sâmbătă, 14 august 2010

Adormirea Maicii Domnului


Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul. Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare. Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

www.maicadomnului.ro

Cuvant despre Maica Domnului




Cantari inchinate Maicii Domnului



vineri, 13 august 2010

Îi certăm mereu pe politicieni, dar ei sunt chipul nostru

Dacă privim istoria poporului Israel, vedem că duşmanii îi biruiau de fiecare dată când se lepădau de Domnul, dar El îi ajuta întotdeauna când aceştia trăiau o pocăinţă neprefăcută. Domnul este întotdeauna cu noi. Îi certăm mereu pe politicienii care sunt la putere, dar ei sunt copiii noştri. Noi, cei bătrâni, suntem vinovaţi, şi nu ei, căci noi le-am dat pilda pe care să o urmeze în viaţă. Suntem chip al părinţilor noştri, imagine a celor bătrâni, şi nu am putut vedea multe la ei. Noi, cei bătrâni, suntem vinovaţi că nu ne-am îndrumat copiii pe calea cea dreaptă.

Să pornim de la noi înşine
Noi, bătrânii, se cuvine să o luăm de la început, să pornim de la noi înşine, nu să-i îndreptăm din afară pe ceilalţi. Sfinţii Părinţi spun că trebuie să ne îndreptăm pe noi înşine, să ne mântuim, şi mulţi se vor mântui şi în jurul nostru. Trebuie să ne ostenim să fim buni, întotdeauna plini de pace, liniştiţi, ca pretutindeni oamenii să simtă pacea şi liniştea ce izvorăsc din noi. Însumi am văzut cum prin gândurile pe care le am, pot să atrag sau să îndepărtez pe cineva. Trebuie să ne schimbăm, e nevoie să ne întărim în credinţă şi apoi să ne ostenim. Sfinţii Părinţi au dat multe desluşiri despre rugăciunea minţii, despre cum trebuie să ne stăpânim inima şi mintea. Ei spun că se cuvine să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră – toate să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă, se adună acolo puterile minţii.

Dacă politicienii ar fi uniţi, nu am mai avea duşmani
Când ne rugăm, să o facem din inimă, căci Dumnezeu este Domnul inimii. El este miezul vieţii fiecărei fiinţe vii. El este Cel ce sprijină viaţa şi nu trebuie să-L căutăm în alt loc. El se află aici, şi aşteaptă să-L primim şi să credem în El. Avem prea puţină credinţă şi încredere în Domnul. Când vom avea atâta încredere în El cât avem în prietenii noştri, atunci când îi rugăm să facă ceva pentru noi – când vom avea atâta încredere, nici noi şi nici ţara noastră nu vom mai suferi atâta.

Vălmăşagul gândurilor din noi şi din ţara noastră îşi are obârşia în gândurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de rânduială a gândurilor, iar dacă politicienii noştri ar fi toţi într-un cuget, nu am mai fi în starea aceasta. Suntem conştienţi că în noi se află o putere şi o viaţă dumnezeiască. Fiecare persoană, ca putere dumnezeiască, când se uneşte cu celelalte, făureşte o putere uriaşă, şi vrăjmaşul fuge de asta; într-însa sălăşluieşte înţelegerea, iar în el, acolo, dezbinare. Dacă politicienii noştri ar fi uniţi, nu am mai avea duşmani; atunci vrăjmaşului nu i-ar mai fi de folos nici armele, nici oastea, nimic.

Noi facem iad şi în noi, şi în jurul nostru
Noi suntem fiinţe dăruite de Dumnezeu, dar nu ştim să trăim cum se cuvine – şi facem iad şi în noi, şi în jurul nostru. Vlădica Nicolae (Velimirovici) istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: „Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo”; şi a adăugat: „Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur.”

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pacea şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul.

Stareţul Tadei de la Vitovnita – Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa
sursa

miercuri, 11 august 2010

Radu Feldman sau oameni de zapada

Insinuat ca politician dupa 1990, nederanjat prea mult datorita originii sale evreiesti de care facea parada, desi ai sai l-au renegat, Radu Feldman Alexandru a iesit la rampa cu declaratii "obraznice" la adresa lui Basescu in revista 22 din 10 august a.c., dupa ce ani de-a randul l-a periat. Traian Basescu nu a intarziat sa raspunda: "Indiferent daca s-ar fi numit Cristian Preda, Sever Voinescu sau Radu F. Alexandru, nu ar fi fost in partid daca eu conduceam partidul. Confruntarea de idei trebuie facuta in interiorul partidelor, nu iti poti permite luxul sa incerci sa iti creezi notorietate atacand partidul".

Astazi dupa amiaza, dar si la jurnalul TVR1 de seara, cine apare spasit, cu vocea sugrumata de emotie, amintind de celebra fraza a lui Postelnicu: "Domnule presedinte, am fost un dobitoc"? Tocmai Feldman Radu, acest politician "degeaba", a carui demnitate s-a evaporat brusc in fata furiei prezidentiale. Te-ai topit repede, om de zapada! Inapoi la lins!

marți, 10 august 2010

Cum ii poti trata pe romani ca pe dusmanii propriei lor tari

„A trebuit sa treaca 30 de ani ca sa am un salariu de 6.000 de lei”, spunea un mare om la stat, par­don, in stat. Si continua: „Cum poate un invata­tor incepator sa creada ca poate lua salariu la fel ca un medic incepator? Ce mare scofala ca pleaca medici din tara, scoatem din scoli alti 2.000 pe an”.

Frumos, vorbe parca rupte din ghidul „tupeu de dem­nitar populist”. De mare exceptie, nu-mi pot ascunde admiratia. Dar incerc, credeti-ma. In primul rand, comparatia asta cu „vremurile de altadata” nu ne da pace. Imi aduce aminte de inutila incurajare pe care batranii o spun catre tinerii nelinistiti. Dife­renta este ca, de data aceasta, un Ales o promo­veaza ca politica de stat. Meritul, valoarea nu tin de var­sta neaparat. Nu-i poti cere unuia de 25 de ani, ge­nial in ceea ce face, sa accepte un salariu de mi­zerie numai ca e pusti. Unui militar care lupta ­lao­lalta cu trupele NATO nu-i poti cere sa se sacri­fice pentru tara pentru ca apoi familia sa-i fie jertfita pe altarul „angajamentelor fata de Maria Sa FMI”. Dar ce con­teaza? Este musai sa ne acoperim greselile si bataia de joc la adresa acestor oameni cu o lo­goree fara sens.

In al doilea rand, ce este mai frumos decat sa incaieri „breslele” intre ele? Absolut nimic, daca te crezi vreun „Cezar” din Roma antica. Cine iti da drep­tul sa decizi care dintre indivizi este mai util societatii? De exemplu, un invatator (debutant sau nu), in opinia mea, este vital pentru evolutia unui copil. El il formeaza ca om, il invata de la o varsta frageda cum poate evolua, spre ce poate evolua. Un medic (de­bu­tant sau nu) iti poate da sansa unei noi vieti, te poate ajuta sa iti urmezi „cursul” asa cum, printre multi altii, ti-a aratat si acel invatator. Care dintre cei doi este mai util, care dintre ei merita rasplatit mai bine?

Ca o concluzie, este clar ca traim in haos. Nu stim ce vrem, suntem plini de ura si, pe deasupra, ne mai credem si desteptii pamantului. Nici vorba, am mai spus-o, uitati-va in jur. Nu construim nimic important, suntem zero la realizari, am aruncat pe fereastra 20 de ani din vietile noastre.

de Edward Pastia(financiarul.ro)

luni, 9 august 2010

A fost odata Romania

Combinatia intre o tara de prima mana:

si un politician de mana a doua:

Rezultatul? O tara infestata!

O melodie ce se potriveste cu zbaterea continua din Romania:




Vezi si:
Guvernul si Basescu sa emigreze si sa isi caute slujbe in strainătate 
Apocalipsa dupa Traian

duminică, 8 august 2010

Bucurestenii s-au saturat de PD-L



sursa

Pilda datornicului nemilostiv

Această pildă este rostită de către Hristos ca mărturie a faptului că, indiferent cine şi cât ne-ar greşi, noi trebuie să fim iertători, deoarece şi noi, la rândul nostru, greşim faţă de lumea întreagă şi faţă de Dumnezeu.

