"De abia dupa ce ne-a parasit, Parintele Patriarh Teoctist incepe sa fie pretuit pentru capacitatile manageriale si abilitatea politica cu care a gospodarit Biserica Ortodoxa Romana (BOR) in vremurile foarte grele ale ateismului comunist, dar si in cele ale tranzitiei, cand nu a fost iertat de ateii post-marxisti si de adversarii traditiilor noastre spirituale, reusind sa asigure BOR credibilitatea pe care o are. Va ramane in istorie pentru dialogul pe care l-a inceput cu Papa Ioan Paul al II-lea, pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pentru mentinerea unitatii si echilibrului intern al bisericii si pentru ca a orientat-o si spre obiective sociale de seama. Desi a patronat ridicarea a cateva mii de biserici si sute de manastiri, nu i-a fost ingaduit sa vada Catedrala Neamului, pentru care a luptat din rasputeri."
Constantin BALACEANU-STOLNICI
vineri, 30 iulie 2010
miercuri, 28 iulie 2010
Noi datorii la orizont
Asocierea dintre regimul Basescu si FMI pare copiata la indigo din memoriile lui John Perkins, "Confesiunile unui asasin economic". O asociere de tip mafiot, cu Jeffrey Franks actor principal. Acesta a "cumparat" tot ce se putea cumpara, iar acum dicteaza politica economica a Romaniei. Nu spre insanatosirea economica a tarii, bineinteles, ci spre subjugarea definitiva. Dumnezeu sa ne aiba in paza sa!
Etichete:
asasini economici,
coruptie,
FMI,
Jeffrey Franks
marți, 27 iulie 2010
Monika se hotaraste sa ..plece
Se pricepe la toate. La dragoste, la psihiatrie, la economie, la politica. Acum cateva luni povestea tuturor ca are cancer, acum zice ca s-a vindecat miraculos. S-a saturat de buzele ei si le-a facut mai late decat lungi. Inainte arata ca o mumie, acum arata ca o sarmaluta. Ne asasineaza cu prezenta ei pe toate posturile TV zi de zi si se numeste Tatoiu. Zice ca va emigra peste un an jumate in America. Oare nu s-ar putea mai repede?
luni, 26 iulie 2010
Hrana noastra cea de toate zilele
Am trimis mai multor prieteni fotografia cu un pranz destul de obisnuit pentru mine, atat pentru a le face pofta, dar si ca o contrapondere fata de blogurile care promoveaza tot felul de mancaruri impopotonate, de care nu a auzit neam de neamul meu(si nici nu e curios). Deasemenea, in toate mijloacele mass-media mi se dicteaza "mananca aia" ca-ti face bine la nu stiu ce, sau vezi ca aia face cancer, colesterol sau atac cerebral. M-am saturat. As vrea sa va spun ca stramosii mei au mancat slanina, branza, lapte care nu erau verificate de nici un laborator, cultivau rosii si castraveti fara azot si alte minuni, si nu prea stiau ce e boala. Astazi lumea nu stie sa se bucura de o masa buna, ca este la "dieta". Lasati filozofiile astea "multinationale", simplificati-va viata si mancati ce va pica bine. Organismul fiecaruia e in masura sa va spuna ce va face bine sau nu si nu tot felul de doftori si vraci nutritionisti care s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie. Doamne ajuta, pofta mare si multa sanatate!
duminică, 25 iulie 2010
sâmbătă, 24 iulie 2010
„Gâlceava” lui Hristos cu Europa
La judecata dintre Hristos si Europa, acestea se întâmpla cu adevarat: Hristos spune Europei ca este botezata în numele Lui si ca trebuie sa ramâna credincioasa Lui si Evangheliei Sale.
La acestea, Europa învinuita raspunde:
- Toate credintele sunt la fel. Aceasta ne-au spus-o enciclopedistii francezi. Iar nimeni nu poate fi silit sa creada in vreuna dintr’însele. Europa tolereaza credintele ca pe niste suprstitii populare din pricina intereselor ei imperialiste, dar ea însasi nu tine de nicio credinta. Când îsi va împlini telurile politice, atunci se va descotorosi îndata de acele superstitii populare.
La acestea Hristos întreaba cu tristete:
- Cum puteti voi oamenii sa traiti doar dupa interese politice, adica materiale, cu lacomie animalica pentru hrana trupeasca? Eu am vrut sa va fac dumnezei si fii de Dumnezeu, iar voi va zoriti si va ingramaditi ca sa va asemanati cu dobitoacele de povara.
La acestea, Europa raspunde:
- Tu esti învechit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia si biologia. Acum stim ca nu suntem urmasii Tai si ai Tatalui Tau ceresc, ci ai urangutanilor si gorilelor – ai maimutelor. Noi acum ne desavârsim spre a fi dumnezei. Caci nu recunoastem alti dumnezei afară de noi.
