Pe 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţă a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: „Israel cumpără Manhattan, cumpără Ungaria, cumpără România, cumpără Polonia...”.
La mai bine de doi ani putem constată că Ungaria,România şi Polonia sunt subjugate concernelor financiare israeliene, cele care au şi produs criză financiară internaţională. În ceea ce priveşte România,băncile sunt toate privatizate,cedate către structuri conduse de oligarhia evreiască, iar ţara noastră are cea mai mare datorie către FMI şi Uniunea Europeană, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza în urmă ultimului acord stand-by. În sondajele de opinie, românii se consideră o naţiune ce se află în faţă unei crize economice şi politice fără ieşire, cu o datorie ce îi va atinge pe durată a zeci de ani,majoritatea crezând că ne-am întors în urmă cu 20 de ani. O parte dintre intervievaţi declară că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine decât în următorii ani ce vor veni, începând cu 2010.
Să mai menţionam că România, Ungaria şi Polonia au fost ţări în care populaţia de origine evreiască era într-un număr mare, iar în perioadă comunistă aceştia au migrat masiv către nou înfiinţatul stat Israel. Numai în perioadă lui Ceauşescu aproximativ 300.000 de evrei au părăsit România, aproape 30.000 de familii fiind vândute contra a 30-40.000 de dolari fiecare,de către regimul comunist. Practic, prin Bancă Mondială şi prin FMI se poate spune că ceea ce afirmă Peres la Hilton în urmă cu trei ani s-a adeverit. Cu toate acestea, vânzarea României bucată cu bucată către firmele conduse de afaceriştii mondiali de origine evreiască a început cu mult înainte, în 2007, Peres având doar certitudinea că declaraţiile sale vor deveni realitate. Publicăm în cele ce urmează o notă informativă întocmită în 2008 de câţiva ofiţeri din SRI care au fost daţi afară pentru că semnalaseră amploarea pe care o luaseră afacerile evreieşti în România. Aceştia au transmis ulterior o notă, sub formă unui „Armaghedon”, către principalele publicaţii româneşti. La acea vreme niciuna nu a redat textul, cu toate că jurnaliştii ştiau că afacerile sunt adevărate, unele semnalând, în limită posibilităţilor, ingineriile evreieşti în România. Conducerile trusturilor de presă, însă, cu rădăcini în zonă evreiască, au interzis materialul pe care-l redam în continuare. Multe dintre acele manevre şi algoritme de implementare mai sunt valabile şi azi. Lor li s-au adăugat altele, între care - cea mai importantă - provocarea crizei economice mondiale şi, implicit, cea româneşti, secondată de o criză politică:
Analiză datelor şi informaţiilor obţinute evidenţiază faptul că, după 1990, pe teritoriul României au început să acţioneze, în mod evident, foarte mulţi afacerişti, în marea lor majoritate de etnie evreiască, favorizaţi de sprijinul consistent primit din partea unor factori de decizie interni. Personaje politice autohtone aflate în linia întâi a deciziei economice şi politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre,Adrian Năstase,Mircea Geoană, Mugur Isărescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, s.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede şi a se menţine la Putere. Pentru acest fapt au făcut orice compromis posibil, mergând de la culpabilizarea şi desfiinţarea Serviciilor Secrete româneşti, până la vânzarea economiei naţionale. Pe acest fond, cadre specializate ale Serviciilor Secrete israeliene au penetrat puternic decizia românească, reuşind să promoveze interesele evreieşti în detrimentul celor româneşti.”Daţi-mi controlul asupra unei monede naţionale şi mi-e indiferent cine face legile!”, spunea pe la 1800 întemeietorul clanului Rothschild, Amschel Mayer Rothschild. Este cât se poate de adevărat, iar ce se petrece astăzi cu monedă naţională a României demonstrează acest fapt.
Dorinţă evreilor de a pune mână pe finanţele lumii se regăseşte în ambiţia de a conduce finanţele fiecărei ţări în parte,astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului.Este un fapt cunoscut că Bancă Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale - dolarul american - este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild, din Londra şi Paris. Respectivă bancă,numită Federal Reserve System din S.U.A. (bancă centrală privată a S.U.A.),este legată la apariţia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care şi-a pus la dispoziţie în acest scop,în 1913, proprietatea particulară din statul Georgia.Clanul bancherilor Morgan este implicat în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), că şi The Round Table. Acesta completează sau suplineşte,după caz,activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller.
