vineri, 17 decembrie 2010

Unde ne sunt "revolutionarii"?

Acum 21 de ani am iesit in strada pentru o viata mai buna. Nu era foamete in sensul strict al cuvantului, dar era un disconfort  continuu in aprovizionare. Ne deranja mult faptul ca erau reci caloriferele, se lua curentul electric ore in sir si programul TV era scurt si execrabil. Am fi vrut sa vedem occidentul care ne fascina cu produsele sale de rahat si cu mirajul banilor. 

Intreb a nu stiu cata oara, am realizat ceva in acesti ani? Am dat inapoi din multe puncte de vedere. Sistemul de sanatate e in colaps, accesul la el este extrem de limitat. Pana si medicamentele ieftine au disparut. Oamenii nu au ce pune pe masa familiei, sufera cu adevarat de foame. Sufera de frig pentru ca nu au bani sa plateasca gazul, incalzirea. Sistemul de educatie a sucombat sub atatea reforme incepute de tot atatia ministri, care de care mai incompetent. Occidentul ne-a primit doar in masura in care suntem fraierii de serviciu, adica cotizam fara sa primim altceva decat ordine si indicatii.

O intrebare imi vine staruitor in minte: Unde ne sunt revolutionarii care au iesit in strada acum 21 de ani? Atunci, vorba unui ziarist, romanii au iesit in strada pentru mult mai putin decat indura acum poporul. Unde sunt revolutionarii cu pensii mari, spatii comerciale, hectare de pamant? Acum nu le e mai foame? Nu le e mai frig? Acum nu e dictatura, a Uniunii Europene si a sarlatanilor care o conduc? Daca iubesc tara, cum declarau pe toate canalele, de ce nu ies in strada sa dea jos guvernul asta de hoti? Sau se gudura in continuare cum s-au gudurat pe langa toate guvernele de dupa '89, sperand sa nu-si piarda mai mult din privilegiile nemeritate cu care au fost coplesiti?

Nu cred ca e necesar sa va mai spun ca foarte multi dintre revolutionarii cu patalama nici nu au stiut ce s-a intamplat in strada in '89 sau au stat ascunsi prin bai sau wc-uri. Sau in orasele lor nu s-a intamplat nimic deosebit, apelandu-se cu "tovarase" pana prin '90 toamna. E timpul ca acestia sa traiasca la egalitate cu poporul. Auster si modest. Sau sa mearga la munca si sa plateasca taxe. Ne-am saturat sa-i tinem in spate  si cred ca multi sunteti de acord!

miercuri, 15 decembrie 2010

In asteptarea dreptatii

Azi la stirile TV din nou sinucigasi. Deja fac parte din cotidian. O zi fara sinucideri e deja o zi ciudata. "Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani"(art.189 CP) Asta e pedeapsa pe care trebuie sa o primeasca "gaska" care isi bate joc de tara asta si de populatia ei. Asa ar arata o pedeapsa lumeasca corecta. Plus un spor pentru constituirea unui grup infracţional organizat si pentru inca vreo 10 alte infractiuni. Din cauza lipsurilor, a mizeriei, a datoriilor, a hartuirilor de tot felul, toate datorandu-se politicii dezastroase a guvernului Basescu-Boc, oamenii aleg sa-si ia viata. Ce merita cei care ii imping la asemenea gesturi disperate pe bietii romani? Inainte de toate, dispretul nostru. Dreptate se va face mai devreme sau mai tarziu.

Sfantul Teofan Zavoratul spunea: "Vă tot gândiți la bunătatea lui Dumnezeu, dar uitați că El este drept. Atunci când bunătatea nu mai poate face nimic, e timpul să lucreze dreptatea."

George Pruteanu. In memoriam

marți, 14 decembrie 2010

O stare

Vi se pare cumva ca Dumnezeu este nedrept cu poporul roman? Nu va grabiti cu judecatile.

"În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte"" zice Sfanta Scriptura la Evrei12, 5-6.

Nu, nu ma caracterizeaza "supercorectitudinea" ortodoxa. Pur si simplu am rasfoit azi Cartea Sfanta si mi-au sarit in ochi niste pasaje. Mi se pare ca acestea se potrivesc oarecum pataniei poporului nostru. Vremurile pe care le traim par a fi cearta, mustrarea si biciuirea Domnului. Conducerea statului nostru, desi evident dusmanoasa la adresa poporului, a fost ingaduita de Dumnezeu. Si chiar si in aceste conditii, se pare ca nu intelegem nimic din ce se intampla. Continuam cu rautatile, ura, invidia, mandria. Ma doare mai tare cand vad ca lucrurile acestea nu sunt atat de evidente la alte popoare, cand vad ca altii nu se injura pe strada, nu se bat si nu se omoara pentru nimicuri sau pentru o vorba in vant. Am obosit de raul care ne inconjoara. Deschid televizorul si nu vad cultura. Deschid ziare si nu vad nimic moralizator, nimic obiectiv. Oare se vor mai indrepta lucrurile vreodata? Se va trezi poporul nostru din mocirla morala in care se balaceste?

O solutie ar veni tot din partea Sf. Apostol Pavel(Filipeni4,8-9): "Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi."

luni, 13 decembrie 2010

Nichita. In memoriam

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

duminică, 12 decembrie 2010

Duminica a 28-a dupa Rusalii - Pilda celor poftiti la cina

"Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea."

Luca14,16-24

Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu amînăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gîndim, Fiul Omului va veni!

Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?

De ce punem motive că "ne-am cumpărat ţarine", adică griji pămînteşti, că "ne-am cumpărat cinci perechi de boi", adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri, şi că "ne-am luat femeie", adică ne-am dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfînta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în biserică, Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sînge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este alta pe pămînt!

Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămînă, Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrînări?

Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De vom face aşa, şi pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.

Pr. Ilie Cleopa

sâmbătă, 11 decembrie 2010

O greata istorica

Zilele trecute am parasit tara pentru o calatorie. Dupa intrarea in Ungaria, am constatat ca uitasem sa cumpar vigneta necesara(pe care puteam sa o cumpar la frontiera) pentru acesta tara, asa ca am intrat intr-o benzinarie sa o cumpar. Cei de la benzinarie au refuzat sa-mi vanda pe moneda europeana, desi in urma cu cateva luni cumparasem tot de acolo in euro. Asa ca a trebuit sa merg la un magazin Tesco, unde Raiffaisen Bank detine o casa de schimb valutar si unde schimbau si lei si euro in forinti. In momentul in care am cerut in romaneste (deoarece nu am habar de maghiara) casiera a inchis ghiseul si a refuzat sa mai deschida pentru a ma servi. Degeaba am batut in geam, degeaba m-am plans gardianului care a venit sa vada ce se intampla. Am sfarsit prin a fi invitat sa ies afara ca altfel cheama politia. Am iesit suparat si mi-am continuat drumul fara vignieta. Dumnezeu m-a ajutat si nu am fost oprit de politia maghiara pe tot parcursul drumului pana la frontiera cu Austria.

Drumurile prin tara vecina au devenit o necesitate fiind singura cale de a accesa vestul Europei, dar de 20 de ani se intampla la fel. Greata maghiarilor fata de noi e aceeasi, comportamentul unora dintre ei la fel de salbatic si primitiv. Pai si atunci de ce se mira ca nu-i iubeste nimeni si greata e reciproca?

luni, 6 decembrie 2010

Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

“Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (TROPARUL).

Cei mai multi sfinti sint ai "oamenilor mari", care le inteleg maretiile. Sfintul Nicolae este si al "oamenilor mici" si, prin aceasta, al tuturor. La el se gindesc toti cei care-l asteapta ca aducator de daruri. Indreptator credintei si chip blindetilor, de cind a propovaduit in Mira Lichiei - unde a fost episcop - s-a impus in constiinta credinciosilor contemporani cu el si a ramas contemporan cu toate generatiile de credinciosi. A cistigat cu smerenia cele inalte si cu saracia cele bogate. A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat.

E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae - care, dupa numele sau inseamna "Biruitor de popoare" - ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?

Fara indoiala ca, fiind el milostiv, ne-ar indemna sa fim milostivi, fiind datator de daruri, ne-ar indemna s-avem si noi ceva de dat. De dat Mintuitorului prin fratii sai cei mici. Sa avem si noi ceva de oferit Domnului Nostru Iisus Hristos, din ceea ce am agonisit noi prin munca noastra cinstita. Ne-ar indemna sa avem ceva, dar nu pentru noi, ci sa avem pentru altii, pentru fratii nostri care au trebuinta de ajutorul nostru. Sa facem in asa fel incit ceea ce la noi este de prisos sa fie de ajutor celor care au lipsa. Sfintul Nicolae Cel Milostiv ne-ar indemna sa fim ca el. Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi. Daca am putea face si noi asa, sigur s-ar bucura si Nicolae, a carui sfinta pomenire o facem astazi. Caci el ne e apropiat de suflet si-l putem cinsti numai daca sintem si noi milostivi si buni si iertatori si induratori cum a fost el, sau cum putem fi noi, la masurile noastre, indrumati de el. Sa spunem, deci, impreuna: "Cu mila ta, Sfinte, sfintilor te-ai aratat, ca Evanghelia lui Hristos, primind-o, cuvioase, ti-ai pus sufletul pentru poporul tau, mintuit-ai pe cei nevinovati din moarte, pentru acestia te-ai sfintit ca un mare tainuitor al darului lui Dumnezeu".