La acestea, Hristos raspunde:
- Sunteti mai încapatânati ca vechii Evrei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cea cereasca, iar voi vreti iarasi în bezna, precum bivolul în noroi. Eu mi-am dat sângele pentru voi. Mi-am aratat dragostea fata de voi, când toti îngerii au întors la o parte capul, neputând îndura duhoarea voastra de iad. Asadar, când voi erati în întuneric si duhoare, numsi eu am fost de partea voastra, pentru a va lumina si curati. Nu-mi fiti, dar, acum necredinciosi, caci iarasi va veti întoarce în acel întuneric si-ntr’acea duhoare de nesuferit.
La acestea Europa glasuieste dispretuitor:
- Pleaca de la noi. Nu te cunoastem. Noi pastram filozofia Ellina si cultura Romana. Vrem libertate. Avem universitati. Stiinta este steaua noastra calauzitoare. Deviza noastra este: „Libertate, egalitate, fraternitate”. Ratiunea este Dumnezeul dumnezeilor. Tu esti Asiatic. Ne lepadam de Tine. Esti doar o legenda veche a bunicilor nostri.
La acestea, Hristos raspunde cu lacrimi în ochi:
- Atunci voi pleca, dar veti vedea. Ati parasit cale Lui Dumnezeu si ati urmat calea satanei. Binecuvântarea si fericirea s’au luat de la voi. În mâna Mea este viata voastra si moartea voastra, caci M-am dat sa fiu rastignit pentru voi. Totusi, nu Eu va voi pedepsi, ci pacatele voastre si lepadarea voastra de Mine, Mântuitorul vostru. Eu am aratat dragostea Tatalui catre toti oamenii si am vrut, prin dragoste, pe toti sa va mantuiesc.
La acestea Europa raspunde:
- Care dragoste? Ura barbateasca si sanatoasa împotriva tuturor celor ce nu sunt cu noi, acesta este programul nostru. Dragostea Ta e doar un basm. În locul acestui basm, noi am pus nationalismul, internationalismul, etatismul, progresismul, evolutionismul, scientismul si culturalizarea. În acestea este mântuirea noastra, iar Tu, pleaca de la noi!
Fraţii mei, cearta în vremurile noastre s-a sfârşit. Hristos a plecat din Europa precum odinioara din Gadara, la dorinţa gadarenilor. Dar dupa ce el s-a îndepărtat, a venit războiul, nenorocirea, groaza, năruirea, nimicirea. S’a întors în Europa barbarismul precreştin Avar, Hun, Longobard, African, de o sută de ori mai cumplit. Hristos şi-a luat Crucea şi harul Său şi s-a îndepărtat. A rămas întunericul şi duhoarea. Iar voi alegeţi acum cu cine vreţi să fiţi: Cu Europa întunecoasă şi rău mirositoare, ori cu Hristos. Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Sursa: Cuvant Ortodox
Etichete:
Europa,
ortodoxie,
Sf. Nicolae Velimirovici
vineri, 23 iulie 2010
Eu nu regret
Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.
Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
Magda Isanos
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.
Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
Magda Isanos
joi, 22 iulie 2010
Diversiunea de vară: partidul DDTV
Există un mecanism clasic de diversiune, mai ales în perioadele de vară. El se construiește, de regulă, cu evenimente spectaculoase, arestări, chestiuni de cancan, mai puţin cu politică serioasă, aflată în pauză în lunile iulie şi august. Acum văd că mecanismul clasic de diversiune de vară s-a așezat pe Dan Diaconescu. A fost arestat, ţinut la beci, presa de cancan a relatat amănunte de detaliu privind celula sa şi colegii săi de detenție, ca atare opinia publică a fost sensibilizată.
“Partidul poporului”, cu candidatul său la preşedinţie, noul Mickey Mouse national, a devenit tocmai bun pentru a fi lansat. Dan Diaconescu este, nu-i aşa, o victimă. O victimă a unei grupări odioase din PDL – Blaga, Berceanu, Videanu, Boc, dar un om care se conversează în direct cu şeful statului. Ceea ce e de natură a-l face simpatic unei părţi din alegători.
Cocktailul propagandistic a fost bine preparat. Compasiunii legate de arestare, simpatiilor legate de OTV, care se vrea „televiziunea poporului”, unde la poartă te întâmpină tot felul de disperați, li se adaugă două-trei elemente programatice, pe care i le-au vândut unii lui Dan Diaconescu să le spună: adică, legea Cojocaru sau cum fiecare român va primi cupoane de 20.000 euro, taxa unică pe venit, care va transforma România într-un paradis fiscal, desfiinţarea instituţiilor de control financiar şi alte prostii care sună bine în cheia populistă. Inclusiv cum va pune el abţibildul cu Preşedinţia României pe avionul OTV şi cum îşi va transforma propriul Bentley în maşina oficială a şefului statului.
