Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

Mihai Eminescu

La răspântia neagră

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraş
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaş.

Altul: - O făclie
Şi-un coşciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

Din răspântia neagră
Carele-au plecat
Şi merg greu, de parcă
Piatră duc în sat.

Ovid Densusianu

Dor de Nichita

Nu mi-am amintit de Nichita Stanescu in 13 decembrie, cand s-au implinit 28 de ani de la disparitia sa prematura. Mi-am amintit abia azi, cand am rasfoit blogul lui Nicu, care a fost mai atent si mai ager decat mine si caruia ii multumesc. Imi placea foarte mult o fraza a lui Nichita despre iubire, pe care v-o redau: "Cand am fost in stare sa iubesc, uneori am fost si iubit, cand nu am fost in stare sa iubesc ma universalizasem atat de tare incat nu ma mai confundam de-o capra sau de-un paianjen".

Ah, si sa va mai zic una. Nichita povestea cu bunul sau prieten, poetul Gheorghe Tomozei si spunea despre un scriitoras ce se plimba in Mercedes "Asculta batrane: asta o sa fie ministru toata viata, dar noi o sa fim poeti toata moartea".

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

Marin Sorescu

Ştiu, fără ca să pricep

Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
Inima, pe care nu mi-o văz:

Tainica, neistovita ei lucrare
Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
Rodnicul de viaţă fără încetare
Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit...

O poezie minunata a poetului Vasile Voiculescu (1884 - 1963), de la moartea caruia se implinesc 48 de ani.

O lacrima si o poezie

Astazi s-au implinit 3 ani de la moartea suspecta a marelui poet Cezar Ivanescu. Dumnezeu sa-l aiba in paza sa!

Doina(Passiflora incarnata)

! voi ce l-aţi urcat pe cruce pe Hristos,
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !

! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !

! numai unul dintre voi a născocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
şi pe cruce nu-l mai lasă să-şi ia locul,
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !

sursa

Dumnezeu

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era când câmpie verde, când apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atâtea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rau.
Ii auzea strigând: "Pamântul meu..."
Ii vedea punând semn de hotar,
ciopârtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,
se facea mare si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

Magda Isanos (1916 - 1944)

Versuri de weekend

Omule

O lacomie crancena, nebuna.
Aduna, omule, aduna,
Caznestete, fura, surpa si omoara.
Iti trebuiesc putere si comoara.
Iti trebuiescc palate si vesminte
Sa-ti zaca-n ele hoit si oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avida, mana ta se strange,
Storci aur si se scurge sange.
Nadejde, sange, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Si-n beciul tau zidit inghiata
Neprihanita oamenilor viata,
Avantul, bucuria, puse bine
De starvul tau, pastrate pentru tine.

Imi e rusine, omule, imi e rusine.

Tudor Arghezi 1945

Lansare de carte

Asociaţia Liga Albanezilor din România și Asociați Jurnaliștilor și Scriitorilor Minorităților Etnice din România "Europa 21" vă invită miercuri, 2 martie 2011, ora 17.00, la lansarea volumului Cezar, fiul Xantipei. Cu poetul Cezar Ivănescu, în viaţă şi dincolo de ea, autor Maria Dobrescu. Evenimentul va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul Târgului de carte AMPLUS. Vor fi prezenţi ambasadorii Albaniei şi României, scriitori, critici literari, artişti, jurnalişti, membri ai comunităţii albaneze şi prieteni ai organizaţiei noastre, iubitori de cultură.

Lansarea va fi de fapt o evocare a poetului Cezar Ivănescu, ai cărui strămoşi, originari din sudul Albaniei, s-au stabilit în România în secolul al XIX-lea. Prietenii poetului vor rosti scurte alocuțiuni și va fi prezentată o expoziție cu lucrări de pictură dedicate scriitorului. Autor: Aurelia Călinescu.

Cu multumiri D-nei Clara Arustei

Poezie

Am descoperit astazi un poet persan si poemele sale incredibil de frumoase. Omar Khaiyam care a trait acum un mileniu, a fost nu doar poet, ci si filosof, astronom si matematician.

ULCIORUL

Rămâi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri,
Căci pentr-un vin şi pentru tine
Mai am în sân trei pungi cu aur.
Rămâi să ne-alungăm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare!

Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată
E făurit din taina sfântă,
Din taina unui trup de fată?
L-a făurit cândva olarul,
Cel inspirat de duhul rău,
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.

Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Când zarea-i plină de albastru,
Când lumea-i plină de vedenii
Şi-atât cât darurile noastre
Mai au pe margini bucurii,
Căci mâine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.

Că mâine-om putrezi-n morminte
Uitaţi nepomeniţi de nime,
Căci mâine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.
Şi trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.

