Se afișează postările cu eticheta Sf. Grigorie Palama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sf. Grigorie Palama. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2011

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate iţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”. Marcu 2:1-12

Dacă nu e surprinzător să vedem pe Hristos vindecând un slăbănog (un paralitic), totul, în schimb, ne poate descumpăni în acest act de vindecare, pentru că finalitatea lui nu este vindecarea fizică, ci mântuirea sufletului. Această minune este relatată de cele trei Evanghelii Sinoptice (Mat. 9, 1-8 ; Marcu 2, 1-12, Luca 5, 17-26).

Ne aflăm la începutul vieţii publice a Mântuitorului. El a împlinit deja nenumărate vindecări şi a dezlegat mulţi îndrăciţi, ceea ce trezeşte admiraţia mulţimilor, care aleargă la El din toate părţile. După Sfântul Evanghelist Matei, acest episod se petrece la întoarcerea din ţinutul Gadarenilor (cf. Evanghelia din a 19-a duminică după Rusalii) .

Iisus se întoarce acasă, în Capernaum, acolo unde locuieşte, probabil împreună cu mai mulţi ucenici (sau cu toţi). Casa se umple de oamenii care vin să-L asculte sau doar să-L vadă, pentru că faima Lui s-a răspândit foarte repede. Nimeni în Israel sau în lumea întreagă nu făcuse vreodată ce făcuse El, nici nu spusese ce spusese El. Mulţimi vin din toată Galileea, din Iudeea şi din Ierusalim. Sunt acolo "fariseii şi cărturarii " (Sf Luca), cu alte cuvinte învăţătorii Legii, teologii.

În faţa Lui este adus un slăbănog, întins pe un pat purtat de patru bărbaţi. Paralizia este, ca şi lepra, unul dintre marile simboluri ale căderii omului, ale păcatului: omul căzut şi-a pierdut libertatea (autonomia) şi putinţa de a făptui, adică de a crea, însuşiri care sunt oglindirea lui Dumnezeu; este rob păcatului, rob lui însuşi, rob demonilor : este redus la neputinţă. Dar mulţimea e aşa de numeroasă că nici măcar nu se poate intra în casă. Atunci, în loc să renunţe, oamenii dau dovadă de inteligenţă şi fac un lucru uimitor: se caţără pe casă pe scara dinafară şi ajung pe acoperiş. Apoi fac o gaură în acoperiş dând la o parte ţiglele, şi coboară targa cu ajutorul frânghiilor, deasupra locului în care se găsea Iisus.

Scena stârneşte râsul: slăbănogul e coborât din Cer. Este o imagine mişcătoare a omului căzut: omul a căzut din locurile cele cereşti, adică din apropierea lui Dumnezeu, în praf şi ţărână, în pământul din care a fost scos.

Hristos rămâne uimit de credinţa lor. Un asemenea efort de imaginaţie pentru a putea să se apropie de El, de rabbi Ieshouah, presupunea într-adevăr credinţa în El, în puterea Lui dumnezeiască, în puterea vindecării care sălăşluia în El ("[în El] puterea Domnului se arăta în tămăduiri" - Luca 5, 17).

Aici e miezul lucrurilor. Pe când toţi se aşteptau la vindecarea fizică a slăbănogului, Hristos spune un cuvânt care descumpăneşte total pe cei prezenţi : «Fiule, iertate sunt păcatele tale». Hristos foloseşte această ocazie pentru a face o nouă revelaţie, uimitoare, de neînchipuit : şi anume că are puterea dumnezeiască de a ierta păcatele. De altfel, cărturarii nu s-au înşelat: "Cine poate ierta păcatele afară de singur Dumnezeu?", îşi spun ei în gând. Judecata lor este dreaptă. Dar în loc să se cutremure de bucurie, încredinţaţi că rabbi Ieshouah era Mesia şi că ochii lor, în sfârşit, Îl vedeau, ei spun că Iisus "huleşte", adică vorbeşte împotriva lui Dumnezeu, ia locul lui Dumnezeu, se "joacă de-a Dumnezeu".

