Alan Greenspan mărturiseşte în faţa Congresului american că teoriile aplicate de el în cei aproape 20 de ani petrecuţi la conducerea Federal Reserve au fost eronate.
“Aceia dintre noi care s-au bazat pe interesul instituţiilor de credit de protejare a capitalului acţionarilor, inclusiv eu, sunt în stare de şoc şi perplexitate”, a declarat Alan Greenspan, fost şef al Federal Reserve din 1986 până în 2007, în timpul audierii sale în faţa Congresului SUA. “Sunt în stare de şoc pentru că, timp de 40 de ani, nu am văzut decât probe care să-mi suţină teoria”, a adăugat Greenspan, recunoscut ca unul dintre experţii care au stat la baza celui mai mare boom economic de după 1945.
“Criza s-a dovedit a fi mult mai extinsă decât mi-am putut imagina”, a precizat Greenspan, care comparat momentul actual cu un “tsunami care nu se poate produce decât o singură dată într-un secol.” Fostul şef al Fed a estimat că SUA se află “la multe luni distanţă” de stabilizarea pieţei locuinţelor, o condiţie esenţială pentru refacerea economică a ţării.
Sursa: Cotidianul
NN. Greenspan a mai socat prin declaratiile sale, cum ca adevaratul motiv al razboiului din Irak a fost petrolul, iar in ce priveste redresarea economica, acesta spune ca e foarte departe. Intr-o tara normala, acest individ ar fi fost "scutit" de suferinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu