sâmbătă, 18 iunie 2011

Duminica Tuturor Sfintilor

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi. (Evanghelia dupa Matei,10, 32-35; 37-38; 19, 27-30)

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

Biserica prăznuieşte anume această Duminică a tuturor Sfinţilor în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, ca să ne înveţe: că apostolii, ca şi toţi sfinţii, s-au arătat cei mai mari eroi din istoria neamului omenesc, nu atât prin propriile puteri cât prin binecuvântata putere a Duhului Sfânt. Ei s-au hrănit cu pâinea lui Dumnezeu, s-au înzestrat cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au înarmat cu armele lui Dumnezeu. Numai aşa au putut să stăruiască în luptă, să îndure totul şi să biruiască în toate.

Sfântul Macarie Egipteanul ne învaţă, din trăirea lui, că omul trebuie să se îndeletnicească îndelung cu fapta cea bună, cu mare strădanie şi hotărâre; abia atunci „Dumnezeu vine şi se salăşluieşte in el, şi el în Domnul, şi Domnul Insusi seamana intrinsul poruncile Sale, umplându-l de roade duhovniceşti” (Omilia 19)

Ca şi pilda apostolilor, pilda tuturor sfinţilor ne înfăţişează preadulcele şi marele adevăr că Dumnezeu nu-Si trimite slujitorii la paşune fără hrană, nici fiii la câmp fără unelte, nici soldaţii la bătalie fără arme.

Slavă fie Domnului preaînalt, care slăveşte pe sfintii Săi întru biruinţă si Se slăveşte întrînsii!

„Si mulţi dintai vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi”.

Astfel încheie Domnul profeticul Său cuvânt către apostoli, cuvânt ce s-a implinit şi se împlineşte până astăzi, având însă a-şi primi suprema împlinire abia la Judecata de Apoi. Apostolii erau priviţi ca „cei de pe urmă” în Israel, pe când fariseii şi toţi făţarnicii prigoniţi ai apostolilor erau „cei dintâi”: „Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturătura tuturor, până astăzi” (I Corinteni 4,13).

Dar apostolii au ajuns cei dintâi, iar prigonitorii lor cei din urmă, şi în cer si pe pămant. Vânzătorul Iuda era printre cei dintâi, dar prin trădarea lui Dumnezeu a ajuns cel din urmă. Mulţi sfinţi erau socotiţi codaşi, dar au ajuns în frunte, în vreme ce chinuitorii şi batjocoritorii lor au căzut din cinstea ce-o aveau în ochii lumii şi sunt ultimii înaintea feţei lui Dumnezeu. Atunci, la Infricoşatul Judeţ, se va descoperi că foarte, foarte mulţi care sunt astăzi priviţi ca cei dintâi între noi, vor coborî pe treapta cea mai de pe urmă, iar mulţi din cei ce singuri se socotesc si sunt socotiţi si de lume a fi ultimii, se vor inălţa si vor fi cei dintâi.

Cuvântul acesta are si un înţeles lăuntric.

In noi, în fiecare, se dă o luptă între omul nostru de jos si cel de sus. Când în noi stăpâneste ceea ce este josnic, grosolan, păcătos şi şovăielnic, atunci omul cel de jos este cel dintâi şi are întâietate asupra omului de sus.

Dacă omul îşi mărturiseşte păcatele, se căieşte si primeşte împărtăşire de Hristos cel viu, atunci omul de jos cade si este cel din urmă, pe când cel nobil se ridică de pe ultimul loc pe primul.

Şi, dimpotrivă, când în noi domneşte frumuseţea şi înălţimea lui Hristos, în smerenie si ascultare către Domnul, în credinţă şi fapte bune, atunci omul cel de sus stă la locul lui, care este al întâietăţii, iar omul de jos pe locul cel mai de jos.

Dar, vai, se poate întâmpla ca astfel fiind, omul bun si evlavios să se bizuie prea mult pe sine, de unde se naşte mândria, iar din mândrie toate relele prin care josnicul se proţăpeşte iarăşi deasupra iar omul nobil e împins în ultimul rând. Si aşa cel din urmă ajunge întâiul, iar întâiul cel din urmă.

Trebuie de aceea să fim neîncetat cu luare-aminte de sine, si sa nu ne încredem prea mult în noi înşine, ci toată nădejdea să ne-o punem, cu rugăciune, în Domnul şi în biruitoarele Sale arme de har.

„Toate le pot întru Hristos, cel ce mă îmbracă cu putere” (Filipeni 4, 13), zice Apostolul Pavel.

Toate le putem, O, atotputernice Doamne, prin Tine si prin puterea Ta dăinuitoare în noi.

Nu putem nimic de la noi înşine, afară doar de păcat. Fără Tine suntem flămânzi, fără Tine suntem goi, Părinte. Suntem slabi si neînarmaţi fără Tine, Conducătorul nostru în luptă. Cu Tine avem toate si putem toate, O, Mântuitorul nostru cel nebiruit.

Cu mulţumită pentru toate, ne rugăm Ţie: nu ne trece cu vederea, nu-Ti întoarce ajutorul de la noi cât vom trăi! Ţie se cuvine slava, O, Doamne Iisuse, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiintă si nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Mediafax