Iată un lucru înfricoşat ; ni se dezvăluie aici unul dintre marile păcate ale Omului, unul dintre cele mai mari, pentru că se vădeşte mai ales la oamenii duhovniceşti şi evlavioşi, am putea spune la oamenii bisericii ; ei sunt specialişti în religie, învăţaţi, ştiu totul, mai bine chiar decât Dumnezeu. Preferă propriile lor cugete cugetelor lui Dumnezeu, vor să primească pe Dumnezeu, dar vor un Dumnezeu după cugetele, după dorinţele şi cultura lor: se pun pe ei în locul lui Dumnezeu. Cărturarii cunosc Biblia pe dinafară, dar nu au văzut că rabbi Ieshouah din Capernaum era Mesia. Nu au vrut să vadă.

Sfântul Ioan Botezătorul ar fi spus despre ei că sunt strâmbi, "colţuroşi". "Cele strâmbe se vor face drepte" (Luca 3, 5), adică: să aveţi o inimă dreaptă… Domnul va prezice acestor farisei moartea veşnică – fiindcă Îl confundau cu Satana (spuneau că Iisus cu Beelzebul vindecase pe îndrăcitul orb şi mut – Mat. 12, 24-32 şi Marcu 3, 22-30) – şi le va spune iarăşi: "veţi muri în păcatul vostru" (Ioan 8, 21), atunci când Îl ispitesc cu privire la obârşia Sa dumnezeiască.

Domnul, care citeşte în inimile tuturor oamenilor, îi ceartă. Şi face un lucru uimitor : vindecă pe slăbănog chiar în clipa aceea, însă pentru a dovedi că are cu adevărat puterea dumnezeiască de a ierta. Şi explică lucrul acesta cu simţ pedagogic: "ce este mai uşor a spune: iertate sunt păcatele tale sau ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă?". Desigur, (toată lumea) poate gândi că iertarea rostită cu gura nu e decât o vorbă, care nu angajează la nimic, că nu sunt decât cuvinte, din moment ce nimeni nu poate verifica. Dar o vindecare e un lucru văzut, nu se poate discuta. Şi atunci, "ca să ştiţi că Fiul Omului are putere a ierta păcatele, zic ţie: scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta". Vindecarea uimitoare a slăbănogului arată puterea dumnezeiască a lui Hristos de a ierta păcatele, arată că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Este o dovadă de necontestat.

Această revelaţie este de o nemaipomenită însemnătate : este cu mult mai mare decât vindecările şi dezlegările săvârşite până acum, care într-o anumită măsură au putut fi săvârşite mai înainte şi de unii oameni, prin puteri fireşti, printr-un har personal sau prin practici magice (3). Aici ne aflăm în alt plan : puterea iertării este numai dumnezeiască. Iar ce este de mirare şi de mare însemnătate, este că Hristos spune: "Fiul Omului are puterea...", adică această putere se împlineşte, se manifestă, în firea Sa omenească, prin Duhul Sfânt. Este vestirea unui dar nepreţuit, pe care El îl va face Apostolilor Săi: acela de a dezlega păcatele oamenilor, putere dumnezeiască transmisă episcopilor şi preoţilor până astăzi. Această întâmplare a schimbat cursul istoriei omeneşti: cu trei ani înainte de Înviere, Hristos arată că Omul nu a fost alungat din Rai pe vecie, şi că se poate împăca cu Dumnezeu.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Predica la Duminica a II-a din Post - a Sf. Grigorie Palama


„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate iţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”. Marcu 2:1-12

Mâine este a doua Duminică din Postul cel mare. Biserica sărbătoreşte în această zi şi memoria Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, care a trăit, a activat şi a strălucit în secolul al XIV-lea. Pericopa evanghelică este din Evanghelia după Marcu şi menţionează vindecarea paraliticului din Capernaum.

Hristos a avut ca a doua patrie a Sa, după Nazaret, oraşul Capernaum. Dacă Dumnezeu-Omul a avut o patrie, cu atât mai mult noi. Iisus se preocupa de a doua Sa patrie, se preocupa aşadar de oamenii pe care îi iubea şi îi vindeca, de vreme ce Acesta putea să o facă.

