

Victor Ciorbea, cel mai slab prim-ministru din istoria Romaniei, a preluat PNTCD. Unul dintre cei 15000 de "specialisti" care au dăramat economia romanească, ce credeti că isi doreste acum? Organizarea unui referendum pe tema monarhiei constituţionale, "forma istorică naturală“ potrivită României, care ar putea fi reinstaurată, conform ţărăniştilor, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială, prin aceeaşi revizuire a Constituţiei. Feriti-va, "scheletii" din dulapul PNTCD au iesit la plimbare!

Nicolae Nicu zicea pe blogul sau: "În coteria acestei bande de ticăloşi, trădători de Patrie, se lucrează minuţios la pregătirea restauraţiei monarhice. Cum, pe matusalemicul Mihai nici familia personală nu mai poate miza din motive evidente, toţi ăştia ingineresc o cale de abrogare a legii salice, ceea ce le-ar permite întronarea în simplă ordine succesorală a descendenţilor cuplului Mihai şi Anna Bourbon Cohen-Zollern. În cazul de faţă, jocurile politice se fac, desigur, în favoarea Margaritei, prima născută, şi a consortului ei, Radu Duda. Ea în vîrstă de 62 de cotolani, el de 51 (cam naşpa combinaţia!), cununaţi în 1996...

Acum, proiectul destructurării României prin restauraţia monarhică a ajuns, precum vedem, în etapa punerii pe tapet a regionalizării ei, care nu e decît antecamera federalizării, graniţa dintre a fi sau a nu (mai) fi. Se militează deschis pentru „independenţa Ţinutului Secuiesc” (apropo de... Charles, clăpăugul!), ţinut care, vezi Doamne, „nu e România”, spun rezidenţii maghiari din, aţi ghicit, Londra..! Londra, vizitată cu cîteva zile înainte de Traian Băsescu. Ce coincidenţă! Tot Londra, aşadar...

Închei, punîndu-vă o întrebare. Nu ştiu cît de retorică. Nu vi se pare că lucrurile sînt împinse voit spre dezastrul naţional, spre falimentul regimului, al Preşedinţiei, al Republicii, al României însăşi, înadins pentru ca soluţia „inevitabilă, salvatoare” a renunţării complice la toate aceste „ineficiente şi păguboase” structuri şi instituţii statale republicane româneşti, în favoarea restauraţiei monarhice de sorginte străină, „să fie văzută”, dacă nu chiar „cerută”, în disperare de cauză, de poporul însuşi?"

Si chiar ii dau dreptate.

3 comentarii:

anca spunea...

toata nebunia asta cu "monarhia,salveaza Rromania",a inceput odata cu "nunta secolului"(!!!!!) brusc,subit si dintr-o data i-a apucat pe unii monarhita! inclusiv pe fanii penelisti,a fost o isterie inclusiv pe siteurile de socializare!
daaa,abia astept sa vad duda inscaunata ca rege :)))))))))

Ion de la Chiuiesti spunea...

Da anca, o sa ne luam bilete in fata la inscaunare. Numa' sa ne lase cu oua!

anca spunea...

"logistica" o asigur eu (daca ne lasa ) :))))))

Mediafax