Omul instruit - studiu de caz? Pare un subiect pe cât de pretenţios, pe atât de preţios, în zilele noastre. Şi totuşi, în fiecare om ar putea înmuguri, într-un ceas anume, interesul pentru cultură; dorinţa de a fi un ins cultivat; de a cunoaşte cât mai multe din toate domeniile. Depinde, însă, de felul cum porneşte la drum, încă din pruncie. Unii se aventurează de bună voie în lumea lui "vreau să ştiu". Alţii, fug de rup pământul în sens opus. Mai există şi o categorie de mijloc: indivizi care, indiferent de sex, vârstă sau apartenenţă religioasă, vor să se instruiască repede şi cu folos. Ei reuşesc să-şi atingă ţinta doar pe tărâm... politic. Politica nu are nevoie, în general - după cum am văzut cu toţii - de indivizi şcoliţi. Exemple sunt destule. În acest caz şi numai în acest caz, presimţi de departe eşecul. Nu al politicianului - ajuns în fruntea instruiţilor şi neinstruiţilor - ci al comunităţii, al ţării întregi pe care are pretenţia să o manipuleze. Cred că de aici vin toate neajunsurile zilelor noastre; piedicile, erorile, amatorismele, înclusiv cele în materie de cultură. La noi, proverbul "Omul potrivit, la locul potrivit" pare să se răzbune crunt, aşa încât cu cât eşti mai nepotrivit pentru un loc, cu atât îl găseşti mai uşor. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă în România nu este demn de o societate normală. În orice societate normală, politicul este cel care decide ce oameni sunt mai potriviţi în domeniul respectiv. Din această stare de lucruri pe dos, rezultă două întrebări (sau nedumeriri):
1. Este omul instruit pe cale de dispariţie?2. După ce criterii se alege omul nepotrivit tocmai pentru un loc ce se lasă greu ocupat de omul capabil?
Desigur, mai sunt nedumeriri. Cum se întâmplă că într-un post care necesită pregătire culturală, se află un ceferist?! Cine răspunde, oare, de incapacitatea omului nepotrivit de a pune lucrurile cap la cap?! Este el fratele, cumnatul, finul propriului său naş aflat în fruntea unui "compartiment" politic, specialist, la rândul lui, în cultura leguminoaselor?! Referitor la cultură, îmi amintesc de vorbele lui Constantin Noica: "Prea mulţi buiestraşi în cultura română. Cultura e prea mult a anahoreţilor, înfrânţilor, modeştilor, complexaţilor, netrebnicilor; e prea mult o revanşă". Şi totuşi, pentru a-l cita tot pe Noica "De unde începe cultura?". "De la lucrul neprivit direct, ci reflectat - fie şi în ochii altora; ca fiinţa frumoasă. Cultura ca tăcere, asimilare, hrană. Cultura ca detectare a maladiilor realului de orice fel". Cred că "timpul" nostru cultural e pe mâna unor chirurgi care au absolvit "şcoala de măcelărie". La ce să ne mai aşteptăm?
Veronica Marinescu - Curierul National