Nu ştiu cât de rece va fi fost pentru Dan Diaconescu arestul cercetărilor penale din IGP. Încep să cred însă că, politic (şi din punct de vedere financiar), statul la răcoare devine rentabil pentru el. Candidatura lui la preşedinţie, ca şi noul partid, par o creaţie exclusivă de servicii secrete. O diversiune de vară.
Să vedem cui foloseşte ea? Limitării pierderilor PDL? Lui Traian Băsescu? Ar putea să fie o strategie de resorbţie controlată a nemulţumirii sociale, bazată pe construirea unor partide fantomă, cum e partidul DDTV, tocmai pentru ca voturile să nu se ducă în altă direcţie politică…
miercuri, 21 iulie 2010
Morbida comedie
In timp ce tara se afla intr-o prapastie fara fund si fara solutii viabile de redresare, Basescu continua serialul comic inceput odata cu preluarea prerogativelor prezidentiale. Cu ocazia zilei Aviatiei, acesta le transmitea un mesaj aviatorilor ca, nici mai mult nici mai putin decat sa se descurce, sa identifice solutii, in ciuda crizei, de modernizare a aviatiei. Comic, nu-i asa? Ce pot sa faca aviatorii fara sprijin politic?
Romanii sunt cunoscuti pentru abilitatile lor de a se descurca in situatii limita, de a face din rahat bici si sa pocneasca. Imi aduc aminte ca imediat dupa '89, romanii au inceput sa-si aduca masini straine la care, din lipsa de piese originale au adaptat carburatoare de Dacia, dar si alternatoare si piese de caroserie chiar. Am vazut zeci astfel de transformari. Ce ar trebui sa faca acum aviatorii? Sa adapteze piese la vechiturile lor de avioane, sa carpeasca aripile cu panza cauciucata, sa foloseasca Dura Lube sa se invarta arborii mai usor, sa adapteze cauciucuri de Dacia la aeronave sau sa adauge toluen in petrolul T1 sa creasca puterea?
Sa fim seriosi si sa nu ne luam dupa discursul demagogic si inutil al presedintelui. Meritul de dupa '90 al aviatiei romane este ca a ajutat agricultura si a arat cu Mig-urile ogoarele patriei. Asta va face probabil in continuare daca statul roman va achizitiona fierul vechi numit F-16.
marți, 20 iulie 2010
Adio Mircea Micu (†19.07.2010)
Aud un clopot
Aud un clopot in Ardeal, departe,
Cum linistea in doua se desparte.
Bate prelung si dangatul ii suna
Ca si cum cineva ar bate-n luna.
Eu il ascult sunand ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.
Prin aerul de zvon electrizat
Pare ca-i un suspin indepartat.
E ca suspinul dusilor tarani
Care-l tot trag de doua mii de ani!
Nu pot sa dorm si-ascult tacut si pal
Cum bate lung un clopot in Ardeal...
Dumnezeu sa-l ierte!
Aud un clopot in Ardeal, departe,
Cum linistea in doua se desparte.
Bate prelung si dangatul ii suna
Ca si cum cineva ar bate-n luna.
Eu il ascult sunand ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.
Prin aerul de zvon electrizat
Pare ca-i un suspin indepartat.
E ca suspinul dusilor tarani
Care-l tot trag de doua mii de ani!
Nu pot sa dorm si-ascult tacut si pal
Cum bate lung un clopot in Ardeal...
Dumnezeu sa-l ierte!
Etichete:
In memoriam,
Mircea Micu,
poezie
Sfantul Maritul Prooroc Ilie Tesviteanu
Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).
Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar. Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume? Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu? Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El. Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.(razbointrucuvant.ro)
La Multi Ani celor ce poarta acest nume!
Asculta mai multe audio Diverse
luni, 19 iulie 2010
Gunoiul de sub presul "vedetelor"
Mijloacele prin care ajunge un om vedeta sunt variate si numeroase. In timp ce unii ajung prin sudoare si talent si care aleg sa aiba o viata de familie discreta, altii ajung desartandu-si mizeriile in public, prin specularera nenorocirii altora sau aruncati in fata de trusturi media sau de case de productie. Cum deschizi televizorul, constati ca spatiul de emisie e invadat de acesti demni reprezentanti ai desertaciunii.
