Duminica fiului risipitor

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt. Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru.

***

Fraţii mei, păcatul nu este o jucărie; este foc, care arde şi distruge. Nu are urmări doar pentru viaţa care începe după mormânt, ci are urmări chiar de aici, din această viaţă, urmări la care trebuie să fie atent orice om. Păcatul înseamnă şi faliment economic. Distruge economic persoana, familia şi popoarele. Acest lucru îl poate observa chiar şi ateul. Acest lucru îl accentuează parabola atunci când zice că cel risipitor „a împrăştiat averea lui trăind în dezmierdări (desfrânări)” (Luca 15, 13).

- Păcatul este un faliment economic. Ca dovadă, întâi şi întâi este cel risipitor. Ce era mai înainte? Un sărăcuţ? Nu. Şi-a luat partea din uriaşa moştenire, a transformat-o în bani lichizi şi şi-a umplut punga. Şi ce a făcut cu ei? Unde i-a cheltuit? Spune Evanghelia: s-a încurcat cu anturaje rele. A început să cheltuiască averea sa în distracţii, în chefuri, la femei păcătoase, în cluburile de destrăbălare. Cheltuia mii şi nu producea nimic. Sfârşitul care a fost? A venit clipa în care a ajuns cerşetor de pâine. A căutat un post de păscător de porci şi fura roşcove. Vedem aici că păcatul este un faliment economic. Cel risipitor a falimentat trăind în păcat.

- Exact acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, fraţii mei. O copie fidelă a celui risipitor sunt şi bogaţii de astăzi. Da, nu-i vedeţi? Au şi case, şi vile la ţară, şi bărci, şi conturi, şi cârje de aur şi altele. Şi ce fac cu ele? Aţi văzut pe vreunul din ei să construiască o şcoală, o biserică, să dea zestre vreunei fetiţe lipsite de mijloace materiale, să-i ajute pe săraci, să-şi împrăştie banii ca ploaia? Dacă bogaţii ar fi împrăştiat bunurile lor, s-ar fi rourat pământul uscat de tot. Ei însă ce fac cu ei? Un armator şi-a zidit un sălaş din marmura cea mai preţioasă într-un munte din Bavaria şi acolo urcă cu elicopterul pentru a se desfăta de frumuseţea naturii. Altul şi-a înmulţit luxul care costă sume fabuloase. Pe mese au cufere împodobite cu diamante, care transformă noaptea în zi. Altul îşi face iaht, ca să se învârtă prin Mediterană şi să chefuiască întruna cu desfrânatele. Mă iertaţi de expresie, dar până şi closetele acestui iaht să fie confecţionate din marmură colorată? Toţi aceşti bogaţi de astăzi trăiesc „în dezmierdări”. Şi aceşti bani, care ar fi putut salva lumea, ei îi aruncă diavolului. „Şi-au risipit avuţia lor, trăind în desfrânări”.

- Voi, sărăcuţilor, ascultaţi cu mulţumire troparul acesta pe care îl cântă predicatorul împotriva bogaţilor. Însă, iubiţii mei, din nefericire, o cercetare mai profundă a societăţii dovedeşte că risipitori nu sunt doar prinţii bogăţiei. Trebuie să spunem adevărul, că risipitori şi desfrânaţi sunt până şi muncitorii. Sigur că da. Îl vezi pe acest muncitor care are bătături în mâini, care este murdar din fabrică? Este demn de cinste. Dar ce face? Sâmbăta se plăteşte; ia banii lui sfinţi care picură sudori, însă în loc să cumpere cu ei o rochie femeii lui, în loc să ia câteva caiete şi cărţi copilului său, în loc să cumpere puţin lapte, el seara merge la un club păcătos, în tavernă, la cinematograf, la hipodromuri, la minge. Acum, în ultimele zile, diavolul a găsit un şiretlic prin care şterpeleşte portofelele celor mici şi mari şi în special ale claselor muncitoare, şi acest şiretlic sunt jocurile de noroc, cărţile, loteria, pronosport şi alte jocuri asemănătoare. Aşa că nu trăiesc în dezmierdări doar bogaţii; trăiesc în dezmierdări şi muncitorii săraci. Nu este doar nedreptatea, nu este doar sărăcia, este şi dezmierdarea (desfrânarea). Dă-i unui muncitor o sută, şi două sute, şi trei sute de mii de drahme. Dacă e risipitor, nu va rămâne cu nicio drahmă. Însă alt muncitor face economie, şi reuşeşte şi îşi zideşte cu mâinile sale căsuţa.