Şi fiind într-o casă, a adunat atâta lume, încât nu mai puteau încăpea înăuntru. Patru oameni i-au adus un paralitic pe o targă, şi au avut atâta credinţă oamenii aceştia să îl ducă pe semenul lor ca să-l ajute Hristos, încât au devenit chiar inventivi. L-au coborât pe acoperiş, au descoperit acoperişul şi cu targa l-au coborât în casă, în faţa picioarelor lui Hristos. Şi Iisus văzând credinţa acestor oameni, a spus paraliticului: „Iertate îţi sunt păcatele tale”.

Fariseii care erau acolo şi care aşteptau momentul ca nişte vipere, au spus: „Şi cine este acesta care iartă păcatele? Ajunge! Numai Dumnezeu poate ierta. Şi ce? Deosebit lucru este să ierţi păcatele”. Pe de altă parte, contradicţia păcatului este aceeaşi. „Dar cum era capabil să dea iertare paraliticului? Păcatele nu se văd”.

Şi Iisus a citit gândurile lor. Pe toate le citeşte Iisus. Şi le spune: „Ce consideraţi? Eu am făcut ce era mai greu. Vreţi să fac şi ce este mai simplu? Cel mai greu este să iert păcatele, cel mai uşor este să-l ridic”. I-a spus slăbănogului: „Scoală-te”. Şi s-a sculat. Şi întregul popor a văzut şi a spus: „Aşa ceva niciodată nu am văzut. Aşa ceva niciodată nu s-a arătat. Prima oară vedem asemenea fapte”. Şi sufletul lor s-a umplut de bucurie.

Acesta este Hristosul nostru. Când Îl apropiem, şi bolnavi de am fi şi orice de-am avea, ne simţim bine, ne echilibrăm, ne vindecăm. [Hristos] este doctorul sufletelor şi trupurilor noastre. Pentru că ceea ce ne înnebuneşte şi astăzi şi întotdeauna este păcatul. Fiindcă, cine poate să ierte păcatul? Nici medicamentele, nici unul, nici altul. Nu va fi ce vrea Altul. Conducătorul planetei! Păcatul numai de Dumnezeu se iartă. Şi atunci omul se linişteşte şi îşi recapătă forţele.

A doua Duminică a Postului este, aş spune, în continuarea Duminicii Ortodoxiei. În timp ce în Duminica precedentă, cea a Ortodoxiei, ignoranţi ai Răsăritului doreau să stingă Lumina lumii, pe Hristos, acum ameninţarea vine din Apusul cel sălbatic, de la monahul Varlaam şi de alţii, care au vrut să se lupte cu Lumina lumii. Dar nimeni nu a învins Lumina lumii.

Şi când este nevoie, Lumina lumii distinge mari personalităţi precum împărăteasa Teodora, despre care am amintit în duminica trecută. Acum îl distinge pe Sf. Grigorie Palama, care a învins ateismul apusean şi a rămas statornic în faţa lui. Fiindcă apusenii au vrut să schimbe modul de viaţă în Biserica Ortodoxă şi îşi spuneau între ei: „Cine nu ştie filozofie, nu se mântuieşte”. Şi alte asemenea lucruri caraghioase.

În vreme ce, înăuntrul Bisericii, oricine ia Lumina necreată, dumnezeiescul Har se mântuieşte. Fie el incult, fie el modest şi ultimul din lume. Deoarece prima dată a fost omul şi după aceea ştiinţa; [aceste] ştiinţe care sunt semnul căderii. La început omul Paradisului a vorbit direct cu Dumnezeu. Şi când a pierdut Paradisul, a vorbit în mod mai indirect cu Dumnezeu, prin Sfintele Scrieri şi prin litere. Şi avem din nou triumful Ortodoxiei, triumful lui Hristos, triumful Bisericii.

Şi duminică, la aceste clipe şi ceasuri grele, şi pentru popor şi pentru întreaga lume, singura care poate să ne ajute şi să ne mântuiască este Biserica Ortodoxă. Biserica lui Hristos cel Înviat. Să ne gândim la aceasta.

(traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Arhim. Ananias Koustenis, To kirigma tis Kiriakis, tom. A: Triodio-Pentakostario, Ekd. Akti, Leukosia, 2009, pp. 57-61, predica: „O Iisous: iatros psihon kai somaton”)(monitorulsv.ro)

Mediafax