sâmbătă, 27 decembrie 2008

Carnagiu continua. Aviatia israeliana a atacat tinte din Gaza: cel putin 120 de morti

Aviatia israeliana a atacat, sambata, zeci de tinte din Gaza apartinand miscarii Hamas, intr-o serie de raiduri succesive care au provocat moartea a cel putin 120 de persoane, transmite Associated Press. Oficiali palestinieni au declarat ca peste 250 de oameni au fost raniti in cursul atacurilor, iar alte persoane sunt inca prinse sub daramaturi. Israelul a amenintat zilele trecute ca va "raspunde adecvat" atacurilor cu rachete lansate din Gaza inspre orasele israeliene. Vezi tot articolul.

Pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi


S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit". Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.

Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: "L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii" şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Vezi predica Pr. Nicolae Tanase

Mesajul lui Ahmadinejad de Craciun


Excelent mesajul presedintelui Iranului, Mahmud Ahmadinejad, adresat de Craciun poporului iranian si lumii. "Daca Hristos ar fi fost astazi pe pamant, fara indoiala ca El s-ar fi aliat cu oamenii de rand, in opozitie cu puterile agresive, dusmanoase si expansioniste... Daca Hristos ar fi fost astazi pe pamant, fara indoiala ca El ar fi inaltat steagul justitiei si dragostei pentru umanitate, pentru a se opune atatatorilor de razboaie, ocupantilor, teroristilor si agresorilor din intreaga lume".

SUA: Razboiul impotriva terorismului va depasi in curand un trilion de dolari


Razboiul impotriva terorismului, pe care Administratia Bush l-a declansat imediat dupa atentatele din 11 septembrie 2001, va depasi in curand suma de un trilion de dolari (1.000 de miliarde), potrivit unor rapoarte independente, citate de Time. Documentele indica faptul ca granita de un trilion de dolari va fi depasita in primele saptamani dupa preluarea mandatului de catre presedintele ales Barack Obama, in ianuarie 2009.

Rapoartele arata faptul ca razboiul impotriva terorismului este de patru ori mai costisitor decat Primul Razboi Mondial si de 10 ori mai scump decat Razboiul din Golf din 1991 (90% dintre costurile acestuia au fost, de altfel, acoperite de aliatii SUA).

Razboiul declansat de Administratia George W. Bush impotriva terorismului va costa chiar mai mult decat conflinctele din Vietnam si Correa luate impreuna. Cel mai scump razboi la care au participat Statele Unite ramane cel de-al Doilea Razboi Mondial, ale carui costuri au depasit 3.5 trilioane de dolari.

Potrivit informatiilor publicate de Center for Strategic and Budgetary Assessments (CSBA), cheltuielile pentru un singur soldat american in Afganistan se apropie de 775.000 de dolari anual, ceea ce reprezinta de trei ori mai mult decat in oricare conflict recent purtat de fortele SUA.

Alaturi de CSBA, Government Accounting Office (GAO) si Congressional Research Service (CRS) au precizat faptul ca trilionul de dolari nu include costurile cu ingrijirile medicale oferite miilor de soldati raniti si nici dobanzile la fondurile de miliarde de dolari imprumutate de Guvernul american pentru a finanta razboiul.


Aproape 1.7 trilioane de dolari, pana in 2018

Potrivit CSBA, pana in acest moment, razboiul a costat SUA 904 miliarde de dolari (687 de miliarde de dolari in Irak, 184 miliarde de dolari in Afganistan si 33 de miliarde de dolari pentru securitatea interna), in timp ce GAO sustine ca Pentagonul a cheltuit 808 miliarde de dolari pana in septembrie 2008. CRS pune pretul razboiului la 864 miliarde de dolari, fara insa a lua in calcul inflatia.

Pana in 2018, in functie de de numarul soldatilor americani stationati in Afganistan si Irak, costul total al conflictelor se va situa intre 1.3 si 1.7 trilioane de dolari, dobanda banilor imprumutati urmand sa fie de 600 de miliarde de dolari.

Aceste cheltuieli, scrie Time, "palesc in comparatie cu pretul platit de aproape 5000 de soldati care au murit in tmpul conflictelor - fara a mentiona ranitii - si de familiile tuturor victimelor." Publicatia noteaza ca presedintele Bush insista ca sacrificiul militarilor precum si cheltuielile uriase ale razboiului impotriva terorismului au impiedicat repetarea evenimentelor din 11 septembrie 2001. "Nu ne putem permite sa asteptam ca teroristii sa atace din nou", a declarat Bush saptamana trecuta in fata cadetilor de la Army War College, adaugand: "am lansat o campanie la nivel global pentru a lupta impotriva teroristilor in afara granitelor noastre, pentru a le distruge retelele, a le taia fondurile, pentru a le gasi liderii si a-i aduce in fata justitiei".

Sursa:Hotnews

Nota blog: Sigur ca acest asa zis razboi este o mare frauda pe care o achita poporul american si celelalte popoare implicate, inclusiv noi romanii. Banii intra in buzunarele private ale industriei de razboi, contractorilor "de serviciu" si ale conducatorilor.

luni, 22 decembrie 2008

TUTUROR BLOGGERILOR SI CITITORILOR

Bucurie multa sa fie in casele si in sufletele voastre, cu prilejul sarbatoririi Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Slavit sa fie in veci! Dumnezeu sa va intareasca trupul si credinta sa puteti marturisi Adevarul si pe Iisus!



