sâmbătă, 31 decembrie 2011

La Multi Ani!

Cititor de vreme buna,
Sa-ti urez pe nai si struna,
Lautar si de condei,
Ce-i mai bine din ce vrei.
Sa-ti traiasca toti ai tai
De prin munti si de prin vai,
De prin târguri, de prin sate
Risipite prin bucate
Semanate, secerate
Tarii tale-mbelsugate.
Jitnitele fie-ti pline
Cât si zilele senine.
Deie-ti anul buna ploaie,
Târle lungi de oi balaie
Si frumosi ca soarele
Cautând ogoarele.
Fie-ti dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele ca piersica.
Sa-ti traiasca vitele,
Cele cu copitele
Cât si potcovitele.
Si sa aibi vitei câti vrei,
Nascuti multi, tot câte trei,
Si femeia ta din casa
Fie-ti zvelta si frumoasa
Ca vlastarii pomului,
Bucuria omului.
Si copii
Cu ochi caprii
Si frumosi ca soarele
Pazindu-ti ogoarele.
Baietii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile sa le cada
în camase, din livada.
O urare pentru voi,
Cititori de slove noi.
Anul care, iata-l, vine
Sa v-aduca numai bine.

Tudor Arghezi

joi, 29 decembrie 2011

Nostalgia, o infractiune?

Nu am nici o problemă in a fi criticat, nici măcar când am dreptate 100%. Dar când cel care o face este un soi de impostor in slujba oricui altcuiva in afara adevărului, chiar este deranjant. Când individul acela nu are nici un soi de compasiune pentru populatia obidită, lasată fără locuri de muncă, spitale si hrană si vede in nostalgia acestora după un trai mai bun sau după dreptate socială o vină de condamnat, pare o atitudine incompatibilă cu cea de crestin, titlu cu care respectivul defilează si se impaunează cu orice prilej. 

Si afirma Razvan Codrescu(căci asa isi spune si despre el e vorba): "Viermele suspină dupa cloaca...", "singura şansă ca lumea să scape de viermi, iar viermii de ei înşişi, este să moară." Unde viermii sunt cei care tanjesc dupa  viata mai buna pe care au dus-o, iar "crestinul" Razvan Codrescu le doreste moartea in postul Nasterii Domnului. Unde viermii vazuti de Codrescu sunt nostalgicii(inclusiv eu). Vă intreb: Ce este rau in a fi nostalgic si a suspina dupa ce a fost bun in tara asta? (vezi definitia) Sau ce este rau in sentimentul de mila, in a vărsa o lacrimă pentru aproapele tau care suferă?

Provine dintr-o familie care l-a botezat Adolf, la numai 14 ani de la moartea lui Adolf Hitler. Intreband un psiholog despre atitudinea asta puteti afla multe. Pare o situatie asemănătoare cu a celor care isi porecleau copilul Mannix, Pardaillan, D'Artagnan si mai nou Inspector, Canabis, Vanesa, Mercedeza, etc. Dar complexul unui asemenea nume pare de nevindecat. Scolit de statul roman de dinainte de '89(care trimitea elevii la scoală indiferent de etnie, tiganească, evreiască, ungurească), are sansa vietii si devine invătător(indiferent de nume). Dupa revolutie se autopropune ca reprezentant al dreptei(care dreaptă?) si incepe sa se dea poet(?), eseist, dar si crestin. Or el a ales tocmai postul Craciunului pentru atacul zdrenturos de care vorbeam mai sus(unde-i iubirea din tine Adolf?), ceea ce mie personal imi confirmă ce spuneau prof. Duiliu Sfintescu, Saccsiv si multi altii.  Mai mult, si-a permis să se exprime despre Eminescu(se pare că face parte dintr-o etnie care nu l-a iertat si nu-l va ierta niciodată pe marele poet). Aici dau dreptate d-nei Aspazia Otel Petrescu, lui Florian Palas si nu in ultimul rand d-lui Victor Roncea. Ah, sa nu uitam ceva asemanator cu impostura, semnalat de d-na Emilia Corbu. Imi cer iertare acestora pentru ca le-am ignorat semnalele trase.

Spune apostolul Pavel in Epistola sa catre Romani14,10: "Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau şi tu, de ce dispreţuieşti pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu." Sau poate tu, d-le Adolf, faci exceptie? Viata e foarte scurta d-le Adolf, fii mai bun cat mai e vreme! Si nu uita ca in conditiile unei societati normale ramaneai la locul si conditia pe care o meriti(stii tu mai bine acel loc si acea conditie).

Poporului roman de pretutindeni, sănătate, viată lungă, dragoste de Dumnezeu si nostalgie multă(daca asa simte)!

luni, 26 decembrie 2011

Craciun la Chiuiesti



Chiuiesti, Manastirea Casiel, Nasterea Domnului, colindatori, zapada, bucurie. Si pentru ca totul sa fie perfect, in ziua de Craciun am primit vizita si colinda parintelui Serafim Badila de la Manastirea Casiel. Toate acestea ne-au facut sa traim cel mai frumos sfarsit de an posibil. Dumnezeu sa-i dea putere si sanatate bunului parinte, dar si monahiilor si maicii starete Varvara. Deasemenea, tuturor romanilor!

miercuri, 21 decembrie 2011

De Nasterea Domnului Nostru

"Nascandu-Se intr-un staul, Domnul nu S-a smerit pe Sine fortat de imprejurari, ci pentru ca asa a vrut El, in deplin acord cu Tatal Sau. Nimic nu a fost intamplator, nici recensamantul poruncit de cezar, nici data acestuia, nici sosirea Mariei in Betleem tocmai cand trebuia sa nasca, nici portile inchise, nici aglomeratia de la han, nici accesul intr-un staul murdar cu iesle curata. Totul a fost planuit, masurat, implinit. In smerenie S-a nascut, in smerenie a trait, in smerenie a patimit si a murit, stiind ca pretul smereniei este biruinta asupra mortii prin inviere si asupra timpului prin inaltare"

+IPS Bartolomeu Anania


Cititorilor, prietenilor si tuturor romanilor le doresc sa petreaca Sarbatoarea Nasterii Domnului cu bucurie si recunostinta vesnica pentru Cel care s-a Nascut ca noi sa avem parte de viata vesnica! Sa fim mai buni, sa sporim in credinta si in fapte bune! Doamne ajuta!

Stefan Hrusca - Crestinilor noi astazi

marți, 20 decembrie 2011

Nemuritoarea militie

In traficul auto de dinainte de 1989, redus asa cum era el atunci, se distingeau clar patrulele de militie care te pandeau la colturi de strazi, in zone capcana sau la intrari si iesiri din localitati, oprindu-te  fara motiv si cautand pretexte pentru a te amenda si a-ti suspenda permisul. Sigur, nu toti militienii erau asa, dar prezenta lor permanenta iti inducea un sentiment de teama, teama de a ramane fara permis intre o luna si trei, indiferent de vinovatia sau nevinovatia ta.

Zilele trecute am efectuat cateva drumuri prin tara si am ales sa calatoresc noaptea avand in vedere traficul mai scazut, dar si vremea relativ buna. La capatul unei calatorii de cca. 700 de kilometri, am numarat nu mai putin de 13 echipaje de politie impanzite de-a lungul itinerariului. Jumatate erau la panda. Diferenta dintre panda si supraveghere rutiera cred ca este data de atitudine, pozitie, chestionarile si mina agentilor. 

Ca o paralela, acum mai bine de o saptamana am efectuat o calatorie de cca. 3000 de km prin Europa si nu am intalnit nici un politist.

Nu stiu cat de eficienta este prezenta aproape agresiva a politiei pe soselele tarii, stiu doar ca intrebarile de genul "Ce transportati?", "Unde mergeti?"  si chiar "Unde lucrati?" deranjeaza teribil.

duminică, 18 decembrie 2011

Duminica dinaintea Nasterii lui Hristos

(MATEI 1, 1-25)


„…şi vei chema numele Lui Iisus” (Matei 1, 21)

Iubiţii mei, cât de repede trece timpul! Peste puţin timp vom sărbători pentru încă o dată marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica dinaintea Naşterii lui Hristos.

***

Sfânta noastră Biserică a hotărât să se citească astăzi ca Evanghelie începutul sau primul capitol din prima Evanghelie, cea după Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos.

- Dar a avut strămoşi Hristos?…

Ca Dumnezeu fără început, nu a avut. Drept tată îl are pe Tatăl cel Ceresc. Dar odată ce s-a arătat pe pământ, ca om desăvârşit în afară de păcat, înseamnă că a purtat trup din curatele sângiuri ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi s-a născut într-un mod supranatural. Tată pământesc nu are, ci doar mamă. Mama Sa este Preasfânta (Panaghia) noastră. Iarăşi, părinţi ai Preasfintei sunt Ioachim şi Ana, iar părinţii lui Ioachim şi ai Anei sunt alţii şi aşa mai departe. În felul acesta se formează un mare lanţ de strămoşi.

Primul inel al lanţului strămoşilor lui Hristos este o mare personalitate istorică, Avraam. Lui Avraam, după cum am auzit la Apostol, i s-a făcut o mare făgăduinţă şi anume că din urmaşii săi, din seminţia lui Iuda, se va naşte Izbăvitorul.

Conform acestui catalog, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri, de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri şi de la strămutarea în Babilon până la naşterea lui Hristos sunt iarăşi paisprezece neamuri (Matei 1, 17). Aproape cincizeci de nume, care nu ne impresionează. Sunt evreieşti şi ni se pare obositor să auzim „a născut…”, „a născut…”, „a născut…”, până ce coboară scara strămoşilor să ajungă la Fecioara Maria, din care s-a născut Hristos.

Însă aceste nume, pe care noi acum le ascultăm cu indiferenţă, în acele vremuri creau o mare impresie. Dintre ei unii erau generali, alţii erau conducători, alţii profeţi, alţii patriarhi, alţii împăraţi, alţii bogaţi, alţii înţelepţi precum Solomon, David şi alţii. Acum nu mai impresionează. Ce înseamnă asta? După cum aceste nume au fost uitate, aşa şi toate câte astăzi impresionează şi se aud şi se promovează, după 50-100 de ani cine îşi va mai aminti de ele? Undeva, pe vreo pagină a istoriei, cu litere mici, se va scrie că au trecut pe pământ. Se sting ca focurile de artificii şi ca licuricii. Concluzia? „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecclesiast 1, 2). Zero bogăţiile, funcţiile, zero toate. Un singur lucru rămâne: împlinirea voii lui Dumnezeu.

Dar dacă numele istoriei israelite şi universale şi ale vieţii contemporane se afundă în adâncul timpului, un singur nume rămânea pururea în actualitate, spre pizma demonilor – care? Este acela care a fost dat Dumnezeiescului Prunc. Îngerul, la porunca Domnului, a spus lui Iosif, ocrotitorului Preasfintei: „Şi vei chema numele Lui Iisus” (Matei 1, 21). Ce înseamnă numele „Iisus”? Nu este elin, este evreiesc şi tradus în elină înseamnă „Mântuitor”. Adică acel copil care se va naşte este Mântuitorul. Vă rog să fim atenţi la numele acesta, „cel mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9). De ce s-a numit Hristos „Mântuitor”? Trebuie să dăm o explicaţie.

Aici pe pământ, unde trăim de când omul a fost izgonit din Rai, în orice parte, omul este biciuit de diversitatea nereuşitelor şi nenorocirilor, care sunt consecinţele vieţii lui păcătoase. Foamete, sete, lipsă de îmbrăcăminte şi de acoperiş, boli… Acestea sunt nenorocirile, relele, pe care încearcă să le şteargă. Dar există şi altele. Mai există relele naturale. Astfel de rele sunt cutremurul, seceta, inundaţia, incendiul, epidemiile, bolile incurabile precum cancerul şi în cele din urmă moartea. Toate acestea sunt rele groaznice.

Dar nu v-am spus încă nimic. Există ceva mai grav – Dumnezeu să ne lumineze să înţelegem lucrul acesta. Singurul rău care constituie rădăcina a tot răul, a întregii noastre ticăloşii – şi, din nefericire, nu-i dăm importanţa care i se cuvine – în limba Sfintei Scripturi se numeşte păcat. De acolo provin toate relele; cauza este păcatul. Ne îngrozim când auzim de cancer, însă păcatul nu ne provoacă frică. Ne jucăm cu el, precum copiii se joacă de Anul Nou cu jucăriile ce le primesc în dar de Sfântul Vasile. Nu îl luăm în considerare deloc, şi cu toate acestea el biciuieşte umanitatea. Fie ca adulter, şi desfrânare, şi destrăbălare, fie ca îndrăcire a gâtlejului şi îndrăcire a pântecelui, fie ca gelozie şi invidie, fie ca mânie şi supărare şi înverşunare, fie ca răutate şi ură şi răzbunare şi crimă, păcatul, acesta este izvorul a toată ticăloşia. Dacă s-ar putea printr-o minune să se dezrădăcineze acesta, pământul s-ar transforma în rai.

Cine ne va mântui? Şi dacă noi vom tăcea, până şi pietrele vor striga: Unul singur mântuieşte! Desigur, deschizând istoria, oricine va putea să numere vreo 155 de persoane, pe care popoarele, pentru mici servicii pe care aceştia le-au adus, îi numeşte „mântuitori” sau “salvatori”. Aceştia sunt salvatori mici. Salvatorul sau Mântuitorul (prin excelenţă) este Unul singur: Hristos.

Dacă cineva îţi face un bine, îl ţii minte, îl consideri binefăcător. Faţă de medic, de pildă, care te-a vindecat, îţi exprimi recunoştinţa. Însă superior tuturor binefăcătorilor este Hristos, deoarece ne mântuieşte de cel mai mare rău, de păcat. Mântuieşte prin Biserica Sa. Este adevăratul Mântuitor – o simţim? Doar cine-şi simte păcătoşenia sa şi spune ca şi vameşul „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18, 13), sau precum fiul cel risipitor „Greşit-am la cer şi înaintea Ta” (Luca 15, 18), sau precum tâlharul, „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42), acela înţelege că Hristos este Mântuitorul.

Şi sigur că nu este suficient doar să spui că este Mântuitorul oamenilor, în general. Trebuie să simţi că este şi Mântuitorul tău personal. Şi Dumnezeu te va învrednici să simţi acest lucru, dacă te vei pleca întru pocăinţă şi vei spune păcatele tale părintelui tău duhovnicesc, dacă te vei mărturisi. Atunci vei simţi că pleacă deasupra ta un munte şi vei simţi faţă de Hristos o adâncă recunoştinţă.

Aceasta a simţit-o tâlharul pe cruce, aceasta au simţit-o apostolii, martirii, toţi sfinţii, ca de pildă, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Când îl duceau la Roma ca să-l arunce la fiare, scria despre Hristos: „Iubirea mea se răstigneşte, adică Hristos este iubirea inimii mele”. Mici iubiri mai mişcă astăzi neamul nostru trupesc; doar sexul. Nu-l condamn, Dumnezeu l-a sădit; dar nu ca să stingă toate celelalte iubiri. Neamul nostru, neamul sodomiţilor şi al gomorenilor, nu cunoaşte alte iubiri. Pe drept cuvânt a spus un filosof, că epoca noastră este fără iubire, crudă. Dacă nu-L iubeşti pe Hristos, n-ai înţeles nimic, degeaba ai venit pe pământ. Iubirile frumoase sunt iubirea faţă de ştiinţă, iubirea faţă de patrie, dar mai presus de toate este iubirea faţă de Hristos. În anii de demult, numele lui Hristos era cel mai dulce lucru. Bunica îl lua pe genunchii ei pe micul copilaş, îl învăţa să-şi facă semnul crucii, iar primul cuvânt pe care-l învăţau să zică era Hristos. Am văzut astfel de exemple. Acum, din nefericire, iubirea dumnezeiască nu numai că s-a stins, dar uneori se preface cu desăvârşire în ură satanică.

Când eram predicator în Krevena şi cutreieram pe munţi înalţi, acolo pe unde treceam, aud deodată o înjurătură; pentru prima oară auzeam o astfel de înjurătură. Măi, măi! – zic: Ce este aici? Dracii locuiesc pe-aici? Deci m-am apropiat şi am privit: în spatele unui copac şedea un tată, avea pe genunchii săi un băieţel şi-l învăţa să-L înjure pe Hristos! Dumnezeul meu, încă nu s-au transformat stelele în fulgere ca să cadă în capetele noastre? Unde este iubirea faţă de Hristos?

Însă chiar dacă Hristos este înjurat şi necinstit, numele Său va rămâne veşnic. După cum norii negri nu pot să şteargă soarele, aşa înjurăturile nu pot să şteargă numele lui Hristos. Va rămâne în veacul veacurilor, în ciuda demonilor. Doresc ca în ţara noastră să nu se audă nicio înjurătură, ci mici şi mari, bărbaţi şi femei, toţi fără excepţie să spunem: Binecuvântat este Dumnezeu şi preaslăvit este numele Lui; pe Care, copii ai elinilor lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.

+ Episcopul Augustin de Florina

(Sfânta Biserică a Sfinţilor Constantin şi Elena din Amintaios, 20.12.1987)

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Dor de Nichita

Nu mi-am amintit de Nichita Stanescu in 13 decembrie, cand s-au implinit 28 de ani de la disparitia sa prematura. Mi-am amintit abia azi, cand am rasfoit blogul lui Nicu, care a fost mai atent si mai ager decat mine si caruia ii multumesc. Imi placea foarte mult o fraza a lui Nichita despre iubire, pe care v-o redau: "Cand am fost in stare sa iubesc, uneori am fost si iubit, cand nu am fost in stare sa iubesc ma universalizasem atat de tare incat nu ma mai confundam de-o capra sau de-un paianjen".

