Se afișează postările cu eticheta Monica Iacob-Ridzi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Monica Iacob-Ridzi. Afișați toate postările

vineri, 17 iulie 2009

România între Plăcintă, Ridzicol şi Diplomatul-Porno


Scena politică românească a devenit un OTV generalizat. Multă vreme am crezut că Tolea, Magda Ciumac, Piticul – Porno, Elevul – Porno, Profesoara – Porno sunt personaje numai în studioul lui Dan Diaconescu, ca într-o menajerie de circ la care ne uităm, dar nu ne băgăm să nu ne sfâşie leii. Dar viaţa m-a făcut să mă înşel amarnic. Din ce în ce mai mult politica a devenit populată de personaje din studioul „DD în direct”. Nu ne-a fost de-ajuns că avem piticul-porno că acum ne reprezintă în ţara frăţescă Diplomatul – Porno Nuică. Sunt jalnice comentariile unor bloggeri securişti că cizma de consul a fost victima unui şantaj. Păi idiotul dacă nu şi-a putut ţine pulanul în pantaloni să nu dea cu el în găurile SIS, dovedeşte clar incompetenţa nu numai a lui Nuică, dar şi a factorilor decizionali din MAE şi SIE. Cristian Diaconescu tace chitic şi se face că nu a auzit că subalternii săi stau cu mâna pe pulan la vedere, compromiţând foarte grav imaginea României şi a diplomaţiei româneşti în lume şi bătându-şi joc de bruma de românism din Moldova. Securitatea lui Nicolae Ceauşescu nu ar fi permis ca un diplomat sau un membru DIE să ajungă, prin incompetenţă, ciuca bătăii servicilor secrete ruseşti. A doua zi un astfel de om era judecat ca şi trădător, cu consecinţele legale de rigoare. În posturi cheie pentru viitorul României un astfel de porno-diplomat aduce grave prejudicii unităţii naţionale pe termen lung.

Într-un editorial de acum vreo două săptămâni am scris că numai demisia lui Ridzi de la Ministerul Tineretului mai poate opri compromiterea guvernului şi a PDL în ochii opiniei publice. Ministru Ridzi prin faptele sale a introdus un nou cuvânt - adjectiv în DEX, acela de ridzicol. Nu intru în detaliile scandalului pentru că am mai scris şi se cunosc faptele, dar nu pot fi de acord cu A. Videanu, care prin declaraţiile sale elogioae la adresa demisiei lui Ridzi mai dă o palmă credibilităţii PDL în ochii electoratului. Demisia trebuia dată în primele zile ale scandalului şi tot scandalul de presă s-ar fi stins, iar PDL nu ar fi ieşit şifonat cu vreo 5 procente în minus, în urma acestuia. În acest context nu pot fi de acord decât cu vocile lucide din PDL: Cezar Preda, Th. Stolojan, Berceanu, Sulfina Barbu, I. Oltean, Sever Voinescu şi Andreea Vass, care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acest abuz la adresa banului public în vreme de criză. Nu înţeleg de ce Emil Boc a acceptat să o înlocuiască pe Ridzi cu Plăcintă, o afaceristă controversată din Focşani, care are deja bube grave în CV: afaceri cu statul şi firme nedeclarate. Emil Boc a numit-o numai că a donat milioane de euro partidului? Toate aceste scandaluri de presă se referă numai la PDL, despre PSD ziariştii nu spun mai nimic, preferând o tăcere ciudată şi suspectă.

Cum s-a ajuns ca diplomaţia română să fie reprezentată de Diplomatul-Porno şi Tineretul de Ridzi şi Plăcintă? Foarte simplu. Cheia provine de la selecţia de cadre din ultimii 20 de ani în România? Atât în diplomaţie sau politică, şi nu numai, cheia promovării este următoarea: clientelismul, şpaga, sexul, corupţia, delaţiunea, nepotismul etc. Credeţi cumva că în România motorul promovării este: competenţa, profesionalismul, cinstea, corectitudinea, munca etc? Bineînţeles, a fost o întrebare retorică. Reforma adevărată va începe în România numai atunci când se va depăşi etapa fanariotă de selecţie a cadrelor în toate domeniile. Numai atunci diplomatul – porno, Nuică nu va mai fi la post în străinătate pe banii contribuabililor, ci un biet custode de bordel, iar Ridzi nu ar fi mai cheltuit din banul public ca din averea bărbatului, ci ar fi fost o simplă secretară la o şcoală din Petroşani, iar Plăcintă nu ar mai fi donat bani pentru a ajunge ministru, ca pe vremea lui Caragea, ci ar fi lăsat locul de ministru la un Bellu, Bitang sau la cineva tânăr şi cu studii, ca Vass de la PDL.