În acest context trebuie privită şi aducerea lui Mugur Isărescu în fruntea Băncii Naţionale a României,care nu a fost deloc întâmplătoare şi, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregătiri sau experienţe profesionale de excepţie, căci până la momentul respectiv acesta nu avusese nimic în comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fără întrerupere guvernator al Băncii Naţionale a României. Despre el s-a afirmat în mai multe rânduri că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations(C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se află la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat un număr semnificativ de specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.
Controlul din start al pieţelor est-europene era un scop bine determinat, în funcţie de indicaţiile specialiştilor C.F.R. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens război mediatic de dezinformare, în toate misiunile economice subliniindu-se greşeală făcută de România prin plată datoriei externe şi exemplificându-se prin ţări care aveau mari împrumuturi, dar un nivel de trăi mai crescut şi sugerându-se că o ţara se poate dezvoltă doar prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principală formă de control al unei ţări este cea financiară - specialitatea C.F.R. Potrivit surselor, Mugur Isărescu ar fi fost pregătit în vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea,”soluţia Mugur Isărescu” a fost înaintată ori de câte ori a fost situaţia unei crize majore. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu,în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale,că politică monetară, şi o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak),pas susţinut şi de prim-ministrul impus de mass-media,de fapt de ocultă financiară,Theodor Stolojan,răsplătit ulterior cu un post la Bancă Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991 Th. Stolojan a naţionalizat valută aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat îl constituie jocurile interbancare, „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutelă C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Deşi B.N.R. are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar, nu a luat măsuri pentru repatrierea valutei, care, obţinută în urmă tranzacţiilor externe, nu a mai intrat în ţara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA,afacerile cu tutun,bumbac şi din industria uşoară). Faptul că Isărescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi susţinut de argumentul că niciodată, indiferent de forţă politică ajunsă la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetăţeanul Heinrich Schorsch, bănuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. şi Bancă Mondială jucând cu „asul” Isărescu în mâneca şi ameninţând cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării acestuia. Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza şi dirijează România de la cel mai înalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romană, acesta este preşedinte al firmei de avocatură (evreiască) de pe Wall Street(New York),Herzfeld & Rubin. Această a fost implicată în derularea a numeroase privatizări din România. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar şi al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urmă, uşă palatului prezidenţial era permanent deschisă evreilor Tom Lantos şi Alfred Moses. A fost sesizat,de asemenea,în compania lui Adrian Năstase,Mircea Geoană, Ilie Sârbu, Dan Nica, Şerban Mihăilescu şi Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucureşti şi, totodată, consilier al preşedintelui moldovean,Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat în cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Până de curând, pe site-ul firmei era trecută la loc de cinste Dana Barb,soră lui Adrian Năstase, considerată”o persoană deosebit de capabilă la nivel de lobby intern”.
În 2005,când preşedintele Traian Băsescu a efectuat prima să vizită la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al şefului statului la o întâlnire particulară. Această a avut loc într-o încăpere a Ambasadei României,în timp ce româno-americanii erau invitaţi la o recepţie. Rubin Meyer Doru & Trandafir afirmă de avocatură constituită de Meyer în România - este cea care a obţinut pentru Dominic de Habsburg şi familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este şi preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane din New York, în fapt o agenţie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani şi interfaţă a afacerilor S.U.A. în România. Organizaţia a fost creaţă la Bucureşti în 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alături de Meyer avându-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din România, acelaşi care deţine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, şi care, plătit tot de români, retransmite programe ale Televiziunii Române, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul încă din al doilea mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presă, după ce a reuşit să obţină finanţarea de la Bucureşti pentru retransmiterea programelor TVR Internaţional pe continentul nord-american. Mark Meyer este şi vicepreşedinte al Congresului Românilor Americani (CORA). Meyer este, alături de alţi evrei, şi în spatele afacerii cunoscute că „Invest România Forum”. Deşi principal iniţiator al acţiunii, prin firmă Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul românesc iniţiativă aparţine unui grup mai larg, chipurile chiar autorităţilor române, în căutare de investitori americani. Forumul, organizat în 1997 în S.U.A., sub genericul „Economia românească: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitaţii companiilor americane evreieşti, şi nu numai, să profite din plin de ocazia de a cumpără ieftin întreprinderile româneşti. Organizatorii secreţi (Herzfield & Rubin, adică Mark Meyer, şi USAID Midinvest Bussines Center, adică C.I.A.), al căror plan de preluare a economiei româneşti necesită fonduri,pentru a fi convingători, s-au gândit să expună, că garanţi,responsabilii economici din România, aşa că au fost plimbaţi de la Bucureşti la Chicago reprezentanţi ai Guvernului român, preşedinţi şi directori executivi ai celor mai influenţe bănci şi fonduri mutuale din România,directori din toată economia românească.