Ah, si sa va mai zic una. Nichita povestea cu bunul sau prieten, poetul Gheorghe Tomozei si spunea despre un scriitoras ce se plimba in Mercedes "Asculta batrane: asta o sa fie ministru toata viata, dar noi o sa fim poeti toata moartea".

miercuri, 14 decembrie 2011

Flori in gradina Ortodoxiei



Aproape intamplator am ajuns duminica la Biserica Ortodoxa Romana din Mannheim. Slujba nu se tinea intrucat preotul slujeste alternativ si la Heidelberg si era ziua cand era dincolo.  Nu stiu nimic despre istoric, despre slujitorii acestei biserici pentru ca nu am avut cu cine sta de vorba. Am ramas surprins de frumusetea acestei noi biserici. Chiar daca mai este de lucru mult, frumusetea ei este evidenta. Dar cea mai placuta surpriza este ca, intr-o vreme cand catolicii isi inchid si isi vand edificiile, romanii ortodocsi construiesc si dovedesc dragoste de Dumnezeu. Doamne ajuta!

PS. Continui sa neglijez blogul, intrucat am foarte putin timp liber deocamdata. Cer scuze prietenilor si celor care asteptau mai mult de la mine.

luni, 5 decembrie 2011

Recucerirea scolilor

Amintirile din perioada liceului sunt inca destul de vii desi au trecut aproape 30 de ani de la absolvire. Amintiri frumoase, profesori extraordinari, disciplina, uniforme, respect, decenta. Credeti-ma, nu tin minte vreun profesor altfel imbracat decat in costum si cravata sau vreo doamna profesoara fara tinuta superdecenta. Impuneau prin tinuta, prin profesionalism, prin comportament.

Dar acum? Ce diferenta intre scoala ce se face acum si cea de acum 30 de ani! Mucosii de la Jean Monnet fac greva si proteste, nu mai pot poza goi prin reviste, nu mai pot face sex cu profesorii, nu se mai trag de sireturi cu ei. Nu se mai pot destrabala in excursii, nu mai pot absenta nemotivati. Profesorii vor fi monitorizati si nu vor mai putea lua ciubucurile obisnuite. Niciunde in lume nu se intampla ce se intampla in scolile romanesti. Nici macar in scolile publice din Chicago. E timpul sa se puna piciorul in prag si sa se termine cu fitzele, figurantii, pramatiile si progeniturile ce bantuie prin invatamantul romanesc. E timpul sa se faca scoala! E timpul sa recucerim scolile!

duminică, 4 decembrie 2011

Vindecarea femeii gârbove. “Europa o reprezintă pe femeia gârbovă” - Sf. Nicolae Velimirovic

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.

Luca 13, 10-17

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. /Lc. 13:12-13/

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om. Din această perspectivă a femeii gârbove trebuie privită şi preţuită întreaga viaţă a Europei din veacurile trecute. Din această perspectivă a luminii, cea a unei femei gârbove ce priveşte în pământ, s’a dezvoltat ştiinţa, arta, economia, politica şi întreaga viaţă omenească, individuală şi socială – îndeosebi viaţa omenească. Privind numai la pământ, s’a explicat totul prin pământ. Văzând numai pământul, s’a luptat doar pentru pământ. Auzind numai pământul, toată ştiinţa omenească s’a lăsat purtată de freamătul pământului umed. Simţind numai miasma putreziciunii pământeşti, acel miros a covârşit toate bine-plăcutele miresme cereşti. Mintea omenească s’a preocupat doar cu cercetarea celor pe care le poate vedea cu ochiul, auzi cu urechea şi mirosi cu nasul, s’a încredinţat adică pământului şi numai pământului – aceasta era înţelegerea femeii gârbove. Sute de aparate a născocit mintea femeii gârbove, ca să cerceteze pământul şi cele din pământ. A cercetat toate plantele şi rădăcinile, viermii mari şi mici, şi pe cei foarte mici, pe cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Femeia gârbovă şi-a înarmat ochii cu microscoape şi cu ochelari fini, ca să vadă cu de-amăruntul tot muşuroiul de viermi. Pe toate le-a văzut, pe toate le-a aflat, şi a vestit cerului şi pământului că nu există nimic afară de viermi, mari şi mici, văzuţi şi nevăzuţi, gânditori şi negânditori, că omul este numai un vierme între viermi, iar deasupra viermilor, un supra-vierme. Atât a putut vedea femeia gârbovă, şi nimic mai mult. Ca să vadă mai mult, ar fi trebuit să fie dreaptă, cu capul ridicat spre cer şi cu mintea deschisă către lumea de sus. Iar acea lume de sus nu este un muşuroi de viermi, ci Ierusalimul cel de sus, oastea Domnului cea luminată şi strălucitoare, alcătuită din minunata ierarhie cerească a Serafimilor, Heruvimilor, a Scaunelor, Domniilor, Puterilor, Stăpâniilor şi Începătoriilor, a Arhanghelilor şi Îngerilor, şi din mulţime nenumărată de Drepţi şi Plăcuţi ai lui Dumnezeu. Femeia gârbovă nu poate vedea întregul Ierusalím de sus, întreaga lume duhovnicească de deasupra omului. Ea vede doar ce-i mai jos de ea, nicidecum ce-i mai presus. De aceea, tot ce-a cugetat şi a făurit de-a lungul ultimelor câtorva veacuri a cugetat şi a făurit pe nisip, pe praf, pe pământ şi pe noroi, pe cele pe care le putea vedea şi simţi sub ea. Cine va înţelege privind în această lumină evoluţia omenirii Europene de la ruperea de Biserică, acela va înţelege tot. Aşa cum pescarul de pe râul mâlos miroase a mâl, aşa şi întreaga cultură Europeană, cu ştiinţa şi filosofia ei, cu arta şi religia, şi cu întreaga ei cultură, miroase toată a mâl, a pământ, a praf – singurele lucruri pe care o femeie gârbovă le poate vedea. Hristos este singurul tămăduitor al gârbovirii.

Pricina gârbovirii Europei stă în călcarea legii lui Dumnezeu, şi mai cu seamă în necinstirea părinţilor săi. Nimic nu pedepseşte Dumnezeu cu mai multă asprime decât păcatul copiilor împotriva părinţilor, căci este un păcat împotriva Părintelui ceresc. De aceea Domnul i-a binecuvântat dintru început pe cei ce îşi cinstesc părinţii, pe tatăl şi pe mama lor, ca pe un simbol al lui Dumnezeu însuşi; de aceea i-a blestemat pe cei ce îşi batjocoresc părintele, aşa cum s’a întâmplat cu Ham, fiul lui Nóe, care l-a batjocorit pe tatăl său. Cinsteşte pre tatăl tău şi pe muma ta, /Mat. 15:4/ aceasta este esenţa, inima tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Cine îşi cinsteşte părintele pământesc, acela îşi cinsteşte şi Părintele ceresc. Pe această învăţătură de jos este întemeiată învăţătura de sus. Cine nu-şi cinsteşte tatăl şi mama, pe care îi vede, cum Îl va cinsti pe Dumnezeu Tatăl, pe care nu Îl vede?

Începutul întregii gârboviri a Europei a fost necinstirea părinţilor, a celor trupeşti şi a celor duhovniceşti. De atunci a început să-i crească cocoaşa din spate, precum cea a cămilei, de atunci a început să i se împreuneze capul cu genunchii. De aceea nu vede nimic din cele cereşti şi nu înţelege nimic din cele duhovniceşti. Ea vede şi înţelege numai ce e vierme sau muşuroi de viermi.

Fiţi cu luare aminte, fraţilor, şi învăţaţi să vă cinstiţi părinţii. Aceasta este toată porunca lui Dumnezeu, temelia tuturor celorlalte porunci ale lui Dumnezeu. Cinsteşte pre tatăl tău şi pre muma ta, ca să fie ţie bine şi să trăieşti mult pre pământul cel bun, carele Domnul Dumnezeul tău dă ţie. /Ieş. 20:12/ Iar noi adăugăm, în duhul Evangheliei: şi să moşteneşti împărăţia Tatălui tău ceresc, cea fără de sfârşit. Amin.


sursa

joi, 1 decembrie 2011

De ziua Romaniei

De cateva zile, diferite personaje, majoritatea implicate in jefuirea tarii dar si politicieni ratati iremediabil, apar in mijloacele mass-media cu discursuri sleioase sa ne ureze tot felul de bunatati si lucruri irealizabile(tocmai datorita lacomiei si hotiei pe care ei o guverneaza).

Eu doresc altceva poporului roman. Ii doresc sa se ridice intr-o buna zi si sa se lepede de jugul Noii Ordini Mondiale, de jugul desfranatei Europa. Ii doresc ca tara noastra sa-si recastige independenta, sa nationalizeze resursele si ca statul roman sa-si apere cetatenii. Nu in ultimul rand, sa fie condusa doar de oameni cinstiti si patrioti.

Dar poate visez prea mult...

PS. Octavian Goga despre clasa politica romaneasca: "Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală."

luni, 28 noiembrie 2011

Eterna si fascinanta rosie

Ultima oara cand am cumparat rosii a fost cu  cca. 3 saptamani in urma. Imi aduc aminte ca le-am platit cu 6 lei/kg si aveau coaja groasa ca de pepene si un gust care nici macar nu amintea de tomatele din gradina bunicilor. Ieri, la venirea dintr-o calatorie, am constatat ca a ramas o rosie ratacita printre alte bucate. Incredibil, dar desi au trecut mai mult de 21 de zile de cand statea intr-un climat specific oricarei bucatarii, deci nu la rece, rosia era intacta. Nestricata. Nu-mi amintesc sa mai fi vazut asa ceva vreodata si imi pun intrebarea fireasca, cu ce anume a fost tratata? Intrucat nu este normal sa se intample asa ceva, am hotarat de comun acord ca familia noastra sa nu mai consume niciodata legume "prospete" de Turcia.

marți, 22 noiembrie 2011

Invazia "martirilor"

Tara arde si Senatul isi bate joc de alegatori. In loc sa dezbata probleme care sa duca la redresarea tarii, ieri s-a hotarat ca oraselul cu o singura strada Caransebes sa fie declarat oras-martir al Revolutiei din Decembrie '89. Comedie sau tragicomedie?

Ca sa nu trebuiasca sa tot ridice mainile in fiecare luna cand se trezesc sa voteze cate un sat-martir sau oras(luna trecuta au declarat Constanta), chiar nu inteleg de ce nu declara Romania tara-martir si gata?

duminică, 20 noiembrie 2011

Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău ...


"Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu."

Evanghelia dupa Luca 12, 16-21

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.

Ce este somnul? Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.

Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.

– Sunt, zice, o femeie.

– Ce ai de dai telefon la o astfel de oră?

– Nu pot să dorm. Am două zile de când nu am închis un ochi. Merg spre nebunie. Fă o rugăciune la Dumnezeu să-mi dea puţin somn…

Avea cancer şi o durea groaznic. Cât de nemulţumitori suntem noi că nu zicem „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru somn!

Şi omul acesta din Evanghelie, care nu putea să doarmă, ce era, bolnav? Trupeşte nu. El avea o altă boală, mult mai rea decât cancerul. Era bolnav sufleteşte. Pătimea de o boală, din pricina căreia s-au vărsat râuri de sânge. Dacă au loc războaie mondiale, pricină aceasta este, dacă ar lipsi aceasta, ar exista pace. Cum se numeşte această boală a omului din Evanghelie? Se numeşte lăcomie. Era lacom, iubitor de argint şi de aceea nu putea să doarmă toată noaptea. Adică? Era foarte bogat, avea multe clădiri. Şi în anul acela a venit peste el o binecuvântare deosebită: a adunat atâtea roade, încât nu încăpeau în magaziile sale. Se întrista. Toată noaptea se foia în pat ca şarpele. Nu-l lua somnul, pentru că încerca să-şi rezolve problema şi-şi spunea: „Ce voi face?…”.

Ce să facă? Dacă ar fi cercetat cuvântul lui Dumnezeu şi şi-ar fi aruncat un ochi în societate, cu uşurinţă şi-ar fi rezolvat problema. Caută noi magazii? Dar există; nu una sau două, mii de magazii. Care sunt? Stomacurile oamenilor. Stomacul ce este? O mică magazie, care se umple şi se goleşte. Şi bogaţii, ca acesta, au stomacul întotdeauna plin; dar stomacul săracilor adesea este gol.

Existau săraci. Putea să le dea din cele ce îi prisoseau. Mulţi ar fi putut să trăiască în felul acesta. El însă se gândea doar la sine. Lozinca lui era: „Toate pentru mine!” (De obicei, astfel gândesc bogaţii; acesta este păcatul lăcomiei, blestemul umanităţii). Aşadar bogatul plănuia să zidească noi magazii pentru bunurile sale. Şi calcula că acestea i-ar fi ajuns să trăiască mulţi ani, mii de ani!

