sâmbătă, 10 septembrie 2011

Duminica Dinaintea Înaltarii Sfintei Cruci

Nu există îndoială, fraţii mei, că Dumnezeu îl iubeşte pe om. Dar această iubire a lui Dumnezeu ne creează şi nouă obligaţia să-L iubim. După cum tu, mamă, ai pretenţia să te iubească copilul tău, aşa şi Dumnezeu aşteaptă să-L iubească oamenii. Este de datoria noastră să-L iubim pe Mântuitorul nostru.

Şi cu toate acestea nu există iubire pentru Dumnezeu. Astăzi inimile sunt reci – îngheţate pentru Dumnezeu. O profeţie a Apostolului Pavel zice, că: „În zilele din urmă” – şi suntem în zilele din urmă – „vor fi oamenii… iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (II Timotei 3,1-4), oamenii adică vor iubi plăcerile, cele mici şi neînsemnate, mai mult decât pe Dumnezeu. Unul îşi va iubi copiii săi, altul femeia sa, unul banii, altul cărţile, unul ştiinţele, altul chefurile, unul sporturile!… Vor înnebuni pentru acestea, dar în inimile lor nu va exista iubirea faţă de Dumnezeu, a infinitului Dumnezeu.

Asta nu se întâmplă astăzi? Pe Dumnezeu nu că doar că nu-L iubim, ci Îl şi batjocorim. Îl batjocorim cu limba şi cu cuvintele noastre, îl batjocorim şi cu faptele noastre. În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut se aud înjurături. Şi apoi să aşteptăm progres, bunăstare materială? Aşa cum mergem – nu-mi spuneţi că-s pesimist, cântăresc societatea cu Evanghelia –, vă spun următoarele: Evreii o singură dată L-au răstignit pe Hristos, dar noi Îl răstignim de mii de ori în fiecare zi. În case, în şcoli, în cazarme, în tribunale, în bărci, în maşini, pe plaje, pe ţărmuri, pretutindeni, peste tot Îl răstignim. Nu există loc în care să nu ridicăm şi o cruce pentru Hristos.

După toate acestea, eu mă minunez cum Dumnezeu continuă să ne iubească. Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne! Ar fi putut să spună soarelui: Coboară-te puţintel, apropie-te de pământ! Şi atunci, temperatura ar fi urcat de la 40 la 100, 200, 300 de grade. Ar fi putut să spună mării: Nu suport adulterele şi curviile lor! Umflă-te, ridică-te, acoperă vârfurile, înălţimile, să nu rămână niciun vierme viu! Ar fi putut să spună apelor, izvoarelor, norilor şi râurilor: Secaţi!… Omule nemulţumitor, care bei apă şi-L înjuri pe Dumnezeu. Nu faci nici măcar ca găina, care bea şi apoi îşi înalţă capul sus ca şi cum I-ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ar seca apele, nu vei mai găsi niciun pahar ca să te răcoreşti; ţi se va lipi limba de marmura peşterilor. Şi totuşi, Dumnezeu ne păstrează încă în lume pe noi, viermii. Slavă îndelung-răbdării Tale!
***
Fraţii mei, câţi credeţi în Evanghelia lui Hristos, în acest veac al stricăciunii, veniţi toţi, mici şi mari, la biserică în Ziua Înălţării Crucii. Postiţi, ca în Sfânta şi Marea Vineri. Gândiţi-vă la păcatele voastre, număraţi binefacerile lui Dumnezeu. Şi în timp ce vom vedea Cinstita Cruce, să spunem toţi: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina(fragment de predica)

vineri, 9 septembrie 2011

Ciubucuri la vedere

Agentia de turism  Basilica Travel, apartinand de Patriarhia Romana organizeaza diferite excursii(pelerinaje) in locuri sfinte. O activitate minunata cu atat mai mult cu cat este si foarte rentabila. Dar nu activitatile prin care patriarhia face bani ma intereseaza pe mine. Ma intereseaza  si ma deranjeaza in acelasi timp de ce aceasta agentie nu renunta la practicile balcanice de "a ciubucari", de a stoarce tot felul de sume neimpozabile de la clienti pentru servicii care sunt platite deja(ma refer la transport si ghizi). Basilica Travel nu se sfieste sa ceara aceste sume chiar prin intermediul paginii de internet:

Astfel, se cere suma de 50 de euro pentru soferi si pentru ghizi(apasa foto 2). La un calcul simplu reiese ca la un grup de min. 40 de persoane(conform cerintei agentiei) se strange minim suma de 2000 de euro libera de taxe. Or daca d-voastra credeti ca serviciile soferilor(care sunt platiti de firmele care au contract cu Basilica) sau ghizii agentiei primesc suma asta de bani, permiteti-mi sa va spun ca sunteti naivi. Acesti bani negri intra in buzunarul cuiva. In vremuri in care se vorbeste de eradicarea coruptiei si a evaziunii fiscale, mi se pare ciudat ca tocmai aceasta institutie sa faca gafa asta uluitoare, sa ceara ciubuc si sa indemne la fapte care la urma urmei sunt de coruptie  si evaziune in stare pura, fara perdea.

miercuri, 7 septembrie 2011

Nasterea Maicii Domnului

"Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfinţit multe sărbători. Iar una din acestea este Naşterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luaţi aminte. Pe toţi sfinţii îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume deşartă. S-au născut păcătoşi şi au murit sfinţi. În timp ce Maicii Domnului nu doar Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci şi Naşterea. Şi astfel, mărturisim că chiar dintru început Preasfânta a fost Cea Curată şi Neprihănită, Vasul străfulgetor al Harului lui Dumnezeu, în care s-a sălăşluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos. Din ziua naşterii Preasfintei a început să cadă pe pământ ploaia de aur, dumnezeiescul har. Sărbătoarea Naşterii ei este începutul mântuirii lumii."

Mitropolitul Augustin de Florina

sursa 

Un imn ciudat

In deschiderea meciului de fotbal Romania - Franta de ieri seara, am asistat la cea mai proasta interpretare a imnului Romaniei. Protagonist Marcel Pavel. Pe langa interpretarea ciudata, acesta a cantat cu totul si cu totul alt text. Justificarile penibile, amenda ce a urmat, conteaza foarte putin. Alegerea cantaretului a fost proasta din start. Marcel Pavel se pricepe la altceva decat cantece patriotice. De ce nu Furdui Iancu sau Veta Biris? 

PS. Si ca totul sa fie mai penibil, Pavel ataca ziaristii la Realitatea TV in loc sa-si ceara scuze. Din alt "colt" sare si EBA si ii trage un perdaf trubadurului. Toata lumea rade, canta si danseaza!

marți, 6 septembrie 2011

O lectie de onoare

Nu cu foarte multi ani in urma, printre conducatorii statelor lumii se remarcau o serie de oameni cu principii, iubitori de pace, de independenta, de libertate, oameni ale caror voci se faceau auzite la ONU, la reuniunile statelor nealiniate. Presa, pe vremea aceea, nu era in totalitate aservita intereselor globaliste, asa ca parerile lor razbateau.

In zilele noastre, unanimitatea de pareri privind viitorul omenirii si subjugarea populatiei globului este un fenomen real si nu in ultimul rand, gretos. Oamenii politici se vand cu dezinvoltura, isi vand tarile, sufletele,  totul pentru a beneficia de sprijinul ocultei internationale in lupta pentru putere in tarile lor. Pupincurismul atinge cote demne de dispret. Aici as mentiona si atitudinea presedintelui nostru Basescu Traian vizavi de crearea Statelor Unite ale Europei, de vanzare a aurului romanesc, de indatorare a tarii la FMI si toate celelalte atitudini slugarnice care il caracterizeaza iar pe noi ne inrobesc.

In contrast cu aceasta pozitie, am apreciat intotdeauna rezistenta si atitudinea critica, realista a presedintelui ceh Vaclav Klaus privitoare la pierderea independentei statelor si a regimului de ocupatie impus de UE. "Uniunea Europeana s-a transformat intr-un proiect nedemocratic si elitist, comparabil cu dictaturile comuniste din Europa de Est care interziceau opiniile diferite" spunea acesta in fata parlamentului european in 2009, in timp ce parlamentari paraseau sala in semn de protest(!) fata de rostirea adevarului. El a refuzat sa amplaseze steagul UE deasupra sediului presedintiei cehe, afirmand ca tara sa nu este o provincie a UE. Tot in 2009 la Davos, Vaclav Klaus a declarat(pe buna dreptate) că încălzirea climatică nu există. Mai mult, potrivit lui Klaus, cei care luptă să o combată, ca Al Gore, ameninţă libertăţile.

Acum cateva zile, presedintele ceh declara in cadrul unui forum in Austria: "Mai întâi, Viena a domnit peste noi timp de trei secole, apoi Berlinul. Apoi, au urmat cele patru decenii sub dominația Moscovei, şi apoi zece ani de libertate. Acum avem Bruxelles-ul" si ca "Europenii ar trebui să coopereze şi să trăiască împreună, dar că acest lucru trebuie să aibă loc prin intermediul cooperării bilaterale între guverne, decât prin „supernationalism”".

O atitudine demna a unui om politic adevarat, nicidecum o paiata corupta si umflata de whisky.

duminică, 4 septembrie 2011

Tânărul bogat

Cuvântul acestei Evanghelii este surprinzător, dar şi foarte emoţionant, iar dacă nu este cercetat în adâncime, ne poate duce la o mare descurajare, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii care erau de faţă. Scena este descrisă de cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 19, 16-26; Marcu 10, 17-27).

Domnul se află la sfârşitul vieţii Sale pământeşti şi Îşi începe urcarea către Ierusalim. Tocmai i-a binecuvântat pe copii. Atunci vine un om care îngenunchează înaintea Lui şi Îi pune o întrebare fundamentală: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Întrebarea este una de căpătâi şi este bine pusă. Este întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice om pe acest pământ.

Prima reacţie a Domnului este tulburătoare: „Pentru ce Mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu”. Totuşi, Iisus Domnul este Dumnezeu. Trebuie să amintim mai întâi că purtarea Domnului nu este niciodată de natură psihică sau sentimentală: El vorbeşte şi se poartă mereu după Adevăr, pentru că El este Adevărul. Nu vorbeşte niciodată pentru a face plăcere oamenilor, cum ni se întâmplă nouă adesea. Apoi, în ceea ce priveşte înţelesul, trebuie să subliniem că El pune pe de-a-ntregul bunătatea în seama lui Dumnezeu Tatăl, Care este izvorul a toată bunătatea, fiindcă El, Fiul, a venit pe pământ pentru a arăta pe Dumnezeu, iar El Însuşi, deşi este Dumnezeu, păstrează o înfăţişare omenească „normală”. Ca om, Domnul pune toate în seama lui Dumnezeu. Ca Fiu, pune toate în seama Tatălui Său. În toate, Hristos se arată fără greşeală.

Tânărul acceptă asprimea Domnului. Apoi Domnul răspunde la întrebarea lui, iar acest răspuns poate părea banal. Citează cele zece porunci, legea lui Moise, dar nu în întregime şi nu în ordinea oficială, canonică, şi în chip curios, lasă de-o parte prima poruncă, despre care va spune El Însuşi că este cea mai mare. Face astfel probabil din pedagogie, pentru că această poruncă o va arăta tânărului bogat în alt chip: îl va aduce la ea prin experienţă duhovnicească. Tot ceea ce Domnul citează din Decalog, priveşte legătura cu aproapele şi s-ar putea rezuma astfel: poartă-te bine cu ceilalţi, nu face niciun rău (urmarea va arăta că aceasta este, de fapt, măsura duhovnicească a tânărului).

Tânărul răspunde cu o simplitate înduioşătoare: am făcut toate acestea dintotdeauna („Toate acestea le-am păzit încă din tinereţele mele”). Răspuns uluitor! Câţi oameni pot răspunde astfel? Foarte puţini. Se petrece atunci ceva cu adevărat excepţional în Evanghelie, care nu este raportat decât de către Sfântul Evanghelist Marcu, adică de Petru, care a fost de faţă: „Şi Iisus a privit la el cu dragoste”. Domnul admiră pe tânărul pe care îl are în faţă, pe care îl vede că se poartă după lucrurile lui Dumnezeu. Acest om este bun, chiar foarte bun, cu atât mai mult cu cât în ciuda bogăţiei sale şi a poziţiei sociale înalte, se poartă cuviincios, ceea ce este foarte rar. Dar iată că vrea mai mult. Aceasta este cheia povestirii. Vrea să ajungă, să meargă la el, acum, fără să mai aştepte.

Atunci Domnul Îşi schimbă radical felul de a-i vorbi: „Dacă vrei să fii desăvârşit …”. Nu e nicio legătură între bine şi desăvârşire. Binele este omenesc, desăvârşirea este dumnezeiască. Binele este folositor şi chiar necesar; desăvârşirea este gratuită, ca şi frumuseţea, ca şi fiinţa… Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde tot ce ai şi dă săracilor, lasă tot şi urmează-Mi. Dăruieşte-ţi pe deplin viaţa, leapădă-te de tine, mori ţie şi urmează-Mă. Fă precum fac Eu pentru mântuirea lumii. Poartă-te ca Dumnezeu: fii după asemănarea lui Dumnezeu.

Dar tânărul nu poate, pentru că este „foarte bogat”. Şi pleacă întristat. Trebuie să insistăm asupra unui punct: Domnul nu-i ceruse să spună ce face. Nu-l chemase să fie unul dintre ucenicii Săi. Îl găsea bine aşa cum era. Ştia că nu putea face mai mult. Voinţa liberă a tânărului l-a făcut să aspire la mai mult. A cerut „totul”. Iar Domnul i-a spus: atunci trebuie să dai totul. Tânărul nu şi-a dat seama că nu putea să facă aceasta, că era peste puterile sale.

E o poveste care ne priveşte pe toţi. Suntem uneori şi noi aşa: în anumite momente de entuziasm, când harul e puternic, palpabil, ne vedem deja ajunşi aproape de el, am vrea să-l atingem pe dată, fără să ne dăm seama de limitele noastre. E o diferenţă importantă între intenţie, cea bună, şi puterile noastre, măsura noastră. De altfel, Dumnezeu nu ne cere asta: El ne cunoaşte limitele. Trebuie să fim economi cu noi înşine.

În Evanghelie, nimic nu arată că omul acesta era tânăr, dar Tradiţia vorbeşte mereu de „tânărul bogat”. Aceasta probabil pentru că purtarea lui este copilărească, simplă, spontană, cu părţile bune şi rele ale tinereţii. Aleargă către Hristos, îngenunchează, pune întrebări (cu îndrăzneală), apoi răspunde cu simplitate. Şi vrea totul. Aceasta este tinereţea.

Dar când suntem tineri, vrem mai mult decât putem: nu avem încă maturitatea, perspectiva.

Domnul spune atunci un cuvânt aspru, care este morala poveştii, şi care va descumpăni profund pe apostoli: „Cât de greu vor intra cei bogaţi în împărăţia lui Dumnezeu!” Apostolii sunt zdrobiţi, pentru că tânărul are o măsură înaltă, şi îşi spun unul altuia: dacă cineva ca acesta nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, cine va putea intra? Nu au deosebit încă între „bine” şi „desăvârşit”. Când Duhul Sfânt va coborî peste ei şi când vor suferi mucenicie pentru Numele lui Hristos, vor înţelege ce este a deveni „desăvârşit”.

Pentru a intra în Împărăţie trebuie să trecem prin uşa cea strâmtă (aceasta este „urechea acului”): să renunţăm la tot, şi mai întâi la noi înşine, să murim la toate. Adevărata noastră bogăţie – şi singura – este Dumnezeu. Domnul nu osândeşte bogăţia în sine, dar pune problema naturii bogăţiei şi a scopului ei („ce” bogăţie am sau vreau să am, „pentru ce” şi mai ales „pentru cine”?). Dacă vinzi toate pentru a le da săracilor, „vei avea comoară în Ceruri”, spune El tânărului: vei părăsi bogăţiile văzute pentru a dobândi bogăţia cea dinlăuntru, care este a fi după asemănarea lui Dumnezeu, a te purta asemenea Lui. La fel a spus şi prin pilda bogatului nesăbuit, ţelul este să ne facem „bogaţi pentru Dumnezeu”.

Dar cea mai mare parte a oamenilor nu pot face acest drum decât treptat, nu pe loc. Doar marii asceţi îl pot face dintr-o dată. Apostolii sunt „uimiţi”, „uluiţi”, descumpăniţi şi spun unul către altul: „atunci cine poate să se mântuiască?”

Domnul vede tulburarea lor şi spune atunci un cuvânt de nemaipomenită nădejde: nimic nu e cu neputinţă lui Dumnezeu („cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”). Ceea ce voi nu puteţi face, Dumnezeu va face în voi. Domnul poate face cămila mică şi urechea acului uriaşă! De altfel, Domnul nu a spus: este cu neputinţă, ci „mai lesne este a trece o cămilă... decât să intre bogatul ...”.

Uşa nu este închisă, căci toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Pr. Noël TANAZACQ

sursa

Mediafax