sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom (Gura de Aur)

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tînărul aristocrat Ioan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [compararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfîntul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta împărtăşanie.

Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul.


Sf Nicolae Velimirovici - sursa

Duminica Samarineanului Milostiv

Ce a făcut samarineanul milostiv? A încercat să-l ajute pe acela din prinosul lui şi anume, întâi i-a legat rănile, punând pe ele untdelemn şi vin, pe care, bineînţeles, le avea cu el; de ce le-a luat nu ştim, dar, ştim că le-a întrebuinţat pentru binele celui căzut în suferinţă. După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, asta înseamnă că i-a oferit ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos.

Dacă cel care avea trebuinţă să fie transportat nu putea să meargă pe jos, a mers el. Apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, a purtat grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, iar dimineaţa i-a dat gazdei doi dinari şi i-a spus să aibă grijă de el şi daca va cheltui mai mult: „ Când mă întorc eu îţi voi plăti şi ce vei mai cheltui în plus ” (Lc. 10,35). S-a dus şi şi-a găsit de treabă, n-a stat lângă el până 1-a văzut vindecat! De ce? Pentru că el n-a plecat să vindece oameni, să ajute oameni, a plecat cu un rost, cu o treabă, s-a dus undeva, unde era pornit să meargă. Şi după aceea Domnul Hristos 1-a întrebat pe învăţătorul de lege: “Au trecut trei pe lângă omul acela, care a fost aproapele lui? “. învăţătorul de lege a spus: „ Cel care a avut grijă de el ” Şi atunci Domnul Hristos a zis: “Du-te şi fă şi tu la fel!” (Le. 10,37), ca samarineanul milostiv.

Iubiţi credincioşi,

E bine să ştim că Domnul Hristos cere de la noi să fim şi noi ca samarineanul milostiv, adică să dăm ceva din prinosul nostru, pentru că samarineanul milostiv a dat din prinosul lui, a dat ceva din comoditatea lui, a dat ceva din averea lui, a dat ceva din osteneala lui, în înţelesul că a purtat grijă de omul acela şi după aceea s-a dus mai departe. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege „ Fă şi tu la fel!”, adică dă şi tu din prinos.

Domnul Hristos a dat ca pildă şi o femeie văduvă, o văduvă care a dat doi bani, a pus doi bani în vistieria templului şi Domnul Hristos a spus că femeia a dat mai mult decât toţi bogătaşii care au dat mult, pentru că ea a dat tot, a dat nu din prinos, ci din lipsa ei a dat. Şi atunci cum stăm?

S-ar putea ca Domnul Hristos, după ce a dat ca exemplu pe samarineanul milostiv, să ne judece că n-am făcut ca femeia care a dat doi bani nu din prisos, ci din lipsă şi să ne ceară să dăm din ceea ce nu avem sau din ceea ce avem foarte puţin? Desigur, dacă iei drept pildă pe Samarineanul milostiv, înseamnă că Domnul Hristos ne cere să dăm întâi şi întâi din prinos. Dar să dăm, să fim preocupaţi de binele altuia, să dăm ceea ce putem să dăm şi nu se ştie dacă nu vom putea da şi mai mult cu vremea, pentru că Sfântul Marcu Ascetul zice: “Fă binele de care îţi aduci aminte, şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie “.

Prin urmare, dacă faci binele pe care îl poţi face, vei ajunge să faci şi mai mult bine, dar dacă nu faci nici cât ai putea să faci din prisos, din comoditate, din ceea ce ai mai mult decât alţii, n-o să ajungi niciodată să faci ceea ce a făcut femeia aceea văduvă, în orice caz nu începem cu femeia care a dat doi bani, ci începem cu samarineanul milostiv care a dat din prisosul lui.

Iubiţi credincioşi,

Domnul Hristos arată în pilda aceasta cu samarineanul milostiv că trebuie să fim şi noi milostivi, şi de aceea a spus-o, ca exemplu de iubire faţă de aproapele. Să ajuţi, să fii binevoitor, să faci ceva, să fi interesat, să nu te gândeşti ce pot face alţii, ci să te gândeşti ce trebuie să faci tu, ce ai puterea să faci în condiţiile tale.
Bineînţeles că dacă un singur om ar face lucrul acesta, s-ar putea să acopere multe necazuri, multe lipsuri. Dacă oamenii se unesc şi fiecare e un samarinean milostiv, atunci foarte mult s-ar putea interveni spre binele altora şi mai ales dacă lucrul acesta s-ar face în mod susţinut. Dacă faci o dată în viaţă un bine şi apoi te gândeşti la binele acela şi alt bine nu mai faci, nu-i destul, în orice caz nu eşti un samarinean milostiv.

Fereşte-te de rău şi fă binele

Iubiţi credincioşi,

Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. “Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Mt.7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva pozitiv, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. “Fereşte-te de rău şi fă binele “, zice psalmistul în programul pe care 1-a cuprins el în psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fa binele “. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „ Fereşte-te de rău “? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.

Suntem chemaţi, suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi de fapte pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut şi dacă citim al 25-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei în partea de la sfârşit, de la versetul 40 şi mai încolo, vedem că Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus că cei care n-au făcut bine vor fi osândiţi. Nu apare că vor fi osândiţi cu cei care au făcut rău, deşi şi aceia vor fi osândiţi, vor fi osândiţi şi aceia ce nu au făcut bine după puterea lor. Cum trupul fără suflet este mort şi credinţa fără faptă bună este moartă.

Citim din Filocalie, din vol. X de pildă, din cuvintele Sfanţului Isaac Şirul, despre oamenii care au inimă care arde pentru toată făptura, despre oamenii care sunt milostivi şi faţă de duşmani şi faţă de vrăjmaşii adevărului şi faţă de animalele cele târâtoare şi faţă de vrăjmaşi, de diavoli, faţă de toată lumea, au o inimă revărsătoare, o inimă care arde pentru toată făptura. Faţă de ce spune Sfântul Isaac Şirul, ceea ce ne cere Domnul nostru Iisus Hristos, e foarte puţin: să facem din prisos. Nu ne spune să facem cu inimă arzătoare, pentru că n-avem inimă arzătoare. Cine poate spune că a ajuns la măsurile acelea pe care le are în vedere Sfântul Isaac Şirul? Nu poate spune nimeni lucrul acesta, nici măcar unul dintre câţi sunt aici nu poate spune că are inimă arzătoare şi binevoitoare şi că este frământat pentru binele altora şi angajat şi îşi dă toată puterea ca să se împlinească binele din lumea aceasta.

Dar Domnul Hristos nu ne cere asta, sigur că este un dar de la Dumnezeu şi ar fi bine să ajungem la măsura asta, dar nu putem să ajungem la măsura asta dacă nu facem câte ne cere Domnul Hristos, măcar atât cât a făcut samarineanul milostiv; nici la măsurile văduvei care a dat din lipsa ei nu ajungem, dacă nu dăm prisosul nostru.

Iubiţi credincioşi,

Domnul Hristos ne recomandă în Sfânta Evanghelie şi pe alţii, haideţi să ne gândim la sutaşul din Capernaum de care s-a minunat Domnul Hristos, haideţi să ne gândim la femeia canaaneancă, pentru care a zis Domnul Hristos: “O femeie, mare este credinţa ta!”. Haideţi să ne gândim la tânărul cel bogat care, deşi nu urma Domnului Hristos, totuşi avea lucruri mai mari decât avem noi. Când Domnul Hristos i-a înşirat poruncile pe care trebuie să le împlinească el răspunde: “Da pe astea le-am împlinit” şi atunci Domnul Hristos, ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu (cap. 10): “A privit la tânărul cel bogat şi i-a fost drag de el”.

Noi să ajungem ca samarineanul milostiv pe care ni-1 recomandă Domnul Hristos pentru mila lui; să avem virtuţile sutaşului, credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia; credinţa femeii canaanence; să ajungem să împlinim poruncile ca tânărul cel bogat chiar dacă nu ajungem să ne lepădăm de toate, cum de fapt nu s-a lepădat nici el. Cel puţin nu ni se spune în Sfânta Evanghelie că s-ar fi lepădat ci numai că a avut piedică, dar nu se poate să nu-i fi răsplătit Domnul Hristos partea ce i se cuvenea lui câtă vreme i-a fost drag Domnului Hristos de el. Să dea Dumnezeu să fim şi noi nişte samarineni milostivi. Amin!

Arhim. Teofil Paraian †
fragment de predica

sursa

vineri, 11 noiembrie 2011

Datoria "inainte de toate"

Nu vad nici o televiziune, nici un mijloc mass-media sa vibreze si sa investigheze datoria istorica pe care Germania o are fata de Romania, datorie descoperita de doctorul in economie Radu Golban. Acesta a explicat pentru capital.ro că în afară de Elveţia, toate celelalte state au renunţat la datoria de la Germania. Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.

Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.


PS. Asa cum ne-am cocosat noi inca din anii '80 si ne vom cocosa zeci de ani inainte platind bani din care noi nu am vazut nici o centima, normal este ca si Germania sa plateasca banii pe care ni-i datoreaza. Asa cum nimeni nu ne sterge noua datoriile, asa nu trebuie uitate nici datoriile altora fata de noi. Dar marea temere este ca  Basescu Traian si guvernul Boc vor face vreo samavolnicie, vreun tertip prin care sa renunte la acesti bani, in detrimentul intereselor tarii noastre(daca nu au si facut-o deja). Nu ar fi prima oara.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Un spectacol politic grotesc

Partidul Social Democrat ofera un nou spectacol jenant, in frunte cu Ponta, vesnic imatur si "prematur". Am simpatizat si am stat alaturi de acest partid in speranta ca la ultimele alegeri vom scapa de Basescu si de camarila lui. Dar acum nu prea mai ai ce simpatiza. 

Ponta dovedeste  ca este un tip ranchiunos, invidios, care este in stare sa sacrifice interesul partidului pentru o razbunare si o victorie  ieftina impotriva lui Geoana. Functia de sef al acestui partid se dovedeste o palarie prea mare pentru eternul "necopt". Ponta simte nevoia sa dovedeasca ca e barbat, dar nici nu are cui. Se pare ca in partid, de la un anumit nivel nu prea i se mai da importanta. In ritmul asta, viitoarele alegeri sunt aproape compromise. Un USL caruia ii lipsesc lideri adevarati, o anomalie in frunte cu doi ciudati, Ponta si Antonescu, care vor avea grija ca in intervalul ramas pana la alegeri sa toace toata credibilitatea de care se bucurau acum ceva timp.

PS. Habar nu am care e jocul lui Nastase, care refuza statutul de "ratat" pe care l-a castigat din cauza mandriei, lacomiei si a iubirii de arginti si continua sa tulbure apele cu intrigile sale.

marți, 8 noiembrie 2011

Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Frati crestini,

Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.

Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor. Sfantul arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul infatisat din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea s-a prabusit.

Si a aparut Sfantul arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” - cuvinte rostite in mijlocul Sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.

De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfantul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevarat, ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de interventii in Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe usa mormantului. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. Incat in Vechiul Testament, Sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit nasteri de profeti: el vesteste pe Ana, sotia lui Elcana, ca va naste pe Samuil profetul. Dupa aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfantul Gavriil vesteste pe Zaharia si pe Elisabeta ca vor naste prunc, pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Sfantul arhanghel Gavriil se arata Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria si ii vesteste nasterea lui Iisus Hristos Emanuil. Si dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei.

Frati crestini, in ierarhia aceasta cereasca, arhanghelii sunt numai o ceata. Sunt de fapt trei triade, adica trei grupuri de cate trei. Cea mai de sus triada este a tronurilor ceresti, serafimii si heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor si incepatoriilor (adica sefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii si ingerii.

Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, in iconografie sunt infatisati fara trup omenesc. Serafimii si heruvimii sunt infatisati cu sase aripi, heruvimii si cu ochi multi, iar tronurile - niste cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumina si de vapaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, laudat in Sfanta Treime. Ceilalti, arhanghelii si ingerii, toti, cand s-au aratat in istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Asa apar si Sfantul Gavriil si Sfantul Mihail.

Ca numar sunt mii de mii si zeci de mii si mii de mii. Asa ni-i prezinta Sfantul prooroc Daniel, acel barbat al doririlor, plin de Duhul Sfant si de lumina, acel om bun, cum il numeste imparatul Nabucodonosor, adica un om al lui Dumnezeu cu adevarat. A vazut cerul deschis si acesti ingeri, aceste fiinte ceresti, nenumarate siruri, nenumarate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.

Dintre toti acestia, cea mai de jos ceata e ceata ingerilor pazitori ai vietii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un inger pazitor. Acest inger pazitor al fiecaruia din noi este martorul vietii noastre, merge cu noi cand calatorim, sta cu noi cand ne odihnim. E martor la faptele bune si la faptele rele. Cand facem lucruri rele, el plange, se intristeaza, pentru ca stie ce ne asteapta. Cand facem fapte bune, se bucura tare mult de vrednicia noastra.

Pe acesti ingeri pazitori, frati crestini, sa-i chemam mereu in sprijinul nostru, in viata noastra de toate zilele si sa ne gandim ca totdeauna, asa cum constiinta noastra ne spune cand facem bine si cand facem rau, tot asa si acest inger al lui Dumnezeu, ingerul pazitor al vietii noastre, ne inspira gandurile bune, gandurile frumoase, gandurile mantuitoare si simtim in constiinta noastra ca suntem indemnati, imbolditi la un lucru sfant, la un lucru bun. Sa ascultam glasul lui!

Stiu de la mama, care-mi spunea: “Dragul mamei, fiecare din noi avem cate o prezenta, de-a dreapta ingerul pazitor si de-a stanga vrajmasul diavol. Ingerul ne indeamna la bine, vrajmasul la rau”. Sa ne gandim bine la acest lucru, ca-i foarte adevarat. Asa invata si Sfanta Biserica de totdeauna.

Totdeauna avem si un martor rau al vietii noastre care noteaza faptele rele, ne indeamna sa le facem si le noteaza. Si va veni candva cu acest teanc de pacate si rautati ale noastre si le va pune pe cantarul acela al dreptatii dumnezeiesti. Ingerul sfant vine cu faptele bune, daca sunt, insa cel rau vine cu faptele urate si rele si pune si apasa cantarul in jos si coboram si noi in jos.

De aceea, de-a lungul vietii noastre, in amintirea sfintilor arhangheli si pazitori ai vietii noastre, sa ne straduim a face bine, cat putem noi, stiind ca binele nostru se inscrie, se inregistreaza si candva se vor desfasura si aceste secvente din viata noastra buna si vom merge la bine; ca nu cumva facand raul, sa avem parte de vrajmasul care e foarte dornic sa ne tarasca in jos, sa se simta bine ca a mai castigat inca un suflet sau mai multe.

Frati crestini, va indemn si va rog, cititi cat de des canonul catre Sfantul Inger Pazitor, veti simti aievea prezenta lui in cele ce spuneti. Atunci cand vrei sa intretii o prietenie cu cineva, ori ii scrii, ori ii vorbesti, ori ii urezi ceva si atunci se intretine aceasta prietenie cu acea persoana pe care o doresti sa fie aproape de tine, macar in mintea si in inima ta.

Aceste prezente ceresti asteapta si ele sa fie intrebate, sa fie cerute, sa fie rugate, sa fie chemate. Chemati, frati crestini si surori crestine, pe acesti prieteni buni si calzi si duiosi si binefacatori ai vietii noastre, pe acesti ingeri pazitori de-a lungul vietii fiecaruia din noi. Amin!

Parintele Sofian Boghiu †

sursa

Mediafax