A trăit mii de ani? Nici măcar o noapte n-a trăit. Pentru că nu-şi terminase încă aceste gânduri şi cineva îi bate la uşă. Ce enervant şi infatuat poate să fie la ora asta? O, acest vizitator, care bătea, nu are o oră fixă. Vine oricând. Cine este? Moartea! Se prezintă şi îţi spune: În această clipă te iau; te iau pe aripile mele negre… Aşa a plecat; şi a rămas cu planurile şi cu visele sale.

Şi Hristos ne spune: aşa vor păţi şi toţi cei care gândesc la fel. „Nebune, în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine; şi cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12, 20).

Ce ne învaţă, fraţii mei, această parabolă? Ne spune ce mare rău este lăcomia. Şi toţi, mai mult sau mai puţin avem lăcomie; suntem lacomi, nu ne mulţumim cu puţine. Avem lăcomie, iar lăcomia este un blestem. Lacomul nu se mulţumeşte cu cele puţine pe care le are, vrea să dobândească din ce în ce mai mult. A făcut un milion? Vrea să-l dubleze; cele două să le facă patru, cele patru opt, cele opt şaisprezece, cele şaisprezece treizeci şi două…Onassis să devină, nu se linişteşte. Poate că marea ar putea să spună râurilor: „ajunge de acum, nu mai vreau apele voastre”, dar lacomul nu va spune niciodată „ajunge”. Vrea tot timpul să ia.

A venit la Mitropolie cineva dintr-o familie cu 5-6 fraţi şi plângea.

– Ce ai?

– Mai bine ar fi fost să nu am niciun frate, îmi spune; groaznic de lacom! Cum a reuşit şi a luat toată averea tatălui !? Nu a lăsat nimic. Crede că alţii nu trebuie să trăiască, doar el. Îmi vine să-l omor!…

Şi numai la persoane? Şi în familii, şi în mijlocul popoarelor, şi în lumea întreagă există lăcomie. În această clipă în care vorbim, unele state sunt sărace şi alte state sunt bogate. Cele bogate, cele mari au adunat în magaziile lor milioane de tone de produse: cartofi, portocale, lămâi, mere, pere, lapte…Ce vor face cu ele? Ce vor face cu ele? Pe mine mă întrebaţi? Dacă ar fi crezut în Evanghelie, ar fi trebuit să le împartă acolo unde unii mor de foame. În loc să facă asta, fac gropi şi îngroapă fructele, produsele în mod deosebit, şi varsă în ape preţiosul lapte. Desigur, distrugere veşnică. De aceea este un mare păcat lăcomia.

Şi medicament? Există medicament. Cum ne vom vindeca toţi, fraţii mei, de lăcomie? Medicamentele sunt două: unul se numeşte cumpătare, iar celălalt se numeşte milostenie. Ce înseamnă cumpătare? Sfântul Cosma Etolianul zice: „Stai la masă. Îţi ajung 100 de uncii de pâine? – uncii erau pe atunci – nu mânca mai mult. Dacă mănânci, nu este binecuvântat”. Cele 100 îţi ajung; să nu vrei să mănânci 200, 300. Multa mâncare nu face bine. În anii de demult şi binecuvântaţi, în casele noastre sărace, unde erau 5, 6, 7 copii, trăiau minunat, erau cu toţii roşii în obraji. Lua mama pâinea neagră, nu cea albă, spunea „Tatăl nostru”, o tăia cum taie preotul anafora, şi dădea câte o bucăţică fiecărui copil. Şi acea pâine neagră se transforma în unt şi lapte, şi copiii erau plini de viaţă şi vioi. Acum? Deschid frigiderul şi mănâncă tot ce vor. Părinţii dau naştere doar la doi copii. Tot ce mănâncă astăzi unul, mâncau altădată şapte copii. Şi urmarea? Au apărut bolile de inimă la copii. După cum au spus doctorii de jos, din Atena, acestea provin de la multa mâncare. Mănâncă, mănâncă până explodează. Pentru că părinţii nu se gândesc la altceva decât la ei înşişi şi la copilaşul lor. Aşadar primul medicament este cumpătarea. Şi celălalt este milostenia. Omul să dea celui mai sărac ca el. Ceea ce prisoseşte nu este al nostru, „este al văduvei, al orfanului şi nu risipiţi” (Ah. Parashos, Anagn. IV, p. 100). Spunea cineva că pe lacomul nemilostiv Hristos îl va osândi cu ateii. În 1986, făceam o colectă pentru cei loviţi de cutremur în Kalamata. Şi în timp ce unii dădeau foarte puţin, deodată bate la poartă o femeie săracă şi oarbă din Lehovos.

- Ce vrei? (credeam că vrea milostenie).

– Nu, vlădica, nu vreau milostenie. Am auzit la radio despre colectă; am o mică pensie şi cu aceasta am cumpărat 100 de kilograme de fasole… Am plâns văzând fapta ei. Cu toate cele date de toată Mitropolia s-au adunat 60 de tone de leguminoase, linte, zahăr şi altele. Le-au însoţit preoţii noştri şi când le împărţeau celor loviţi de cutremur, aceştia plângeau şi spuneau: „Din Florina? Bravo! Nu ne aşteptam de atât de departe să-şi amintească cineva de noi”.

Aşadar aceasta ne învaţă Evanghelia de astăzi. Să nu avem lăcomie, ci să fim mulţumiţi cu tot ce avem, să împărţim milostenie împrejurul nostru, să adormim cu somnul celui drept, şi să slăvim şi să lăudăm pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

+ Mitropolitul Augustin de Florina


miercuri, 16 noiembrie 2011

Ofensiva otomana anticrestina

Biserica Sfânta Sofia din Niceea, locul unde a avut loc în 787 Al șaptelea Sinod Ecumenic, cunoscut si sub numele de Sinodul de la Niceea, a fost declarată moschee de guvernul Turciei.

“Conform presei turcesti, chemarea musulmanilor la rugăciune din fosta biserică nu a mai fost auzită de la înființarea Republicii Turcesti în 1923, cînd a fost transformată în muzeu. Minaretul a fost adăugat bisericii în timpul perioadei otomane(…) Anul trecut minaretul a fost reconditionat.

