Razboi si lacrimi

Englezii s-au trezit! Au pierdut mai multi soldati si personal in Afganistan decat toate celelate 26 tari ale UE implicate in acest razboi(cu exceptia tarii gazda, bineinteles). Adica 356 ei fata de 258 restul(dailymail).

Problema care si-o pun ei este daca nu cumva calitatea echipamentelor folosite lasa de dorit, neluand nici o clipa in calcul faptul ca au invadat abuziv un stat independent si cauza lor este complet injusta. Cum ONU nu mai are decat un rol decorativ,  who cares, vorba romanului?

Lasa-ti semnatura pe o fapta buna

Nu trebuie sa te indemne nimeni sa faci o fapta buna, asta trebuie sa vina doar din sufletul si inima fiecaruia. Dar va aduc aminte tuturor celor ce sunteti angajati ca legea va permite ca 2% din impozitul pe veniturile obtinute in anul anterior poate fi directionat catre o entitate nonprofit, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private. Aceasta donatie nu costa nimic! Completati un  formular si il depuneti la Fisc pana la data de 15 mai 2011. Daca nu va folositi acest drept, suma respectiva ramane sa fie incasata si gestionata de stat si nu cred ca doriti ca guvernul Boc-Basescu sa-si bata joc de banii d-voastra mai mult decat o face acum.

Aceasta nu este o campanie de strangere de fonduri pentru Manastirea Inaltarea Sfintei Cruci din Casiel, comuna Chiuiesti, jud. Cluj. Dar daca nu va vine prin minte vreun ONG sau unitate de cult care stie sa aprecieze donatia d-voastra, va asigur ca Manastirea Inaltarea Sfintei Cruci de pe valea Casielului are ce face cu acesti bani. Un loc minunat care este un adevarat sprijin pentru oricare dintre dumneavoastra atunci cand va aflati in suferinte sau nevoi si nu numai. Un loc unde orice suflet ostenit primeste odihna, pace dar si raspunsuri!

Descarca formularul aici sau aici.

O gogoasa dezumflata

Ma tem ca tot tam-tamul cu arestarile din vami se stinge, ramanand doar la acest stadiu. Basescu, cu ajutorul serviciilor secrete a denaturat toata actiunea in favoarea sa, bagand la inaintare pe Marica de la sindicate. A mai aruncat sageti spre Blaga, dar se pare ca buldogul s-a acoperit onorabil.

Acuzatiile care i se aduc lui Vasile Marica de la Sed Lex nu vor conduce niciodata spre o condamnare, poate doar o demisie din functia de lider sindical. In schimb, Blejnar si restul vor fi salvati.

Vezi si "Vama Moraviţa este stat în statul şpăgii"

Kiss FM inca fara vedeta principala

Mass-media ascunde adevarul. Dupa accidentul de schi pe o partie din Austria, Serban Huidu are mari dificultati de exprimare si probabil nu numai. Desi nu ascult niciodata Kiss FM, azi ma aflam undeva unde se asculta acest post. Astfel am auzit interventia lui Huidu in direct si va invit sa o ascultati si d-voastra aici. Observati si faptul ca pentru a ascunde asta, Gainusa si ceilalti il acopera in permanenta cu interventiile lor. Nici fizionomia "Carcotasului" nu sugereaza inca vindecarea. Dumnezeu sa-l ajute!

Cateva din fotografiile premiate la concursul World Press Photo

Probabil ca niciodata nu voi intelege de ce  fotografia care o reprezinta pe Bibi Aisha, o tanara afgana cu nasul taiat, a castigat marele premiu la concursul World Press Photo, unde au participat mai bine de o suta de mii de fotografii. Banuiesc ca s-a premiat povestea in detrimentul artei fotografice. Mai multe fotografii aici.

Duminica Vamesului si a Fariseului. Meditatie duhovniceasca

"Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.  Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa."

Luca18,10-14 

În pedagogia ei dumnezeiască, Biserica ne învaţă, prin pilda celor doi preopinenţi, că la orice început de drum spiritual trebuie să ne luăm un aliat indispensabil (smerenia), necesar împotriva unui duşman (slava deşartă) care ne însoţeşte, vrem nu vrem, pe tot parcursul itinerariului spiritual. Este greu să vorbim despre o virtute care ne lipseşte celor mai mulţi dintre noi, dar pe care Biserica ne invită s-o întrupăm în fiinţa noastră smerenia (cunoaşterea autentică de noi înşine), însă este uşor să vorbim despre o stare ce ne caracterizează aproape în totalitate şi pe care nu vrem s-o recunoaştem vanitatea.

La prima vedere, rugăciunea fariseului nu are nimic de obiectat: el spune adevărul despre sine, nu minte; era, într-adevăr, un om credincios şi drept care îndeplinea milimetric dispoziţiile religioase ale Legii mozaice, ba chiar mai mult: postea de două ori pe săptămână, lucru pe care Legea nu i-l cerea.

Analizând cu atenţie conduita fariseului, constatăm că, în esenţă, el nu se roagă, ci se laudă. În aşa-zisa rugăciune de mulţumire, fariseul se contemplă cu admiraţie pe sine şi-L ia oarecum martor pe Dumnezeu la propria laudă despre sine, ba chiar am putea spune că-L compătimeşte pe Dumnezeu că nu mai sunt şi alţi oameni drepţi ca el, pentru că ceilalţi sunt lacomi, răpitori şi adulteri sau ca acest vameş. Mândria îl orbeşte pe fariseu, căci el nu-şi vede propriile limite şi insuficienţe, nu este preocupat de creşterea şi maturizarea lui duhovnicească, ci, cu mulţumire de sine şi cu autosuficienţă, îl acuză pe vameş, catalogându-l, fără echivoc, ca păcătos, erijându-se astfel în judecător şi uzurpând dreptul lui Dumnezeu, ca Unicul şi Autenticul cunoscător al inimilor. Pentru fariseu ceilalţi semeni sunt buni doar ca termeni de comparaţie (el văzându-se net superior lor) şi ca surse de unde să-i vină admiraţia şi lauda. Cel mândru nu se cunoaşte pe sine şi abia la examenul final al întâlnirii personale cu Hristos la dreapta judecată îşi va descoperi propria goliciune fiinţială şi minciuna existenţială a autosuficienţei în care a trăit.

Mândria, spun Părinţii, este căderea în sus, patima care dă târcoale îndeosebi oamenilor credincioşi, care cred că, prin faptele lor, se situează pe o anumită treaptă a virtuţii. Vanitatea este cancerul sufletului care ne ţine în starea parazitară a unei existenţe schizofrenice.

Dacă celelalte patimi atacă o parte a sufletului, opunându-se virtuţii corespondente, mândria atacă şi paralizează întreaga fiinţă a celui stăpânit de ea, distrugând toată temelia virtuoasă a celor ce au început să-şi asume un mod de vieţuire creştin. Sfinţii Părinţi spun că slava deşartă este o gravă boală duhovnicească, semn al necunoaşterii de sine sau al cunoaşterii superficiale si denaturate. Falsa cunoaştere de noi înşine se naşte din înstrăinarea de Hristos-Modelul în a Cărui umanitate înviată şi îndumnezeită, suntem chemaţi să privim ca într-o oglindă propria noastră umanitate recreată, căci doar prin El avem cunoaşterea autentică a fiinţei noastre.

