Continuity IRA (o grupare disidentă a Armatei Republicane Irlandeze - IRA) a revendicat marţi asasinarea agentului de poliţie Stephen Paul Carroll (48 de ani), relatează Press Association, preluată de „Reuters”. Poliţistul a fost împuşcat mortal luni seară, în timp ce răspundea unui apel dintr-un cartier republican din Craigavon, în apropiere de Belfast. Acesta este primul asasinat comis în Irlanda de Nord, în ultimii zece ani, care a vizat un poliţist.„Atât timp cât britanicii vor fi implicaţi în Irlanda, aceste atacuri vor continua“, a fost mesajul codat transmis de Continuity IRA. Incidentul intervine la două zile de la atacul de sâmbătă seară de la o bază militară britanică din provincie, când doi soldaţi au fost ucişi de Real IRA, o altă grupare disidentă a Armatei Republicane Irlandeze.