Decizia a stîrnit controverse aprinse. Istoricul Selcuk Mülayim de la Universitatea Marmara a evidentiat importanta clădirii în istoria crestinismului și a avertizat că decizia va stîrni proteste în întreaga lume. Camera de Comert din Iznik a criticat decizia numind-o "de neînteles", deoarece micul orasel trăieste din turism.” 

Din pacate, a  fost deja anuntată decizia de a tranforma în moschee si Sfânta Sofia(foto jos) din Istanbul: Fosta catedrală ortodoxă din Constantinopol (azi Istanbul), Sfînta Sofia, va redeveni moschee. sursa.

Sa speram ca nu mai dureaza mult pana se vor implini profetiile Cuviosului Paisie Aghioritul despre Turcia, Grecia, si Constantinopolul va reveni Greciei in urma conflictelor ce vor urma, iar in Biserica Sf. Sofia se va auzi din nou Sfanta Liturghie Ortodoxa. Turcia va fi amintire. Doamne ajuta!

duminică, 13 noiembrie 2011

Un partid in declin

Astazi, circul din PSD a ajuns la un maxim. Comisia de integritate condusa de un avocatel corupt si imbogatit din afaceri cu statul, Dan Sova, dupa un scenariu care nu a respectat nici o prevedere a statutului si fara a astepta prezenta lui Mircea Geoana, a decis sa propuna excluderea acestuia din partid. Totul pentru un moft al lui Ponta, aflat intr-o criza de autoritate vizibila la toate nivelele partidului.

Nu spune nimeni ca Geoana nu ar avea pacatele lui, dar nu pot sa tac vazand executia  de tip fascisto-stalinist de azi, doar pentru placerea unui presedinte de partid pe langa care trece politica fara ca el sa o vada. Penibil de trei ori!

PS. Sa speram ca Comitetul Executiv National va infirma aceasta solutie idioata si clar subiectiva.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom (Gura de Aur)

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tînărul aristocrat Ioan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [compararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfîntul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta împărtăşanie.

Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul.


Sf Nicolae Velimirovici - sursa

Duminica Samarineanului Milostiv

Ce a făcut samarineanul milostiv? A încercat să-l ajute pe acela din prinosul lui şi anume, întâi i-a legat rănile, punând pe ele untdelemn şi vin, pe care, bineînţeles, le avea cu el; de ce le-a luat nu ştim, dar, ştim că le-a întrebuinţat pentru binele celui căzut în suferinţă. După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, asta înseamnă că i-a oferit ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos.

Dacă cel care avea trebuinţă să fie transportat nu putea să meargă pe jos, a mers el. Apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, a purtat grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, iar dimineaţa i-a dat gazdei doi dinari şi i-a spus să aibă grijă de el şi daca va cheltui mai mult: „ Când mă întorc eu îţi voi plăti şi ce vei mai cheltui în plus ” (Lc. 10,35). S-a dus şi şi-a găsit de treabă, n-a stat lângă el până 1-a văzut vindecat! De ce? Pentru că el n-a plecat să vindece oameni, să ajute oameni, a plecat cu un rost, cu o treabă, s-a dus undeva, unde era pornit să meargă. Şi după aceea Domnul Hristos 1-a întrebat pe învăţătorul de lege: “Au trecut trei pe lângă omul acela, care a fost aproapele lui? “. învăţătorul de lege a spus: „ Cel care a avut grijă de el ” Şi atunci Domnul Hristos a zis: “Du-te şi fă şi tu la fel!” (Le. 10,37), ca samarineanul milostiv.

Iubiţi credincioşi,

E bine să ştim că Domnul Hristos cere de la noi să fim şi noi ca samarineanul milostiv, adică să dăm ceva din prinosul nostru, pentru că samarineanul milostiv a dat din prinosul lui, a dat ceva din comoditatea lui, a dat ceva din averea lui, a dat ceva din osteneala lui, în înţelesul că a purtat grijă de omul acela şi după aceea s-a dus mai departe. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege „ Fă şi tu la fel!”, adică dă şi tu din prinos.

Domnul Hristos a dat ca pildă şi o femeie văduvă, o văduvă care a dat doi bani, a pus doi bani în vistieria templului şi Domnul Hristos a spus că femeia a dat mai mult decât toţi bogătaşii care au dat mult, pentru că ea a dat tot, a dat nu din prinos, ci din lipsa ei a dat. Şi atunci cum stăm?

S-ar putea ca Domnul Hristos, după ce a dat ca exemplu pe samarineanul milostiv, să ne judece că n-am făcut ca femeia care a dat doi bani nu din prisos, ci din lipsă şi să ne ceară să dăm din ceea ce nu avem sau din ceea ce avem foarte puţin? Desigur, dacă iei drept pildă pe Samarineanul milostiv, înseamnă că Domnul Hristos ne cere să dăm întâi şi întâi din prinos. Dar să dăm, să fim preocupaţi de binele altuia, să dăm ceea ce putem să dăm şi nu se ştie dacă nu vom putea da şi mai mult cu vremea, pentru că Sfântul Marcu Ascetul zice: “Fă binele de care îţi aduci aminte, şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie “.

Prin urmare, dacă faci binele pe care îl poţi face, vei ajunge să faci şi mai mult bine, dar dacă nu faci nici cât ai putea să faci din prisos, din comoditate, din ceea ce ai mai mult decât alţii, n-o să ajungi niciodată să faci ceea ce a făcut femeia aceea văduvă, în orice caz nu începem cu femeia care a dat doi bani, ci începem cu samarineanul milostiv care a dat din prisosul lui.