- Păcatul este faliment;faliment al bogaţilor, al săracilor din lumea întreagă. Vreţi un exemplu? Luaţi statele. Deschideţi bugetul, ca să vedeţi ce face păcatul. Costuri astronomice. Şi unde merg? Unde merge cel mai mare procent dinbugetele statelor? În poduri, în şcoli, în lucrări folositoare? Nu. Îi cheltuiesc în groaznicele lor uzine pentru avioane, pentru vase de război, pentru bombe atomice, pentru diavolul. Ia gândiţi-vă, ce-ar fi dacă statele risipitoare n-ar mai cheltui aceste milioane de dolari, sau de ruble, sau de lire, pentru distrugere. Să ştergem cuvântul „război” din dicţionar. Ia imaginaţi-vă cheltuirea lor pentru pace! O, ce binecuvântare! Şi stâncile vor scoate rodii, iar Sahara se va transforma în grădină. O, Evanghelie, dacă te-ar fi ascultat şi aplicat oamenii risipitori! „…Şi acolo, umanitatea şi-a risipit averea trăind în dezmierdări”.

***

Iată, iubiţii mei, că păcatul are consecinţe şi în această viaţă. „Plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Da. În tot timpul anului sunt zile de risipire. Dar dacă există o perioadă, care este prin excelenţă o perioadă de risipire, este această perioadă a Triodului, în care Biserica ne cheamă să ne înveţe lecţiile ei cereşti. În aceste zile sfinte, în care se cuvine să ne pregătim cu toţii pentru a-l primi peste puţin pe Împăratul tuturor, pe Mirele Bisericii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, în aceste zile în care se cuvine să fim cu toţii pregătiţi pentru a intra în stadionul Sfintei Patruzecimi, diavolul strânge şi mută cu lopata şi vântură banul pe care-l cheltuiesc oamenii în păcat. Lăsatul secului (cele trei săptămâni înainte de Postul Paştelui) înseamnă chef, dansuri şi distracţii, jocuri, desfrânare şi risipire. Dar nu, fraţii mei. Dacă s-ar coborî vreun înger şi ne-ar cerne pe toţi, şi ar căuta din palate până în colibe, oare va găsi vreun om din a cărui gură să audă: „Greşit-am” (Luca 15, 21) al risipitorului?

„Greşit-am”! Să spună şi bogatul şi muncitorul sărac, şi cel de dreapta şi cel de stânga, şi femeia şi bărbatul, şi analfabetul şi omul de ştiinţă, şi tânărul şi bătrânul cu păr alb. Dacă spunem „Greşit-am”, aripi de îngeri ne vor ridica la înălţime, până la cer. Pentru că „bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10).

Să le simţim acestea, iubiţii mei, şi să le avem ca principii în viaţa noastră. Să ne oprim de la păcat. Să spunem „Halt” diavolului. Ajunge, diavole. De aici înainte cu Hristos, cu cerul. De acum înainte cu sfinţii îngeri şi arhangheli, ca să ne învrednicim de Împărăţia Lui. Fie.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Enoriasi de ocazie

Televiziunile au prezentat ieri, 2 noiembrie, scandalul iscat la Sibiel de transferul preotului Muntean Ioan la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Sibiu. Dacă în urmă cu câteva săptămâni vestea că preotul din Sibiel va pleca la o biserică din Sibiu i-a revoltat pe unii dintre săteni, duminică nemulţumirea a atins punctul culminant, aceiaşi enoriaşi punând lacăt pe uşa bisericii şi declarând că nu vor fi de acord cu venirea unui alt preot.

Dar nu asta am vrut sa evidentiez, ci faptul ca in fruntea contestatarilor se remarca o femeie agitata de varsta a treia care spunea asa: "Daca nu ni se aduce inapoi preotul nostru, ne vom muta cu tot cu biserica si enoriasi la alt cult"! Si o gramada de oameni aprobau.

Pe langa faptul ca si-au permis sa opreasca savarsirea Sfintei Liturghii in Ziua Domnului, ameninta cu plecarea la alt cult! Oamenii ajung in stare sa paraseasca Ortodoxia si sa dea cu piciorul la mantuire! Unde e credinta acestor oameni? Ce au inteles ei din predicile pe care le-au ascultat Duminica de Duminica? Aici se poate vedea cum mandria si slaba credinta tulbura o multime de oameni, care uita ca Biserica nu e a unui preot sau a unei gasti de oameni, ci a lui Hristos. La Biserica nu mergem pentru un preot, ci pentru Cuvant si pentru a fi cu Iisus, "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor."(Mt.18, 20) Sa-i ierte si sa-i lumineze Dumnezeu!

Foto: Tribuna, Sibiu.

Biserica Catolica, din nou in "business"

Biserica Catolica a anuntat, spre entuziasmul unor credinciosi si mirarea altora, reintroducerea faimoaselor “indulgente”.

Nu este insa un rezultat al recesiunii si nici al influentei in scadere a Bisericii. Biserica Catolica are suficienta influenta si bani (si oricum a scos in afara legii vanzarea lor in secolul XVI). Problema este “pacatul”. In ultimele luni, diocezele din intreaga lume au inceput sa ofere credinciosilor catolici indulgente partiale si plenare, informeaza New York Times. Indulgentele sunt disponibile pentru catolicii care isi marturisesc pacatele si sunt de acord sa se roage in plus, sa faca pelerinaje si donatii, pentru a reduce partial sau total timpul petrecut in Purgatoriu inainte de a ajunge in Rai. Nu poti sa le cumperi, insa nu strica sa faci o donatie pentru a ajunge sa pui mai repede mana pe una dintre ele, iar rudele celor decedati le pot “asigura” acestora o trecere mai usoara in Rai. Cele partiale reduc timpul in Purgatoriu printr-un numar clar de zile sau ani, iar cele plenare elimina cu totul Purgatoriul, pana la comiterea unui alt pacat. Pacatosii nu au dreptul insa decat la o indulgenta plenara pe zi. Controversatele indulgente au fost abandonate, teoretic, de catre Biserica, in 1567 si practic in 1960. Ultima schisma in sanul Bisericii a pornit tot de la vanzarea indulgentelor - Martin Luther si-a batut in cuie o lista cu cele 95 de teze pe usa bisericii din Wittenberg, prin care cerea interzicerea comertului cu indulgente pentru finantarea constructiei Basilicii Sf. Petru. Pentru ca pacatul inca exista in lume” a explicat Episcopul Nicholas A. Di Marzio din Brooklyn. Insa explicatia expertilor este mult mai simpla: indulgentele sunt o buna modalitate de a-i face pe catolici sa se spovedeasca. “Numarul confesiunilor a tot scazut in ultimii ani si biserica este foarte ingrijorata de asta”, explica Reverendul Tom Reese, fost editor al unei publicatii catolice.Intr-o cultura laicizata, in care se pune accentul pe psihologie si auto-ajutorare, “biserica vrea sa aduca in ecuatie ideea de pacat personal. Indulgentele sunt o modalitate de a le aminti oamenilor de importanta penitentei”. Pentru a fi buni catolici, credinciosii trebuie sa-si marturiseasca pacatele o data pe an, iar spovedania este o conditie de baza pentru obtinerea unei indulgente. Renasterea indulgentelor face parte dintr-un proces mai indelungat al Bisericii Catolice, care devine mai conservatoare cu fiecare noua masura. Intoarcerea indulgentelor a inceput cu Papa Paul al II-lea, care a autorizat episcopii sa le ofere in 2000, in cadrul sarbatorilor pentru al treilea mileniu. “Oferta” a crescut exponential dupa instalarea Papei Benedict, care le-a pus la dispozitia credinciosilor de noua ori in ultimii trei ani. Actuala oferta este legata de sarbatorirea, anul acesta, a Sfantului Pavel, asa ca indulgentele vor fi disponibile inclusiv in iunie.theologhia.wordpress.com

Dumnezeu iubeşte Ţara Românească

Părintele Arsenie Papacioc: „Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-am zis: - Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foamea. Să vă pregătiţi pentru martiraj. Rugăciunea Tatăl nostru „Şi nu ne duce pe noi în ispită” se referă la lepădările de Dumnezeu. Acesta este testamentul pe care trebuie să-l urmăm noi. Unde ne merge bine, acolo nu sporim. Unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur. Acolo unde nu eşti cioplit, eşti necioplit”.

“Cu o moarte toti suntem datori, dar una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut”

“- Părinte Arsenie, ni se spune în ultima vreme de către înalţi prelaţi că nu mai avem voie să folosim cuvintele eretic, papistaş şi că ar trebui să redefinim dogmele, ca să ne aliniem şi noi constituţiei Uniunii Europene, cum vi se pare lucrul acesta?

