De ce s-a Botezat Hristos?

Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o parte Ajunul Bobotezei care este zi de post.

În ziua Naşterii Domnului l-am văzut pe Hristos prunc în peşteră. Pe 1 ianuarie l-am văzut prunc de opt zile tăindu-se împrejur şi primind numele de Iisus. Şi astăzi îl vedem „bărbat desăvârşit" (Efeseni 4, 13), la vârsta de 30 de ani, venind la repejunile Iordanului să fie botezat.

În jurul botezului se nasc anumite întrebări, care cer explicaţii.

***

- O nedumerire este următoarea: Din Evanghelii cunoaştem viaţa lui Hristos. Informaţiile însă ajung până acolo când Hristos de doisprezece ani a mers la Ierusalim, s-a închinat în Templul lui Solomon, a rămas acolo trei zile şi i-a uimit pe înţelepţii lui Israel cu întrebările şi cu răspunsurile Lui. Apoi, Evangheliile tac. Există un gol. Unde a fost şi ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani? Duşmanii credinţei exploatează acest gol. Şi ce zic?! Că în această perioadă (de 18 ani) a călătorit şi s-a dus departe, în ţări diferite, şi în special în spaţiul misticismului empatic, în Indii, şi acolo a învăţat înţelepciunea pe care apoi a propovăduit-o.

Minciună! Hristos nu s-a dus nicăieri. Cum se demonstrează asta? O spune Evanghelia. Vă explic lucrul acesta şi printr-un exemplu. Eu, prin harul lui Dumnezeu, provin dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă mergeţi acolo, în satul meu, vă vor spune lucruri despre viaţa mea: că eram mic, că am mers la şcoala primară, că am mers la gimnaziu, că am mers la universitate, şi că..., şi că... Toate le ştiu. Pentru că lucrurile acestea se discută. Cunosc detaliile vieţii fiecărui consătean. Într-un sat mic a locuit şi Hristos, în Nazaret; de aceea s-a numit Nazarinean. Aşadar când s-a făcut mare, de 30 de ani, şi a propovăduit în Nazaret, ce spuneau?

- Curios lucru! Ăsta la şcoală nu s-a dus: „Cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat?" (Ioan 7, 15), că ştie atâtea lucruri?!... Compatrioţii lui, adică, mărturisesc că nu a plecat din cercul Nazaretului, ci - ce a făcut? - în această perioadă de 18 ani era acolo primul muncitor.

Să audă aceasta toţi acei părinţi ai muncii şi falşi ocrotitori care profită de muncitori. Domnul nostru Iisus Hristos a fost muncitor, cu bătături în mâini. Sărac, slujea în atelierul Sfântului Iosif ca să se întreţină pe El şi pe Sfânta Lui Maică. Există şi o icoană, care-L prezintă în atelierul tâmplăresc al părutului Său tată, ţinând în mâini un ferăstrău şi o teslă şi muncind.

Iată aşadar unde a fost Hristos de la 12 până la 30 de ani. Dacă ar fi fost în alte ţări, ar fi cunoscut-o compatrioţii Săi, dar ei mărturisesc, că nu S-a dus. De aceea sunt uimiţi, nu se pricep cum cunoaşte „carte, fără să fi învăţat".

- O altă nedumerire este următoarea: Cunoaştem că fiecare om este păcătos. Unul singur a fost fără de păcat - Hristos. Însă atunci se naşte întrebarea: Dacă este fără de păcat, de ce s-a botezat?

Răspundem:

Iisus s-a botezat pentru a Se face cunoscut oficial. Până în clipa aceea era un anonim. Nu-L cunoştea nimeni. Cine ar fi presupus că sub acel muncitor cu fierăstraie şi ciocane se ascundea Creatorul universului, Mesia cel aşteptat? Şi chiar Înainte-Mergătorului era necunoscut. Acum devine cunoscut tuturor.

Iisus s-a botezat şi pentru a se arăta Taina Sfintei Treimi. În clipa Botezului s-a arătat adevăratul Dumnezeu, care era necunoscut în toată perioada antică. Strămoşii noştri atenieni în „vestita cetate" ridicaseră un altar „Dumnezeului necunoscut" (Fapte 17, 23). Aşadar, la repejunile Iordanului S-a arătat adevăratul Dumnezeu. Cum s-a arătat? Drept Sfânta Treime. Un singur Dumnezeu - Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O taină de necuprins! Ce exemplu să aduc? Iată ceva ce n-am ştiut: când are loc diviziunea atomului, se spune că are loc emiterea a trei particule; unul este atomul şi emite trei particule. Cele trei devin nouă şi aşa mai departe; cresc potrivit progresului geometric. Este şi aceasta o imagine asemănătoare, dar orice am spune nu putem să explicăm taina cea mare. De altfel, putem oare să explicăm măcar tainele cele mai mici ale naturii? Matematicianul Einstein zice: „Înotăm în oceanul tainei". De aceea, aici, dincolo de logică şi de cele cinci simţuri, este nevoie de „al şaselea simţ", adică de credinţă. Prin credinţă ne apropiem de marea taină, iar viermii de noi, fiinţe mici şi lipsite de importanţă, ne plecăm grumazul şi zicem: Sfântă Treime, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte lumea.