Mesajul transmis a fost următorul:economia României este de vânzare,puteţi să va exercitaţi dreptul în consecinţă, putem aranjă privatizările. Cel mai convingător s-a străduit să fie Mircea Geoană,ambasador al României în S.U.A. la acea data. Geoană a făcut parte dintre studenţii privilegiaţi de înalţii ofiţeri ai fostei Securităţi. Astfel,generalul Pacepa,pe vremea când era şef adjunct al spionajului românesc (D.I.E.)a avizat favorabil numele lui Mircea Geoană,fiu al generalului Geoană, pentru a plecă la studii în S.U.A. în rândurile „ambasadorilor prieteniei” româno-americane. După ce a dezertat,Pacepa a trecut în soldă C.I.A., iar după 1990 a reluat legăturile cu mai tânărul Mircea Geoană. Desfăşurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, în perioadă 29.09 - 3.10.1997,”Forumul” scotea, practic, economia României la mezat în faţă unor mari bănci americane evreieşti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities UŞĂ Inc, Executives Club of Chicago, bănci care se află în spatele firmelor „investitoare”. În perioadă 30.03 - 3.04.1998, în S.U.A., acţiunea („Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite afaceri în România la „peste 200 de mari companii americane” în domeniul bancar şi în cel al pieţei de capital, industrie uşoară, agricultura şi industrie alimentară, industrie constructoare de maşini, metalurgica, chimică şi petrochimica, materiale de construcţii, electronică, telecomunicaţii, infrastructura etc.. De această data, organizatorul anunţat era chiar de la vârful finanţelor americane evreieşti, Amroinvest Inc (baronii finanţelor mondiale,familia evreilor Rothschild), dar în „comitetul de iniţiativă” mai găsim, la calibru apropiat, şi Citibank, reprezentată de preşedinte şi vicepreşedinte, evreii David Garner şi Janet Heckman, dar şi pe Dana Barb, soră lui Adrian Năstase, că manager general pentru România al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer.
Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le derulează în România, cu largul concurs al autorităţilor, este Alexandru Bittner.”Omul de afaceri”,agent israelian cu penetrare la toate nivelurile instituţiilor esenţiale ale Statului Român, a fost semnalat încă de la începutul anilor ‘90 cu o strânsă legătură în familia Adrian Năstase. Această prietenie s-a materializat într-o serie de afaceri derulate de către acesta din urmă şi intermediate de Dana Năstase şi de Sorin Ţesu,omul de încredere al familiei Năstase. Ocupaţia,la vedere, în România a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucureşti, deţinut de firmă israeliană E.W.T.R.(agenţie de turism internaţional). La parterul hotelului se află un renumit restaurant chinezesc, această fiind specialitatea soţiei afaceristului evreu, chinezoaică de cetăţenie americană, Sherr Bittner. Pe aceeaşi lista se află Ronald Lauder, magnat evreu american, moştenitorul unei averi clădite pe „parfumuri” (celebrele parfumuri Estee -Lauder), fost ambasador al SUA în Austria, preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al „Comitetului Public Internaţional” al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc. Susţinut în „investiţiile” din România de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române,Lauder deţine, indirect,trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune Protv şi Acasă din România, postul de radio Profm şi câteva ziare. Ambiţia să este că prin postul Protv, transformat într-o rafinată „maşină de propagandă”, să controleze şi să direcţioneze opinia publică românească potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presă Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense faţă de bugetul Statului Român (peste 45 milioane de dolari), toţi guvernanţii români tratând cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Numirea şi menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu au fost întâmplătoare: căsătoria să cu ex-modelul Janine a fost năşiţă de Mircea Geoană,iar cumnatul acestuia din urmă, Ionuţ Costea, a funcţionat că secretar de Stat la Ministerului de Finanţe în intervalul 1997-2000. Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson),PrimaTV (al evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde co-acţionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine integral fraţilor magnaţi Păunescu. Există însă susţineri despre apartenenţă lui George Păunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din România, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, în slujbă B’nai Brith. Şi alte televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei, inclusiv postul naţional oficial de televiziune.
Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat evreu cu cetăţenie americană şi israeliană, escroc şi evazionist de talie mondială, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros şi este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat în spatele firmei „canadiene” Gold Corporation, companie cu 80% acţionariat pestriţ, pe care îl controlează însă Rich şi care a preluat unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur şi argint din lume, cel de la Roşia Montană, în Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur şi peste 2.000 de tone de argint pur). Că urmare, zăcământul de la Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Glod Corporation Ltd în numai 15 ani, Statului Român revenindu-i din această exploatare doar 2%. Creierul afacerilor lui Mark Rich în România este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez născut la Lemberg, în Galiţia, membru al mafiei evreieşti canadiano-americane, Koscher, având vechi legături cu România. Stabilit din 1970 în Elveţia, după scandalul fraudării bursei canadiene, s-a unit în anii ‘90 cu Mark Rich. Din anii ‘70 demarează afaceri petroliere prin firmă să Atlas Oil Comp. Ltd.,cu sediul la Londra,încălcând embargoul internaţional asupra Israelului şi alimentându-l cu petrol. Dinspre partea romană,Lowy a reuşit să-şi asigure şi complicitatea naivă a fratelui lui Nicolae Ceauşescu,Marin Ceauşescu,care locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale româneşti la Viena, dar adevăratul mânuitor de la Bucureşti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea întreprinderea de comerţ exterior Chimică, şi care, la rândul ei,avea o sucursală în cunoscută întreprindere românească a Securităţii,I.C.E. Dunărea. Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziţii-cheie, că reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerţ din România socialistă (mai precis, al Oficiului de reprezentare şi comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului României în domeniul construcţiilor de maşini. Este celebru răspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucureşti, C. Visinescu, audiat că martor, la Viena, în mai 1990, în procesul penal privind afacerea „Lucona”. Întrebat de preşedintele instanţei dacă, după părerea lui, Weinstein este român, Visinescu a dat un răspuns care a uimit instanţă:”Este greu de spus. El este evreu.” Yoav Stern,israelian, face parte şi el din grupul oamenilor din România ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul 2002 pentru acte grave de corupţie, evaziune fiscală şi eliberat la presiuni uriaşe din partea Ambasadei SUA la Bucureşti, dar şi a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controlează, alături de firmă Control Centers, consorţiul Europa - Israel Group, companie israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 şi bancă Leumi Le - Ţel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România. Europa-Israel Group controlează firmă Elbit Medical Imaging. Odată cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câţiva ani, Motti Zisser a preluat şi subsidiara acesteia, firmă israeliană Elscint, căreia i-a oprit activitatea, vânzându-i toate bunurile şi mijloacele de producţie (mai puţin secţia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) şi a orientat fondurile acesteia către preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteana (şi frauduloasă, precum Hotelul Bucureşti), pe care să le renoveze, pentru a le spori valoarea. Totodată, ridica mall-uri, cum este cel de la Timişoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o parte din suprafaţa chiar Primăriei oraşului. Eli Papouchado, cetăţean israelian, este partener de afaceri tradiţional, în Israel, al lui Motti Zisser şi deţine proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier Park Platza. În 1998, a dorit să preia privatizarea Hotelului Bucureşti (din Bucureşti). În Capitală, la un moment dat, Papouchado construia două „mari centre comerciale”, finanţat de Bancă Internaţională a Religiilor, fiind şi director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, născută la 29.06.1948, în Bucureşti, în prezent cetăţeană israeliană, cu domiciliul în Ţel Aviv, este unic distribuitor în România al produselor Kodak, prin firmă să M.ŢIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piaţă Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai deţine Hotelurile Operă şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al consideră că pe un adevărat „frate”.