Înstrăinarea de Dumnezeu duce la înstrăinarea de noi înşine şi de semenii noştri, lucru ce naşte iubirea iraţională de noi înşine (filautia), ca o necesitate de a umple golul existenţial creat de autoexilarea de la faţa lui Dumnezeu; atunci omul îndumnezeieşte creaţia pe care o consideră unicul izvor ce-i conservă existenţa şi se autoîndumnezeieşte, născându-se în el plăceri egolatre ce duc la o exacerbată grijă de sine. Astfel, slava deşartă ne scoate din matca propriei fiinţe, ne face să trăim în afara noastră, schizofrenic şi nenatural, denaturându-ne relaţia cu noi înşine şi deteriorând legăturile cu semenii şi cu Dumnezeu.

Mândria este gonflarea eului, o supralicitare şi pseudo-valorizare a componentelor noastre existenţiale, ceea ce duce la denaturarea şi coruperea fiinţei noastre. De aceea, o numesc Părinţii maica tuturor relelor, izvorul principal al patimilor, moartea dinainte de moarte, nesimţirea sufletului. Iar Scriptura ne îndeamnă să nu fim iubitori de slavă deşartă, căci toată inima semeaţă este urâciune înaintea lui Dumnezeu (Pilde 16,5) şi Domnul le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.

Care este remediul împotriva acestui flagel duhovnicesc? Părinţii răspund că tot ceea ce facem trebuie să atribuim mai întâi ajutorului dumnezeiesc şi apoi puterii noastre şi să vedem în toate lucrurile daruri ale Părintelui ceresc, căci ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Toată lauda noastră să fie în Dumnezeu (cf. 1 Cor. 1, 31), iar lauda în Dumnezeu este aceea de a-ţi recunoaşte propria nimicnicie: căci suntem nimic prin noi înşine, dar totul prin Dumnezeu; şi acest lucru naşte smerenia, pe care a întrupat-o vameşul, cel ce, recunoscându-şi sufletul împovărat de păcate, a spus doar atât: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Dar smerenia nu trebuie înţeleasă ca depersonalizare, ca negare masochistă a propriei noastre fiinţe, ca o resemnare în faţa eşecurilor de tot felul, ci, paradoxal, smerenia este lepădarea de eul nostru bolnav, egolatru şi egocentric, renunţare la a mai gravita, autarhic, în jurul propriei persoane şi a poftelor ei rapace. Smerenia înseamnă reconsiderarea relaţiilor cu semenii pe care îi vedem acum în lumina lui Hristos ca parteneri egali de dialog, creaţi spre a-i iubi şi nu pentru a-i reifica.

Smerenia, spun Părinţii Bisericii, este starea firească, naturală şi sănătoasă a sufletului; ea reprezintă un abis al modestiei care nu poate fi furată de nicio laudă. Smerenia, spune Sfântul Ioan Scărarul, are două aripi: te face să nu te lauzi cu realizările tale bune, dar mai ales te face să nu vezi păcatele altora, ci doar ale tale. Smerenia este sărăcire în păcate şi îmbogăţire în Hristos, Prototipul smereniei, căci prin actul înomenirii Sale, ne-a arătat gestul suprem al smereniei şi ne-a învăţat cunoaşterea autentică a fiinţei noastre şi chipul nostru real (cf. Filipeni, 2, 6-11).

Smerenia este darul Duhului Sfânt, este căldura dragostei dumnezeieşti care topeşte gheţarii necredinţei, este, Însuşi Hristos, pe Care să-L rugăm să ne scoată din iarna patimilor noastre şi să ne aducă în primăvara duhovnicească a începutului unei vieţi smerite, să petreacă cu noi în vara faptelor noastre bune pentru a nu ne mândri şi să rămână cu noi în toamna îmbelşugată a unei vieţi creştine autentice, până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni, 4, 13).

Meditaţii duhovniceşti la Duminica vameşului şi a fariseului(fragment) - Diac. prof. Vincenţiu Românu

Ofensiva impotriva omului

Pe zi ce trece, mi se pare tot mai grea si nesanatoasa viata de european. UE va interzice plante medicinale de la 1 Aprilie, in schimb ne lasa sa vindem etnobotanice la greu. Ceaiurile cu care stramosii nostri s-au tratat de la Facere incoace vor fi in parte interzise, precum si produse pe baza de plante care si-au dovedit eficacitatea de-a lungul a sute de ani. Ni se confisca natura si medicina ei, pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispozitie in marea lui generozitate. Dar carui Dumnezeu se inchina mai marii Europei si ai lumii? Brrrr..

Nu am vrut niciodata in aceasta Uniune blestemata. Dar m-a intrebat careva si pe mine? A luat cineva in calcul "Nu"-ul meu? Traim un cosmar si multi nu realizeaza inca. 

P.S. O sa ajungem sa cultivam musetelul si menta precum traficantii marijuana si o sa fim trimisi in inchisori pentru asta. Mai greu de inteles mi se pare vesnica slugarnicie cu care executa conducatorii nostri ordinele aberante ale ticalosilor de la Bruxelles. Dar cine se aseamana se aduna, nu?

Totusi, cine a castigat?

Bucuria victoriei. Imi amintesc bucuria noastra de acum 21 de ani si simt o mica invidie pentru trairile egiptenilor, acum ca au obtinut ce si-au dorit, caderea regimului Mubarak. Dar totodata ca unul care am trait vremuri postrevolutionare, imi dau seama ca greutatile cetatenilor egipteni sunt abia la inceput. Orbiti de victorie, simplii cetateni nu vad ca sunt condusi de aceeasi structura care era aliata lui Mubarak, armata. Deja vad ca agentiile de stiri anunta ca SUA se pregatesc sa aloce ajutor Egiptului. Le trimite "democratie". Toate tarile care au primit ajutor americano-FMI in ultimele decenii s-au prabusit. Le doresc egiptenilor independenta adevarata, desi ...

Dumnezeu a lucrat

Tineti minte pe Filip? Se pare ca acesta a fost operat, totul este ok si cu voia lui Dumnezeu  poate va ajunge preot. Informatiile le am prin bunavointa lui Dumitza.

Coruptie, Gestapo dar si ingrediente balcanice

Departe de mine gandul sa iau apararea celor ce savarsesc fapte de coruptie, dar descinderile de azi din vamile de la frontierele vestice aduc mai degraba a descinderi ale Gestapo-ului, nicidecum a vreo procedura democratica si civilizata. Sa iei retinutii cu mascatii si sa-i plimbi cu elicopterele(noi instrumente anticoruptie?) la Bucuresti pentru intimidari de rigoare, sa-i plimbi ca pe niste animale la circ, prin fata camerelor de luat vederi, mi se pare un tip de abuz pe care nu l-am vazut nicaieri nici in perioada comunista(si credeti-ma, am vazut destule).