Sfinte Nicolae, roaga-te Domnului pentru noi. Amin! 

duminică, 5 decembrie 2010

Duminica a 27-a după Rusalii - Tămăduirea femeii gârbove

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El. 

Luca13,10-17

Pr Teofil Paraian - Duminica 27 dupa Rusalii

Wolfgang Amadeus Mozart †05.12.1791

"Oamenii fac greseala sa creada ca arta mea a venit usor la mine. Nimeni nu a dedicat atat de mult timp si gandire compozitiei ca mine. Nu exista nici un compozitor mare a carui muzica sa nu o studiez din nou si din nou."

"Nici un grad inalt de inteligenta, nici imaginatia si nici cele doua impreuna nu pot creea un geniu. Dragostea, dragostea, dragostea, aceasta este sufletul geniilor"

"Aroma mortii este pe buzele mele. Simt ceva ce nu este de pe pamant"(pe patul de moarte)


Mozart - Requiem - Lacrymosa


Zaharia Stancu † 05.12.1974

Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o trâmbă de nori,
Vine vântul şi o destramă,
Vântul care scutură flori.

Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce,
Râurile curg toate spre mare.
Oricât ai merge de repede,
Nu poţi s-ajungi până la zare.

Unii câini latră doar, alţii muşcă,
Bivolii sunt negri şi-mpung.
Pa pajiştea tânără, iezii
Să-mbătrânească n-ajung.

Lasă steaua să cadă chiar
Dacă nu e de foc, ci de gheaţă.
Poate venim din lumină ori poate
Din ceaţă venim şi mergem în ceaţă.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destramă ca o trâmbă de nori.
Vine vântul şi usucă dealurile
Pe care primăvara se ivesc flori.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

WikiLeaks sub ofensiva


WikiLeaks a pierdut o sursa majora de venit dupa ce providerul de plati online PayPal i-a inchis contul, pe motiv ca ar desfasura activitati ilegale. Anuntul survine in timp ce WikiLeaks se lupta pentru supravietuire, dupa ce provideri importanti precum Amazon si-au anulat contractele iar guverne si hackeri continua sa-i vaneze. Cei care incearca sa doneze bani prin PayPal vor primi urmatorul mesaj: "This recipient is currently unable to receive money." (yahoo.news)

Vezi si Adevarul interzis

vineri, 3 decembrie 2010

Adevarul interzis - WikiLeaks

Marile "democratii" ale lumii vaneaza Wikileaks, websiteul care dezvaluie mii de documente compromitatoare la adresa acestora. Americanii au facut presiuni si au rezolvat ca domeniul .org al acestuia sa fie confiscat. 250 de mii de documente transmise pe canal diplomatic au pus America pe jar. Se pare ca Wikileaks va cauta gazduire in Europa de Est, foste state sovietice, China sau Rusia(desi putin probabil, datorita caracterizarii acestui stat ca unul mafiot).

Acum, la aceasta ora, Wikileaks nu mai functioneaza. A cautat gazduire in Elvetia dar pagina nu e activa inca. ProTV-ul  a anuntat la stirile de seara ca Cehia este noua gazda, facand confuzie intre CH, domeniu al Elvetiei  si CZ al Cehiei. Chiar daca va gasi in orice tara un domeniu  dispus sa ofere gazduire, intrebarea este pentru cat timp?

Interpol a emis marţi un mandat de arestare internaţional ("red notice") împotriva lui Julian Assange fondatorul Wikileaks, acuzat de "viol şi agresiune sexuală". La cum decurg lucrurile eu unul nu m-as mira ca acesta sa se imbolnaveasca subit de "deces"!

UPDATE A pornit pe Elvetia azi-noapte!