De cand Madalina Manole s-a sinucis, emisiunile pe aceasta tema macabra nu mai contenesc. Vedete care au o viata privata ciudata, cu o moralitate dubioasa, ajung sa dea sfaturi si lectii de viata. Un cantaret care si-a parasit familia dadea sfaturi pentru cupluri. Un fost "specialist" in Robingo si in accidente tragice(suspect de omor in urma cu multi ani) indeamna lumea sa fuga de preoti. Niste fufe fara barbati sunt ferme in parerile lor de "experte" in astrologie si zodii. O cantareata betiva care si-a parasit copilul de mic ar impusca familiile, ca in vestul salbatic. Un moderator care prezenta minori in emisiunea sa in ipostaze dubioase zgandara mizeria din jurul mortii. Auzindu-i pe toti vorbind, ai crede ca materia principala care s-a predat in scoli a fost suicidul si depresia.
In lumea asta nebuna, ce refugiu ramane unui om normal? Zicea Ava Antonie(Pateric): "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." Nu vi se pare ca seamana cu ce se intampla acum?
Etichete:
gunoi,
ortodoxie,
sinucidere,
Vedete de carton
sâmbătă, 17 iulie 2010
O slujba inutila
Este uimitor cati isi dau cu parerea cu privire la o eventuala slujba de inmormantare pentru sinucigasi. Dar mai uimitor este ceea ce unii debiteaza, desi la o atenta analiza, se vede ca acestia dau prin biserica doar la un eveniment monden, la nunti si inmormantari. Acesti indivizi vor sa revolutioneze Ortodoxia si sa oblige preotii sa faca slujbe acelora care au trait si au murit fara Dumnezeu. Si daca capii Bisericii ar da dispense, ce folos ar avea slujba aceea? Ar fi ea primita si ascultata de Dumnezeu? Sa nu ne amagim si sa nu incercam sa trisam, ca rau facem.
Ortodoxia rezista de 2000 de ani, fara a face reforme si inovatii, ci pastrand Cuvantul. Schismaticii si reformatorii, protestantii si neoprotestantii unde au ajuns? Au pierdut harul, Duhul Sfant i-a parasit , au pierdut trairea, au aruncat tainele. Bisericile occidentului sunt goale, se vand prin firme de imobiliare. Daca vorbesti sau marturisesti despre Dumnezeu, se uita la tine ca la un ciudat. Un preot comenta pe un forum azi ca Madalina Manole a murit fara Dumnezeu si indemna tinerii sa se apropie de Biserica. Un "corect politic" a sarit si l-a injurat de mama. Astia vor slujbe pentru sinucigasi.
Milioane de oameni lupta pentru viata. Viata ne-a fost daruita de Dumnezeu si nu de cineva din ordinul primatelor. Cine nu crede asta, e liber sa faca ce vrea, dar sa nu cerseasca o slujba care nu i-ar aduce nici un folos si la care nu are nici un drept!
Etichete:
ortodoxie,
sinucidere,
slujba de inmormantare
vineri, 16 iulie 2010
Marea Schisma din 1054
La 16 iulie 1054, cele doua Biserici crestine, Apuseana si Rasariteana, s-au separat. Pana atunci cele doua Biserici erau cunoscute ca o singura Biserica nedespartita. Schisma din 1054 dintre cele doua Biserici de Rasarit si de Apus a fost un eveniment tragic in istoria crestinismului, pentru ca a avut efecte negative pentru ambele Biserici. Din punct de vedere politic, dupa 17 ani de la acest eveniment s-a inregistrat prima infrangere suferita de fortele crestine bizantine in fata turcilor, in 1071, si aceasta infrangere a fost urmata de altele, fapt care a dus, pana la urma, la cucerirea intregii Asii Mici si la cucerirea Constantinopolului, in 1453.
Din punct de vedere religios, trebuie spus ca Biserica de Rasarit si-a pastrat vechea traditie apostolica, traind mai aproape de duhul Sfintilor Parinti, a supravietuit chiar si sub dominatia foarte dura a puterilor islamice. Sursa: Radio Reîntregirea
Vezi si articolul Marea Schisma de anul trecut.
Vezi si articolul Marea Schisma de anul trecut.
Etichete:
Ecumenism,
erezie,
Marea Schisma,
ortodoxie
Ruşinea României
Criza, aşa cum o văd eu şi cum o simt, este una a „duhului”nostru. Ne lamentăm că trăim într-o ţară în care nimic nu este bun şi nimic nu merge bine. Plângem disperaţi că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Eu mă tot minunez şi mă întreb cât ne mai rabdă pământul ăsta, că Dumnezeu se pare că ne iartă de toate. Păi dacă noi, poporul, zicem atâtea de ţară, mă întreb: ce zice „ţara” de noi? România… în sus şi România…. în jos. Când am auzit oare ultima dată pe cineva zicând România mea, sau ţara mea, sau pământul meu drag, sau patria mea iubită, sau patria mea binecuvântată…? Greu de spus! Ţara e de vină sau poporul ce o locuieşte?