Tonya Halpern rezideaza în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucureşti (pentru privatizarea căruia s-a şi implicat direct, alături de Alex Bittner),iar soţul sau, Moshe, specialist în tehnică aviatica, este apropiat de firmă israeliană Elbit System Ltd.. Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodak, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Council on Foreing Relations (C.F.R.).Eliahu Rasin, născut la 24.10.1947 la Ţel Aviv, în Israel (potrivit datelor din paşaportul sau, fiind înregistrat la Registrul Comerţului din România că om de afaceri), domiciliat în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel,a dezvoltat în România o afacere piramidala, a cărei bază o reprezintă o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997,cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Operă şi Central din Bucureşti, firmă Sitraco, firmă Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL şi Rom Integrated Computers Technologies SRL. Deţine totodată Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din Serviciile Speciale israeliene, născut la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali) renumită bancă Leumi Le din Ţel Aviv. La bancă Leumi Le, sucursală din Londra,în contul firmei lui Rasin,MONILEN ENTREPRISES LTD,a fost vărsată sumă de 2,92 milioane de dolari americani,comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti. Că preşedinte la Sitraco Center şi la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne, pe care a pus mână în centrul Capitalei, mai ales în zonă Unirea, şi pe care le-a transformat în „Business Center”), Eliahu Rasin a avut drept clienţi firme şi instituţii precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola Internaţional, Gelsor, Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Deltă, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol S.A.,Kodak,U.S.A.I.D. (agenţie a S.U.A. subordonată C.I.A.). Bernard Shraer, evreu de origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le - Tel Aviv, după 1989 a început să îşi dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin compania Danubius Hotels Ind. Spa. Co., cu sediul în Budapesta, lanţ hotelier intrat repede în topul revistei de specialitate „Hotels”. În 1995 deţinea 9 hoteluri, în 1996 a 23 (din care 3 pe Insulă Margaretă),iar în prezent posedă peste 50 de hoteluri. Pentru a-şi extinde afacerile în România,interesat îndeosebi de staţiunile din Transilvania,a apelat şi la consultanţă lui Rudos Erna (fost ambasador ungar la Bucureşti, cadru de informaţii dovedit).În cazul privatizării ilegale a Staţiunii Sovată, a reieşit că în spatele SRL-ului din Râmnicu Vâlcea,cu care a licitat,se află firmă să din Ungaria. În aceeaşi situaţie se află şi alte staţiuni din Transilvania. Când în 1999-2000 a dorit să preia Hotelul Bucureşti,a invitat la Budapesta şi a cazat o delegaţie sindicală din turismul românesc, că şi pe unii directori. Din documentele existenţe la F.P.S. rezultă că Radu Sârbu în persoană i-a cerut câştigătorului legal al licitaţiei să cedeze contractul către Danubius Hotels, unde era implicat şi Dan Fischer.. Acest Shraer, că şi Rudos Erna, nu este străin de încercarea de preluare a Băncii Comerciale Române de către Bancă Ungariei. Privatizarea B.C.R. fusese însă impusă României de către Bancă Mondială pentru anul 2003. Rudos Erna,cetăţean cu dublă cetăţenie, maghiară şi britanică, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în România. Surse din sistemele de informaţii apreciază că originea să reală este evreiască. Înainte de a fi acreditat ambasador la Bucureşti,se apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în România. Deţine o reşedinţa la Londra,iar numele a ieşit la suprafaţa în public de abia în anul 2002, când fiul sau a fost arestat la Constanţa pentru deţinere şi consum de droguri, împreună cu câţiva tineri români. Una dintre aceste mari afaceri a fost cea cu Bell Helicopters - S.U.A., în tandem cu Elbit System -Israel, care, dacă s-ar fi materializat, ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul României. Afacerea nu s-a putut realiză din cauza opoziţiei ministrului de Finanţe liberal de la acea data, Daniel Dăianu. Mandler intervine şi PNL îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forţând înlocuirea să cu alt candidat liberal, în de 23.09.1998. aceeaşi zi, la ştirile de la postul 1, senatorul PNŢCD a declarat ştia „de marţi despre destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat Decebal Traian Remeş, noul ministru de finanţe, acest contract”.
