
Acest Council on Foreign Relations (CFR) este o organizaţie de tip masonic, care înglobează marea finanţă internaţională - condusă de cele mai puternice familii din lumea financiar-bancară (Rockefeller, Rotschild, Guggenheim). Consiliul dirijează destinele financiare ale întregii lumi, deţinînd pachete majoritare în cele mai mari bănci ale Planetei, printre care şi Federal Reserve Bank (banca abilitată inclusiv cu tipărirea monedei naţionale americane). Prin pîrghiile financiare deosebite de care dispune, organizaţia controlează şi principalele organisme financiare mondiale (FMI, Banca Mondială).
CFR este principala promotoare a New Age - Noua Ordine Mondială - sens în care este cunoscut cu implicări din cele mai diverse, de la lovituri de bursă la lovituri de stat şi schimbări de guverne, reprezentanţii săi fiind infiltraţi în toate structurile suprastatale (ONU, OSCE, UE) şi avînd conexiuni cu cele mai mari Servicii de Informaţii din lume şi cu organizaţiile mafiote. Recrutarea lui Mugur Isărescu s-a produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, în perioada în care actualul guvernator al BNR se afla la post. Cunoscînd planurile şi intenţiile pentru Europa de Est, inclusiv pentru România, specialiştii CFR au recrutat o serie de potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene, cu scopul de a controla, din start, noile linii de evoluţie a economiilor post-comuniste. Astfel, Mugur Isărescu a fost pregătit în vederea accederii la fotoliul de prim-ministru al României, soluţie avansată ori de cîte ori a apărut o criză majoră în România. Datorită evoluţiei evenimentelor post-decembriste, s-a recurs la soluţia de guvernator al BNR, poziţie-cheie, de altfel, pentru finanţele României şi poziţie din care el a făcut jocurile celor care l-au inventat.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens război mediatic de dezinformare, în toate emisiunile economice, subliniindu-se greşeala făcută de România prin plata datoriei externe şi exemple de ţări care au împrumuturi mari, dar nivelul de trai este crescut, sugerîndu-se, astfel, că numai prin împrumuturi înrobitoare o ţară se poate dezvolta. De altfel, aceasta este principala formă de control asupra unei ţări şi posibilitatea de îndeplinire a planurilor CFR - controlul mondial.
Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile CFR, a fost de devalorizare masivă a monedei naţionale, atît prin politica monetară, cît şi prin împrăştierea, la o rată derizorie, a unora dintre creanţele României (a se vedea cazul din Egipt), pas în care a fost puternic susţinut de cel care era la vremea respectivă ministru de Finanţe - Theodor Stolojan - răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. De altfel, datorită faptului că, în perioada aceea, se înregistra un interes destul de susţinut pentru investiţii în România, pentru îndepărtarea potenţialilor investitori străini, Theodor Stolojan a recurs, în 1991, la "naţionalizarea" valutei aflate în bănci, ceea ce a dus la un recul semnificativ al interesului pentru investiţii străine. Un alt aspect demn de menţionat îl constituie jocurile inter-bancare permise de Mugur Isărescu, jocuri derulate de bănci aflate în strînsă colaborare cu CFR (Chase Manhattan, ING Barings, ABN Amro), prin intermediul cărora fonduri valutare importante au părăsit România. Unul dintre aceste jocuri consta în următorul algoritm: o astfel de bancă împrumuta în străinătate 1 milion de dolari, cu o dobîndă de 9% pe an, milion care a fost adus în România şi transformat în lei; banii astfel obţinuţi au fost folosiţi pentru creditarea unei bănci româneşti, cu o dobîndă de 150-170% pe an (dobîndă normală pe piaţa inter-bancară în perioadele de devalorizare accentuată a leului, 1993-1995), acceptată datorită lipsei de lichidităţi. Dintr-o astfel de operaţiune, la sfîrşitul anului, banca străină a înregistrat un profit net (cu scăderea tuturor cheltuielilor de funcţionare şi rata dobînzilor pe piaţa internaţională) de circa 500.000 de dolari, bani ce au fost repatriaţi. Totodată, BNR se face vinovată, sub conducerea lui Mugur Isărescu, de faptul că nu a luat nici un fel de măsuri, impuse de altfel prin legislaţie - care îi confereau dreptul de control şi intervenţie - în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna, Credit Bank, Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor.
Guvernatorul BNR este acuzat de acoperirea marilor fraude de la Bancorex. În afara celor 2 miliarde de dolari care au dispărut din România, sus-numitul, deşi avea pîrghiile necesare, a acoperit, prin cereri de trecere la datoria publică, creditele clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote. În acelaşi timp, deşi BNR are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar, nu a luat măsuri împotriva celor care nu au repatriat valuta obţinută în urma tranzacţiilor externe. Recrutarea de către CFR este confirmată şi de faptul că niciodată, indiferent de interesele politice, Mugur Isărescu nu a putut fi schimbat, orice încercare de acest fel fiind aspru criticată de FMI şi Banca Mondială, care au ameninţat cu sistarea oricărei creditări. De altfel, din surse apropiate respectivului, a rezultat că, "indiferent cine vine la Putere, în România, Mugur Isărescu nu va putea fi schimbat din funcţie".
În ceea ce priveşte afacerile personale ale guvernatorului BNR, sînt cunoscute cele derulate prin intermediul lui Heinrich Schorsch, cetăţean german de origine română, principal acţionar al grupului de firme HCS (ROMTRADE, SYSGRAF), împreună cu care tatăl sus-numitului a înfiinţat o benzinărie particulară în judeţul Vîlcea. Cu aceleaşi firme BNR tipăreşte bancnota naţională, iar maşinile pentru transportul de valori aparţin aceluiaşi grup de firme. Heinrich Schorsch este bănuit a fi agent dublu, lucrînd atît pentru Serviciile Secrete româneşti, cît şi pentru cele germane. Afacerile patronate, din umbră, de acest Isărescu sînt cu mult mai mari, averea lui depăşind cîteva miliarde de euro.


