Versurile din cântecul ce face mai nou furori sunt cât se poate de corecte: nu ne-am născut în locul potrivit. Câtă dreptate avem să strigăm acest adevăr! Nu suntem vrednici de ţara în care ne-am născut. Suntem prea mici pentru o ţară atât de mare, suntem prea săraci pentru o ţară atât de bogată, suntem prea nerecunoscători pentru o ţară atât de darnică cu noi. Nu-i dăm nimic bun, dar ne folosim fără ruşine de toate bunătăţile ei, criticând-o, umilind-o, batjocorind-o. Noi, poporul Ei de azi! Hai să recunoaştem acum, în al 12-lea ceas, că nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani. Noi, nemulţumitorii locului acestuia binecuvântat de Dumnezeu.
Citesc cu interes demersul publicaţiei Jurnalul Naţional prin campania „Mişcarea de rezistenţă”, în cadrul căreia cititorii şi diferite personalităţi sunt invitaţi să răspundă la întrebările: „De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?”. Mi-a plăcut ideea şi în sfârşit mă bucur că m-am „întâlnit” cu cei care iubesc România. Aici pot să-i „cunosc” pe o parte din cei care nu numai că-şi iubesc ţara, dar o şi mărturisesc. Aici am cunoscut oameni care nu se sfiiesc să ne spună că poporul e nevrednic de ţara aceasta. Că noi suntem de vină şi noi trebuie să ne schimbăm, iar nu ţara. Şi când spun noi, zic de fapt Eu. Eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să devin un om mai bun, mai drept, mai serios, mai cult, mai iubitor, mai atent în primul şi în primul rând la mine. Şi dacă eu mă schimb în bine şi o faci şi tu, o face şi el, atunci înseamnă că Noi ne schimbăm în poporul care nu mai e nevoit să se ruşineze că nu s-a născut în locul potrivit. Şi ţara noastră dragă nu o să se mai ruşineze de noi, cei de azi. Şi nici înaintaşii noştri n-o să se mai ruşineze, nici Ştefan, nici Mihai, nici Eminescu, nici Vuia, nici Enescu, nici Brâncuşi, nici Gafencu şi toţi cei care au murit în temniţele comuniste… nici … nici…
Hai să devenim noi cei de azi vrednici de România noastră şi-o să vedeţi că Ţara nu are nimic împotrivă! Şi nu mai plângeţi, ci vă bucuraţi, că ţara asta încă nu s-a lepădat de noi, aşa cum am făcut-o noi de ceva ani încoace! Şi nici Dumnezeu nu s-a lepădat de noi, deşi ar fi avut milioane de motive. Încă ne mai aşteaptă, încă e loc de întors. Însă nu uitaţi: schimbarea începe cu EU!
Pr. Marius Demeter
(apostolatintarafagarasului.blogspot.com)
miercuri, 14 iulie 2010
O victorie facila a diavolului
Madalina Manole, fata cu parul de foc, s-a sinucis. A fost cantareata mea preferata la inceputul anilor '90. Am fost la un concert de-al ei, aveam inregistrarile ei. Chiar si cand cariera ei intrase intr-un con de umbra, o iubeam. Am fost suparat putin pe ea cand l-a parasit pe compozitorul Serban Georgescu, lasandu-l atat de singur si neajutorat. Acum asteptam relansarea ei, si sunt sigur ca daca nu erau micile probleme de sanatate, ar fi fost din nou acolo sus. Imi pare rau!
Dar totodata nu pot sa nu constat ca multe vedete, odata ajunse la un nivel destul de ridicat de trai si suficienta, uita de Dumnezeu, ba chiar i se substituie, pana cand moartea survine "ca un fur", pe neasteptate, caci nimanui nu ii e dat a sti ora si ceasul cand va trebui sa paraseasca lumea asta. Unde sunt stralucirea, succesul, prietenii, fanii? Acolo unde e acum nu o insoteste nimeni. Daca Madalina avea credinta adevarata in Dumnezeu, nu s-ar fi sinucis niciodata. Caci diavolul nu poate patrunde decat unde este slaba credinta. Acesta a obtinut o victorie, poate prea facila.
marți, 13 iulie 2010
Lectia de anatomie
Tabloul de mai sus a starnit controverse in toate mediile din lume. Il infatiseaza pe Nelson Mandela pe locul mortului autopsiat, parodiind binecunoscutul tablou "Lectia de anatomie a Dr Nicolaes Tulp" al lui Rembrandt. Dar nu asta am vrut sa va prezint, ci raspunsul celui care a facut pictura, Yuill Damaso, la criticile concertate pe care le-a primit. Artistul sudafrican spune ca tabloul este un omagiu adus lui Mandela, ii arata oasele si carnea pentru a arata ca in ciuda marilor realizari pe care le-a avut in viata, acesta ramane totusi un om obisnuit, un muritor! Adica oricata slava si cinste poate cineva sa primeasca pe lumea asta, toate se duc intr-o singura directie. Spre cimitir. Si poate cineva sa-l contrazica?