joi, 2 decembrie 2010

Un gust amar

Un gust amar. Asta mi-a ramas dupa ce ziua nationala a Romaniei a trecut. Evenimentele care s-au petrecut in aceasta zi sunt graitoare. Boc fura salutul Garzii de onoare de la Mircea Geoana. Cica l-a delegat Basescu desi Constitutia "deleaga" clar ca inlocuitor pe presedintele Senatului. Boc este huiduit copios de multimea adunata la parada. Boc inaugureaza vreo 20 de km din centura de Nord a Bucurestiului, desi nu va fi data in folosinta inca. Boc fuge la Sibiu si mai taie panglica la alti 20 de km. Parca e ziua "nationala" a lui Boc. Centreaza, da cu capul, e pe tot "terenul". Intre timp Basescu fuge intre Viena si Kazahstan, unde, la summitul OSCE doarme fara sa-i pese de interesele tarii si de discutiile de acolo(foto). Daca e sa ne luam dupa informatiile primite de Corneliu Vadim Tudor, acesta e sedat din cauza bolii ce o poarta. Dar daca  ne ghidam dupa experienta si comportamentul cu care presedintele ne-a obisnuit, acesta era amortit de alcool. UDMR-ul se remarca si el prin absenta liderilor din Covasna si Harghita de la manifestarile dedicate zilei nationale, deh, doar e zi de doliu pentru ei. Coroborata cu vremea mohorata de afara si previziunile economice sumbre, a fost o zi amara!

Foto: Antena3

Update: Ministrul Gabriel Oprea e cel care a indicat militarilor cui să dea onorul cu ocazia Zilei Naţionale la ceremoniile de la Arcul de Trimf din Capitală. Asta susţin unii de la Senat care au primit aceste informaţii din cadrul MApN.(Pe surse)

Parintele Cleopa † 02.12.1998

Cuvinte

- Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim!

- Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci? (…) Ai sa vezi tu atunci! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun. Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice: Mai, astia sunt de la Dumnezeu!

- Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic. Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : “Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii “. Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei! Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

- Invatati-va sa postiti! Eu am mancat un cartof la zi, dar va veni vremea cand veti fi bucurosi sa aveti un cartof la saptamana, daca il veti avea si pe acela!

- Eu ma duc la Domnul de acum, dar pe voi va asteapta vremuri grele!

- Nu te poate schimba nimeni daca ai in inima ta pe Doamne, Iisuse... Cand zici Doamne, Iisuse… se cutremura tot Iadul, numai sa zici din inima!

- Mai, baieti, sunteti inalti ca brazii, dar tot ca brazii puteti cadea la o furtuna, pentru ca nu va infigeti radacinile in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor Parinti, care sunt ca o carte pentru noi.

- Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant. Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.

- Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea.

sursa

miercuri, 1 decembrie 2010

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Poetul National

Si doresc poporului roman sa scape de lichelele care il inrobesc si il inglodeaza in datorii, de camarile si de beizadele. Ii doresc poporului conducatori care simt romaneste, isi iubesc neamul si glia. La multi Ani!

marți, 30 noiembrie 2010

Republica Moldova. Victorie sau infrangere?

Nu stiu ce inseamna pentru binele modovenilor de peste Prut faptul ca Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a castigat cele mai multe mandate la recentele alegeri. Stiu doar ca restul partidelor, reunite in coaliţia Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) pot guverna in continuare, fara a putea desemna presedintele insa. Criza va continua. 

Mai stiu ca partidele prooccidentale au obtinut doar o mica victorie insa Moldova a intrat usor, timid, pe o cale a pierzaniei, o cale pe care deja Romania are experienta si nu mai are drum de intoarcere. Dictatura comunista va fi schimbata cu o fata umana, amagitoare, dar in esenta mai hidoasa si mai rapace, dictatura asa-zisei democratii, a Noii Ordini Mondiale si a instrumentelor sale NATO si UE, dar si a bancilor. Moldova va pierde tot; pamanturi, resurse, intreprinderi, libertati. Lipsa entuziasmului moldovenilor in fata rezultatelor acestor alegeri poate insemna o gandire mai prudenta si mai matura. Sau poate inconstienta?

Sf. Apostol Andrei

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava! 

luni, 29 noiembrie 2010

Un subiect perimat

Banuiesc ca discutiile despre asa-zisul holocaust nu vor inceta niciodata, in ciuda tuturor celor care vor sa cenzureze libertatea de exprimare si cea de gandire. Daca unii au "decretat" acum vreo 40 de ani(exista marturii Memoriile lui Churchill si De Gaulle care nici nu au auzit de asa ceva, si nici nu pomeneste nimeni de "minunile" astea pana atunci)) ca a existat un holocaust, trebuie sa zici ca ei ca altfel sar sacalii pe tine, cum sar aici pe Ion Cristoiu, care se face vinovat ca-l simpatizeaza pe Corneliu Zelea Codreanu. Deci nu ai voie sa exprimi simpatii fata de  romani ca Ion Antonescu, Zelea Codreanu(pe lista neagra fiind si Mihai Eminescu sau Goma) ca ca te-ai ars. Exista o industrie a holocaustului bine pusa la punct, cu agenti in toate tarile, cu purtatori de cuvant, cu acuzatori si cu mass-media la degetul lor mic. 

Parerea mea este ca evreii isi fac un mare deserviciu bagandu-ne pe gat evenimente de care foarte multi dintre noi ne indoim sau pentru care probele sunt insuficiente si chiar inexistente. Eu unul m-am plictisit de subiectul asta. Ba chiar m-am saturat!

duminică, 28 noiembrie 2010

Parintele Arsenie Boca †28 nov. 1989. Cuvinte

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.
• Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.
• Cea mai primejdioasã este mândria suântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.
• Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.
• Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.
• Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.
• Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.
• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãd suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în local celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãrn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.
• Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.
• Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.
• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.
• Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.
• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.
• Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.
• Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu. dar numai o singurã usã: Iisus.
• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.
• Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.
• E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.
• Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.
• Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.
• Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.
• In legãturã cu sexualitatea in famîlîe. Pãrintele Arsenie zicea. Nici abuzul, nici refuzul.
• Oxigen, glicogen, somn, sã-ti pãstrezi hormon conceptie de viatã crestinã.
• Nasteti-vã sfinti!
• Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.
• Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.
• Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.
• Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.
• Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.
• Cine face carte nu face carte.
• Nu te rãspândi cu mute cãrti.
• Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!
• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?
• Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!
• Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.
• Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.
• Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.
• Mustrarea învinge, dar nu convinge.
• În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.
• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.
• Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.
• Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.
• Nu da cu bâta in viespile sectare.
• Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.
• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.
• Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.
• Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.
• De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!
• Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.
• Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.
• Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.
• Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.
• Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.
• Adevãrul este fiintã vie.
• Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.
• Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.
• Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.
• Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.
• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.
• Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.
• Religia nu face stiintã, ci constiintã.
• Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.
• Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.
• Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.
• Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.
• Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.
• Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.
• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.
• Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.
•În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.
• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.
• Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.
• Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.
• Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.
• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.
• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.
• Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.
• Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.
• Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.
• Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.

sursa

Duminica a 30-a dupa Rusalii. Dregătorul bogat. Păzirea poruncilor

„Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus, i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.

Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar EI a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Evanghelia de la Luca 18, 18-27


Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul.

Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti. În multe chipuri şi feluri se poate vedea şi azi evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi astă-vară întrun sat. Ieşiseră domnii de la judecătorie în afacerea unui om ce pârâse pe altul că s-a băgat cu hotarul spre el. Cel pârât tăgăduia (cu toate că se vedea bine că şi-a lărgit hotarul cu strâmbul). Atunci judecătorul l-a poftit pe cel pârât să pună jurământ. Pârâtul a stat puţin pe gânduri şi o dată a pus piciorul pe piatra de pe hotar şi a jurat, sau mai bine-zis şi-a dat sufletul pentru o bucată lată de 50 de centimetri de pământ (cam un sfert cât i-ar fi trebuit de groapă).

Ca şi în chipul de alături, şi pe omul acela evanghelia îl chema să iasă din lăcomie şi să plece după Iisus, dar lăcomia şi diavolul îl îndemnau de la spate: „Nu te lăsa, omule! Sporeşte-ţi averea!" Şi omul a ascultat glasul lăcomiei şi L-a părăsit pe Iisus... pentru o brazdă de pământ. O, câte fac oamenii să-şi sporească averile: jură strâmb, înşală, fură, omoară şi îşi vând sufletul în sute de feluri, apucaţi de lăcomia de a-şi înmulţi avuţiile. De aceea zice Iisus: „Cu anevoie vor intra cei avuţi în Împărăţia lui Dumnezeu".

Cititorule! La întrebarea „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa de veci?" acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba Lui cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi sfatul tău. Asta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta că, în asemănarea omului din evanghelie, oamenii nu-şi pun tot ce au în slujba lui Hristos; nu vor să se despartă de anumite patimi şi plăceri. Sunt mulţi creştini foarte evlavioşi... până când nu-i vorba de punga şi averea lor, dar, îndată ce vrei să le deschizi şi punga pentru vreo faptă bună, ai gătat-o aici.

Creştinilor! Moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos şi trăiesc cu Hristos; iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este stăpân şi poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân şi poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, de la pivniţă... Dacă nici casa, nici cămara, nici lada, nici punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci şi pentru alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că tu nu L-ai primit cu adevărat pe Hristos şi Evanghelia Lui.

Preotul Iosif Trifa - Talcuirea Evangheliilor

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Repere de carton

Penibila incercarea lui Cristian Patrasconiu, un asa-zis jurnalist a carui cariera si realizari se caracterizeaza prin pupaturi in dosul lui Basescu si jigniri aduse adevaratilor oameni de cultura romani, de a impune in fata romanilor o asa-zisa elita a dreptei romanesti, prin publicarea volumului "Repere intelectuale ale dreptei romanesti". Nu am intrat in posesia cartii si nici nu intentionez, mai ales cand am vazut ce "repere" ne baga pe gat Patrasconiu: Tismaneanu, Plesu, Manolescu, Patapievici, Cornea, Djuvara etc.

Dar sunt in asentimentul lui George Bara de la "Napocanews" care ilustreaza cel mai bine sentimentele care ma incearca si pe mine si pe foarte multa lume. El se intreaba: 

"Sincer, nici nu stiu cu cine sa incep!

Cu Vladimir Tismăneanu, fiul kominterniştilor Leonte Tismaneţki şi Hermina Marcuhson care au venit în România pe tancurile Armatei Roşii, şi care a redactat la comanda lui Băsescu raportul de condamnare a comunismului, unde sunt obfuscate toate realele valori ale luptei anticomuniste?

Cu Nicolae Manolescu care, cu toate că părinţi săi a fost membri ai Mişcării Legionare, scria în anii 1960 oribile articole de omagiere a sistemului bolşevic, precum “Tineri muncitori în creația literară contemporană”?

Cu Patapievici, filozof inchipuit care a primit de la acelaşi Băsescu sinecura Institutului Cultural Român, total irelevant pentru exportul culturii româneşti în lume? Cel care descria România în cuvintele „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”. Şi al cărui tată, Dionisie, a fost un membru al Partidului Comunist Austriac şi apoi un marcant membru al PMR şi PCR?

Cu Andrei Pleşu, cel care îi scria lui Ceauşescu scrisori de iertăciune, după ce a fost implicat în scandalul “meditaţiei transcedentale”? Şi apoi a devenit, pe vremea lui Iliescu, ministru al Culturii?

Cu Gabriel Liiceanu , care a primit tot de la Iliescu cadou Editura Politică, transformată apoi în Humanitas-ul GDS, unde a apărut acest volum “de dreapta”? Liiceanu, cel care se unge cu alifii şi colecţionează maşini, pentru a păstra intactă moştenirea lui Constantin Noica, pe care se pare că mai mult l-a spionat decât l-a … discipolat?

Cu Andrei Cornea, care îl ataca pe Adrian Păunescu, chiar în ziua morţii sale, alături de Tismăneanu? Amândoi răspunzând oricăror replici scoţând din buzunar învechita placă a “antisemitismului”, căci amândoi sunt evrei? 

Să nu uităm că de atacuri al adresa lui Păunescu nu este străin nici chiar Pătrăsconiu, poetul răspunzându-i cu un apelativ care avea să se lipească de ziaristul de la Cotidianul care musca de rahat: “Eşti un porc!”. Desigur, replica virulentă a lui Păunescu a venit după ce Pătrăşconiu a publicat un articol mai avechi al poetului, laudativ la adresa regimului ceauşist. Acum de ce nu publică acest Pătrăşconiu articolele marxiste şi pline de ură proletcultiste din anii 1960 ale “dreptaciului” Manolescu, în cartea “stelelor de dreapta”?

Dacă aceste emulaţii ale fostului regim comunist sunt noile valori autentice de dreapta, atunci eu sunt marxist convins! Dacă toţi aceşti beneficiari ai tuturor regimurilor politice de după 1989 sunt reprezentativi pentru “dreapta românească”, atunci şi Ion Iliescu şi Petre Roman, poate şi Brucan, sunt şi ei legionari! Conceptele ideologice în România par a fi în derivă, în pragul autodesfiinţării. Sunt, poate, nişte concepte mult prea abstracte şi mult prea avansate pentru mintea românilor şi ar trebui să le interzicem. Cum să mai vorbim despre stânga, dreapta, comunism, capitalism sau naţionalism, când toate aceste concepte sunt reprezentate de aceleaşi persoane, în funcţie de conjunctură? Să ne hotărâm, ori pseudo-personalităţile de sus nu există, de fapt, ori ele există şi se se manifestă ca nişte mamifere vii, însă în afara oricărui curent politic sau filozofic, în afara oricărei ideologii."

miercuri, 24 noiembrie 2010

Mitropolitul Bartolomeu Anania, membru de onoare al Academiei Romane

Adunarea generala a Academiei Romane l-a ales prin vot secret pe mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, Bartolomeu Anania, ca membru de onoare al forului, a informat azi Biroul de presa al Mitropoliei Clujului Albei, Crisanei si Maramuresului.

"Aceasta onoare i-a fost facuta Mitropolitului Bartolomeu, in calitate de ierarh si om de cultura, ca o apreciere pentru opera sa de o viata, care numara nu mai putin de 30 de volume din toate genurile literare si teologice. Academia Romana a fost prima institutie de cultura din tara care a organizat si patronat o sesiune solemna dedicata Bibliei - editia jubiliara a Sfantului Sinod, la diortosirea (aducerea la zi din punct de vedere al vocabularului si limbajului bisericesc - n.r.) careia Mitropolitul Bartolomeu a lucrat peste 11 ani", se spune in comunicatul Mitropoliei.

Dumnezeu sa-i dea sanatate si viata lunga IPS Bartolomeu!

marți, 23 noiembrie 2010

Omagiu

-"Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace"
-"Elena Udrea capata o greutate politica incontestabila, devine cel mai puternic om din PDL, dupa Emil Boc, la nivel national"
-"Poate deveni un adevarat Kill Bill al politicii romanesti"
-"Dragi colegi, am venit sa luam lumina"
-"Candidatura Elenei Udrea la şefia PDL Bucureşti reprezintă cea mai vie expresie a curajului şi a responsabilităţii în politică"

Cuvintele de mai sus(autorii nu mai conteaza) fac sa paleasca laudatorii politicii socialiste de construire a societatii multilateral - dezvoltate si sunt dovada vie ca unii romani renunta cu greu la obedienta, slugarnicie si avantajele pasagere conferite de acestea.

luni, 22 noiembrie 2010

O eroare istorica

Inainte de a avea orice simpatii politice, sunt roman si "de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul" mi-e prieten. Nu numai mie. Am fost printre cei (nu indeajuns)multi care au intuit dezastrul in care avea sa ne azvarle Basescu si partidul de care se foloseste, PD-L, dar am fost mai putini decat cei care prin votul lor idiot au aruncat tara in criza asta cu nonsalanta si inconstienta.

Niciodata nu m-a incercat un sentiment de mila ca acum, la vederea imaginilor summitului NATO, cu Basescu  izolat pe plan international, evitat de toti precum un lepros. Nu, nu mi-e mila de Basescu, el va trece peste umilinta asta (daca nu a si trecut deja) cu ajutorul unei sticle de whisky. Mi-e mila de noi, poporul roman, de cei multi care au crezut ca viata va fi mai frumoasa dupa '89, ca democratia inseamna ceva si nu doar o vorba fara nici o valoare. Basescu si camarila sa au facut ca acest cuvant, "democratia", sa arate ca o sperietoare si ca un instrument strict in folosul lor, nicidecum al poporului.  Pana si slugarnicul Liiceanu se debaraseaza de Basescu, sub pretextul unor vorbe nepotrivite ale acestuia. Tot ce se petrece in viata politica interna si internationala  arata ca presedintele nostru este o eroare. O eroare istorica! Sa speram si sa ne rugam sa fie ultima!

duminică, 21 noiembrie 2010

Sfarsit de toamna pe Valea Casielului





Un sfarsit de saptamana minunat la Chiuiesti. Toamna isi traieste ultimele clipe, oferind un spectacol magnific. Din nou, momentele petrecute la Manastirea Casiel  ma "incarca". Bucuria si trairea pe care o transmite Parintele Serafim Badila sunt unice. Slavit sa fie Domnul!

vineri, 19 noiembrie 2010

O paine urat mirositoare

Lasand deoparte comentariile si criticile de bun simt pe care unii analisti incearca si uneori chiar reusesc sa le faca, exista o categorie care isi incearca norocul comentand politica interna si externa, lasand pe planul doi "talentele" sau vocatia care i-a facut cunoscuti. Ba nu se multumesc sa comenteze politica si atunci arunca cu noroi in diferite personalitati, dedandu-se la atacuri murdare dublate de ura dar si de viermele evident al invidiei.

Poate va amintiti comportamentul si comentariile infame ale lui Liiceanu la adresa poporului sarb(vezi aici Apelul la crima), in timp ce ii elogia pe americanii care ii bombardau in ziua de Craciun. "Disidentul" care a luat-o in "freza"de la Hertha Muller. Sau elogiile lui Cartarescu la adresa politicii antiromanesti a lui Basescu si a camarilei sale. Exemplele pot continua cu Patapievici, Tisminetski si multi alti intelectuali de propaganda antiromaneasca.

Acum recidiveaza Cartarescu, pe post de editorialist al EVZ, care continua sa atace pe cel care a fost poetul Adrian Paunescu. Oare ce il face sa muste din memoria celui care va ramane in istoria politica si literara a Romaniei pe un soclu inalt, indiferent la viermii care colcaie pe langa mormantul sau? De unde provine ura asta viscerala, invidia asta de neinteles? Din mediocritate, din necredinta sau e ceva patologic?  Posibil ca izvorul acesteia sa fie statutul lui Cartarescu de dinainte de '89, de "ucenic" la Uniunea Scriitorilor, calitate in care avea "sansa" deosebita in a cara servietele scriitorilor si poetilor adevarati. Sau poate tocmai educatia atee pe care si-a insusit-o in vremurile acelea. Eu personal m-am saturat de cei care din lipsa de argumente, invoca  colaborarea lui AP cu regimul socialist. Cartarescu ne spune ca l-a citit pe Nichita, pe Sorescu. I-am citit si i-am iubit si noi. Dar daca spune ca la vremea aceea nu l-a citit si nu l-a iubit si pe Paunescu minte cu nerusinare.

Ba ne acuza pe noi, milioanele care l-am iubit si il iubim pe poet, care ii iubim opera si patriotismul, ca suntem nostalgici ai dictaturii comuniste. Eu, care am trait perioade aproape egale de comunism si capitalism, ii pot raspunde prin cuvintele Ahimandritului Epifanie Theodoropulos: "Amândouă regimurile sânt duşmane faţă de Creştinism, atheiste şi antihristice. Pe de-o parte, comunismul consideră omul drept un mecanism care produce unelte, iar pe de alta capitalismul îndumnezeieşte banii, iar omul nu este altceva decât o unitate de producţie şi consum. În esenţă, se pleacă de la acelaşi fundament. Bine a spus cineva că cele două, comunismul şi capitalismul, sânt de fapt aceeaşi fiară cu două capete şi că, indiferent de care vei fi înghiţit, în acelaşi stomac vei ajunge!" (Razboi intru cuvant)

As mai adauga cu propriile cuvinte ca dictatura Noii Ordini Mondiale nu e cu nimic mai prejos decat dictatura comunista, ci chiar o intrece prin metodele diversificate de asuprire, cotropire, verificare si control a populatiilor. Iar painea pe care o mananca Cartarescu, chiar daca are miros de hoit, se pare ca ii tine de foame!

Cititi si Un ultim glont in teasta lui Adrian Paunescu si apoi si un scuipat pe cadavrul lui...

miercuri, 17 noiembrie 2010

Statul flamand

Revine in forta legea 18/1968? Cum asta? Începând cu 1 ianuarie 2011, orice persoană fizică "cu un nivel de trai mult peste veniturile pe care le declară" va fi controlată de Fisc, a declarat pentru Gândul preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. El a recunoscut că nu ştie încă cu exactitate cum vor fi selectate persoanele fizice care urmează să fie controlate.

Principalii vizaţi sunt acele "persoane fizice care îşi etalează luxul, care cumpără cash sau prin credite bancare bunuri foarte scumpe, dar care, pe hârtie, nu au niciun venit", explică Sorin Blejnar.(Gandul)

Interesant ca spre deosebire de vechea lege ceausista, care obliga pe cei care nu isi justificau intreaga avere la plata diferentelor dintre venituri si valoarea proprietatilor, aceasta lege urmareste persoanele doar pe parcurs de un an, fara a se raporta la intreaga avere, ci doar la nivelul de trai. Cel putin asa reiese din cele declarate de (i)responsabilii Fiscului. Atata vreme cat cei care si-au dobandit marile averi prin furt, frauda, rapt si spolierea averii statului nu se simt amenintati, legea viitoare va fi praf in ochii lumii, amenintand doar pietarii si bisnitarii marunti cu amenzi ridicole.

marți, 16 noiembrie 2010

Se intampla in Romania

Sefii de post din judetul Neamt "plang" de mila comisarului-sef care e pe cale sa fie demis. Cum sa nu plangi cand acest om are 120 de mii de euro credit şi are si familie? Ce daca era vecin cu Mararu, interlopul ucis? Ce daca acesta practica camataria si el, comisarul sef Soric, stia de asta? Ce daca s-a intamplat o mica crima in urbea sa?

Nu-mi vine sa cred ca se poate intampla asa ceva. O institutie in care trebuie sa domine disciplina si ordinea isi arata slabiciunile. Modul rapid in care au reactionat sefii de post ma duce cu gandul la o organizatie de tip mafiot in care locotenentii isi apara "Naşul", nicidecum una care sa apere cetateanul. Acesta chiar declara ca accepta controlul de la Bucuresti, de parca ar face un favor sau ar avea alta alternativa. Si cum intuiesc eu, PD-L Neamt va interveni politic la Bucuresti pentru ca Soric sa poata apara in continuare camataria si somnul linistit al interlopilor. Facem pariu?

duminică, 14 noiembrie 2010

Pilda samarineanului milostiv

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Luca10,25-37

"În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii."

Sf. Ioan Gura-de-Aur                    
sursa

Mediafax