A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie - nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate. În plus, bunica ei nu era bolnavă, ci mai degrabă într-o stare perfectă de sănătate fizică şi mentală, fiind absolut capabilă să aibă grijă de propria persoană, ca orice adult ajuns la maturitate.
Deci, Scufiţa Roşie îşi luă coşul şi porni la drum prin pădure. Mulţi oameni considerau pădurea ca pe un loc plin de pericole şi ameninţări, de aceea nu puneau niciodată piciorul acolo. În ciuda acestui fapt, Scufiţa Roşie avea suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă, încât să nu se lase intimidată de asemenea clişee freudiene.
Pe drumul spre casa Bunicuţei, Scufiţa Roşie fu acostată de un lup care o întrebă ce duce în coş. Ea îi răspunse:
- Câteva snackuri sănătoase pentru bunicuţa mea, care, cu siguranţă, este absolut capabilă să-şi poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate.
Şi lupul îi răspunse:
- Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.
Scufiţa Roşie îi răspunse:
- Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu totul valabilă. Iar acum, te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să-mi văd de drum.
James Garner Finn
Sursa