Nerealizarile acestui guvern, acestui regim corupt, sunt aruncate in carca catorva zeci de persoane, iar adevaratii vinovati ai fenomenului de coruptie sunt la Bucuresti la sediul ANAF, la guvern, in ministerul de finante, de interne, la Cotroceni, in scaunele lor, numarand banii trimisi de sefii de vami(vezi suma platita de sefa vamii Halmeu). Ca o paranteza fie spus, Nicoleta Dobrescu sefa vamii Halmeu este arestata, intermediarul mitei este arestat, dar Sorin Blejnar, beneficiarul mitei si cel care a numit-o pe Dobrescu in functie dupa efectuarea platii, e liber si nevinovat. 

Aratam Europei fata nostra de vajnici luptatori anticoruptie, dar conducatorii nostri sunt putrezi de corupti, pana in maduva oaselor. Aratam ca meritam in Schengen de parca conducatorii vestici sunt niste prosti care nu stiu ce se petrece in Romania, sub protectia lui Traian Basescu si a camarilei sale. 

In definitiv, avem vocatia de a da cate o palma la un rahat, de ce sa ne-o pierdem tocmai acum, cand facem pe europenii?

O Europa din ce in ce mai germana

Irwin Stelzeris, director pentru studii de politici economice la Hudson Institute scrie un articol interesant in Wall Street Journal despre presiunile exercitate de Germania asupra statelor de la periferia Europei cu probleme financiare acute. Vezi si pe Mediafax.

Din nou depre prigoana crestinilor

Un fizioterapeut afgan va fi executat în urmatoarele trei zile pentru convertirea la creştinism. Said Musa, 45 de ani, a fost deţinut timp de opt luni într-o închisoare din Kabul unde susţine că a fost torturat şi abuzat sexual de către deţinuţi şi gardieni.

Domnul Musa, care si-a pierdut piciorul stâng în explozia unei mine în anii 1990, a lucrat pentru Crucea Roşie de 15 ani şi ajută la tratarea colegilor de suferinta cu amputatii. El a fost arestat în luna mai a anului trecut in timp ce încerca să caute azil la Ambasada Germaniei ca urmare a  represiunii asupra creştinilor în Afganistan.

El sustine că a fost vizitat de către un judecător care i-a spus că va fi spânzurat în cateva zile, doar daca nu se converteste inapoi la islam. Dar el rămâne pe pozitie şi spune ca e dispus să moară pentru credinţa sa. El a declarat Sunday Times: "Trupul meu le apartine sa faca ce doresc cu el. Numai Dumnezeu poate decide dacă sufletul meu se va duce în iad."

Avocaţii sai au refuzat să-l reprezinte, în timp ce alţii au renunţat la caz după ce a primit ameninţări cu moartea. Domnul Musa a fost arestat după un post de televiziune a arătat cum occidentali botezau afgani în ceremonii secrete. 

sursa

A murit Gary Moore

Chitarist de exceptie, membru al mai multe trupe celebre printre care Thin Lizzy si Skid Row dar si cu o cariera solo fantastica, exponent al muzicii blues, irlandezul Gary Moore a decedat incredibil la doar 58 de ani. Fie-i tarana usoara!


Cei care l-au ascultat realizeaza golul pe care acesta il lasa in urma.

Predica a Pr. Ilie Cleopa la Duminica femeii cananeence

(Despre credinţa cea mare şi statornică)

O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti (Matei 15, 28)

Iubiţi credincioşi,

Credinţa cea mare şi stăruitoare a femeii cananeence a fost arătată şi lăudată nu de un prooroc, apostol, ierarh sau dascăl al Bisericii lui Hristos, ci de Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, ştiutorul inimilor omeneşti (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El laudă în faţa poporului credinţa cea mare a femeii cananeence. O, înţelepciune fără de margini a Mîntuitorului! O, adîncul îndurărilor Lui! Vine o femeie păgînă, necăjită şi străină tocmai din Fenicia Siriei - după cum arată dumnezeiescul evanghelist Marcu - şi îl roagă pe Domnul cu lacrimi din durerea inimii să alunge demonul din fiica ei (Marcu 7, 30).

Nu ştia cine este Hristos. Auzise şi ea de la alţi credincioşi iudei, că Iisus Hristos este din neamul lui David, împăratul şi proorocul. Auzise de sfintele Sale minuni care le făcea în poporul lui Israel şi credea cu toată tăria inimii sale că va face Hristos milă şi cu dînsa. Această femeie străină de poporul ales, văzînd mulţimea ce urma pe Mîntuitorul, nu îndrăzneşte să se apropie prea mult de El, ci de departe strigă: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se chinuieşte de diavol! (Matei 15, 22).

Trei gînduri mari stăpîneau mintea şi inima ei. Întîi, credinţa tare către Dumnezeu; al doilea, nădejdea ei fără de îndoială că Domnul o va asculta şi-i va împlini cererea ei; iar al treilea, mila cea mare pentru suferinţa fiicei sale. Pe toate aceste trei gînduri le-a scos la lumină din inima sa, cînd a zis: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! (Matei 15, 22). Apoi, cerînd milă de la Domnul pentru ea, zice: Fiica mea rău se chinuieşte de diavolul! Adică: “Doamne, dacă miluieşti pe fiica mea, pe mine mă miluieşti. Aceasta este durerea inimii mele şi pentru aceasta strig către Tine, să faci milă cu fiica mea şi să izgoneşti duhul cel rău din ea, care o chinuieşte cumplit”.

Auzind şi ea de minunile Fiului lui Dumnezeu, credea, fără îndoială, că şi pe fiica ei o va vindeca. Dar cu toată strigarea ei din inimă, Mîntuitorul nu i-a răspuns un cuvînt (Matei 15, 23). Oare nu-i era Lui milă de ea şi de fiica ei? Oare n-a venit El să caute şi să mîntuiască pe cel pierdut? (Matei 18, 11; Luca 9, 55). Dar de ce tăcea la strigarea îndureratei mame şi nu răspundea nici un cuvînt? Iată de ce tăcea: ca să scoată la lumină un lucru mare, care era în sufletul acelei femei necăjite şi străine, adică credinţa ei statornică şi mare în Dumnezeu. Ba mai mult! Ucenicilor Mîntuitorului, auzind strigarea ei, li s-a făcut milă de ea şi L-au rugat pe Domnul, zicînd: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră…

Dar Mîntuitorul, ca şi cînd n-ar fi băgat de seamă nici strigarea ei şi nici rugăminţile sfinţilor Săi ucenici, răspunde negativ, zicînd: Nu sînt trimis decît către oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15, 24). Auzind aceste cuvinte ale Mîntuitorului, biata mamă îndurerată, nu se deznădăjduieşte de mila Lui, ci vine şi se închină cu şi mai mare smerenie înaintea Mîntuitorului, zicînd: Doamne, ajută-mă! (Matei 15, 25). Adică: “Doamne, nu mă lăsa, că singura mea nădejde numai spre mila şi puterea Ta fără de margini mi-am pus şi cred că vei face milă şi cu mine, cea străină şi nevrednică de îndurarea Ta. Căci numai Tu ştii cu adevărat durerile inimii mele!”