Pilda ne prezintă cazul a doi oameni care aveau aceiaşi condiţie socială, slugi la un stăpân: primul datora stăpânului zece mii de talanţi, iar cel de-al doilea datora primului o sută de dinari. Datoria primei slugi echivala cu 436,200 kg de argint şi era aşa de mare încât pentru a fi achitată, omul era în pericolul de a-i fi vândută familia întreagă. Văzând acest pericol, prima slugă s-a ruga în genunchi faţă de stăpân să fie iertată, şi a primit iertarea de datorie. Datoria celei de-a doua slugi faţă de cel iertat de stăpân echivala cu 455 grame de argint, deci era de aproximativ 1 MILION de ori mai mică, prin aceasta arătându-se cât de neînsemnată era această datorie Cu toate acestea, cel ce fusese iertat de stăpân, se arată crud şi nemilos, neîndurător şi neiertător faţă de datornicul său şi vrea să-l bage la închisoare pentru neînsemnata datorie. Auzind aceasta, stăpânul a rechemat pe datornicul iertat şi l-a pedepsit, chinuindu-l până se va achita datorie, adică aproape niciodată.

Concluzia pildei este rostită de Însuşi Hristos care spune că „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”. Aşadar, iertarea trebuie să fie autentică, din inimă, şi nu doar formal, cu gura, cum din păcate, adeseori se întâmplă în societatea noastră. De aceea această pildă este de extremă actualitate, pentru că noi înşine, adeseori, prigonim pe cei din jur pentru greşeli neînsemnate, în vreme ce, la rândul nostru, dorim să fim iertaţi de fapte foarte grave.

sursa: radiodobrogea.ro


sâmbătă, 7 august 2010

Marile caricaturi

Multe guverne din istoria Romania au beneficiat de cate o figura mai pitoreasca, mai tragicomica, care se potrivea cu postul ocupat ca nuca in perete. Dupa 1990 aceste caricaturi s-au inmultit, pentru ca guvernul Boc sa devina gazda atotprimitoare a acestora. Guvernul Boc nu detine nici un personaj care sa dea macar senzatia de seriozitate sau competenta. Nici macar sa para preocupati de soarta Romaniei. Am incaput pe mana incompetentilor si a fripturistilor absoluti.

Intre timp, Basescu Traian "sufera" pentru durerile poporului petrecand pe terasele litoralului, ascultand muzica tanguita la urechea asa-zis bolnava. Asta dupa ce a declarat la TV: "Sunt incapabil să ofer românilor o viaţă mai bună". Si il cred!

joi, 5 august 2010

Ispite, mucegaiuri si noroi

Desi prigoana impotriva crestinilor este inca mica in intensitate, observ atitudini si poate chiar "lepadari" ale anumitor personaje din sfera ortodoxa. Nu stiu natura constrangerilor facute asupra lor(ci doar intuiesc), dar faptul acesta nu poate decat sa starneasca ingrijorare. Observ tabere care incet, isi delimiteaza teritorii.

Cautam deunazi o predica pe care o auzisem acum un an si jumatate a unui cunoscut parinte, in care se tuna si fulgera impotriva cipurilor, a pasapoartelor biometrice si depopularea planetei. Ei bine, predica respectiva a fost radiata de pe toate saiturile sau blogurile, fara nici o explicatie. Sa dea Dumnezeu sa nu fie ceea ce mi se pare mie a fi si sa ma insel. Oricum, parintele a pierdut functia pe care o avea. Nu se poate reprosa nimic acelui parinte, in definitiv e om. Lupta lui de-abia incepe si banuiesc ca stie ce are de facut.

Intre timp se arunca reprosuri, acuzatii si invective din toate directiile, cica in numele credintei. Adica tocmai lucrurile care nu au nici o legatura cu crestinismul, ortodoxia si chiar bunul simt. Se practica aruncarea cu pietre. Luptele astea nu ne apartin si nu trebuie sa ne apartina. Zicea Sfantul Ioan Gura de Aur: "Ai atatea neajunsuri sufletesti. Atunci de ce te ocupi cu neajunsurile fratelui tau? De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul meu?"

luni, 2 august 2010

Frunza ruginita

Fac pariu cu oricine ca un grup de tineri entuziasti din Romania ar fi facut un brand de tara extraordinar, cunoscand perfect realitatile Romaniei, bogatiile, natura si oamenii acestui popor. Si asta fara sa fure o amarata de frunza care nu ne reprezinta in nici un fel. Mai am curaj sa sustin ca tinerii care s-ar fi oferit sa faca lucrul acesta, ar fi facut-o fara nici o pretentie financiara. 

Se vede iar ca pentru Elena Udrea si restul guvernului nu conteaza altceva decat ciubucareala si "gainariile" de ordinul sutelor de mii si a milioanelor de euro. Patriotismul si dragostea de tara au ruginit exact ca frunza Elenei si nu-si au loc in guvern de ani buni!

