Duminica Tuturor Sfintilor

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi. (Evanghelia dupa Matei,10, 32-35; 37-38; 19, 27-30)

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

Biserica prăznuieşte anume această Duminică a tuturor Sfinţilor în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, ca să ne înveţe: că apostolii, ca şi toţi sfinţii, s-au arătat cei mai mari eroi din istoria neamului omenesc, nu atât prin propriile puteri cât prin binecuvântata putere a Duhului Sfânt. Ei s-au hrănit cu pâinea lui Dumnezeu, s-au înzestrat cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au înarmat cu armele lui Dumnezeu. Numai aşa au putut să stăruiască în luptă, să îndure totul şi să biruiască în toate.

Sfântul Macarie Egipteanul ne învaţă, din trăirea lui, că omul trebuie să se îndeletnicească îndelung cu fapta cea bună, cu mare strădanie şi hotărâre; abia atunci „Dumnezeu vine şi se salăşluieşte in el, şi el în Domnul, şi Domnul Insusi seamana intrinsul poruncile Sale, umplându-l de roade duhovniceşti” (Omilia 19)

Ca şi pilda apostolilor, pilda tuturor sfinţilor ne înfăţişează preadulcele şi marele adevăr că Dumnezeu nu-Si trimite slujitorii la paşune fără hrană, nici fiii la câmp fără unelte, nici soldaţii la bătalie fără arme.

Slavă fie Domnului preaînalt, care slăveşte pe sfintii Săi întru biruinţă si Se slăveşte întrînsii!

„Si mulţi dintai vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi”.

Astfel încheie Domnul profeticul Său cuvânt către apostoli, cuvânt ce s-a implinit şi se împlineşte până astăzi, având însă a-şi primi suprema împlinire abia la Judecata de Apoi. Apostolii erau priviţi ca „cei de pe urmă” în Israel, pe când fariseii şi toţi făţarnicii prigoniţi ai apostolilor erau „cei dintâi”: „Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturătura tuturor, până astăzi” (I Corinteni 4,13).

Dar apostolii au ajuns cei dintâi, iar prigonitorii lor cei din urmă, şi în cer si pe pămant. Vânzătorul Iuda era printre cei dintâi, dar prin trădarea lui Dumnezeu a ajuns cel din urmă. Mulţi sfinţi erau socotiţi codaşi, dar au ajuns în frunte, în vreme ce chinuitorii şi batjocoritorii lor au căzut din cinstea ce-o aveau în ochii lumii şi sunt ultimii înaintea feţei lui Dumnezeu. Atunci, la Infricoşatul Judeţ, se va descoperi că foarte, foarte mulţi care sunt astăzi priviţi ca cei dintâi între noi, vor coborî pe treapta cea mai de pe urmă, iar mulţi din cei ce singuri se socotesc si sunt socotiţi si de lume a fi ultimii, se vor inălţa si vor fi cei dintâi.

Cuvântul acesta are si un înţeles lăuntric.

In noi, în fiecare, se dă o luptă între omul nostru de jos si cel de sus. Când în noi stăpâneste ceea ce este josnic, grosolan, păcătos şi şovăielnic, atunci omul cel de jos este cel dintâi şi are întâietate asupra omului de sus.

Dacă omul îşi mărturiseşte păcatele, se căieşte si primeşte împărtăşire de Hristos cel viu, atunci omul de jos cade si este cel din urmă, pe când cel nobil se ridică de pe ultimul loc pe primul.

Şi, dimpotrivă, când în noi domneşte frumuseţea şi înălţimea lui Hristos, în smerenie si ascultare către Domnul, în credinţă şi fapte bune, atunci omul cel de sus stă la locul lui, care este al întâietăţii, iar omul de jos pe locul cel mai de jos.

Dar, vai, se poate întâmpla ca astfel fiind, omul bun si evlavios să se bizuie prea mult pe sine, de unde se naşte mândria, iar din mândrie toate relele prin care josnicul se proţăpeşte iarăşi deasupra iar omul nobil e împins în ultimul rând. Si aşa cel din urmă ajunge întâiul, iar întâiul cel din urmă.

