Pornind de la acest articol, am fost curios sa citesc si sa ma documentez despre diferite aspecte legate de greva foamei, o manifestare extrema de protest la care apeleaza tot felul de categorii sociale, de la puscariasi pana la luptatori pentru libertate, de la azilanti si pana la lideri sindicali, etc.
Ideea principala a acestei forme de protest este de a atrage atentia asupra doleantelor lor. Am realizat ca foarte putini din cei care intra in greva foamei doresc efectiv sa mearga pana la capat riscandu-si viata pentru idealurile lor, cum au facut-o membrii IRA, eroi martiri ai poporului irlandez pomeniti in articolul de mai sus de Dumitru Iuga, un protestatar credibil si respectabil. Multi nu intentioneaza nici o clipa sa-si puna viata in pericol, ei bazandu-se pe opinia publica si pe doctori, ba chiar pe sprijin politic(vezi cazul Teodor Maries si presiunile pe care acesta le-a exercitat mai mult sau mai putin la comanda politica).
Cazul profesoarei din Caracal aflata in a 62-a zi de greva e destul de ciudat. Aseara la Antena 3, doamna profesoara Cristina Anghel a acordat un interviu, cum dealtfel o face in fiecare zi, in care s-a declarat extrem de fericita sustinand ca se simte foarte bine. Discursul vioi si cursiv, vocea vesela a profesoarei, dar si istoricul acestui tip de protest ma face sa ma intreb daca aceasta greva este reala, in sensul respectarii intocmai a conditiilor pe care acest protest le presupune.
Thileepan, militant al Tigrilor Tamili din Sri Lanka a murit dupa 51 de zile de greva, in timp ce membrii IRA au murit la cca. 60 de zile. Sa nu se inteleaga ca ma intreb cumva de ce nu moare Cristina Anghel! Dar niste lamuriri suplimentare din partea ei sau a doctorilor care o supravegheaza poate ne-ar face sa intelegem mai bine situatia si probabil credibilitatea acestei greve ar ramane nestirbita.