Mai exista viata dupa FMI?

Nu e nici un secret ca pe unde a trecut tavalugul FMI, a lasat in urma jale, saracie si moarte. Faptul ca Ponta a refuzat sa se intalneasca cu reprezentantii fondului  inseamna ca stie ca nu se mai poate face nimic.

Un semn rau este ca de cateva zile se vorbeste insistent despre un eventual nou imprumut pentru asa-zise investitii. In acest caz, mi s-ar parea mai mult decat corect ca membrii guvernului sa garanteze poporului roman ca asta nu le va afecta nivelul taxelor si impozitelor, cu propriile lor averi. Iar daca acestia ar raspunde penal si pecuniar pentru faptele si actiunile lor, poate am stopa o parte din coruptia si abuzurile care ne sufoca!

Vezi si:

Noi datorii la orizont

Primarul Timisoarei: „Ne-am vandut la FMI”

Mai apartine România românilor?

Groparii

Aveti incredere in camatari?

duminică, 1 august 2010

Predica la Duminica a 10-a dupa Rusalii. Vindecarea lunatecului


Postul Sfintei Marii

Pentru crestinii ortodocsi incepe astazi postul de dinaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului. Acest post are rolul de a cinsti si slavi pe Nascatoarea de Dumnezeu, care inainte de a adormi intru Domnul, a petrecut in post si rugaciune. Dumnezeu sa-i intareasca pe cei care vor tine asa cum se cuvine acest post scurt, dar aspru.

vineri, 30 iulie 2010

3 ani de la adormirea Patriarhului Teoctist

"De abia dupa ce ne-a parasit, Parintele Patriarh Teoctist incepe sa fie pretuit pentru capacitatile manageriale si abilitatea politica cu care a gospodarit Biserica Ortodoxa Romana (BOR) in vremurile foarte grele ale ateismului comunist, dar si in cele ale tranzitiei, cand nu a fost iertat de ateii post-marxisti si de adversarii traditiilor noastre spirituale, reusind sa asigure BOR credibilitatea pe care o are. Va ramane in istorie pentru dialogul pe care l-a inceput cu Papa Ioan Paul al II-lea, pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pentru mentinerea unitatii si echilibrului intern al bisericii si pentru ca a orientat-o si spre obiective sociale de seama. Desi a patronat ridicarea a cateva mii de biserici si sute de manastiri, nu i-a fost ingaduit sa vada Catedrala Neamului, pentru care a luptat din rasputeri."

Constantin BALACEANU-STOLNICI

miercuri, 28 iulie 2010

Noi datorii la orizont


Asocierea dintre regimul Basescu si FMI pare copiata la indigo din memoriile lui John Perkins, "Confesiunile unui asasin economic". O asociere de tip mafiot, cu Jeffrey Franks actor principal. Acesta a "cumparat" tot ce se putea cumpara, iar acum dicteaza politica economica a Romaniei. Nu spre insanatosirea economica a tarii, bineinteles, ci spre subjugarea definitiva. Dumnezeu sa ne aiba in paza sa!

marți, 27 iulie 2010

Monika se hotaraste sa ..plece


Se pricepe la toate. La dragoste, la psihiatrie, la economie, la politica. Acum cateva luni povestea tuturor ca are cancer, acum zice ca s-a vindecat miraculos. S-a saturat de buzele ei si le-a facut mai late decat lungi. Inainte arata ca o mumie, acum arata ca o sarmaluta. Ne asasineaza cu prezenta ei pe toate posturile TV zi de zi si se numeste Tatoiu. Zice ca va emigra peste un an jumate in America. Oare nu s-ar putea mai repede?

luni, 26 iulie 2010

Hrana noastra cea de toate zilele


Am trimis mai multor prieteni fotografia cu un pranz destul de obisnuit pentru mine, atat pentru a le face pofta, dar si ca o contrapondere fata de blogurile care promoveaza tot felul de mancaruri impopotonate, de care nu a auzit neam de neamul meu(si nici nu e curios). Deasemenea, in toate mijloacele mass-media mi se dicteaza "mananca aia" ca-ti face bine la nu stiu ce, sau vezi ca aia face cancer, colesterol sau atac cerebral. M-am saturat. As vrea sa va spun ca stramosii mei au mancat slanina, branza, lapte care nu erau verificate de nici un laborator, cultivau rosii si castraveti fara azot si alte minuni, si nu prea stiau ce e boala.  Astazi lumea nu stie sa se bucura de o masa buna, ca  este la "dieta". Lasati filozofiile astea "multinationale", simplificati-va viata si mancati ce va pica bine. Organismul fiecaruia e in masura sa va spuna ce va face bine sau nu si nu tot felul de doftori si vraci nutritionisti care s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie. Doamne ajuta, pofta mare si multa sanatate!