Ionuţ Ţene-napocanews.

miercuri, 15 iulie 2009

Demisia lui Ridzi, un gest la ordin, fara onoare, fara demnitate

Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, a demisionat ieri, pe fondul scandalului privind modul in care au fost cheltuiti 730.000 de euro pentru Ziua Tineretului. Presedintele Basescu a semnat deja decretul de numire a noului ministru in persoana senatorului PDL de Vrancea, Sorina Luminita Placinta, din Comisia de Agricultura.

In discursul de demisie, Monica Iacob Ridzi si-a sustinut in continuare nevinovatia, dar a spus ca isi da demisia "pentru a nu prelungi in mod nejustificat dezbaterea publica si a nu afecta implicit imaginea Guvernului". De asemenea, a spus ca familia sa este prea expusa presiunii scandalului: "Mama mea e deja bolnava". Pe tot parcursul scandalului, primul-ministru a declarat ca Monica Iacob Ridzi nu va pleca din Guvern daca procurorii nu vor decide inceperea urmaririi penale impotriva sa. Acest lucru nu s-a intamplat, dar se pare ca liderii PDL au decis ca pierderile politice sunt prea mari daca ministrul Ridzi ramane in Guvern.

Demisia ministrului Tineretului vine dupa ce mass-media a dezvaluit ca evenimentele platite de MTS pentru Ziua Tineretului au fost mult supraevaluate si ca realizarea lor a fost incredintata, fara licitatie, unor firme de apartament. Romania Libera.

Sigur, daca nu era lupta ziaristilor si nu in ultimul rand a bloggerilor, Ridzi nu s-ar fi dat dusa niciodata. Adio d-na Ridzi! Te-ai compromis definitiv!

Update. Traian Basescu acuza televiziunile care ar fi luat bani negri de la politicieni: Este cea mai urata motivatie a vreunei remanieri, cazul Ridzi este doar varful aisbergului.

O atitudine de rahat, cu care ne-a obisnuit Basescu, aceea de a arunca cu dejectii , in a acuza pe toata lumea, cu scopul de a-si ascunde matrapazlacurile clanului propriu.

vineri, 10 iulie 2009

O fosilă vie ridzicolă


Va recomand ultimul articol semnat CTP:

"V-o puteţi închipui pe d-na Ridzi băşindu-se? Eu nu puteam. Însă miercuri seara, mirosul emanat de d-na ministru m-a izbit prin sticla ecranului. În ultimele secunde ale emisiunii moderate de Adrian Ursu şi Oana Stancu, d-na Ridzi s-a repezit cu înfrigurare, fără s-o întrebe nimeni, fără nici o legătură cu ce se discutase („Unde sunt banii, doamna ministru?!“), în ciuda apelurilor „s-a terminat emisiunea!“ să, „comunice“ următoarea „informaţie“: ziaristului Cătălin Tolontan i s-ar fi oferit de către PSD un post de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Într-o proză a lui Marin Preda doi inşi se iau la trântă. Unul dintre ei, cel ticălos şi laş, când se vede cu umerii la pământ, dă drumul unui vânt la fel de puturos ca sufletul lui, sperând, cu această ultimă armă, să-şi asfixieze şi să-şi scârbească adversarul. Singura deosebire dintre insul lui Preda şi madam Ridzi este că d-sa a slobozit flatulenţa pe gură. Şi când mă gândesc că pe ambii obraji m-a pupat d-na Ridzi, brusc şi dintr-o dată, intrând în biroul meu acum câteva zile şi văzându-ne în viu pentru prima oară, şi ultima, în această viaţă…N-am să mă refer la ce am sfătuit-o, căci discuţia a fost confidenţială, dar pot să spun că a repetat obsesiv, ca şi pe posturile TV, că „n-a ştiut să comunice“, de aceea pătimeşte. În schimb, când a fost vorba să-l denigreze prosteşte (secretar de stat în MTS, mare şpagă de funcţie…) pe redactorul-şef al ziarului care a dezvăluit delapidarea de bani publici sub semnătura ministreţei Ridzi, a fost o comunicatoare atât de vioaie…