Dar şi după această stăruinţă din inimă, biata femeie este respinsă de Mîntuitorul care zice: “Nu este bine a lua pîinea fiilor şi a o arunca la cîini” (Matei 15, 26). Prin cîini înţelegem aici pe păgîni, pentru viaţa lor necurată şi pentru închinarea lor la idoli, iar pe iudei îi numeşte fiii lui Avraam. Pîinea înseamnă facerile de bine făcute de Mîntuitorul. Dar ce face îndurerata mamă, auzind că este socotită în rîndul cîinilor? Oare se supără? Oare huleşte? Oare se deznădăjduieşte de mila şi de ajutorul ce-l aşteaptă de la Preabunul nostru Mîntuitor? Nu, nicidecum. Ci se smereşte foarte în inima sa şi se socoteşte cu adevărat în rîndul cîinilor, avînd în continuare nădejdea unui cîine către stăpînul său, că pînă la urmă îi va arunca şi ei o fărămitură de pîine, adică nu o va lăsa nemiluită cu totul. Apoi, în marea smerenie a inimii sale, îndrăzneşte a zice către Mîntuitorul: Da, Doamne (adică sînt cîine), dar şi cîinii mănîncă din fărîmiturile care cad de la masa stăpînilor lor (Matei 15, 27).

Vedeţi, fraţilor, credinţa cea tare şi fără îndoială a acestei necăjite mame? Vedeţi smerenia inimii ei? Este alungată ca un cîine, dar nu se deznădăjduieşte de cererea ei şi crede cu mare tărie, că pînă la urmă va căpăta o fărîmitură din pîinea îndurărilor lui Dumnezeu şi Stăpînului ei. Vedeţi că smerenia şi credinţa acestei femei păgîne este mai mare decît a multor creştini din zilele noastre. Care dintre credincioşii noştri se mai roagă lui Dumnezeu cu credinţa, cu smerenia şi cu stăruinţa acestei femei cananeence? Nu se supără, văzîndu-se asemănată cu cîinele, şi aşteaptă să fie miluită, măcar ca un cîine. Iar Preamilostivul nostru Mîntuitor, văzînd smerenia şi credinţa ei cea mare şi statornică, ca un Atotştiutor al inimilor, văzînd inima ei de mamă îndurerată pentru suferinţa fiicei sale, văzînd că acest suflet necăjit nu şi-a pierdut credinţa şi nădejdea în mila Lui, îi răspunde: O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-se ţie precum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela (Matei 15, 28).

Aţi auzit de minunile credinţei celei tari şi statornice ale femeii cananeence? Aţi văzut că mila şi îndurarea Domnului nostru Iisus Hristos, a tămăduit pe fiica acesteia de duhul cel necurat pentru credinţa mamei sale, iar credinţa ei cea statornică şi stăruitoare a lăudat-o, zicînd: O, femeie, mare este credinţa ta!

Să ne punem o întrebare: prin ce mijloace a ajuns această femeie la o credinţă atît de mare şi statornică? Cum a ajuns ea să cunoască pe Mîntuitorul, deoarece nici o revelaţie nu a avut, nici Sfînta Scriptură nu o citise spre a fi învăţat credinţa cea dreaptă în Dumnezeu? Femeia cananeeancă a primit credinţa în Dumnezeu prin auz. Că deşi nu avusese descoperire despre Hristos, nici Sfînta Scriptură nu o cunoştea, dar auzind ea de la mulţi oameni despre minunile cele preaslăvite ale Domnului, a crezut cu tărie în inima ei că acest fiu al lui David este un trimis al lui Dumnezeu pentru îndreptarea şi mîntuirea oamenilor şi că va face milă şi cu fiica sa cea chinuită de duhul cel rău. Apostolul Pavel ne-a învăţat, zicînd: Credinţa vine prin auz, iar auzul din cuvîntul lui Dumnezeu (Romani 10, 17).

Iată cît de mare adevăr arată aceste cuvinte ale Sfîntului Apostol Pavel. A auzit femeia cananeeancă şi a crezut cu tărie în inima sa, şi prin credinţa ei cea mare şi statornică a dobîndit cele ce dorea; adică vindecarea fiicei sale. Tocmai aceasta a fost pricina pentru care Mîntuitorul a tăcut la strigarea ei cea dintîi, şi apoi încă de două ori a fost respinsă, la cererea sa, ca să se vadă prea luminat credinţa ei cea mare şi statornică.
Altă pricină pentru care Iisus Hristos nu a tămăduit îndată pe fiica cananeencei, a fost şi aceasta ca să arate evreilor cîtă credinţă stăruitoare are o femeie păgînă şi cîtă împietrire şi necredinţă aveau cărturarii, arhiereii şi fariseii, care nu numai că nu credeau în El, dar căutau în tot chipul să-L piardă (Ioan 12, 19; Luca 19, 47).

Iubiţi credincioşi,

 Mulţi dintre sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu au arătat marea şi statornica credinţă în El, precum: Noe, Avraam, Moise, sfinţii prooroci, dumnezeieştii Apostoli şi toţi mucenicii care L-au mărturisit şi şi-au pus sufletul pentru El. Unii dintre aceştia au fost călăuziţi direct de Dumnezeu, iar cei mai mulţi de Sfînta Scriptură, care i-a condus la cunoaşterea şi credinţa în Dumnezeu, căci prin citirea Sfintei Scripturi se naşte credinţa în Dumnezeu (Ioan 2, 3; Fapte 13, 48; 17, 11; Romani 10, 17; 16, 26; II Timotei 3, 15 ş.a.)

Iată în Evanghelia de astăzi o femeie păcătoasă, străină de neamul lui Israel, de credinţa cea adevărată şi de citirea Sfintelor Scripturi care, numai din cele auzite de la unii oameni, crede cu atîta tărie în Mîntuitorul şi în puterea minunilor Lui, încît este vrednică de laudă şi de mila Preabunului Dumnezeu. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Atotştiutor, a arătat mai înainte că mulţi din păgîni vor ajunge la cunoştinţa de Dumnezeu şi la credinţa cea dreaptă în El, zicînd: Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 13, 29).