sâmbătă, 24 iulie 2010

„Gâlceava” lui Hristos cu Europa

La judecata dintre Hristos si Europa, acestea se întâmpla cu adevarat: Hristos spune Europei ca este botezata în numele Lui si ca trebuie sa ramâna credincioasa Lui si Evangheliei Sale.

La acestea, Europa învinuita raspunde:
- Toate credintele sunt la fel. Aceasta ne-au spus-o enciclopedistii francezi. Iar nimeni nu poate fi silit sa creada in vreuna dintr’însele. Europa tolereaza credintele ca pe niste suprstitii populare din pricina intereselor ei imperialiste, dar ea însasi nu tine de nicio credinta. Când îsi va împlini telurile politice, atunci se va descotorosi îndata de acele superstitii populare.

La acestea Hristos întreaba cu tristete:
- Cum puteti voi oamenii sa traiti doar dupa interese politice, adica materiale, cu lacomie animalica pentru hrana trupeasca? Eu am vrut sa va fac dumnezei si fii de Dumnezeu, iar voi va zoriti si va ingramaditi ca sa va asemanati cu dobitoacele de povara.

La acestea, Europa raspunde:
- Tu esti învechit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia si biologia. Acum stim ca nu suntem urmasii Tai si ai Tatalui Tau ceresc, ci ai urangutanilor si gorilelor – ai maimutelor. Noi acum ne desavârsim spre a fi dumnezei. Caci nu recunoastem alti dumnezei afară de noi.

La acestea, Hristos raspunde:
- Sunteti mai încapatânati ca vechii Evrei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cea cereasca, iar voi vreti iarasi în bezna, precum bivolul în noroi. Eu mi-am dat sângele pentru voi. Mi-am aratat dragostea fata de voi, când toti îngerii au întors la o parte capul, neputând îndura duhoarea voastra de iad. Asadar, când voi erati în întuneric si duhoare, numsi eu am fost de partea voastra, pentru a va lumina si curati. Nu-mi fiti, dar, acum necredinciosi, caci iarasi va veti întoarce în acel întuneric si-ntr’acea duhoare de nesuferit.

La acestea Europa glasuieste dispretuitor:
- Pleaca de la noi. Nu te cunoastem. Noi pastram filozofia Ellina si cultura Romana. Vrem libertate. Avem universitati. Stiinta este steaua noastra calauzitoare. Deviza noastra este: „Libertate, egalitate, fraternitate”. Ratiunea este Dumnezeul dumnezeilor. Tu esti Asiatic. Ne lepadam de Tine. Esti doar o legenda veche a bunicilor nostri.

La acestea, Hristos raspunde cu lacrimi în ochi:
- Atunci voi pleca, dar veti vedea. Ati parasit cale Lui Dumnezeu si ati urmat calea satanei. Binecuvântarea si fericirea s’au luat de la voi. În mâna Mea este viata voastra si moartea voastra, caci M-am dat sa fiu rastignit pentru voi. Totusi, nu Eu va voi pedepsi, ci pacatele voastre si lepadarea voastra de Mine, Mântuitorul vostru. Eu am aratat dragostea Tatalui catre toti oamenii si am vrut, prin dragoste, pe toti sa va mantuiesc.

La acestea Europa raspunde:
- Care dragoste? Ura barbateasca si sanatoasa împotriva tuturor celor ce nu sunt cu noi, acesta este programul nostru. Dragostea Ta e doar un basm. În locul acestui basm, noi am pus nationalismul, internationalismul, etatismul, progresismul, evolutionismul, scientismul si culturalizarea. În acestea este mântuirea noastra, iar Tu, pleaca de la noi!

