Se afișează postările cu eticheta dosare penale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dosare penale. Afișați toate postările

joi, 24 septembrie 2009

Udrea: demisia şi dosare penale. Rămane trasul pe nas


Comisia Udrea a dat ieri verdictul în ancheta începută în urmă cu două luni privind modul de cheltuire a banilor publici de Ministerul Turismului. Comisia cere revocarea din funcţie a ministrului Elena Udrea şi a preşedintelui ANRMAP, Cristina Trăilă. Ludovic Orban, preşedintele Comisiei, a prezentat ieri mai multe cazuri în care s-a încălcat legea şi s-a cerut începerea urmăririi penale a Elenei Udrea.( Jurnalul National)

duminică, 1 februarie 2009

Dosarul penal al lui Traian Băsescu a fost şters la comandă

Dosarul Băsescu a fost şters la comandă, susţin ziariştii de la Jurnalul Naţional. Tranzacţiile "dubioase" cu terenuri în valoare de peste 360.000 de dolari, dintre Traian Băsescu şi Costel Căşuneanu, care făceau obiectul unui dosar de spălare a banilor se pare că au dispărut din arhiva Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Motivul? Acuzatul principal a devenit preşedinte al ţării. Jurnaliştii de la Jurnalul Naţional au încercat să afle ce s-a întâmplat cu acest dosar, însă autorităţile au refuzat să dea vreo informaţie.

Chiar dacă vechile dosare ale social-democraţilor revin constant în atenţia anchetatorilor şi a opiniei publice, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu dosarele democrat-liberalilor. Şi cel mai bun exemplu este cel al liderului spiritual al Partidului Democrat Liberal, Traian Băsescu. Dosarul în care acesta a fost acuzat împreună cu Costel Căşuneanu de "spălare de bani" şi de "primire de mită" s-a făcut nevăzut imdeiat după ce Băsescu a fost ales şef al statului, susţin jurnaliştii de la Jurnalul Naţional.

Vezi continuarea

duminică, 21 decembrie 2008

Miron Mitrea - Manivela vrea sa rupa gaturi

Mitrea Manivela a tradat o cariera a la Jimmy Hoffa(mai putin puscaria si disparitia, inca), cumparat fiind de politicienii PDSR si rasplatit cu functii in acest partid. Mai precis, Adrian Nastase a fost cel care i-a indrumat pasii in domeniul asta curvesc si murdar. In prezent, soferasul nostru este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, intr-un dosar inaintat deja justitiei. Bineinteles, el isi afirma cu tarie nevinovatia si se ascunde sub scutul imunitatii parlamentare. Acum, vrea putere totala in PSD, nu-i mai ajunge plapuma. Vrea sa rupa gatul lui Hrebenciuc, a lui Geoana si a oricarui obstacol care ii va obtura ascensiunea. Deocamdata Hrebenciuc a dovedit ca e pe p..icioarele lui si nu a putut fi clintit. Geoana la fel. Dar omul promite ca persevereaza, si ataca, iar ataca. Vezi aici un articol in care-si descrie visele de cucerire prin intermediul unei inregistrari surpriza.

Mediafax