Etichete:
Mandela,
parodie,
pictura,
Yuill Damaso
luni, 12 iulie 2010
Duios Sorin Ovidiu Vantu turna
Iata la cine se ducea "boul" si "prostanacul" de Mircea Geoana sa se relaxeze inaintea infruntarii decisive din noiembrie 2009 cu Traian Basescu. La "sifonul" Vantu, care in puscarie isi turna colegii, pentru un blid cu mancare mai bun si pentru a-si asigura protectia gardienilor, pe vremea cand tocmai facuse una din primele lui delapidari. Pai daca pentru aia a primit 5 ani, pentru cele de dupa '89 ar trebui sa nu mai vada lumina zilei pe vecie. Vezi mai multe mai jos:
Etichete:
coruptie,
delapidare,
securitate,
Sorin Ovidiu Vantu,
turnatori
duminică, 11 iulie 2010
Duminica a 7-a după Rusalii. Vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum
"Plecand Iisus de acolo, doi orbi se tineau dupa El strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David. Dupa ce a intrat in casa, au venit la El orbii si Iisus i-a intrebat: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: Dupa credinta voastra, fie voua! Si s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela. Si plecand ei, iata au adus la El un om mut, avand demon. Si fiind scos demonul, mutul a grait. Iar multimile se minunau zicand: Niciodata nu s-a aratat asa in Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Si Iisus strabatea toate cetatile si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand toata boala si toata neputinta in popor" (Ev. Matei 9:27-35)
sâmbătă, 10 iulie 2010
Am avut un vis
Se facea ca tara asta frumoasa in care traim a fost lovita de mari inundatii. Au pierit oameni, animale, sate, recolte. La televiziuni se organizeaza un mare teledon cu tema "Apa trece, gunoaiele persista", pentru ajutorare si solidaritate cu sinistratii. Se transmite in direct. Rand pe rand, apar pe ecrane:
Traian Basescu doneaza 2 milioane de euro, 100 de vapoare comerciale si-o autostrada
Dinu Patriciu 3 milioane de euro si o rafinarie
Vasile Blaga 1 milion si tigari netimbrate
Adriean Videanu 5 milioane(de borduri)
Elena Udrea 2 milioane si o pereche de pantofi cu toc
Adrian Nastase 1 milion si 4 case
Gheorghe Flutur 1 milion si padurile Moldovei exploatate abuziv
Emil Boc tinand o coasa in mana a inceput sa ma urmareasca. M-am trezit transpirat, speriat, dar si rusinat ca sunt prea sarac sa concurez cu donatiile celor mai sus-mentionati!
Traian Basescu doneaza 2 milioane de euro, 100 de vapoare comerciale si-o autostrada
Dinu Patriciu 3 milioane de euro si o rafinarie
Vasile Blaga 1 milion si tigari netimbrate
Adriean Videanu 5 milioane(de borduri)
Elena Udrea 2 milioane si o pereche de pantofi cu toc
Adrian Nastase 1 milion si 4 case
Gheorghe Flutur 1 milion si padurile Moldovei exploatate abuziv
Emil Boc tinand o coasa in mana a inceput sa ma urmareasca. M-am trezit transpirat, speriat, dar si rusinat ca sunt prea sarac sa concurez cu donatiile celor mai sus-mentionati!
vineri, 9 iulie 2010
Contrabanda - politica de stat?
Ni se spune pe la televiziuni si prin presa sa nu incurajam contrabanda cu tigari. Cu o simpla OUG pot fi oprite toate astea, dar nu se vrea. Pai cum ar mai avea vamesul si politistul de frontiera ceafa groasa, vila si mertzan? Dar grosul merge unde? Ati ghicit! La capitala. Frontieristi platiti cu bani de la buget se fac ca pazesc fruntariile tarii. Ia vezi la frontiera cu Serbia ce munca presteaza. Masini incarcate cu baxuri de tigari asteapta OK-ul vamii romanesti si incepe cursa infernala. Intr-o ora vamesii i-au rezolvat pe toti. Zambesc fericiti. Le-a mers si azi.
Pai atunci ce sa mai spui cand conducatorii nostri vorbesc de coruptie si chiar ei au facut din asta politica de stat?
Ajutoare sau curatenie de sezon?