Fraţii mei, cearta în vremurile noastre s-a sfârşit. Hristos a plecat din Europa precum odinioara din Gadara, la dorinţa gadarenilor. Dar dupa ce el s-a îndepărtat, a venit războiul, nenorocirea, groaza, năruirea, nimicirea. S’a întors în Europa barbarismul precreştin Avar, Hun, Longobard, African, de o sută de ori mai cumplit. Hristos şi-a luat Crucea şi harul Său şi s-a îndepărtat. A rămas întunericul şi duhoarea. Iar voi alegeţi acum cu cine vreţi să fiţi: Cu Europa întunecoasă şi rău mirositoare, ori cu Hristos. Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: Cuvant Ortodox

vineri, 23 iulie 2010

Imagini din scurta vizita la Manastirea Fârdea

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos

joi, 22 iulie 2010

Diversiunea de vară: partidul DDTV


Există un mecanism clasic de diversiune, mai ales în perioadele de vară. El se construiește, de regulă, cu evenimente spectaculoase, arestări, chestiuni de cancan, mai puţin cu politică serioasă, aflată în pauză în lunile iulie şi august. Acum văd că mecanismul clasic de diversiune de vară s-a așezat pe Dan Diaconescu. A fost arestat, ţinut la beci, presa de cancan a relatat amănunte de detaliu privind celula sa şi colegii săi de detenție, ca atare opinia publică a fost sensibilizată.

“Partidul poporului”, cu candidatul său la preşedinţie, noul Mickey Mouse national, a devenit tocmai bun pentru a fi lansat. Dan Diaconescu este, nu-i aşa, o victimă. O victimă a unei grupări odioase din PDL – Blaga, Berceanu, Videanu, Boc, dar un om care se conversează în direct cu şeful statului. Ceea ce e de natură a-l face simpatic unei părţi din alegători.

Cocktailul propagandistic a fost bine preparat. Compasiunii legate de arestare, simpatiilor legate de OTV, care se vrea „televiziunea poporului”, unde la poartă te întâmpină tot felul de disperați,  li se adaugă două-trei elemente programatice, pe care i le-au vândut unii lui Dan Diaconescu să le spună: adică, legea Cojocaru sau cum fiecare român va primi cupoane de 20.000 euro, taxa unică pe venit, care va transforma România într-un paradis fiscal, desfiinţarea instituţiilor de control financiar şi alte prostii care sună bine în cheia populistă. Inclusiv cum va pune el abţibildul cu Preşedinţia României pe avionul OTV şi cum îşi va transforma propriul Bentley în maşina oficială a şefului statului.

Nu ştiu cât de rece va fi fost pentru Dan Diaconescu arestul cercetărilor penale din IGP. Încep să cred însă că, politic (şi din punct de vedere financiar), statul la răcoare devine rentabil pentru el. Candidatura lui la preşedinţie, ca şi noul partid, par o creaţie exclusivă de servicii secrete. O diversiune de vară.

Să vedem cui foloseşte ea? Limitării pierderilor PDL? Lui Traian Băsescu? Ar putea să fie o strategie de resorbţie controlată a nemulţumirii sociale, bazată pe construirea unor partide fantomă, cum e partidul DDTV, tocmai pentru ca voturile să nu se ducă în altă direcţie politică…

miercuri, 21 iulie 2010

Morbida comedie


In timp ce tara se afla intr-o prapastie fara fund si fara solutii viabile de redresare, Basescu continua serialul comic inceput odata cu preluarea prerogativelor prezidentiale. Cu ocazia zilei Aviatiei, acesta le transmitea un mesaj aviatorilor ca, nici mai mult nici mai putin decat sa se descurce, sa identifice solutii, in ciuda crizei, de modernizare a aviatiei. Comic, nu-i asa? Ce pot sa faca aviatorii fara sprijin politic?

Romanii sunt cunoscuti pentru abilitatile lor de a se descurca in situatii limita, de a face din rahat bici si sa pocneasca. Imi aduc aminte ca imediat dupa '89, romanii au inceput sa-si aduca masini straine la care, din lipsa de piese originale au adaptat carburatoare de Dacia, dar si alternatoare si piese de caroserie chiar. Am vazut zeci astfel de transformari. Ce ar trebui sa faca acum aviatorii? Sa adapteze piese la vechiturile lor de avioane, sa carpeasca aripile cu panza cauciucata, sa foloseasca Dura Lube sa se invarta arborii mai usor, sa adapteze cauciucuri de Dacia la aeronave sau sa adauge toluen in petrolul T1 sa creasca puterea?