Sa auzim de bine, dupa un foarte scurt concediu!

O, CE VESTE… UITATA! sau: UNDE ESTE HRISTOS DE CRACIUN?

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra… Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…

Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…

Vezi tot articolul, de mare actualitate, preluat de pe Razboi intru Cuvant.

“Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte"


"Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: “iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan“. Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană. Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce."

Parintele Arsenie Boca

duminică, 21 decembrie 2008

Miron Mitrea - Manivela vrea sa rupa gaturi

Mitrea Manivela a tradat o cariera a la Jimmy Hoffa(mai putin puscaria si disparitia, inca), cumparat fiind de politicienii PDSR si rasplatit cu functii in acest partid. Mai precis, Adrian Nastase a fost cel care i-a indrumat pasii in domeniul asta curvesc si murdar. In prezent, soferasul nostru este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, intr-un dosar inaintat deja justitiei. Bineinteles, el isi afirma cu tarie nevinovatia si se ascunde sub scutul imunitatii parlamentare. Acum, vrea putere totala in PSD, nu-i mai ajunge plapuma. Vrea sa rupa gatul lui Hrebenciuc, a lui Geoana si a oricarui obstacol care ii va obtura ascensiunea. Deocamdata Hrebenciuc a dovedit ca e pe p..icioarele lui si nu a putut fi clintit. Geoana la fel. Dar omul promite ca persevereaza, si ataca, iar ataca. Vezi aici un articol in care-si descrie visele de cucerire prin intermediul unei inregistrari surpriza.

Politicieni cu dosar penal s-au instalat in fotoliile Parlamentului

Alegerile uninominale pentru Parlamentul Romaniei din 2008 au propulsat in fotoliile de demnitari persoane urmarite penal sau chiar trimise in judecata. Daca in Guvern nu avem oficial persoane cercetate penal, cele vizate de anchetele DNA se afla fara probleme in Parlament. Citeste intreaga pleiada de suspecti si invinuiti pe Frontnews.

Incident regretabil la comemorarea Eroilor Revolutiei


Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost primit cu ostilitate, duminică, la comemorarea eroilor Revoluţiei care s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, cei prezenţi aruncând cu monede în fostul şef al statului. Ion Iliescu a venit, duminică dimineaţă, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei pentru a depune o coroană de flori, moment în care, din mulţime, au început vociferări şi unii dintre cei prezenţi au aruncat cu monede în direcţia fostului preşedinte, au relatat posturile de televiziune, care au prezentat şi imagini de la incident. Unii dintre cei prezenţi au scandat "Iliescu, judecat, pentru sângele vărsat". Acesta a fost apărat de personalul de protecţie de la SPP şi s-a retras spre maşina sa, după care a părăsit Cimitirul Eroilor Revoluţiei.Unul dintre participanţii la comemorare, intervievat de Realitatea TV, a spus că manifestările de ostilitate au fost determinate de faptul că Ion Iliescu ar fi vrut să ţină un discurs celor prezenţi la eveniment. Duminică au fost depuse coroane de flori la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, în cadrul acţiunilor de comemorare a 19 ani de la Revoluţia română.Mai multe asociaţii organizează, duminică, acţiuni de comemorare a celor care au murit la Revoluţia din 1989.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, precizează, duminică, într-un text postat pe blogul, că incidentul de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei a fost "un act de provocare" organizat de Teodor Mărieş şi George Costin, pe care i-a catalogat drept "simbriaşi ai diversiunilor" "Este ruşinos că un grup de elemente certate cu spiritul civic, cu morala elementară, provocatori folosiţi ca masă de manevră de unii simbriaşi ai diversiunilor de acest tip (în frunte cu Mărieş şi Costin) exploatând şi unele nemulţumiri personale ale unora dintre aceştia, s-au dedat si de această dată la acte de provocare - încercând să profereze jigniri şi să creeze o stare de încordare, total contrară spiritului care trebuie să domine astfel de manifesări, şi care îi animau pe cei mai mulţi din cei prezenţi – care au şi dezavuat acţiunea provocatoare", afirmă Iliescu pe blog, în postarea intitulată "Diversiunea din 21 decembrie 2008". El arată că este de datoria adevaraţilor revoluţionari care au participat activ la momentele cele mai importante ale Revoluţiei să dezavueze public şi să-l excludă din viaţa publică pe "impostorul" Teodor Mărieş. Este un mercenar de meserie, care nu se ştie ce profesie are şi cu ce s-a ocupat în toti aceşti ultimi 19 de ani, în afara organizării de acte provocatoare! Nu se ştie prin ce împrejurare şi-a arogat funcţia de preşedinte al Asociaţiei 21 decembrie, el nefiind participant la acţiunile de baricadă din dreptul Hotelului Intercontinental, din noaptea de 21 decembrie 1989, ai căror participanţi au fost fondatorii asociaţiei. Este un impostor care îşi permite să se afişeze şi să vorbească în numele revoluţionarilor, el neavând aceasta calitate, nefiind recunoscut ca atare de nicio asociaţie", adaugă Ion Iliescu.


Sursa: Mediafax si YouTube.

Mediafax