Trebuie de aceea să fim neîncetat cu luare-aminte de sine, si sa nu ne încredem prea mult în noi înşine, ci toată nădejdea să ne-o punem, cu rugăciune, în Domnul şi în biruitoarele Sale arme de har.

„Toate le pot întru Hristos, cel ce mă îmbracă cu putere” (Filipeni 4, 13), zice Apostolul Pavel.

Toate le putem, O, atotputernice Doamne, prin Tine si prin puterea Ta dăinuitoare în noi.

Nu putem nimic de la noi înşine, afară doar de păcat. Fără Tine suntem flămânzi, fără Tine suntem goi, Părinte. Suntem slabi si neînarmaţi fără Tine, Conducătorul nostru în luptă. Cu Tine avem toate si putem toate, O, Mântuitorul nostru cel nebiruit.

Cu mulţumită pentru toate, ne rugăm Ţie: nu ne trece cu vederea, nu-Ti întoarce ajutorul de la noi cât vom trăi! Ţie se cuvine slava, O, Doamne Iisuse, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiintă si nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici

Duminica Tuturor Sfintilor

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost întemeiată pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi pe sîngele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a născut sfinţi, a fost slujită de sfinţi. Biserica şi astăzi cere sfinţi, păstori cît mai sfinţi şi credincioşi cu viaţă sfîntă.

Dintre aceştia facem parte şi noi. Dar ca fii ai lui Dumnezeu după har şi fii ai Bisericii luptătoare de pe pămînt, sîntem datori să fim "următori lui Hristos", să trăim duhovniceşte pe pămînt, să ne facem vrednici de Împărăţia Cerurilor.

Ca fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au născut în Hristos sîntem datori să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfîntă, dragostea lor pentru Dumnezeu, rîvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfînta rugăciune. Nu ne putem mîntui, dacă nu imităm după putere viaţa sfinţilor. Adică smerenia cuvioşilor, bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor, sfinţenia drepţilor, curajul şi statornicia în credinţă a înaintaşilor, răbdarea părinţilor care ne-au născut, blîndeţea mamelor care ne-au crescut.

Să rîvnim cu stăruinţă acestor mîntuitoare virtuţi creştine. Noi nu ne socotim sfinţi, dar trăim şi ne mîntuim în Biserica sfinţilor. Ei ne sînt părinţi, rugători, ajutători în necazuri şi modele de urmat. Să părăsim mîndria, răutatea şi necredinţa care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor sfinţilor din cer, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi cinstim astăzi. Ei aveau totul curat şi sfînt: şi trupul, şi mintea, şi cuvîntul, şi simţurile, şi sufletul. De aceea făceau minuni, de aceea izgoneau diavolii, de aceea trupurile lor rămîn nestricate şi vindecă mulţi bolnavi.

Deci, să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: "Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!"

Amin.

Pr. Ilie Cleopa(fragment din Predica la Duminica I după Rusalii)

Duminica Tuturor Sfinţilor

Pr. Visarion Iugulescu - Predica la Duminica tuturor Sfintilor
Asculta mai multe audio Diverse

"Deşi în calendarul nostru sunt amintiţi, uneori nominalizaţi, alţii ca număr global, sute de sfinţi, a fost necesar să se dedice o zi tuturor sfinţilor, al căror număr nu poate fi cunoscut deoarece sfinţenia este un act singular, individual, care se consumă fie că este cunoscut de cineva, fie cu totul anonim. Şi numele sau numărul unor astfel de sfinţi necunoscuţi, istoria, chiar a Bisericii, nu le poate consemna. Zilele unui an calendaristic nu pot cuprinde numărul nesfârşit al sfinţilor, chiar dacă uneori pomenim 4o de Mucenici, sau Sfinţii ucişi în pustia Sinai, sau cei 14ooo de prunci ucişi din porunca lui Irod, etc.