Sa fim seriosi si sa nu ne luam dupa discursul demagogic si inutil al presedintelui. Meritul de dupa '90 al aviatiei romane este ca a ajutat agricultura si a arat cu Mig-urile ogoarele patriei. Asta va face probabil in continuare daca statul roman va achizitiona fierul vechi numit F-16.

marți, 20 iulie 2010

Adio Mircea Micu (†19.07.2010)

Aud un clopot

Aud un clopot in Ardeal, departe,
Cum linistea in doua se desparte.

Bate prelung si dangatul ii suna
Ca si cum cineva ar bate-n luna.

Eu il ascult sunand ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.

Prin aerul de zvon electrizat
Pare ca-i un suspin indepartat.

E ca suspinul dusilor tarani
Care-l tot trag de doua mii de ani!

Nu pot sa dorm si-ascult tacut si pal
Cum bate lung un clopot in Ardeal...

Dumnezeu sa-l ierte!

Sfantul Maritul Prooroc Ilie Tesviteanu


Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar. Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume? Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu? Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El. Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.(razbointrucuvant.ro)

La Multi Ani celor ce poarta acest nume!


Asculta mai multe audio Diverse

luni, 19 iulie 2010

Gunoiul de sub presul "vedetelor"


Mijloacele prin care ajunge un om vedeta sunt variate si numeroase. In timp ce unii ajung prin sudoare si talent si care aleg sa aiba o  viata de familie discreta, altii ajung desartandu-si mizeriile in public, prin specularera nenorocirii altora sau aruncati in fata de trusturi media sau de case de productie. Cum deschizi televizorul, constati ca spatiul de emisie e invadat de acesti demni reprezentanti ai desertaciunii. 

De cand Madalina Manole s-a sinucis, emisiunile pe aceasta tema macabra nu mai contenesc. Vedete care au o viata privata ciudata, cu o moralitate dubioasa, ajung sa dea sfaturi si lectii de viata. Un cantaret care si-a parasit familia dadea sfaturi pentru cupluri. Un fost "specialist" in Robingo si in accidente tragice(suspect de omor in urma cu multi ani) indeamna lumea sa fuga de preoti. Niste fufe fara barbati sunt ferme in parerile lor de "experte" in astrologie si zodii. O cantareata betiva care si-a parasit copilul de mic ar impusca familiile, ca in vestul salbatic. Un moderator care prezenta minori in emisiunea sa in ipostaze dubioase zgandara mizeria din jurul mortii. Auzindu-i pe toti vorbind, ai crede ca materia principala care s-a predat in scoli a fost suicidul si depresia.

In lumea asta nebuna, ce refugiu ramane unui om normal? Zicea Ava Antonie(Pateric): "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." Nu vi se pare ca seamana cu ce se intampla acum?

sâmbătă, 17 iulie 2010

O slujba inutila

Este uimitor cati isi dau cu parerea cu privire la o eventuala slujba de inmormantare pentru sinucigasi. Dar mai uimitor este ceea ce unii debiteaza, desi la o atenta analiza, se vede ca acestia dau prin biserica doar la un eveniment monden, la nunti si inmormantari. Acesti indivizi vor sa revolutioneze Ortodoxia si sa oblige preotii sa faca slujbe acelora care au trait si au murit fara Dumnezeu. Si daca capii Bisericii ar da dispense, ce folos ar avea slujba aceea? Ar fi ea primita si ascultata de Dumnezeu? Sa nu ne amagim si sa nu incercam sa trisam, ca  rau  facem.

Ortodoxia rezista de 2000 de ani, fara a face reforme si inovatii, ci pastrand Cuvantul. Schismaticii si reformatorii, protestantii si neoprotestantii unde au ajuns? Au pierdut harul, Duhul Sfant i-a parasit , au pierdut trairea, au aruncat tainele. Bisericile occidentului sunt goale, se vand prin firme de imobiliare. Daca vorbesti sau marturisesti despre Dumnezeu, se uita la tine ca la un ciudat. Un preot comenta pe un forum azi ca Madalina Manole a murit fara Dumnezeu si indemna tinerii sa se apropie de Biserica. Un  "corect politic" a sarit si l-a injurat de mama. Astia vor slujbe pentru sinucigasi.

Milioane de oameni  lupta pentru viata. Viata ne-a fost daruita de Dumnezeu si nu de cineva din ordinul primatelor. Cine nu crede asta, e liber sa faca ce vrea, dar sa nu cerseasca o slujba care nu i-ar aduce nici un folos si la care nu are nici un drept!

Mediafax