Se afișează postările cu eticheta comemorare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comemorare. Afișați toate postările

marți, 15 iunie 2010

Despre Mihai Eminescu † 15 Iunie 1889


"Eminescu a fost înţeles de foarte puţini dintre cei care i-au fost aproape. Prin atitudinea lui critică împotriva administraţiei şi a politicii vremii, el şi-a creat mulţi duşmani. A fost un caracter intransigent, neîncovoiat. A luptat de unul singur. Nu avea nimeni cum să-l determine să facă concesii. El nu avea familie, părinţii şi surorile lui erau nişte ţărani din munţii Bucovinei, fără relevanţă. Nu putea fi şantajat. Prin orientare el era conservator, deşi nu era membru de partid.

Eminescu a combătut pe C. A. Rosetti, care spunea că statul este o convenţie între oameni. Nu s-a comportat la fel faţă de Brătianu, deşi era şeful liberalilor, criticaţi acerb de Eminescu. Pentru că el era orientat către ţară, către pământul românesc. Când a fost atacat Brătianu, primul care l-a apărat a fost Eminescu. Atunci când cele două partide au făcut înţelegeri politice, publicistul de la „Timpul“ a criticat ambele părţi, spunând: „Ce suntem noi, saltimbanci de bâlci, să schimbăm ideile precum cămăşile sau cizmele?“. Acest material nu a fost publicat în presa timpului, dar a apărut în integrala Eminescu editată de mine. A fost un spirit independent faţă de politica românească. Pentru că era incomod mai-marilor zilei, trebuia să fie scos din viaţa civilă într-un mod elegant. Şi s-a reuşit acest lucru cu înscenarea unei boli pe care Eminescu nu o avea.

În poezie, Eminescu este creatorul limbii române şi cel care a atins lucruri fundamentale pentru destinul general uman. A veni astăzi şi a spune că Eminescu este depăşit mi se pare o absurditate. Aş fi de acord cu acest lucru dacă vreunul dintre contemporanii noştri ar putea realiza o operă măcar egală cu cea a poetului născut la Ipoteşti. Numai atunci vom vorbi despre Eminescu la timpul trecut. Dar, deocamdată, acest moment nu a sosit."

Dumitru Vatamaniuc - academician, critic şi istoric literar. A editat integrala Eminescu în 16 volume. Fragment de interviu din ziarul Lumina.


miercuri, 24 iunie 2009

Mihai Beniuc 1907- 24 Iunie1988


Mãrul de langa drum

Sunt mãr de langã drum si fãrã gard.
La mine-n ramuri poame rosii ard.
Drumetule, sã iei fãrã sfiala,
Cã n-ai sa dai la nimeni socotealã.
Iar dacã vrei s-aduci cuiva multam,
Adu-l tãranei ce sub mine-o am.
E tara ce la sanul ei ne tine,
Hranindu-ne pe tine si pe mine.
Cand se-ncãlzeste-n primaveri sub soare,
In mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adãpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mã-ndoi pana-n pãmânt,
In semn de prea adancã plecãciune,
De tot ce-as vrea sa spun si nu stiu spune.
În toamnã, când pe creangã mãr de mãru-i,
La pãmânteni cu dragoste mã dãrui.
Când au pornit podoabele-mi sã cadã
Si vine blana groasã de zãpadã,
Eu strâng vârtos în rãdãcini pamântul
Sã nu mã smulgã din temeiuri vântul.
Si an de an mi-i rodul mai bogat
Si an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii leganati în ramuri,
La gât cu mici bucãti din sfinte flamuri.
Si dragi îmi sunt si fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala si cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plãcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rãmurisul meu rotat,
Si-mi amintesc cum astã-primãvarã
Lânga tulpinã-mi doi se sãrutarã,
Iar la plecare, el cu bucurie
Si-a pus cântând o floare-n pãlãrie.
Sunt mãr de lânga drum si fãrã gard,
La mine-n ramuri poame rosii ard.
Drumetule, sã iei fãrã sfialã,
Cã n-ai sã dai la nimeni socotealã.
Iar dacã vrei s-aduci cuiva multam,
Adu-l tãrânei ce sub mine-o am.
E tara ce la sânul ei ne tine,
Hrãnindu-ne, pe tine si pe mine.

Mediafax