Duminica Samarinencei

În Duminica a cincea după Paşti prăznuim sărbătoarea Samarinencei. Praznicul se înscrie în ciclul duminicilor de după Paşti, care îl prezintă pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, întrupat, venit în lume în căutarea omului căzut în păcat, pentru a-l ridica din această stare şi a-l repune în demnitatea cea dintâi. Până acum L-am văzut pe Hristos în mijlocul poporului iudeu, poporul ales, pe care Dumnezeu îl condusese în chip minunat în istorie. În această duminică Hristos se revelează unei femei de alt neam - unei samarinence (Ioan 4, 1-42).

Ştim că samarinenii erau urâţi, dispreţuiţi de iudei din pricină că ţineau doar o parte din Lege. Dacă iudeii îi urau pe samarineni, Hristos îi iubea. El venise în lume pentru toţi oamenii, venise să desfiinţeze barierele dintre iudei şi elini, dintre robi şi slobozi, venise să facă din întreaga umanitate un popor al lui Dumnezeu. Acesta este mesajul Duminicii Samarinencei, când îl vedem pe Hristos căutând nu un popor sau o seminţie anume, ci suflete curate, însetate de veşnicie, cărora să le potolească setea cu apele nemuririi.

Sfânta Evanghelie de la Ioan (4, 1-42), ne relatează că Mântuitorul trecând prin Samaria, fiind obosit, S-a aşezat să se odihnească lângă fântâna lui Iacov. Acolo L-a întâlnit o femeie samarineancă, venită din cetate pentru a scoate apă, femeie căreia Hristos i s-a revelat ca fiind Mesia cel prezis de profeţi. Este demn de admirat modul în care Hristos s-a descoperit femeii. El nu i-a spus dintr-o dată cine este, ci mai întâi a pregătit-o pentru a putea primi descoperirea, lucru subliniat de Sinaxarul sărbătorii care ne spune că: „Hristos, ca să nu sperie pe femeie nu-i spune despre Sine că este mai mare decât Iacob, ci aduce din nou vorba despre apă, înfăţişând mai departe cât de mai presus de toate este aceasta, devreme ce dacă bea cineva din apa aceasta, nu va înseta niciodată”. Hristos i-a deschis astfel inima femeii, făcându-o să-L recunoască drept un prooroc, să se gândească chiar la Mesia cel profeţit, şi atunci Hristos „cunoscând bunăvoinţa femeii şi că samarinenii ştiau şi ei cele cu privire la Mesia, din cărţile lui Moise şi mai ales din locul acesta „Că prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeu”, ca şi din multe altele, zice: Eu sunt Mesia!“.

Descoperirea a fost categorică. Samarineanca s-a învrednicit să audă de la Hristos ceea ce foarte puţini dintre iudei auziseră. Hristos nu ţinea cont de neam, El căuta inimi sincere, deschise, gata să-L primească. Această recunoaştere a lui Hristos de către samarineancă o cântăm la Vecernia acestei duminici, spunând: „Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, Izvorul tămăduirilor, a venit la fântână şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-mi apă să beau şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea grăind ca unui om iar nu ca unui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis: Nu am bărbat! Şi Învăţătorul a zis către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat; căci cinci ai avut şi acum pe care-l ai nu-ti este bărbat Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, striga mulţimilor, grăind: Veniţi de vedeţi pe Hristos, Carele dăruieşte lumii mare milă“.

Mărturisim şi noi că Cel ce a întâmpinat-o pe samarineancă, a fost Însuşi Ziditorul universului, minunându-ne în fata iubirii Lui de oameni. 

„Lângă fântâna lui Iacov aflând Iisus pe samarineancă, a cerut apă de la dânsa, Cel ce acopere pământul cu nori. O minune Cel ce se poartă pe heruvimi, vorbea cu o femeie desfrânată; apă cerând, Cela ce a spânzurat pământul pe ape; apă căutând, Cela ce revarsă apele izvoarelor şi lacurilor; vrând să dezlege cu adevărat pe aceea, care era vânată de luptătorul vrăşmaş şi să adape cu apa cea vie pe ceea ce era aprinsă puternic de lucruri netrebnice, ca un Indurat şi de oameni Iubitor“.

La fântână, femeia samarineancă a întâlnit pe Însuşi Ziditorul. În ceasul în care omul călcase porunca în rai, pierzându-şi demnitatea dată de Creator, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la fântână, s-a descoperit samarinencei drept Mesia, venit să-l repună pe om în demnitatea de la început.