Care a fost pricina că această femeie cananeeancă a alergat cu atîta sîrguinţă în urma Domnului şi a cerut cu atîta stăruinţă ajutorul şi mila Lui în nevoia ei? Negreşit că era o mamă necăjită şi îndurerată cu inima, din cauza suferinţei celei mari a fiicei sale care era rău chinuită de diavol. Oricine îşi poate închipui cîtă durere şi mîhnire avea biata mamă, cînd vedea pe fiica sa de atîtea ori căzînd jos, răcnind, lovindu-se cu capul de pămînt, scrîşnind din dinţi şi tremurînd cu tot trupul cînd duhul cel rău o chinuia. Numai acela îşi poate da seama de acest lucru, care a văzut pe viu pe un om îndrăcit, cînd îl apucă duhul cel rău şi îl munceşte.
Orice om cu suflet bun şi o inimă miloasă, compătimeşte pe asemenea oameni care, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, sau din cauza păcatelor părinţilor sînt stăpîniţi de diavoli, cu atît mai mult o mamă bună, cînd vede în asemenea chinuri pe fiica ei. Pentru că nimic în lume nu este mai bun, mai milostiv ca inima unei mame adevărate. Pentru a vă da seama de acest lucru, în cele ce urmează vom arăta din nou cîteva înfăţişări ale credinţei acestei femei cananeence.

Care a fost, deci, fapta bună principală care a contribuit cel mai mult la vindecarea copilei stăpînite de diavolul din Evanghelia de astăzi? A fost credinţa cea tare şi puternică a mamei sale. Credinţa ei în Fiul lui Dumnezeu era mai mare ca a noastră, ca a multor creştini de azi. Credinţa ei statornică, vie, neîndoielnică în Iisus Hristos a izgonit pe diavolul din fiica ei. Încă nici n-a fost nevoie s-o aducă înaintea Domnului. Prin credinţa mamei i-a vindecat Mîntuitorul fiica de la distanţă, în clipa cînd a rostit cuvintele: O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti (Matei 15, 28).

Credinţa tare nu este legată de loc şi de timp. Ea vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază din morţi, indiferent de loc, de vîrstă şi de distanţă. Noi ne rugăm în biserică pentru credincioşi şi ei primesc ajutor, sănătate şi cele de folos, acasă, pe cale, la locul lor de muncă. Să ne întărim prin credinţă din exemplul acestei mame din Evanghelie. Să alungăm îndoiala în credinţă, nepăsarea, nesimţirea şi împietrirea inimii noastre şi necredinţa care bîntuie peste lume, că de nu vom avea credinţă dreaptă, statornică şi puternică în Hristos ca această femeie, nu ne vom putea mîntui.

Credinţa vine din auz, spune Sfîntul Apostol Pavel, adică auzirea cuvîntului lui Dumnezeu. Numai că cei care seamănă cuvîntul vieţii şi învaţă poruncile Sfintei Evanghelii trebuie să fie preoţi ortodocşi şi să aibă viaţă creştină exemplară. Credinţa se întăreşte mai ales prin sfînta rugăciune, prin post şi milostenie, prin spovedanie regulată şi prin Sfînta Împărtăşanie.

Femeia cananeeancă avea şi credinţă tare, dar şi rugăciune stăruitoare, căci mereu striga în urma lui Hristos: “Doamne, ajută-mi şi vindecă pe fiica mea!” Nu se descuraja, deşi Domnul o trecea cu vederea; nu slăbea în credinţă, nici nu cîrtea că este asemănată cu cîinii, nici nu înceta a se ruga şi a striga în urma Lui: “Doamne, ajută-mi! Doamne, miluieşte pe fiica mea, că rău este chinuită de diavolul!” Aşa şi noi să ne rugăm lui Dumnezeu: “Doamne, miluieşte sufletul meu, că este chinuit de diavolul mîndriei, de duhul desfrînării, de patima mîniei, a lăcomiei şi a trîndăviei! Doamne, scapă-ne de robia patimilor, de slăbirea credinţei, de îndoiala gîndurilor, de duhul necurăţiei, de neînfrînarea limbii şi de toate cursele vrăjmaşului diavol!”

Iubiţi credincioşi,

 Mare este puterea credinţei în lume! Mare a fost credinţa Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Mucenici şi a Cuvioşilor Părinţi! Mare a fost credinţa părinţilor, a mamelor care ne-au născut şi a înaintaşilor noştri. Ei uneau credinţa cu rugăciunea, cu postul, cu milostenia şi smerenia. Acestea erau virtuţile Sfinţilor şi ale părinţilor noştri. Acestea erau şi virtuţile femeii din Evanghelia de astăzi. Acestea trebuie să fie cununa de mărgăritare care se cere să împodobească pe creştinii noştri, inima noastră, casele noastre, copiii şi viaţa noastră.

Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi au făcut cele mai mari minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţa creştinilor. Prin acestea se săvîrşeşte jertfa Sfintei Liturghii şi cele şapte Sfinte Taine. Prin acestea se izgonesc şi astăzi diavolii din oameni, se fac minuni de vindecare la sfintele moaşte şi la multe icoane din ţara noastră. Prin acestea dobîndim iertare de păcate şi mîntuire.

De aceea aveţi datoria să mergeţi regulat la slujbele Bisericii, să duceţi în familie viaţă cît mai curată şi să vă creşteţi copiii în frică de Dumnezeu. Copiii lăsaţi de capul lor, neduşi la biserică, nespovediţi regulat şi nehrăniţi cu rugăciunea şi cuvîntul lui Dumnezeu, ajung răi, beţivi, desfrînaţi, necredincioşi şi chiar ucigaşi de oameni. Căci dacă se depărtează de Dumnezeu, de biserică, de părinţi, de rugăciune şi de cele sfinte, patimile îi robesc şi diavolii îi aruncă în necredinţă, în deznădejde şi în osînda iadului.

Să aveţi grijă de copii ca de lumina ochilor! Învăţaţi-i, educaţi-i, mîngîiaţi-i, duceţi-i la biserică, hrăniţi-i cu Trupul lui Hristos şi cu cuvintele Sfintei Evanghelii, căci vom da greu răspuns pentru ei. Să cerem de la Iisus Hristos credinţa femeii cananeence şi izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învăţăm a ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte: “Doamne ajută-ne să ne mîntuim şi să Te slăvim în vecii vecilor!” Amin.

sursa

Imagini de la inmormantarea IPS Bartolomeu Anania

Va invit sa vedeti fotografii de la inmormantarea IPS Bartolomeu Anania, facute de verisorul meu Andrei, care asemenea lui Zaheu, a reusit sa se strecoare si sa se catere pe 'nu stiu ce structuri' pentru a-l vedea pe Inalt Prea Sfintia Sa inainte de a fi ingropat in cripta Catedralei. Prin bunavointa lui avem aceste fotografii.

PS Iustinian Chira Episcopul Maramuresului si Satmarului despre IPS Bartolomeu. "Capitala Ardealului este Clujul!"

L-am cunoscut pe Bartolomeu în anii grei de mare suferinţă. Era una dintre marile voci ale Bisericii Ortodoxe Române. Am fost la catafalcul lui şi i-am spus să ma aştepte. Va deschide raiul pentru toţi clujenii.

Sunt voci care susţin că Mitropolia Clujului ar trebui desfiinţată deoarece a fost înfiinţată în afara canoanelor Bisericii.