- Uite, domnule, parcă de la Uniu­nea Europeană ne tragem! E foarte grav cuvântul eretic, nu poate să fie rătăcire în învăţătura creştină… Şi cu ce să înlocuim cuvântul eretic? Parcă noi am făcut cuvântul acesta! L-au făcut Sfinţii Părinţi şi cine atacă problemele de dogmă cade în erezie. Iar ăştia au atacat (vezi Filioque), Crezul a fost schimbat, iar papa nu cu mult timp în urmă a declarat că singura Biserică este Biserica Catolică… O mare greşeală tactică din punctul lor de vedere… Cum să zic, dacă a schimbat Crezul şi s-a umplut tot Occidentul de infailibilitatea papală acum vrea să se reverse şi în tot Răsăritul? Eu uite ce vă spun: Biserica a dat anatemizare pe toţi care n-au respectat nişte lucruri, la toate sinoadele ecumenice. Şi peste tot a anatemizat patriarhi şi alţi oameni din Biserică şi peste tot în istoria Bisericii au fost astfel de exemple. Anatema ştiţi ce înseamnă? Despărţirea de Dumnezeu, unirea cu Satana şi intrarea în iad de pe pământ; aceasta este cea mai gravă pedeapsă pe care a dat-o Biserica - anatemizarea. Să avem o poziţie de eroi, nu de milogi.

- Care trebuie să fie atitudinea noastră de mărturisire? Cum pot fi nişte oameni simpli, care nu cunosc dogmele şi nu ştiu cum să apere adevărul, eroi?

- Nu trebuie multă teologie ca să fii erou, trebuie cu multă fermitate să spui simplu: noi nu ne facem eretici. Ce au zis Sfnţii Părinţi, acela-i adevărul pe care-l credem şi noi, căci după învăţătura catolică Sfântul Duh ar fi nepot al lui Dumnezeu - ei asta mărturisesc în Crez, de fapt - şi sărmanii oameni nu ştiu nimic, pentru că preferă să fie milogi decât eroi, care caută să afle adevă­rul. Noi rămânem la crezul nostru, la sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Nu trebuie să căutăm noi mucenicia. Nici Mântuitorul nu a vrut să ia crucea, dar dacă i-a dat-o a luat-o şi n-a mai lepădat-o, dar n-a zis ca ei. Să spunem aşa: nu, domnule, eu sunt ortodox şi nu am încredere în papistaşii ăştia.

- Cum să creăm o atitudine la nivel de mase atunci când este multă dezbinare şi între noi, ortodocşii?

- Ca să creăm o unitate între noi, trebuie să ne aşezăm pe relaţie de poziţie cu veşnicia. Voi nu vă daţi seama, cercetând adâncul canoanelor, însemnările şi subînsemnările lor, cât este de grav să faci altfel decât a hotărât Biserica, prin sinoadele ecumenice. Dacă vom acţiona în conformitate cu canoanele şi învăţăturile Părinţilor, atunci vom crea şi unitate, dar aşa, dacă ascultăm mai mult de părerile organizaţiilor mondiale de azi, nu are cum fi. Dar nu se poate nici fără cruce. Şi ştii ce înseamnă cruce? Să-ţi iei ce nu-ţi convine. Şi toată frumuseţea învierii Mântuitorului, dacă n-ar f fost crucea, nu era aşa de grozavă. Întâi e muncă şi apoi roada muncii. Deci suntem în starea de efervescenţă, adică de mărturisire. Mărturisirea noastră trebuie să constea în adevăr. Dacă îţi zice cineva: întovărăşeşte-te cu mine! Să te gândeşti mai întâi: Dar tu cine eşti? Dacă te închini ca mine ortodox, atunci sunt şi eu cu tine.

Dar catolicii au schimbat crucea… că se temeau ca nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, că asta are o semnifcaţie, crucea - toată înălţimea Tatălui, toată adâncimea Fiului şi toată lăţimea Sfântului Duh - aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu ştiu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea. Mântuitorul a zis să nu facem noi schimbări de dogme cum ne vine nouă pe chelie, că oricine ne-ar porunci, înger de sus de ar fi şi dacă ne învaţă altfel decât ne învaţă Evanghelia şi Sfintii Părinţi, nu avem dreptul să ascultăm, cădem anatemei. Nu este o întrebare grea dar este auzită greu. Ce teolog poate să-ţi spună să faci crucea altfel, să asculţi de cutare, şi nu de Crezul fixat la sinoadele ecumenice? S-au gândit ei la 1054 să schimbe hoţeşte Crezul! Păi ei au fost daţi anatemei şi rămân aşa până când revin la aceste adevăruri. Adevărul trebuie apărat, argumentul suprem este acesta: cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut.

- Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa de uşor problema împărtăşirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici şi numai singur Î.P.S. Bartolomeu Anania a opus rezistenţă şi nici un alt ierarh nu l-a urmat?

- Nici pe Hristos nu l-a urmat nimeni, dar El a biruit. Aşa şi Anania a biruit. Adică ne-au minţit o dată cu greco-catolicii la anul 1700 şi aşa vor şi acum. Ăsta-i dracul, acesta-i viermele care roade Ortodoxia. Lor nu le convine să se ştie adevărul, pentru că adevărul, mai ales în problema de credinţă, te roade şi te macină. Şi cei mai mari duşmani ai catolicismului, tot între catolici sunt. Pentru că sunt oameni care văd adevărul. Dar la Roma credeţi că e numai catolicism? Acolo e şi masonerie, acesta e de fapt fundalul, ţine Biserica în frunte ca să poată cuceri şi ademeni pe mulţi.

- Ce ascultare trebuie să facem noi faţă de episcopii compromişi?

- Dragii mei, în ierarhia bisericească credinţa e cea mai înaltă. Nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare, ci adevărul prezentat smerit. Smerenia este cea mai mare. Şi s-a făcut scandal prin sinoade şi adevărul a ieşit lămurit. Deci mai trebuie şi un pic de scandal, ca să existe o rezistenţă creştină.

- Dar întotdeauna era în sinod câte un sfânt care să povăţuiască poporul credincios şi oamenii se luau după el…

- Nu trebuie să căutăm care este sfânt şi care nu, asta Dumnezeu o ştie. Nu vă păcăliţi, adevărul este numai unul. Ne-a dat Dumnezeu lingură nu ca să o ducem la urechi. Am primit un telefon de la cineva care îmi spunea că a căzut din pat şi mă întreba ce să facă. Şi eu i-am zis: Domnule, ai numai două variante, ori rămâi sub pat, ori te sui în pat. Şi pisica, care era aflată sub pat, a zis: Nu, domnule, eu am drept de moştenire, eu aici nu-l primesc. Să se suie în pat, pentru că în pat este născut, nu-l dă nimeni jos. Dar în pat nu poate să stea, adică adevărul. Şi atunci dracul vine şi-ţi spune: uite vino la noi, te asigur că nu te mai deranjează nimeni pe veci. Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Adevărul trebuie apărat în întregimea lui. Să acceptaţi să muriţi. Dacă nu accepţi lucrul acesta, te păcăleşte uşor. Nu vă păcăliţi. Eu n-aş vrea să fim în foc, dar dacă până la urmă ne bagă, nu suntem noi vinovaţi. Mai bine să arzi în foc decât să zici ca duşmanul. Frumuseţea întâlnirii noastre nu mai există.

- E nevoie de diplomaţie în Biserică?

- Ce diplomaţie!? E nevoie de ţigănie, mai degrabă, de târg. Adevărul e unul. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Nu e numai o fracţiune [factiune] din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia să fiţi acel unul. Pe Bartolomeu Anania îl spovedesc şi el este unul din cei care mai ţin adevărul şi nu o să cedeze. Mai spovedesc şi pe alţi ierarhi şi dacă nu fac ce le-am zis şi nu ţin adevărul până la capăt, o cam slăbesc cu ei. Dar eu nu sunt decât un mic preoţaş care vrea să moară în culcuşul acesta creştin. Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii. Mântuitorul n-a cedat cu nici un chip şi nu o să ajungem la marea cinste în care a fost El, de L-au jupuit, de L-au băut, de L-au umilit; vă daţi seama, dracul prinsese momentul. Cine a biruit: cel care a fost lovit sau cei care loveau?

Apostolul Pavel, această grozavă figură, spune că dacă înger de sus vă va învăţa altceva, anatema să fie. Bine, că unii vor să fe ortodocşi şi să mai stea şi la o cafea sau la masă cu ereticii. Exact ca greco-catolicii - închinaţi-vă ca voi, dar să ţineţi administraţia de noi. Şi aşa greco-catolicii au fost foarte catolicizaţi. Acesta e sistemul - ca să te amorţească, să nu mai vezi, pentru că neadevărul în care ei trăiesc îi mustră pe dedesubt. Voi nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut. Încă o dată vă spun: adevărul poate fi la unul singur, şi să fii fericit că eşti singur, căci cu atât mai puternic vei fi. Pentru că de acum urmează să mă ajute Hristos, eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, de acum Hristos va birui întru mine“.

Sursa: http://bisericasecreta.wordpress.com