Pe toate posturile si mijloacele mass-media se face apel la populatia Romaniei pentru strangerea de ajutoare si bani pentru sinistratii din nordul si nord-estul tarii. Foarte frumos. Am sa va relatez ce am patit la inundatiile din 2005 din vestul tarii cand, impreuna cu un preot paroh si mai multi prieteni, am inceput sa strangem ajutoare pentru populatia inundata si aflata in mari nevoi. S-au strans sute de saci cu haine, in afara de tone de mancare care au fost predate direct comandamentului format atunci. Marea dezamagire de-abia urma. Haine murdare, in stare deplorabila, covoare putrede. Vreo trei zile s-au ars acele reziduri in curtea unei scoli, bineinteles, dupa ce locuitorii sinistrati le-au refuzat politicos. Romanii si-au facut curatenie in case si(multi chiar cred) s-au facut frumosi in fata lui Dumnezeu printr-o asa-zisa milostenie.
marți, 6 iulie 2010
luni, 5 iulie 2010
Lupta lui Băsescu cu inundaţiile, dar mai ales cu ţaţele
O profesoară din Dorohoi, localitate crunt lovită de inundaţii, a avut proasta inspiraţie de a intra în vorbă cu răul clasei, cu răul clasei politice, Traian Băsescu, plângându-i-se acestuia că apa i-a distrus casa. Cu tupeul elevului de bani gata, domnul Băsescu a întrebat-o pe doamna profesoară de ce nu şi-a asigurat casa, iar aceasta i-a răspuns că-i este foarte greu să se descurce cu un salariu lunar de 1.100 de lei, în condiţiile în care este singură şi are de crescut un copil. Şeful statului de drepţi a pus capăt discuţiei cu un hotărât: „Hai să renunţăm la ţăţisme, vreţi?".
Profesoara din Dorohoi ar trebui să fie foarte mulţumită pentru că încă nu i-au venit mascaţii la uşă să verifice dacă nu cumva a strâns bani de la elevi pentru fondul clasei sau dacă nu a primit de la aceştia flori pentru a le motiva absenţele din catalog. Totodată, doamna profesoară a avut noroc că nu i-a trecut prin cap să-l filmeze pe domnul preşedinte cu telefonul mobil, pentru că acesta i l-ar fi putut confisca şi, în plus, i-ar fi spus, printre dinţi, „profesoară împuţită".
În acelaşi timp, profesoara, dacă ar mai fi comentat mult, s-ar fi putut trezi cu un dos de palmă peste faţă. Însă după aceea ar fi apărut Sebastian Lăzăroiu la televizor şi ar fi explicat că din analiza video a reieşit clar faptul că profesoara nici măcar nu a fost atinsă şi că dacă, prin absurd, s-ar fi întâmplat aşa ceva, e mai mult decât sigur că femeia s-a aruncat cu capul în palma domnului preşedinte pentru a se pedepsi astfel fiindcă nu a avut atâta minte încât să-şi asigure locuinţa. Mai departe, seara, la B1 TV, ar fi curs declaraţiile unor oameni care ar fi spus că o cunosc foarte bine pe profesoara din Dorohoi şi că aceasta este o persoană de cea mai joasă speţă care se ceartă ca o ţaţă cu toţi colegii ei, care-i terorizează pe copii şi care le cere bani părinţilor acestora. În mod natural ar fi urmat scoaterea acesteia din învăţământ.
De aceea spun că profesoara din Dorohoi ar face bine să zică mulţumesc că a scăpat atât de uşor şi ar trebui să-i trimită o scrisoare lui Traian Băsescu în care să recunoască că a greşit profund în momentul în care a deschis gura în faţa sa şi să-şi ia angajamentul că nu va mai face aşa ceva câte zile o trăi sub cerul liber şi cu 1.100 de lei pe lună.
Sorin Avram(cotidianul.ro)
Foto: inbalarii.ro
Foto: inbalarii.ro
duminică, 4 iulie 2010
In vizita la Manastirea Hodos-Bodrog
Azi am ajuns din nou la Manastirea Hodos-Bodrog, jud. Arad, cea mai veche asezare monastica din tara noastra, cu viata monahala neîntrerupta. Un colt de rai! De remarcat ca aproape de fiecare data cand am ajuns la Bodrog, cerul este brazdat de "chemtrails", fotografii ale acestora am trimis si lui saccsiv in cursul anului trecut, cand a dezbatut aceasta tema pe blogul sau. Rezulta(sau imi pare mie) ca Aradul este unul dintre cele mai "bombardate" orase din Romania cu aceste chimicale.