Clujul este una dintre localităţile care trebuie să îşi apere mitropolia. Nu este niciun pericol pentru că aici este un popor care îşi apără patrimoniul, un popor care îşi va apăra mitropolia.

Sunt totuşi voci care cer ca cele două mitropolii să se unească.

Nu se vor uni cele două mitropolii de la Cluj şi de la Sibiu. Nu te poţi muta din casă în tindă. Nechemeţii şi neîncheiaţii se află în treabă să vorbească. Cei care nu au niciun corespondent cu Dumnezeu. Unii care nu au nicio treabă şi care îşi apără ambiţiile individuale, doar aceştia vorbesc. Capitala Ardealului este Clujul!

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat că nu pot exista două mitropolii în Ardeal, în conditiile în care Ardealul este unul singur.

Da. Dar capitala Ardealului este Clujul. Aici a fost mitropolie acum 500 de ani. Clujul este un oraş mare, nobil. Are cele mai importante facultăţi, cele mai importante spitale. Clujul este o localitate care are un destin pentru viitorul României.

Se spune că PS Ioan de la Covasna este favorit pentru funcţia de mitropolit al Clujului. Este potrivit pentru această funcţie?

Buni sunt toţi. Ultimul credincios din biserica noastră este bun pentru mitropolit. Pentru mine, şi ultimul credincios din România este vrednic să ajungă mitropolit. Sa ne mândrim că suntem români şi ortodocşi.

Ce efecte are asupra BOR plecarea la cele sfinte a Mitropolitului Bartolomeu?

Bartolomeu este un om care merită să treacă în rândul sfinţilor. Îmi pare bine că am ajuns la Cluj să mă întâlnesc cu Bartolomeu. Duminică dimineaţă am avut un vis frumos, deosebit, privindu-l pe Bartolomeu. Nu este deloc un gol prin plecarea lui. Are Dumnezeu grijă de tot. "De rupi din codru o rămurea ce-i pasă codrului de ea. Ce-i pasă lumii-ntregi de moartea mea?" Amin.

sursa

Cascadorul râsului

Cat de ticalos poti sa fii sa te prezinti ofiterului de securitate din intreprinderea la care lucrezi si sa te oferi pe tava ca sa devii informator jegos? Cat de frustrat trebuie sa fii sa te apuci sa torni colegi si sefi in locul carora probabil ai vrea sa fii, dar nu ai educatia necesara? Cat de obedient trebuie sa fii sa te rogi de ofiter sa-ti ia in considerare delatiunile? Intrebati-l pe Sobi Cseh, cascadorul "tampit si idiot", acest malai-mare al cinematografiei romanesti care daca nu si-a implinit visul de a fi un Belmondo al Romaniei  a ajuns in schimb un biet turnator!

Pasari de prada

Fondul Monetar International este pregatit sa ajute Egiptul si alte tari aflate in aceeasi situatie sa-si reconstruiasca economia, a afirmat marti directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care a tras un semnal de alarma, cu aceasta ocazie, asupra agravarii dezechilibrelor mondiale, relateaza AFP.

"Desigur, FMI este pregatit sa conceapa tipul de politici economice care ar putea fi aplicat" in Egipt si in alte tari cu o situatie similara, a spus Strauss-Kahn, intr-o conferinta sustinuta la Singapore.

"Problema este sa stim cum sa reconstruim. Acest lucru nu este valabil doar pentru Egipt, ci si pentru alte tari care nu cunosc acest gen de tulburari sociale, dar se afla in aceeasi situatie", a precizat el.

Directorul general al FMI a tras un semnal de alarma asupra agravarii dezechilibrelor mondiale, un factor de tensiune care ameninta sa afecteze fragila relansare economica.

"Desi relansarea este in curs, nu este relansarea pe care ne-o dorim. Este o relansare marcata de tensiuni si de presiuni care ar putea semana semintele urmatoarei crize", a comentat el.(hotnews)

Nici bine nu au inceput schimbari la nivel guvernamental in Egipt, nici nu s-au incheiat inca demonstratiile de protest ca deja pasarile de prada dau tarcoale economiei egiptene. As putea paria ca e o chestiune de saptamani pana cand prezenta "asasinilor economici" ai FMI se va simti la Cairo.

Rugaciune

Da, Doamne, sufletului robului Tau Bartolomeu Anania, iertare pacatelor cate ca un om, cu stiinta sau fara stiinta, a savarsit in aceasta viata si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie,- ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor. Amin!

Cum Fratia Musulmana a salvat dolarul american

Sunt doua lucruri adevarate pe care anglo-elitele le cunosc prea bine: democratia in vest inseamna oligarhia care conduce cu un bun PR, democratia in Orientul mijlociu inseamna jihadistii islamici si fundamentalisti. Aceasta este o realitate de multi ani si nu este sub nici o forma un soc pentru oricare din elitele americane ce se afla in spatele revolutiilor "democratice”.

1. Revolutia iraniana 1978-1979: Masele protesteaza coalizandu-se impotriva sahului. Rezultatul? Mullahii au luat puterea.

2. Egiptul are alegeri parlamentare libere. Rezultatul? Fratia musulmana devine a doua forta politica in tara inainte de a fi repede interzisa.

3. Americanii permit alegeri libere in Irak. Rezultatul? Partidele islamiste devin forta cea mai puternica.

4. Palestinienii au alegeri libere: Alegatorii protesteaza impotriva regimului corupt. Rezultatul? Hamas conduce acum Fasia Gaza.

5. Beirut : Crestinii, musulmanii suniti si druzii uniti impotriva controlului sirian. Un guvern moderat castiga puterea. Rezultatul? Hezbollah este acum principala forta politica in Liban.

6. Algeria organizeaza alegeri libere. Se voteaza grupuri islamiste moderate. Rezultatul? Lovitura militara: Islamistii se transforma in radicali, zeci de mii de oameni ucisi.

Foarte simplu, majoritatea populatiei are o dragoste nebuna pentru islamismul extremist, fie siit, fie sunit. Nimic din toate acestea nu reprezinta o surpriza pentru cei din "anglosfera". Atunci de ce sunt ei asa de activi in sprijinirea revolutilor si arunca in flacari intreg orientul mijlociu?

Pentru a raspunde acestei intrebari, trebuie inteles faptul ca a fi un vasal sau un aliat al americanilor este mai rau decat a fi un inamic. Cel putin un inamic cunoaste pe ce pozitii se afla, in timp ce un aliat este folosit si cand utilizarea lui a atins apogeul, el va fi tradat, injunghiat pe la spate de catre vestic, fie el un irlandez sau de unul, jumatate arab ce sta in biroul oval. 

Deci acum a venit timpul pentru o noua runda de tradari pentru a sprijini dolarul american pe cheltuiala aliatilor. Dolarul american este moneda de schimb pentru petrol si gaze, si cu cat e pretul mai mare, cu atat mai multi dolari sunt ceruti pe piata. Cu cat cererea este mai mare pentru a cumpara acest petrol si gaz scump, cu atat mai mult  “Federal Reserve”(Banca privata)  imprima si arunca in lume mai multi bani permitand acumularea de resurse de certa valoare dar si continuarea programelor marxiste si exportul hiperinflatiei americane catre intreaga umanitate.

