Nu cadea tu steaua mea suptire,
Prapadind manunchi de raze reci,
Caci acolo'n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.
Luminezi prin stepe si prin vremuri,
Umplând pacea câmpului, spre zori,
Sufletul de friguri mi-l cutremuri
Ca strigarea dusilor cocori.
Inaltându-si crestetul de sfânta
Peste culmi si crânguri si taceri,
Aud iar cum nu stiu cine cânta
Despre toate câte-au fost mai ieri.
Toamna asta 'n aur îmbracata,
Din acesti mesteceni fara chip,
Dupa cei ce am iubit odata
Plânge 'ncet cu frunze pe nisip.
Stiu, ah stiu! Curând- curând în seara
Si din vina nimanui, mereu,
Subt grilaj de schija funerara
Trebui- va ca sa zac si eu...
Se va stinge flacara din vatra,
Inima întoarce- se- va' n praf,
Buni prieteni îmi vor pune-o piatra
Si-or rima un vesel epitaf.
Dar privind tristetea si mormântul,
Pentru mine-as scri, definitiv:
Si-a iubit el tara si pamântul,
Cum iubeste crâsma un betiv.
Azi mi-au picat in mana, dupa mult timp, poezii. Printre autori, Esenin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu