„A trebuit sa treaca 30 de ani ca sa am un salariu de 6.000 de lei”, spunea un mare om la stat, pardon, in stat. Si continua: „Cum poate un invatator incepator sa creada ca poate lua salariu la fel ca un medic incepator? Ce mare scofala ca pleaca medici din tara, scoatem din scoli alti 2.000 pe an”.
Frumos, vorbe parca rupte din ghidul „tupeu de demnitar populist”. De mare exceptie, nu-mi pot ascunde admiratia. Dar incerc, credeti-ma. In primul rand, comparatia asta cu „vremurile de altadata” nu ne da pace. Imi aduce aminte de inutila incurajare pe care batranii o spun catre tinerii nelinistiti. Diferenta este ca, de data aceasta, un Ales o promoveaza ca politica de stat. Meritul, valoarea nu tin de varsta neaparat. Nu-i poti cere unuia de 25 de ani, genial in ceea ce face, sa accepte un salariu de mizerie numai ca e pusti. Unui militar care lupta laolalta cu trupele NATO nu-i poti cere sa se sacrifice pentru tara pentru ca apoi familia sa-i fie jertfita pe altarul „angajamentelor fata de Maria Sa FMI”. Dar ce conteaza? Este musai sa ne acoperim greselile si bataia de joc la adresa acestor oameni cu o logoree fara sens.
In al doilea rand, ce este mai frumos decat sa incaieri „breslele” intre ele? Absolut nimic, daca te crezi vreun „Cezar” din Roma antica. Cine iti da dreptul sa decizi care dintre indivizi este mai util societatii? De exemplu, un invatator (debutant sau nu), in opinia mea, este vital pentru evolutia unui copil. El il formeaza ca om, il invata de la o varsta frageda cum poate evolua, spre ce poate evolua. Un medic (debutant sau nu) iti poate da sansa unei noi vieti, te poate ajuta sa iti urmezi „cursul” asa cum, printre multi altii, ti-a aratat si acel invatator. Care dintre cei doi este mai util, care dintre ei merita rasplatit mai bine?
Ca o concluzie, este clar ca traim in haos. Nu stim ce vrem, suntem plini de ura si, pe deasupra, ne mai credem si desteptii pamantului. Nici vorba, am mai spus-o, uitati-va in jur. Nu construim nimic important, suntem zero la realizari, am aruncat pe fereastra 20 de ani din vietile noastre.
Frumos, vorbe parca rupte din ghidul „tupeu de demnitar populist”. De mare exceptie, nu-mi pot ascunde admiratia. Dar incerc, credeti-ma. In primul rand, comparatia asta cu „vremurile de altadata” nu ne da pace. Imi aduce aminte de inutila incurajare pe care batranii o spun catre tinerii nelinistiti. Diferenta este ca, de data aceasta, un Ales o promoveaza ca politica de stat. Meritul, valoarea nu tin de varsta neaparat. Nu-i poti cere unuia de 25 de ani, genial in ceea ce face, sa accepte un salariu de mizerie numai ca e pusti. Unui militar care lupta laolalta cu trupele NATO nu-i poti cere sa se sacrifice pentru tara pentru ca apoi familia sa-i fie jertfita pe altarul „angajamentelor fata de Maria Sa FMI”. Dar ce conteaza? Este musai sa ne acoperim greselile si bataia de joc la adresa acestor oameni cu o logoree fara sens.
In al doilea rand, ce este mai frumos decat sa incaieri „breslele” intre ele? Absolut nimic, daca te crezi vreun „Cezar” din Roma antica. Cine iti da dreptul sa decizi care dintre indivizi este mai util societatii? De exemplu, un invatator (debutant sau nu), in opinia mea, este vital pentru evolutia unui copil. El il formeaza ca om, il invata de la o varsta frageda cum poate evolua, spre ce poate evolua. Un medic (debutant sau nu) iti poate da sansa unei noi vieti, te poate ajuta sa iti urmezi „cursul” asa cum, printre multi altii, ti-a aratat si acel invatator. Care dintre cei doi este mai util, care dintre ei merita rasplatit mai bine?
Ca o concluzie, este clar ca traim in haos. Nu stim ce vrem, suntem plini de ura si, pe deasupra, ne mai credem si desteptii pamantului. Nici vorba, am mai spus-o, uitati-va in jur. Nu construim nimic important, suntem zero la realizari, am aruncat pe fereastra 20 de ani din vietile noastre.
de Edward Pastia(financiarul.ro)