Americanii s-au pregatit pentru aceasta de multi ani. Multi prosti il blameaza pe Obama ca fiind implicat in asta, dar el este doar capitolul final in pregatirea ultimului efort de a stopa "ziua judecatii"  dolarului si a datoriilor sale. 

Cresteriile masiva a pretului petrolului precum si cresterea cererii de arme catre statele care au granite comune cu tariile in care se produc aceste revolutii vor umple buzunarul a mii de directori si politicieni din America si intr-o masura mai mica din Anglia timp de cateva decenii de acum in colo. In cazul in care va izbucni un razboi sau trei din aceasta, cu atat mai bine.

Cu refugiati si terorism inundand Europa, care va incepe in sfarsit sa reactioneze violent la acest virus care ataca societatea si confiscarea industriei europene din nordul Africii, Euro va fi in prima linie a bataliei cu noua plaga islamica ca niciodata inainte. Astfel ca dolarul va ramane o investitie sigura si ca un mare plus, ca sa nu mai mentionam de noiile misiuni pentru NATO si pentru complexul militar industrial care vor fi generate.

Un popor pasiv(americanii), increzatori in libertatile lor iluzorii cu o inalta importanta de sine, fac din ei cei mai buni sclavi si nicaieri nu sunt mai multi sclavi ca in SUA. Noi ceilalti va trebui sa traim intr-o lume mult mai violenta, multumita celui mai mare sponsor al nebuniei islamice.

Rezumat al unui articol scris de jurnalistul si analistul rus Stanislav Mishin.

CAZUL ZAHEU

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.

Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.

Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta recent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.

Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.

Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.

Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.

Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.

Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.

Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi.

Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăşi are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu porunceşte, scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător.

Este nevoie în lumea morală, din partea divinităţii, de o lucrare energetică mai subtilă şi mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităţilor. Aşa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă şi mai înrăit întru păcate, un om nou.

Hristos nu este numai bun, milostiv şi smerit cu inima, ci e şi puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli şi beteşuguri trupeşti, dar lucrările acestea pălesc în faţa marii minuni a prefacerii omului.

Ea dă dovadă în chip incontestabil şi irezistibil despre atotputernicia şi divinitatea Celui ce o săvârşeşte. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20).

Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forţe), omul cel vechi moare, se naşte un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului şi de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice şi etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acţiune a celor de pe ţărmul creaţiunii: misterul e deplin şi se produce între cer şi pământ, în acel spaţiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcaţi, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coerciţiune şi silire, consecinţa fiind că insul îşi impune sieşi un mod de viaţă, o scară de valori şi o trezvie a cugetului.

El poate spune acum: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-ne-a pe căile dreptăţii pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).

Puterea Domnului de a replămădi omul vechi şi de a făuri dintr-însul o fiinţă nouă s-a dovedit şi la chemarea lui Levi-Matei (un vameş şi el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce.

Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaşte şi temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoştinţă).

„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche.

Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).

Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: „Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).

Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acţiune de suprafaţă, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca şi în cutremurătoarea formulă; „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia naşterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuţi din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).

Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; şi-1 răpeşte de sub stăpânirea morţii spre a-1 da vieţii, iar celui acum viu îi rosteşte: mori vieţii acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.

Prin botez şi prin pocăinţă, Hristos refăureşte făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeaşi, dar care ia cu totul altă înfăţişare şi poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii şi cugetul.

Botezul este cu adevărat o sfântă şi înfricoşătoare taină, câtuşi de puţin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă fiinţă.

La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă şi extraordinară bucurie. Dovadă şi ospeţele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoţesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu…

Instantaneitate şi veselie – iată principalele caracteristici ale naşterii din nou.

Ospăţul – iată firescul accesoriu; potopul fericirii şi al înnoirii – iată consecinţa imediată. Pentru toţi botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc naşterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiţi sunt cei care nu au rămas în întuneric şi au văzut totuşi lumina, mai devreme sau mai târziu.

Duhul e foc şi fulger, o dată cu fiecare creştinare ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou. Uimirea, bucuria şi binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puţin intense decât ale lui Adam în ziua a şasea a Facerii, când a deschis ochii şi a contemplat zidirea.

Prin botez şi metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăţiei) se dovedeşte puterea lui Hristos. Pruncul creştinat (şi observaţia e valabilă şi pentru convertitul ulterior la credinţa în Hristos) nu mai este o simplă vieţuitoare, înzestrată doar cu însuşiri mintale superioare; el se naşte a doua oară din apă şi duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate şi omenire.

Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât şi posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi şi s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.

Să mulţumim cu toţii, cu emoţie adâncă şi inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naştere, fie de mai târziu, cu toţii însă născuţi din duh, născuţi de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

Părintele Nicolae Steinhardt  via  Razboi intru Cuvant.

O atitudine curajoasa

Ieri, 27 ianuarie a fost ziua Holocaustului. O zi ca oricare alta. In Romania nu prea au existat manifestari legate de asta. In schimb, exista un scandal generat de decizia curajoasa a Letoniei, care refuza sa dea inapoi asa-zisele proprietatile evreiesti, dar si eventuale despagubiri. Presiunile organizatiilor evreiesti se intensifica. Curios de vazut cat timp va mai rezista Letonia in fata santajului?

Dupa Tunisia, Egiptul in strada

Portretul presedintelui Hosni Mubarak sub asediu demonstrantilor.

Portretul lui Gamal, progenitura prezidentiala, distrus de protestatari.

Multimea are timp sa se roage, intre doua atacuri.

Protestul continua.

foto:Sky News

Despre zeciuiala

Va invit sa cititi un articol al lui Marius Ianus, publicat in Monitorul de Suceava, despre zeciuiala si nu numai:

Unul dintre cititorii articolului meu apărut miercuri în Monitorul de Suceava, care semnează cu un nume alambicat pe care nu îl mai reproduc, pune punctul pe i în chestiunea zeciuielii.

Iată ce spune Domnul nostru Iisus Hristos, la Matei 23,23: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi."

Acesta e răspunsul pentru toţi cei care zic că zeciuiala “a fost abrogată”. Nu, domnilor, acest obicei nu a fost abrogat, ba, dimpotrivă, Domnul nostru Iisus Hristos ne cere explicit să nu îl lăsăm. Că noi creştinii, cei care am auzit mesajul Mântuitorului, avem obligaţii mult mai mari decât aceasta, e adevărat. Noi avem Legea Iubirii. Noi, spre deosebire de iudei, trebuie să facem milostenie şi să ne dăm zeciuiala cu dragoste, punând suflet în aceste gesturi ale noastre.

În loc să facem asta ce facem noi? Îi judecăm pe preoţi? Robiţii de duhul rău al lumii, în loc să ne vedem păcatele noastre îi judecăm pe slujitorii lui Dumnezeu. Noi nu plătim zeciuială nu pentru că inima noastră e rece, iar noi suntem nevrednici de iubirea lui Dumnezeu, ci, chipurile, pentru că preoţii sunt nevrednici. Ne stăpâneşte duhul cel rău al acestei lumi, care ne îndeamnă să credem că putem şti noi, cu minţile noastre sărmane, ce e binele şi ce e răul. Vrem să urmărim noi traseul acelui bănuţ pe care îl dăm, să ştim unde ajunge. Dar nu are grijă de asta Dumnezeu? Banii aceia, fie că îi vor fi cuiva spre ispitire, fie că vor ajuta pe cineva, Îi vor folosi lui Dumnezeu în lucrarea Sa. Ce putem face noi bun facem atunci când ne dăruim zeciuiala Bisericii Pravoslavnice. Şi să alungăm de la noi duhul cel rău al criticii: “Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.” (Luca 6.37)

Zeciuiala nu e totuna cu impozitul, cum credea un alt cititor al meu. Impozitul se plăteşte “Cezarului”, iar zeciuiala, lui Dumnezeu. Sunt două lucruri total diferite. Pentru impozit capeţi iluminat stradal, autostrăzi suspendate şi tot ce îţi mai promite „Cezarul” ca să îl alegi. Pentru zeciuială capeţi iubirea lui Dumnezeu care te vede gata a te lepăda de lucrurile stricăcioase ale acestei lumi şi hotărât să îţi aduni comoară în cer. Nu e vorba că ar avea Dumnezeu nevoie de banii tăi. Dumnezeu are nevoie de gestul tău de a rupe din avutul tău o părticică pe care să I-o dăruieşti Lui. “Dăruind, vei dobândi.”

Alaturi de IPS Bartolomeu Anania

Din pacate, IPS Bartolomeu Anania nu poate suporta o eventuala operatie datorita starii precare de sanatate, sustin medicii austrieci. Ba mai mult, Mitropolitul Clujului a cerut sa fie adus acasa. Dansul stie mai bine de ce vrea sa se reintoarca. Dumnezeu sa fie alaturi de el in clipele ce vor urma!

Razbunarea Iugoslaviei

La 27 Martie 1999, armata iugoslava a doborat un avion F117 Nighthawk, mandria armatei americane. Se petrecea in timpul bombardamentului ticalos si ilegal NATO asupra Iugoslaviei, stat suveran, cand pe bombele care cadeau americanii pictasera "Happy Easter" cu o ironie greu de digerat(Bombardamentele se petreceau in timpul praznuirii Invierii Domnului - Sarbatoarea sarbatorilor).

Iugoslavia nu a pierdut vremea, ci a strans toate ramasitele avionului si le-a predat atasatilor militari chinezi din Belgrad. Va intrebati poate de ce nu le-a dat Rusiei? Banuiesc ca din cauza pozitiei ambigue a sa, care a permis criminalilor NATO bombardarea sa. Pe vremea aceea, presedintele Eltin era mai preocupat de sticla de votca decat de intarirea Rusiei. Asta a fost unul din motivele pentru care a  fost "detronat" imediat dupa asta de noul tar Vladimir Putin.

Daca doborarea avionului s-a petrecut in martie, contramasurile SUA nu a intarziat mult. Acestia au bombardat ambasada Chinei, gest inexplicabil pentru unii atunci, in mai 1999. Explicatia americanilor a fost puerila, cica hartile nu erau actualizate, demontata de un controlor de zbor care sustinea ca tinta era ambasada. Au facut-o si pentru faptul ca acestia au expediat ramasitele avionului in China, dar si pentru ca statia lor radio ajuta armata iugoslava.

Chinezii au trecut peste asta fara mare tam-tam, dar victoria lor este acum cu atat mai savuroasa, cu cat varianta lor de avion invizibil se datoreaza in mare masura evenimentelelor de acum 12 ani, in mare masura poporului erou sarb.

Unirea Principatelor in imagini

 Divanul Ad-hoc al Moldovei

 

Divanul Ad-hoc al Tarii Romanesti (litografie de Carol Popp de Szathmary )

 

Proclamarea Unirii. Tablou de Theodor Aman

Harta Principatelor'

 Alexandru Ioan Cuza (portret de Carol Popp de Szathmary)

Steagul Principatelor

Unirea principatelor. Tablou de Theodor Aman

Predica a IPS Bartolomeu Anania - Vindecarea Orbului din Ierihon

O predica minunata:
IPS BArtolomeu Anania - Vindecarea Orbului din Ierihon

Wikileaks de Rusia

Acesta ar fi palatul lui Putin de la Marea Neagra, daca ar fi sa ne luam dupa site-ul rusesc ruleaks.net, un site care promite dezvaluiri incendiare din viata politica a Rusiei. Conform informatiilor furnizate de site, palatul ar fi costat 1 miliard de dolari.

Editorii ruleaks ar fi membrii ai Partidului Piratilor din Rusia, tineri a caror identitate e secreta. Mecanismul acestora de functionare si uploadare la internet e diferit de celelalte site-uri, deoarece  " poti opri la orice McDonals's si sa le folosesti conexiunea wi-fi si apoi sa-ti vezi de treaba" dupa cum afirma presedintele partidului, Pavel Rassudov. El prevede ca scurgerile(leaks) de informatii vor creste in primavara, cand incep alegerile parlamentare locale si apoi in decembrie cele pentru Duma de stat.

George Orwell. In amintire

George Orwell, mai mult decat scriitor si reporter, a fost un vizionar dar si analist. A introdus termenul de Big Brother, ca personaj in romanul sau "1984", dictator intr-o societate complet supravegheata, acum folosit uzual pentru abuzurile guvernelor si pentru ingradirea libertatilor civile, mai precis pentru ceea ce se intampla atat in Statele Unite cat si in Europa zilelor noastre. Alta opera a sa, nuvela "Ferma animalelor" descrie coruptia unei revolutii si se vrea o satira a ceea ce se intampla in Uniunea Sovietica in timpul dictaturii lui Stalin. As dori sa va reamintesc cateva fraze mai cunoscute din  scrierile acestuia:

-În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.

-Fiecare generaţie îsi imaginează că este mai inteligentă decât cea dinainte şi mai înteleaptă decât cea care va urma după ea.

-Puterea nu este un mijloc ci un scop. Nu se instaurează o dictatură pentru a păzi o revoluţie, dimpotrivă, se fac revoluţii pentru a instaura o dictatură.

-Omul este singura creatură care consumă fără să producă. Nu dă lapte, nu face ouă, este prea firav pentru a trage plugul, nu poate alerga suficient de repede pentru a prinde iepuri. Totuşi este stăpânul tuturor animalelor.

-Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.

-Maselor li se poate acorda libertatea gândirii, pentru că ele nu gândesc.

-Limbajul politic este astfel proiectat încât face ca minciunile să pară demne de încredere, crimele respectabile şi vântul ca ceva solid.