Femeia samarineancă este şi o imagine a întregii omeniri căzute în păcat. În ceasul în care Eva călcase porunca în rai, Hristos, la fântână a dat viaţă rodului Evei: „Venit-a la izvor, în ceasul al şaselea, Izvorul minunilor, spre a aduce la viaţă pe rodul Evei; că Eva întru acest ceas a iesit din rai, din pricina amăgirii şarpelui. Deci s-a apropiat samarineanca să scoată apă, pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-mi apă să beau şi Eu te voi sătura de apa cea vie; iar înţeleapta, alergând în cetate, a vestit îndată mulţimilor, zicând: Veniţi de vedeţi pe Hristos, Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre“. Samarineanca de la fântâna lui Iacov este prezentată de slujba duminicii şi ca imagine a omenirii căzute, dar şi ca mijloc prin care Hristos voia să ajungă la noi, cei al căror chip era.

„Să ascultăm pe Ioan cel ce ne învaţă pe noi despre cinstitele taine, care s-au făcut în Samaria; cum a vorbit Domnul cu femeia, cerându-i apă, Cel ce a adunat apele întru adunările lor; Cel ce este împreună şezător pe scaun cu Tatăl şi cu Duhul. Că a venit să caute chipul Său, ca Cel ce este în veci pururea lăudat“. Revelaţia făcută femeii samarinence a constituit aşadar una din etapele lucrării de mântuire a omului, întreprinsă de Iisus Hristos. Noi cei de azi, mărturisim că toate cele făcute şi suferite de Hristos erau părţi ale lucrării Sale mântuitoare, de care noi bucurându-ne, îl lăudăm pe Pricinuitorul.

„Moarte ai primit cu trupul, lucrându-ne nouă nemurire, Mântuitorule; şi în mormânt Te-ai sălăşluit ca să ne slobozeşti pe noi din iad, înviindu-ne împreună cu Tine, Care ai pătimit ca un om şi ai înviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Slavă Ţie, Dătătorule de viaţă , Doamne, Cel ce singur eşti Iubitor de oameni“. Şi Duminica Samarinencei este prin urmare, un prilej la care îi aducem cântare Celui ce ne-a mântuit pe noi, Celui ce trecând prin Samaria, căuta mântuirea femeii samarinence şi a noastră a tuturor.

Toate lucrurile pe care le facem sau le întâmpinăm în viaţă au o anumită influentă asupra noastră. Cu cât ele sunt mai mari, mai importante, cu atât şi influenta lor asupra noastră e mai mare. O întâlnire a omului cu Dumnezeu, cu Hristos, nu poate rămâne fără urmări în viaţa omului. Ştim ce a însemnat pentru Sfinţii Apostoli, sau pentru Sfântul Toma, întâlnirea cu Hristos cel înviat. De asemenea Saul, fiind întâmpinat de Hristos pe drumul Damascului, s-a schimbat radical. La fel stau lucrurile şi cu femeia samarineancă. Era o femeie păcătoasă, dar întâlnindu-L pe Hristos şi cunoscând milostivirea Lui, a devenit alta umplându-se de cunoştinţă puterii dumnezeieşti. Condacul praznicului ne arată că pentru samarineancă întâlnirea cu Hristos a însemnat moştenirea împărăţiei veşnice: „Cu credinţă venind la fântână samarineanca, Te-a văzut pe Tine apa înţelepciunii, din care bând din destul cea pururea lăudată, a moştenit împărăţia cea de sus“. Momentul a fost hotărâtor. Întâlnirea cu Hristos a însemnat dobândirea vieţii veşnice. Viaţa însă, tinde să dea viaţă , lumina să lumineze. Femeia care a primit lumina nu poate ascunde acest dar. Lăsându-şi vasul cu apă, dădu fuga în cetate să vestească tuturor samaritenilor pe Mântuitorul. Fusese convertită la Hristos, la credinţă şi deveni totodată „misionară“, chemându-i la credinţă pe toţi cei din cetate.

„Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, pentru nespusa iconomie, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, a lăsat vadra la fântână şi alergând a spus celor din cetate: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul inimilor; oare nu este Acesta Hristos, pe care-L aşteptăm, Cel ce are mare milă ?“

Intâlnindu-L pe Hristos samarineanca „a vestit îndată mulţimilor, zicând: Veniţi de vedeţi pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre“. Cum se întâmplase şi în cazul lui Toma sau al lui Pavel, tot aşa şi acum. Pentru samarineancă întâlnirea cu Hristos, a însemnat îndeosebi două lucruri: convertire la credinţă şi misionarism. Este un prilej să ne întrebăm şi noi dacă L-am întâlnit pe Hristos. Răspunsul însă trebuie să-l dăm cu viaţa noastră.

sursa http://cbrom.de via www.monitorulsv.ro