In amintirea lui Grigore Vieru

"Tocmai Limba si religia au tinut vie fiinta noastra nationala de-a lungul veacurilor. Gandindu-ma la asta, am uneori clipe de prabusire sufleteasca. Ma ridic insa. Altfel, n-as mai putea scrie. Stiu ca Limba Romana la noi nu este altceva decat o candela plapanda. Dar marele Shakespeare zicea: "Nu este destul intuneric in tot universul ca sa stinga lumina unei plapande candele". Am spus-o de nenumarate ori: sarma ghimpata din fundul gradinii noastre mi-a zgariat si imi zgarie inima. O suport, insa, cu ingaduinta, stiind ca, aidoma Zidului Berlinului, va cadea si ea atunci cand vor dori organismele internationale, marile puteri si, bineinteles, atunci cand va vroi poporul sa o darame. Zidul, insa, dintre noi si Limba Romana trebuie sa cada azi. Nu am nici o indoiala ca va cadea in curand. Lacrimi asteapta la rand, asteapta la coada sa straluceasca de bucurie in ochii nostri in acea mareata zi cand vom fi si noi in rand cu lumea - cu alte cuvinte, in Europa. Nu poti intra in Europa cu granita in spate...
Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

 TESTAMENT

Dragi feciori, pe-acest pamant,
Nici eu vesnic nu mai sant,
Nu sant vesnic, voi pleca,
Unde voi ma veti uita,
Si de unde nimenea
Nu s-a mai intors candva.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.
M-au pandit jivinele,
M-a iubit si binele.
Eu ma duc, copii cuminti,
N-am averi sa le-mpartiti.
Va las numai visul meu
Care a trudit din greu.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.
Intre voi, pe-a vietii scari,
Sa nu fie suparari,
Ca zilele pe pamant
Asa de putine sant.
Si nu-i alt noroc mai drag
Decat fratele din prag.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.


Langa doina si izvor
Nu-i usor sa-ti fie dor,
Nu-i usor sa fii curat
Pe pamant instrainat.
Va las dorul cel durut
Si nadejdea de la Prut.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.

Grigore VIERU

Mihai Eminescu. Ziua Culturii Romane

Poetul Mihai Eminescu ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum, este de părere academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române. Într-un interviu acordat pentru "Romania libera", acesta spune că denigratorii lui Eminescu sunt "detestabili". Eugen Simion a militat şi a reuşit ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

Revedere

- Codrule, codruţule,

Ce mai faci, drăguţule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Şi de când m-am depărtat,

Multă lume am umblat.

- Ia, eu fac ce fac de mult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile-mi rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Şi gonind cântările;

Şi mai fac ce fac de mult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Umplându-şi cofeile,

Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum eşti

Tot mereu întinereşti.

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea sau bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Şi de-i vremea bună, rea,

Mie-mi curge Dunărea.

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ţinem,

Cum am fost aşa rămânem:

Marea şi cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna şi cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

Nichita. In memoriam

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Zaharia Stancu † 05.12.1974

Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o trâmbă de nori,
Vine vântul şi o destramă,
Vântul care scutură flori.

Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce,
Râurile curg toate spre mare.
Oricât ai merge de repede,
Nu poţi s-ajungi până la zare.

Unii câini latră doar, alţii muşcă,
Bivolii sunt negri şi-mpung.
Pa pajiştea tânără, iezii
Să-mbătrânească n-ajung.

Lasă steaua să cadă chiar
Dacă nu e de foc, ci de gheaţă.
Poate venim din lumină ori poate
Din ceaţă venim şi mergem în ceaţă.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destramă ca o trâmbă de nori.
Vine vântul şi usucă dealurile
Pe care primăvara se ivesc flori.

O paine urat mirositoare

Lasand deoparte comentariile si criticile de bun simt pe care unii analisti incearca si uneori chiar reusesc sa le faca, exista o categorie care isi incearca norocul comentand politica interna si externa, lasand pe planul doi "talentele" sau vocatia care i-a facut cunoscuti. Ba nu se multumesc sa comenteze politica si atunci arunca cu noroi in diferite personalitati, dedandu-se la atacuri murdare dublate de ura dar si de viermele evident al invidiei.

Poate va amintiti comportamentul si comentariile infame ale lui Liiceanu la adresa poporului sarb(vezi aici Apelul la crima), in timp ce ii elogia pe americanii care ii bombardau in ziua de Craciun. "Disidentul" care a luat-o in "freza"de la Hertha Muller. Sau elogiile lui Cartarescu la adresa politicii antiromanesti a lui Basescu si a camarilei sale. Exemplele pot continua cu Patapievici, Tisminetski si multi alti intelectuali de propaganda antiromaneasca.

Acum recidiveaza Cartarescu, pe post de editorialist al EVZ, care continua sa atace pe cel care a fost poetul Adrian Paunescu. Oare ce il face sa muste din memoria celui care va ramane in istoria politica si literara a Romaniei pe un soclu inalt, indiferent la viermii care colcaie pe langa mormantul sau? De unde provine ura asta viscerala, invidia asta de neinteles? Din mediocritate, din necredinta sau e ceva patologic?  Posibil ca izvorul acesteia sa fie statutul lui Cartarescu de dinainte de '89, de "ucenic" la Uniunea Scriitorilor, calitate in care avea "sansa" deosebita in a cara servietele scriitorilor si poetilor adevarati. Sau poate tocmai educatia atee pe care si-a insusit-o in vremurile acelea. Eu personal m-am saturat de cei care din lipsa de argumente, invoca  colaborarea lui AP cu regimul socialist. Cartarescu ne spune ca l-a citit pe Nichita, pe Sorescu. I-am citit si i-am iubit si noi. Dar daca spune ca la vremea aceea nu l-a citit si nu l-a iubit si pe Paunescu minte cu nerusinare.