Etichete:
chemtrails,
Manastirea Hodos-Bodrog,
ortodoxie
Duminica a 6-a după Rusalii. Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
Matei 9, 1-8
Un slabanog, un om aflat in suferinta, o alta vindecare minunata savarsita de Hristos. Aproape nimic nou. Ne-am obisnuit sau chiar ne-am prea obisnuit ca Hristos sa fie bun si sa-i ajute pe cei aflati in suferinta si necaz. Descrierile Sfintilor Evanghelisti ne dau marturie despre multimile care alergau dupa Mantuitorul din oras in oras, din tinut in tinut pentru a primi de la Acesta mult ravnita vindecare, mult asteptata minune. Intr-un fel, este comparabil cu ceea ce vedem ca se intampla astazi, cand oamenii afla ca s-a intamplat o "minunei aici sau dincolo, cand afla de vreun "vindecatori cu puteri extraordinare. Oamenii se inghesuie sa prinda loc la binefaceri, manati fiecare de interesul sau personal. Asa era si in vremea Mantuitorului Hristos. Multimi de oameni l-au urmat pe Hristos doar pentru ca aveau nevoie de puterile Sale minunate, dumnezeiesti sau pentru ca au vrut doar, pur si simplu, sa-I fie alaturi? Raspunsul il gasim in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieste, Gabbata, unde era scaunul de judecata a lui Pilat din Pont, cand, la intrebarea dregatorului roman "Dar ce voi face cu Iisus, Care se cheama Hristos?, toti au raspuns: Sa fie rastignit!i. (Matei 27, 22). La binefaceri inainte, la credinta serioasa inapoi. Vindecarea slabanogului din Capernaum este precedata de o minune mult mai mare. Iisus, vazand credinta celor care l-au adus pe slabanog, a zis acestuia: iIndrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!i (Matei 9, 2). Hristos ii daruieste acestuia o bucurie mult mai mare decat vindecarea trupului, pregustarea vietii vesnice, usurarea sufletului si a fiintei sale de tot ceea ce i-ar fi adus tristetea vesnica. Desigur, pentru foarte multi conteaza mai mult viata aceasta concreta si, in consecinta, capata mai multa valoare tot ceea ce aduce acestei vieti pamantesti stabilitate, fericire, fie ea si trecatoare, sanatate, satisfactie, placere, comoditate - in sensul de viata lipsita de greutati -, cat mai putina responsabilitate, in tot cazul o viata usoara. Mantuitorul Hristos ne invita insa la vesnicie, si nu orice fel de vesnicie, ci una intru bucurie si lumina, privilegiul de a deveni casnici ai lui Dumnezeu, impreuna locuitori cu El in imparatia Cerurilor, iar noi, oamenii, manifestam, dimpotriva, interes doar pentru ceea ce este limitat, vremelnic. Acum si aici sa-mi traiesc viata, pare a fi "filosofiai cea mai larg raspandita printre oameni. Totusi, ce folos ca pentru un timp scurt, in comparatie cu vesnicia, omul este sanatos, bogat, multumit, daca, in loc sa-si invesniceasca viata, isi invesniceste moartea?! Hristos ne cheama sa cautam, inainte de toate, imparatia lui Dumnezeu. Unde si cum? In Biserica, depozitara a Adevarului, si implinind toate poruncile lui Dumnezeu. Hristos ne asteapta sa ne ierte pacatele, sa ne daruiasca mantuirea, dar nefortand in niciun fel vointa noastra libera.
Parintele Daniel Vraciu, Preot al "Asezamantului studentesc Sf. Ap. Andrei, Bucuresti.
Parintele Daniel Vraciu, Preot al "Asezamantului studentesc Sf. Ap. Andrei, Bucuresti.
joi, 1 iulie 2010
Primarul Timisoarei: „Ne-am vandut la FMI”

TVA majorat, impozite mai mari, salarii mai mici, angajaţi mai puţini la primării. Sunt doar câteva dintre deciziile Guvernului Boc. Concluzia primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu? „Ne-am vândut la FMI şi la străini”. Edilul nu vede cum va putea funcţiona eficient instituţia pe care o va conduce dacă va mai fi obligat să facă şi disponibilizări.(tion.ro)
Pardon, ne-au vandut EI, nu ne-am vandut noi! Ca si cand ar mai conta?
Pardon, ne-au vandut EI, nu ne-am vandut noi! Ca si cand ar mai conta?
Etichete:
Gheorghe Ciuhandu,
Romania,
Timisoara,
tradare
marți, 29 iunie 2010
Imparat si sinistrat

Chiar nu inteleg vizitele unor demnitari la locul unde s-au petrecut calamitati. Mai poate repara Boc ceva din imaginea lui si a guvernului de incompetenti pe care il conduce(sub atenta supraveghere a lui Basescu), pozandu-se alaturi de sinistrati? Mie imi produc repulsie, stiind ca totul este falsa imagine si ipocrizie la inalt nivel. Noroc ca nici populatia nu se mai lasa impresionata si il huiduie copios pe Boc la Dorohoi. Langa el se afla cel care scria slugarnic cu oi pe dealurile bucovinene, Flutur. In ritmul asta, PDL-ul va scrie cu sicrie in curand!
(foto mediafax)
(foto mediafax)
Etichete:
Boc,
calamitate,
Gh. Flutur,
incompetenta,
inundatii,
ipocrizie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






















