Duminica vamesului si fariseului

Astăzi, în toate lăcaşurile Bisericii Ortodoxe, se citeşte Evanghelia care conţine „Pilda Vameşului şi a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vemeşul şi fariseul s-au dus la Templu şi s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găseşte drept pe vameş, iar pe fariseu îl osândeşte. Rugăciunea vameşului este primită, dar rugăciunea fariseului nu este primită.

Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, aşa cum arată şi cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea şi făcea milostenie. Dar postul şi milostenia sunt virtuţi, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuţi, dar când se fac aşa cum vrea Dumnezeu. După cum şi în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, aşa şi cu virtutea: oricât de strălucită şi de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă şi slavă, atunci virtutea aceasta îşi pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Şi dacă cineva şi-ar împărţi toată averea în milostenii, dar nu face asta din dragoste faţă de aproapele, cu nimic nu se foloseşte (vezi I Corinteni 13, 3). Să luăm de pildă fariseul. Era milostiv. Dădea ceva peste ceea ce poruncea Legea lui Moise. Legea mozaică spunea că din roada pământului – grâu, porumb, struguri, vin, ulei – trebuia să se dea „zeciuială”, adică o zecime din recoltă (vezi Deuteronom 14, 22). Dar fariseul dădea o zecime şi din alte lucruri, pe care nu le hotăra Legea. Milostenia fariseilor era substanţială. Dar când a venit Ioan Botezătorul, le recomanda celor care se pocăiau să facă milostenie mai multă decât făceau fariseii. Zicea Ioan: „Cine are două haine, să dea una; cine are două pâini, să dea una…” (vezi Luca 3, 11). Adică: Milostenia lui Ioan ajungea la jumătate din avere. Dar Domnul nostru Iisus Hristos a mers şi mai departe şi a arătat oamenilor, care caută desăvârşirea, vârful milosteniei. Iar vârful este: „Vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor!” (Matei 19, 21). Toate pentru ceilalţi! Ameţeşti când auzi cuvântul acesta. Şi se naşte întrebarea: Poate cineva să se ridice la vârful milosteniei? Există oameni, care au împlinit acest cuvânt al lui Hristos şi au pus la dispoziţie întreaga lor avere, ca să fie miluiţi oamenii săraci şi nenorociţi. Da, au existat şi există. Un exemplu este Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care a oferit întreaga lui avere părintească pentru săraci. Dar şi mulţi alţii, bărbaţi şi femei, pe care îi amintesc Sinaxarele, au pus la dispoziţia săracilor toată averea lor. Şi astăzi există oameni, care le jertfesc pe toate pentru dragostea lui Hristos. Puţini, desigur, dar suficienţi ca să demonstreze, că vorba lui Hristos despre desăvârşire se împlineşte şi astăzi.

Din nefericire însă, cei mulţi nu numai că nu împlinesc cuvântul lui Hristos, dar îl şi batjocoresc. Sunt oameni, care îndumnezeiesc materia, adoră banul, se închină mamonei şi au o inimă învârtoşată. Sărăcia şi nenorocirea omenirii nu-i mişcă deloc. Aşa cum zice poporul: „Nu dau apă nici îngerului lor”. Dar oare nu se împlineşte cuvântul de mai sus al Înaintemergătorului Ioan, care recomandă să se dea jumătate? Din nefericire, nici acest cuvânt nu este îndeplinit de către cei mai mulţi oameni. Să dea jumătate? Şi chiar cei care strigă că trebuie să se împartă bunurile pământului, ca să aibă toţi la fel, o strigă pentru alţii. Dacă trebuie să se împartă ale lor, nu acceptă. Rămâne să vedem acum, dacă oamenii îndeplinesc ceea ce a îndeplinit fariseul. Din nefericire, creştinii de astăzi se dovedesc inferiori şi fariseului în chestiunea milosteniei. Nu dau o zecime. Ce zic? Nu dau nici o sutime, nici o miime din veniturile lor. Vreţi exemple? Într-un sat se făcea colectă pentru Crucea Roşie, care oferă multe poporului nostru. Ar fi trebuit ca în ziua colectei toţi elinii să ofere o generoasă contribuţie pentru Crucea Roşie. Aşadar, într-un mare sat, cât credeţi că a adunat colecta? O sumă foarte mică: O mie de drahme!… Dar când, în seara aceleiaşi zile, au venit în sat cântăreţe din Tesalonic şi au dansat şi au cântat, au adunat – cât credeţi? Optzeci de mii de drahme! Sume uriaşe se oferă pentru lucruri inutile şi vătămătoare. Zici că lumea are drept lozincă: „Toate pentru diavolul, nimic pentru Hristos!”