Cuvântul cel mai obscen pronunţat în legătură cu d-na Ridzi este „tânăr“. „E o campanie îndreptată împotriva unui politician tânăr“ zice d-na Ridzi. Această şopârlă cu ochi de sticlă verzi-albaştri e o mumie, o fosilă vie mai bătrână decât Ion Iliescu. N-am văzut de când mă uit la politică, asemenea colecţie istorică de tenacităţi neruşinate pentru a ieşi din rahat, aflată în posesia unei femei de 32 de ani. Aruncatul cu vina pe subordonaţii pe care tot ea i-a adus, autocritica („am fost naivă, tovarăşi, m-am încrezut în oameni”) „îmi iau angajamentul” („de acum înainte, voi verifica toate hârtiile din minister”), făcutul urechii toacă, când e întrebată a n-a oară unde sunt banii, răspunde tot a n-a oară, fără să clipească, cum că ea a dorit ca tineretul să se bucure de o sărbătoare, insinuarea că e „lucrată”, complotul politic, ca şi cum ar fi putut vreun complotist s-o silească să debiteze „aroganţe” cretine ca „nu e treaba mea ce s-a făcut cu banii” sau „nu mă prezint la comisia de anchetă parlamentară”. Văz în d-na Ridzi, putrezite, descompuse, dar încă vii, pe utemistele, utecistele, uaseceristele de frunte, chitite să ajungă, cu capul vârât între umeri, soldăţoaice credincioase ale partidului, o Aneta Spornic, o Ana Mureşan, o Suzana Gâdea. Plus, fireşte, şcoala pedelistă de mâncat fecale cu polonicul de argint, în care Emil Boc e maestru emerit.

Faptul că PD-L-ul nu a reuşit încă s-o convingă să-şi dea demisia, nici măcar să-i oprească apariţiile la TV, din ce în ce mai dărâmătoare pentru partid, demonstrează, încă o dată, anemia paralizantă de care suferă această formaţiune politică târâtă peste tot cu perfuzorul de un singur om şi fiica lui.

Până la urmă, d-na Ridzi va fi băgată la cală. Dar deja e prea târziu. În urma ei va rămâne un cuvânt care poate că va fi adoptat de limba română: ridzicol, adjectiv."

Cristian Tudor Popescu(gandul.info)

sâmbătă, 4 iulie 2009

Lantul slăbiciunilor


In cadrul Jurnalului de la ora 1 noaptea de la Antena3, s-au afirmat clar urmatoarele: Monica Iacob-Ridzi a sunat-o pe Elena Băsescu in timp ce se afla la sediul partidului, pentru a-i cere sprijinul. EBA a sosit urgent la sediul din aleea Modrogan, de unde l-a sunat pe tacsu'. Acesta l-a sunat pe Boc si uite asa Ridzi nu-si va da demisia! Sâc!

Update. Antena 3 a radiat Jurnalul si stirile de azi noapte!!!

marți, 23 iunie 2009

Go Ridzi!


Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a avut parte de un spectacol mai special, susținut de Florin Chilian chiar în fața ministerului.

Vezi CINE ESTE CARICATURA!

Tupeu de "coţofană"


Dupa ce a devalizat ministerul Sporturilor, in timp ce oamenii nu au ce pune pe masa, starnind mania a milioane de oameni, Monica Iacob-Ridzi ameninta cetatenii onesti care cereau anchetarea ei. "Dupa finalizarea anchetei de la DNA, ii voi da in judecata pe toti cei implicati in acest denunt calomnios".

Evident, coţofana se bazeaza ca DNA-ul o va scoate basma curata, la presiunile presedintelui, pentru ca, se stie, Ridzi a fost insarcinata cu o misiune "importanta" pentru clanul Basescu, si anume initierea pupezei prezidentiale, EBA, in viata de europarlamentar, si nu numai.

Vezi CINE ESTE CARICATURA!

luni, 22 iunie 2009

PDL nu va retrage sprijinul politic ministrului Ridzi


Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, după şedinţa grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor, că PDL nu va retrage sprijinul politic ministrului Tineretului Monica Iacob- Rdizi şi nu îi vor solicita demisia.

"Dna Ridzi nu se justifică în faţa noastră, noi suntem grup parlamentar, noi nu suntem procurori. Din punct de vedere politic, acţiunea pe care a făcut-o ea a fost de mare amploare, în rest procurorul o să hotărască", a explicat Toader.

Întrebat dacă i se va retrage sprijinul politic ministrului Tineretului sau i se va cere demisia, democrat-liberalul a răspuns "Nu, nu are legătură cu sprijinul politic". Biroul Permanent al Camerei nu a reuşit să ia o decizie în legătură cu cererea PNL, referitoare la Monica Iacob-Ridzi. Şedinţa va fi reluată tot luni, după plenul comun al celor două Camere.

Deputaţii PNL au depus luni la conducerea Camerei Deputaţilor cererea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi, pe care o acuză de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în urma cheltuielilor efectuate pentru "Ziua Tineretului". Sursa: amosnews.ro

Nici nu ne asteptam ca PDL-ul sa procedeze altfel decat in a-si apara coruptii! Mai ales ca aceasta individa a "pregatit-o" pe EBA pentru viata de europarlamentar.

Mediafax