Arătarea Sfintei Treimi astăzi - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. S-au deschis cerurile. S-au tulburat apele. „Iordanul s-a întors înapoi" (Psalmul 113, 3). S-a arătat un porumbel, simbol al purităţii şi al curăţiei. Şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3, 17).

Hristos s-a botezat şi pentru a se face pildă creştinilor. El însuşi nu avea nevoie de botez; noi avem nevoie de curăţia pe care o dăruieşte taina. Apa cristelniţei nu este o apă comună - dacă crezi, desigur - dacă nu crezi, e dreptul tău. Din clipa în care preotul îşi pune epitrahilul şi binecuvintează, din ceasul acela apa primeşte deja o putere făcătoare de minuni, văzută prin credinţă; în cristelniţă se îngroapă Adam cel vechi cu toate păcatele lui, iar omul iese mai alb chiar decât zăpada. Aceasta este credinţa noastră. Aşadar botezul lui Hristos s-a făcut pildă pentru noi.

- În sfârşit, încă o întrebare. Se botează omul matur, pentru că este păcătos; dar pruncii nevinovaţi de ce să se boteze? Răspuns:

- Pentru că poartă păcatul strămoşesc. Unii vor râde, auzind acestea; dar azi vine ştiinţa, psihologia, să confirme că acest lucru este adevărat. Doar că o spune cu alte cuvinte. Nu am vreme să vă vorbesc despre păcatul strămoşesc. Pe scurt, zic doar că omul, chiar născut, poartă în el sămânţa stricăciunii, sămânţa păcatului. Lucrul acesta în limbaj ştiinţific se numeşte „ereditate", şi este acceptat de toţi. Dacă însă îi zici „păcat strămoşesc" sunt deranjaţi. Aşadar, copilul are şi el o oarecare vină; şi, de aceea, are loc Botezul, ca să se şteargă vina, care provine din păcatul strămoşesc.
***



Iubiţii mei, am dezlegat câteva nedumeriri. Ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani. De ce Hristos, dacă este fără de păcat, s-a botezat la Iordan. De ce se botează şi copiii mici. Acum îmi veţi spune:

- Noi ne-am botezat, şi trebuia ca în continuare să păstrăm neîntinată haina, să nu săvârşim vreun păcat după Botez. Dar, din nefericire, şi după Sfânta Taină am căzut iarăşi şi suntem cufundaţi în păcate. Trebuie deci să deznădăjduim?

Nu, nu! De mii de ori să păcătuieşti şi să cazi, să nu deznădăjduieşti. Ridică-te din nou, deoarece există şi un alt botez, cum spun Părinţii Bisericii: este lacrima de pocăinţă şi de mărturisire. Lacrimile lui Petru, ale femeii păcătoase, lacrimile miilor care s-au pocăit.

Multe sunt lacrimile în lume. Există vreun om care să nu fi plâns? „Valea plângerii" se numeşte pământul (Psalmul 83, 6). Dar de obicei acestea sunt lacrimi deşarte, nefolositoare. Pentru că oricât ai plânge, de pildă, pentru un mort, nu poţi să-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi preţioase, lacrimi rare. Sunt lacrimile de pocăinţă. Daţi-mi, daţi-mi, păcătoşilor, o astfel de lacrimă! Această lacrimă, pe care o verşi aici pentru păcatele tale, are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în râul Iordan, devine ocean, în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Şi atunci Hristos este lăudat şi slăvit înru toţi vecii. Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Predica la Botezul Domnului a Sf. Ioan Maximovici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine.” „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea.”

Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui. Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”. Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.

Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, „pământul era nevăzut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a despărţit pământul de apă, dar astfel încât apa să rămână totuşi peste tot căci este trebuincioasă oricărei făpturi. Nici omul nu poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2). „Cerurile şi pământul erau în vechime din apă şi din apă s-au închegat, prin cuvântul lui Dumnezeu – scrie Sfântul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopită de apă şi a pierit” (II Petru 3, 5-6).

Când omul a păcătuit, el a adus mânia lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci şi asupra întregii făpturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost pus împărat al naturii. Iar când împăratul s-a făcut duşman al celuilalt împărat, atunci şi întreaga lui împărăţie a devenit o împărăţie potrivnică. Pedeapsa a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi. „Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22). Dar, făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului eliberează şi făptura din robia stricăciunii (Romani 8, 21). Această natură stricăcioasă va fi nimicită şi va fi preschimbată în cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinţă această preschimbare, pentru a pregăti natura pentru starea nestricăcioasă care va veni după Ziua cea înfricoşătoare, a venit Hristos la apele Iordanului.

Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei: „Hristos S-a arătat la Iordan, ca apele să le sfinţească” (tropar din ajunul sărbătorii), „Astăzi firea apelor se sfinţeşte” (tropar cântat în timpul mersului la Iordan). Şi, având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.

Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – aşa cum se cântă în cântările bisericeşti – care i-a înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Treime; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi întreaga făptură să primească cuvântul iertării şi pentru nestricăciune. Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe diavol în pustie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia viitoare şi Şi-a început propovăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).

Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie.

Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim patimile şi să primim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.

Bitolia (Serbia), 1928

sursa

Botezul Domnului (Boboteaza) - Predica a Pr. Calistrat Chifan

"În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit"." (Sfânta Evanghelie după Matei 3,13-17)

Pr Calistrat Chifan - Botezul Domnului