Ba ne acuza pe noi, milioanele care l-am iubit si il iubim pe poet, care ii iubim opera si patriotismul, ca suntem nostalgici ai dictaturii comuniste. Eu, care am trait perioade aproape egale de comunism si capitalism, ii pot raspunde prin cuvintele Ahimandritului Epifanie Theodoropulos: "Amândouă regimurile sânt duşmane faţă de Creştinism, atheiste şi antihristice. Pe de-o parte, comunismul consideră omul drept un mecanism care produce unelte, iar pe de alta capitalismul îndumnezeieşte banii, iar omul nu este altceva decât o unitate de producţie şi consum. În esenţă, se pleacă de la acelaşi fundament. Bine a spus cineva că cele două, comunismul şi capitalismul, sânt de fapt aceeaşi fiară cu două capete şi că, indiferent de care vei fi înghiţit, în acelaşi stomac vei ajunge!" (Razboi intru cuvant)

As mai adauga cu propriile cuvinte ca dictatura Noii Ordini Mondiale nu e cu nimic mai prejos decat dictatura comunista, ci chiar o intrece prin metodele diversificate de asuprire, cotropire, verificare si control a populatiilor. Iar painea pe care o mananca Cartarescu, chiar daca are miros de hoit, se pare ca ii tine de foame!

Cititi si Un ultim glont in teasta lui Adrian Paunescu si apoi si un scuipat pe cadavrul lui...

"Nemurirea vă apartine" maestre!

A murit Adrian Paunescu. Titanul, bardul, romanul, omul. Dumnezeu sa-l odihnească si să-l aibă in paza sa! Asta da gol, ăsta da pustiu in urma lui! Dupa Nichita, Marin Sorescu, Cezar Ivanescu si altii a venit si randul sau. Nu cred ca cineva poate prin cuvinte să exprime si sa rezume viata si personalitatea acestuia. Nu cred ca cineva poate exprima sentimentele si emotiile pe care le traiam cu totii in cadrul cenaclului de poezie, cantec si dragoste care era cenaclul "Flacara". De aceea va rog sa cititi aceasta poezie a sa care poate foarte bine sa slujeasca drept o mica autobiografie si un exemplu de traire patriotica:

Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.

Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
- Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata
Si sa traiesc pe muchie de cutit.

Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.

N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta
Un neam pe care voie am sa -l vad.

Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.

Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.

N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.

Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea.

Poezia se numeste "Pacient".

Pentru cei care l-au scuipat, injurat, calomniat, nedreptatit, simt milă. E cumplit  pentru ei sa se tarască pe pamant ca serpii, in timp ce maestrul sta pe un piedestal mare. Parafrazand o celebra emisiune a celui care a fost Adrian Paunescu, pot spune cu putere: "Nemurirea vă apartine" maestre!

Un an de cand ne-a parasit Parintele Teofil Paraian

Pr Teofil Paraian - Poezie


Parintele Teofil Paraian a fost un om al bucuriei, duhovnic odihnitor de oameni, cu zambetul neincetat pe chip. Nevazator cu ochii trupesti, se comporta la Sfanta Liturghie fara ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci cand a fost intrebat "daca nadajduieste, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa vada ceva in lumea cealalta", a raspuns: "Daca Dumnezeu va zice catre mine: "Sa stii ca eu si-n vesnicie pe tine tot asa te las!", n-as putea zice altceva, decat: "Slava Tie, Doamne, slava Tie!". Ar fi posibil sa rosteasca aceste cuvinte? Da, de vom tinem seama ca ori de cate ori s-a vorbit despre orbirea sa trupeasca, a spus: "si voi zice pana la sfarsitul vietii mele si-n vesnicie, ca asa a binevoit Dumnezeu".(crestinortodox.ro)

Umbra

versuri Adrian Paunescu

Crucea

Crucea

                                 de Grigore Vieru

Stiam ca tot

Ce in mare se varsa

Cale intoarsa nu are.

Apropiatu-m-am de cantec,

Fiind Tara departe si alt

Sprijin, alt reazam

Neavand.

Toate in jur

Se intindeau straine,

Iar singurul loc

De-ntalnire cu el

Era cel de pe cruce.

Da, numai crucea

Ne apartinea.

Cu mare dispret

Impinsu-ne-au cu piciorul

Chiar de pe ea.

Si-atunci n-am mai putut

Indura umilinta,

Am luat sabia-n mana,

Si, cum am stiut,

Cum am putut

Crucea ne-am aparat.

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos