sâmbătă, 22 octombrie 2011

Duminica a 23-a dupa Rusalii. Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus. 

Luca 8, 26-39
Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”.

Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor? Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând.
– E mort? – am întrebat.
– Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică.

Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei. Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului. Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei. Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.

Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlineacă voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.

Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

***
– Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.

Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă.

Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.

Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina, Prespes şi Eordea
(fragment de predica)

vineri, 21 octombrie 2011

Sfarsitul unei tari

Un titlu stupid astazi pe ziare.com: "Libia iese din umbra tiraniei". Care tiranie? Da, iese de sub tirania bunastarii, a educatiei la cel mai inalt nivel, a serviciilor medicale ireprosabile, a independentei financiare. Cucerirea Libiei si asasinarea colonelului Muammar El Gaddafi condamna aceasta tara la disparitie. Se pare ca planul cotropitorilor este sa faramiteze tara dupa model iugoslav. Dupa ce Franta si-a asigurat 35% din petrolul libian, restul urmeaza a fi impartit intre SUA, Marea Britanie si Italia.

Ni se spune ca locuitorii Libiei sar bucurosi pe strazi dupa uciderea conducatorului. Imi aduc aminte cum sareau si topaiau romanii in acel Craciun insangerat din '89. Cand libienii se vor trezi, va fi mult prea tarziu. Deja este.

PS. Sa saluti moartea unui om si sa te feliciti, asa cum fac sefii de state si guverne  occidentali, este cel putin macabru, daca nu de-a dreptul satanic.

marți, 18 octombrie 2011

Un fluture pe lampa..stinsa

A murit Paul Everac. Dumnezeu sa-l ierte! Nu vreau sa discut despre aspecte din viata lui controversata sau despre talentul lui care, incontestabil, a existat(altfel nu ar fi generat atatea piese de teatru, articole si atatia spectatori, cititori - personal am vazut cel putin doua). Vreau sa spun ca dupa moartea atator oameni de valoare din tara asta, mi se pare ca legaturile cu trecutul sunt tot mai subtiri si chiar nu se intrevad posibili inlocuitori . Au mai ramas atat de putini oameni de litere, poeti nu prea, scriitorii pot fi numarati pe cateva degete, ziaristii la fel. Putin mai jos vrea sa redau un text al lui Paul Everac, cu denumirea "Popescu nu e bun, decat...". Un text care mi-a placut.


Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun Popescu la conducerea social-economică a acelui curăţel oraş de pe Mureş(Arad,nn). Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeştii (cu Popa, Popovici, Popovăţ, Popeanga) erau funcţionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia se infiltrau, cu ţârâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţă lui Huppert şi Goda; Zsédely, Leipniker şi Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeneaua, Eisele măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.

Am venit apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor şi am mâncat pâine Herdan şi Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de Serurie şi Caradà, sub înţeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Şaguna şi era “tantar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona şi elina.

Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu ruşii.

În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit şi Iliescu, Constantinescu, Băsescu ş.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul!

Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune apostilă: “Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte! Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalti Popeşti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de slugi pe niste japiţe de amărăşteni... Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este, nu-l chema Popescu !

duminică, 16 octombrie 2011

Un accident care putea fi evitat

Cred că toată lumea este de acord că Serban Huidu, dupa accidentul de ski din Austria, nu mai era acelasi. Gandirea intârziată, zâmbetul tâmp, privirea rătacită, toate astea trebuiau sa dea de gândit mai multor factori de decizie, incepand cu familia, prietenii, colegii din media, de la "Cronica carcotasilor", patronii sai si nu in ultimul rand, doctorii. Sechelele cu care acesta a rămas dupa accident erau evidente si totusi erau ascunse si acoperite in mod nejustificat. Ascunzand boala unui om, nu il faci sanatos.

Afirm cu tarie ca responsabilitatea accidentului petrecut azi apartine in cea mai mare masura celor enumerati mai sus.