Fredy Robinson este evreu originar din Bacău,unde s-a născut, în 1946. A emigrat în Israel, transformându-se în om de afaceri şi beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunăvoinţă lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogăţească. Datorită inclusiv succesului sau în afacerile din România, în Israel a fost declarat Omul anului 2001. Ofiţer israelian în retragere,din cadrul forţelor speciale, este proprietar al trustului financiar Milomor Rezidă, care stă în spatele afacerilor sale. A fost desemnat reprezentant al Statului Român (al F.P.S.)în Israel pentru privatizarea întreprinderilor româneşti în favoarea capitaliştilor evrei. Proprietar al Eurom Bank (fostă Bancă Dacia Felix) şi al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu şi Cazinoul din Constanţa (are deschis un cazinou şi la Chişinău), a deţinut şi postul de televiziune Tele 7 ABC. În lucrarea „Francmasoneria şi clasă politică” se afirmă că cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din România,Casă Vernescu, către afacerişti străini a intervenit după vizită în S.U.A. a lui Laurenţiu Ulici (preşedinte al Uniunii la vremea respectivă), la 19 octombrie 1993, cu prilejul sesiunii Supremului Consiliu, grad 33, de la Templul de Rit Scoţian al Districtului Columbia, ,,când avea să se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această data, în Bucureşti cazinourile au apărut că ciupercile după ploaie...”. Cele 8 cazinouri importante din Bucureşti au proprietari israelieni şi sunt suspectate de spălare de bani. Aşa cum se cunoaşte, poliţia israeliană a fost sesizată şi a demarat anchetă penală privind obţinerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operaţiuni de spălare de bani. Principalii anchetaţi au fost cei doi fii ai acestuia,Omri şi Ghilad Sharon. Mamă acestora (Lili) era evreică originară din România, de la Braşov. Ghilad Sharon este,totodată, un cunoscut om de afaceri. Există mai multe informaţii, unele publicate şi în presă, din care rezultă că activităţile desfăşurate în România îi aduc venituri considerabile, existând indicii serioase că unele dintre fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum şi în campania de la începutul anului 2002 a partidului Likud,provin din România. Afacerile din ţara noastră ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat cu unii dintre coacţionarii fostei Bănci Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (preşedinte al băncii), Fredy Robinson (proprietar principal al băncii) şi Liviu Mandler (fost preşedinte al băncii, asociat). Sorin Beraru, pe numele sau adevărat Shmuel Bergovici, s-a consacrat public în România prin mega-ecscrocheria CICO S.A.. Israelianul Sorin Beraru este unul dintre cei mai mari infractori evrei care au „operat” în ţara noastră. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a încercat mituirea procurorilor români cu sumă de 600.000 de dolari. Aceştia au organizat un flagrant, în urmă căruia a fost arestat emisarul sau israelian. La interogatoriu, acesta a declarat că o parte din bani trebuiau să ajungă la Adrian Năstase, primul-ministru de la acea data. Dat în urmărire generală internaţională, Beraru rezideaza în Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-i identifică „ascunzătoarea” şi a-l extrăda în România. Mai mult, la vizită oficială din 2001 în Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de afaceri israelieni organizată de gazde, a fost prezent şi inculpatul Beraru, pentru a-l certă pe premierul român că procurorii din România îi tulbură „gheşefturile”. Moshe Pesach, de asemenea cetăţean israelian, este partenerul de afaceri în România al lui Sorin Beraru. Shimon Nahor este evreu originar din Galaţi, în momentul emigrării în Israel purtând numele de Herscovici. Este cunoscut de către Serviciile Speciale române că traficant israelian de arme, ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992 până în 2001. La un moment dat, a fost viceamiral al armatei israeliene. Afacerile sale ilegale l-au adus în atenţia Procuraturii româneşti, fiind arestat şi inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocată evreică a lui Nahor, Lidia Peţer, a obţinut eliberarea acestuia („judecarea în stare de libertate”). Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicţia de a părăsi România, fugind peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocată Lidia Peţer a fost arestată în Bulgaria şi extrădată în România. Sammy Ofer, cetăţean israelian şi britanic, evreu de origine romană,este reprezentant al familiei magnaţilor israelieni Ofer, cunoscuţi drept fraţii Ofer (David, Sămi şi Iuli). Tatăl fraţilor Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din oraşul Constanţa, unde avea numele de Josef Herscovici (acelaşi nume de familie cu Shimon Nahor, Herscovici din Galaţi). Averea fraţilor Ofer se ridica la 1,5 miliarde de dolari, plasată în afaceri. Dintre cei trei fraţi, David a fost şeful unui Serviciu Secret israelian, Iuli a avut înclinaţie spre funcţiile publice, deţinând mult timp, deşi israelian, şi funcţia de consul al României la Ţel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieşte cu precădere la Londra, fie la reşedinţa să, fie pe un yaht de lux. Fraţii Ofer deţin împreună o bancă israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de fiul sau, Eyal Ofer. Familia Ofer este co-proprietară, alături de familiile (evreieşti) Pritzker din S.U.A. şi Wilhelmsen din Norvegia, a uneia dintre cele mai bine cotate agenţii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri inuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu peste 50 de itinerarii şi peste 140 de destinaţii în Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc.. Flotă are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de călători. Cea mai importantă afacere: familia Ofer deţine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această companie administrează şi vasele altor firme evreieşti, precum flotă Rosemont, Trans Union Corp. sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd.. Navele sunt operate prin contracte de la câteva zile până la câţiva ani. În prezent, familia Ofer deţine numeroase proprietăţi în România, care nu pot fi însă identificate cu uşurinţă, deoarece foloseşte în preluarea întreprinderilor româneşti firme off-shore cu acţionariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru. Se bănuieşte prezenţa să masivă, deşi invizibilă, în proprietăţile din oraşul Constanţa (mai ales în Port), unde presă nu poate scrie decât ceea ce vrea el. La conducerea Magazinului Tomis din Constanţa (proprietatea să) a numit-o pe Daiana Voicu, fiică unui magistrat Marin Voicu. Eyal Ofer, împreună cu Jay Pritzker, l-a mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le procure Hotelul Bucureşti. Afacerea a eşuat într-un scandal privind manipularea privatizării. De multe ori, datorită poziţiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialităţi să reprezinte România în faţă forurilor internaţionale, astfel încât el cunoaşte politică de culise a guvernului român mai bine decât Serviciile Secrete româneşti. Dan Fischer, de cetăţenie romană şi israeliană, s-a numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut că sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo (echipă de polo). S-a făcut remarcat prin implicarea să în recuperarea creanţelor României de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanţe, pentru numai 40% din valoarea reală, către una din Băncile Rotschild şi la a-şi încasă comisionul. Totodată, Fischer a intermediat obţinerea de credite, pentru România, de la altă bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston, fiind apropiat în afaceri de fostul secretar de Stat de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Legat de relaţiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte. Concret, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofiţerii din subordine dosarele a 19 personalităţi politice, pentru a le discredita sau şantaja. În acest context, atunci când \”un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal\”, susţinea Radu Timofte, arătând şi că Harnagea se folosea de ofiţerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor comenzi politice, lucru valabil şi astăzi la Traian Băsescu. Conform relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea ştiute.
Notă redacţiei - Raportul foştilor ofiţeri ai SRI este mult mai amplu, cuprinzând ample analize asupra privatizărilor la vârf, toate conducând către firme evreieşti, că şi lucrări date de statul român altor firme din acelaşi circuit, cum ar fi Bechtel. Am redat doar o parte a acestei analize, ne-am oprit mai mult asupra societăţilor care au fost penetrate de cetăţeni israelieni, mulţi dintre aceştia având şi dosare penale la Parchetul general, dar care au fost muşamalizate de Puterile care s-au succedat în România...
Sursa
