Se afișează postările cu eticheta Izvorul Tamaduirii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Izvorul Tamaduirii. Afișați toate postările

vineri, 9 aprilie 2010

Izvorul Tamaduirii


Toata lumea stie despre minunea vindecarii orbului Leon, minunea care ne face azi să prăznuim. La fel ca Invierea Domnului, este o sarbatoare a luminii menită să mângâie, să încurajeze şi să învioreze prin adieri de speranţă inima omenească aflată în suferinţă.

In toate bisericile, după Sf. Liturghie se face sfinţirea cea mică a apei, după rânduiala specială din "Săptămâna Luminată". Se cuvine ca toti crestinii ortodocsi sa cinstim cum se cuvine această zi închinată Maicii Domnului, Maica tuturor celor necăjiţi şi întristaţi, ocrotitoare a vieţii şi "izvor al tămăduirilor".

PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

vineri, 24 aprilie 2009

Izvorul Tamaduirii


Cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului si a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere dupa apa, dar nu a gasit.

Conform Penticostarului, pe cand se intorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si, luand cu mainile apa tulbure, potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati; si vei cunoaste de indata cine sunt eu, care salasluiesc aici de multa vreme".

Leon a facut intocmai si indata orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Apoi, imparatul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor, a construit o biserica si mai mare.

La aceasta sarbatoare, crestinii merg cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, cea care s-a dovedit a fi izvor al Dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. Tot astazi, in toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (agheasma mica).




Predica la Izvorul tamaduirii
Asculta mai multe audio Diverse »

Mediafax