***

Aşadar, creştinii vremii noastre au rămas mult în urmă în ceea ce priveşte milostenia. Nu toate, nu jumătate, dar nici o zecime din veniturile lor nu dau la săraci. O, dacă ar fi dat o zecime din veniturile lor în fiecare an, aşa cum făcea fariseul, ce sumă uriaşă de bani s-ar fi adunat! Câţi oameni săraci n-ar fi fost ajutaţi! Câţi nefericiţi n-ar fi fost uşuraţi! Câte aşezăminte de binefacere nu s-ar fi făcut! Ne arătăm mai prejos de fariseul, care a fost osândit nu pentru că a făcut milostenie, ci pentru că a făcut-o de paradă. Iubiţii mei creştini! Acum când se deschide Triodul să-l auzim pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care ne recomandă continuu să facem milostenie. Să deschidem cele dinlăuntru ale noastre şi să ne arătăm iubitori de oameni şi milostivi. Să imităm eroic exemplele sfinţilor, care nu din prisosul lor, ci şi din lipsa lor dădeau milostenie.

† Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Ultimul tun

Traian Basescu nu poate sa plece de la conducerea Romaniei pana nu rezolva ultima sa insarcinare: Rosia Montana. Azi a declarat ca sustine acest proiect pentru ca aduce locuri de munca. Minciuna! Basescu si guvernul sau de marionete tocmai au desfiintat in ultimii ani zeci de mii de locuri de munca. Nu-i pasa de nimeni si de nimic. Rosia Montana nu va aduce Romaniei nici un ban, dupa cum nici privatizarea Petrom nu a adus nimic decat regrete. Cinismul cu care Basescu isi vinde tara este caracteristic marilor tradatori de neam, cu care acesta se confunda. 

Generalul Charles de Gaulle spunea ca in politica e necesar sa-ti tradezi ori tara ori electoratul. Si a preferat sa-i tradeze pe cei care l-au ales decat tara. In cazul lui Basescu e complet diferit. El tradeaza tot si pe toti. Mai jos de atat nu se poate!

PS. Vezi si CE NU VOR AUTORITATILE SA STITI! 

Dor de arhiereu

Astazi se implineste anul de cand ne-a parasit Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, poate cel mai iubit arhiereu din Romania. Un gand de iubire, de dor si de tristete din partea mea. E putin, dar bunul Dumnezeu va avea grija de restul.

O condamnare a lacomiei, arogantei si a tradarii de tara

Clasa politica de dupa 1989 s-a angajat intr-o cursa contracronometru a imbogatirii injuste, a acapararii de valori materiale nemeritate prin mijloace oneroase, cel mai adesea calcand pe cadavre si pe durerile oamenilor. Este si cazul lui Adrian Nastase, un om pe care lacomia si iubirea de arginti l-a smintit in asa hal, incat si-a compromis definitiv cariera politica pentru niste bunuri si foloase materiale necuvenite, desi oricand si le putea cumpara si permite, avand in vedere buna sa situatie materiala. Dar asta este doar problema minora din totalul infractiunilor lui Adrian Nastase si a clicii politice(din care nu trebuie exclus deloc Traian Basescu, fost ministru al Transporturilor pe timpul vanzarii flotei romanesti dar si a semnarii cu Banca Mondiala a memorandului prin care Romania isi asuma privatizarea companiilor energetice si bancare). Uriasa sa fapta impotriva acestui popor este cea de tradare a intereselor Romaniei. In capul listei este privatizarea frauduloasa, pe bani de nimic, a Petrom-ului, companie de frunte a tarii. Dar sa recapitulam: SNP PETROM SA deţinea inainte de privatizare: rezerve estimate la 1 miliard de barili de petrol şi 101 miliarde de mc de gaze na­turale; 30 de milioane de mp de te­ren; 13.856 de sonde petroliere, cu o producţie zilnică de 220.000 de ba­rili de petrol; o capacitate de rafinare de 8 milioane de tone de petrol anual în rafinăriile Arpechim Piteşti şi Pe­trobrazi Ploieşti; o reţea de distribuţie formată din 600 de staţii de benzină (din care 1/3 erau aduse la standarde europene), 145 de depozite, 1.540 de autocisterne rutiere, 1.470 de va­goa­ne de cale ferată, peste 15.000 km de conducte pentru transportul de petrol şi gaze naturale şi stocuri în valoare de 1.312.100.000 RON şi un nume­rar de 160.000.000 Euro(conf. Jurnalul.ro) Ba mai mult, tara noastra se obliga sa ecologizeze batalurile Petrom pentru o suma ce depaseste 400 mil. euro, in timp ce Romania incasa vreo 670 de milioane.  In tot acest timp Romania conduce in topul scumpirilor carburantilor.

Oricat incearca Nastase si aparatorii sai, dar si o buna parte a mass-media, sa insinueze ca este haituit politic, faptele sale se regasesc perfect in Codul Penal. Doar pentru privatizarea Petrom, impotriva intereselor tarii, Nastase merita sa prinda douazeci de luni de mai in puscarie, nu doar doi ani. 

PS, Un avocat apropiat PSD si care a avut acces la dosarele lui Nastase a spus ca probatoriul este "beton" si vinovatia lui Nastase evidenta, atat in "Trofeul Calitatii" cat si in dosarul "Zambaccian".

Sfintii Trei ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. - Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

***

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

sursa