Numărul lor, cu atât mai mult numele lor, nu pot fi cunoscute, Pentru că au fost sfinţi care şi-au sfârşit viaţa în circurile romane, în adâncul mărilor sau în temniţe; alţii în vâlvătaie de flăcări şi pârjol, sau în crăpăturile pământului; unii la lovituri cu piatra, fierul sau lemnul, iar alţii înghiţiţi de fiare. Numai Dumnezeu, Care le cântăreşte în balanţa dreptăţii viaţa şi faptele lor le ştie şi numele şi numărul. Şi fericită inspiraţia Sfinţilor Părinţi care au hotărât prăznuirea lor în prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt.

"Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri", "Cel ce iubeşte pe tatăl sau pe mama mai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiica mai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea să-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine".

Aceste învăţături ale Mântuitorului, spuse în faţa Apostolilor au nevoie de integrare în alte texte, pentru că luate singular, ar putea fi interpretate eronat. Când s-a referit la dragostea şi preţuirea faţă de membrii familiei ca trebuind subsumată dragostei faţă de Dumnezeu, faţă de Sine, lisus, trebuie făcut raport între ceea ce e vremelnic, trecător, supus timpului şi ceea ce este veşnic. Dragostea faţă de membrii familiei este legată de timp, ca urmare a ceea ce ne-a dat existenţa temporară, vremelnică, a trupului nostru; însă dragostea de Dumnezeu este nesupusă temporalităţii. Sufletul nostru este creaţia lui Dumnezeu, este asemănarea cu Dumnezeu, care poartă pecetea veşniciei. Trupul se duce, la moarte, în elementele din care a fost alcătuit, şi sufletul se îndreaptă spre locul ce şi l-a dobândit prin lucrarea sa lumească. Este firesc să ne iubim părinţii, fraţii, surorile, etc., care, fiind apropiaţii noştri în existenţa noastră terestră, dar e tot aşa de firesc şi, într-o măsură infinit mai mare, să -L iubim pe Cel ce ne-a creat şi pe noi şi pe cei prin care noi existăm. Limitată în timp, dragostea cu toate consecinţele sale, mergând până la sacrificiu faţă de ai noştri de aici, este numai o proiecţie slabă a celei pe care o datorăm Creatorului.

De aceea, când Ap. Petru îl întreabă pe Mântuitorul, ei, apostolii, ce răsplată vor avea pentru că şi-au lăsat toate şi L-au urmat, Mântuitorul îi spune: "Adevărat vă grăiesc, că la naşterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, atuncea şi voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, veţi şedea pe 12 scaune judecând. Si tot cel care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie sau copii sau ţarine, pentru numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică".

Aceştia sunt Sfinţii prăznuiţi în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, cei care au înţeles sensul raportului dintre dragostea şi grija faţă de cei de aici şi dragostea şi grija pentru urmarea lui Hristos.

Unii dintre noi purtăm nume de sfinţi şi este necesar să le cunoaştem meritele pentru care au fost trecuţi în rândul sfinţilor. Dacă cei care se numesc Constantin ştiu din istorie faptele sale, cei ce poartă numele de Gheorghe cu derivatele lui, trebuie să ştim că el a fost general şi mare credincios şi al împăratului, dar mai cu seamă al lui Hristos, pentru care a suferit chinuri groaznice jertfindu-şi viaţa în chinuri groaznice, pentru Biserică. Ecaterina a fost fiică de împărat şi pentru credinţa sa în Hristos a suferit moartea de tânără fiind sfărâmată pe o roată. Trăsătura generală a tuturor sfinţilor a fost: curăţenia în inimă şi în gând; iertarea, bunătatea, blândeţea chiar faţă de vrăjmaşi; paşnici cu ei înşişi şi cu lumea în care au trăit; tari în credinţa, înţelepţi, răbdători în mijlocul furtunilor, necazurilor vieţii.

De aceea o cântare bisericească, simplă, ne e la îndemâna tuturor: "Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului sa ne miluiască sufletele noastre"."