Iubiţi credincioşi,

Domnul Hristos arată în pilda aceasta cu samarineanul milostiv că trebuie să fim şi noi milostivi, şi de aceea a spus-o, ca exemplu de iubire faţă de aproapele. Să ajuţi, să fii binevoitor, să faci ceva, să fi interesat, să nu te gândeşti ce pot face alţii, ci să te gândeşti ce trebuie să faci tu, ce ai puterea să faci în condiţiile tale.
Bineînţeles că dacă un singur om ar face lucrul acesta, s-ar putea să acopere multe necazuri, multe lipsuri. Dacă oamenii se unesc şi fiecare e un samarinean milostiv, atunci foarte mult s-ar putea interveni spre binele altora şi mai ales dacă lucrul acesta s-ar face în mod susţinut. Dacă faci o dată în viaţă un bine şi apoi te gândeşti la binele acela şi alt bine nu mai faci, nu-i destul, în orice caz nu eşti un samarinean milostiv.

Fereşte-te de rău şi fă binele

Iubiţi credincioşi,

Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. “Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Mt.7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva pozitiv, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. “Fereşte-te de rău şi fă binele “, zice psalmistul în programul pe care 1-a cuprins el în psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fa binele “. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „ Fereşte-te de rău “? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.

Suntem chemaţi, suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi de fapte pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut şi dacă citim al 25-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei în partea de la sfârşit, de la versetul 40 şi mai încolo, vedem că Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus că cei care n-au făcut bine vor fi osândiţi. Nu apare că vor fi osândiţi cu cei care au făcut rău, deşi şi aceia vor fi osândiţi, vor fi osândiţi şi aceia ce nu au făcut bine după puterea lor. Cum trupul fără suflet este mort şi credinţa fără faptă bună este moartă.

Citim din Filocalie, din vol. X de pildă, din cuvintele Sfanţului Isaac Şirul, despre oamenii care au inimă care arde pentru toată făptura, despre oamenii care sunt milostivi şi faţă de duşmani şi faţă de vrăjmaşii adevărului şi faţă de animalele cele târâtoare şi faţă de vrăjmaşi, de diavoli, faţă de toată lumea, au o inimă revărsătoare, o inimă care arde pentru toată făptura. Faţă de ce spune Sfântul Isaac Şirul, ceea ce ne cere Domnul nostru Iisus Hristos, e foarte puţin: să facem din prisos. Nu ne spune să facem cu inimă arzătoare, pentru că n-avem inimă arzătoare. Cine poate spune că a ajuns la măsurile acelea pe care le are în vedere Sfântul Isaac Şirul? Nu poate spune nimeni lucrul acesta, nici măcar unul dintre câţi sunt aici nu poate spune că are inimă arzătoare şi binevoitoare şi că este frământat pentru binele altora şi angajat şi îşi dă toată puterea ca să se împlinească binele din lumea aceasta.

Dar Domnul Hristos nu ne cere asta, sigur că este un dar de la Dumnezeu şi ar fi bine să ajungem la măsura asta, dar nu putem să ajungem la măsura asta dacă nu facem câte ne cere Domnul Hristos, măcar atât cât a făcut samarineanul milostiv; nici la măsurile văduvei care a dat din lipsa ei nu ajungem, dacă nu dăm prisosul nostru.

Iubiţi credincioşi,

Domnul Hristos ne recomandă în Sfânta Evanghelie şi pe alţii, haideţi să ne gândim la sutaşul din Capernaum de care s-a minunat Domnul Hristos, haideţi să ne gândim la femeia canaaneancă, pentru care a zis Domnul Hristos: “O femeie, mare este credinţa ta!”. Haideţi să ne gândim la tânărul cel bogat care, deşi nu urma Domnului Hristos, totuşi avea lucruri mai mari decât avem noi. Când Domnul Hristos i-a înşirat poruncile pe care trebuie să le împlinească el răspunde: “Da pe astea le-am împlinit” şi atunci Domnul Hristos, ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu (cap. 10): “A privit la tânărul cel bogat şi i-a fost drag de el”.

Noi să ajungem ca samarineanul milostiv pe care ni-1 recomandă Domnul Hristos pentru mila lui; să avem virtuţile sutaşului, credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia; credinţa femeii canaanence; să ajungem să împlinim poruncile ca tânărul cel bogat chiar dacă nu ajungem să ne lepădăm de toate, cum de fapt nu s-a lepădat nici el. Cel puţin nu ni se spune în Sfânta Evanghelie că s-ar fi lepădat ci numai că a avut piedică, dar nu se poate să nu-i fi răsplătit Domnul Hristos partea ce i se cuvenea lui câtă vreme i-a fost drag Domnului Hristos de el. Să dea Dumnezeu să fim şi noi nişte samarineni milostivi. Amin!

Arhim. Teofil Paraian †
fragment de predica

sursa

vineri, 11 noiembrie 2011

Datoria "inainte de toate"

Nu vad nici o televiziune, nici un mijloc mass-media sa vibreze si sa investigheze datoria istorica pe care Germania o are fata de Romania, datorie descoperita de doctorul in economie Radu Golban. Acesta a explicat pentru capital.ro că în afară de Elveţia, toate celelalte state au renunţat la datoria de la Germania. Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.

Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.


PS. Asa cum ne-am cocosat noi inca din anii '80 si ne vom cocosa zeci de ani inainte platind bani din care noi nu am vazut nici o centima, normal este ca si Germania sa plateasca banii pe care ni-i datoreaza. Asa cum nimeni nu ne sterge noua datoriile, asa nu trebuie uitate nici datoriile altora fata de noi. Dar marea temere este ca  Basescu Traian si guvernul Boc vor face vreo samavolnicie, vreun tertip prin care sa renunte la acesti bani, in detrimentul intereselor tarii noastre(daca nu au si facut-o deja). Nu ar fi prima oara.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Un spectacol politic grotesc

Partidul Social Democrat ofera un nou spectacol jenant, in frunte cu Ponta, vesnic imatur si "prematur". Am simpatizat si am stat alaturi de acest partid in speranta ca la ultimele alegeri vom scapa de Basescu si de camarila lui. Dar acum nu prea mai ai ce simpatiza. 

Ponta dovedeste  ca este un tip ranchiunos, invidios, care este in stare sa sacrifice interesul partidului pentru o razbunare si o victorie  ieftina impotriva lui Geoana. Functia de sef al acestui partid se dovedeste o palarie prea mare pentru eternul "necopt". Ponta simte nevoia sa dovedeasca ca e barbat, dar nici nu are cui. Se pare ca in partid, de la un anumit nivel nu prea i se mai da importanta. In ritmul asta, viitoarele alegeri sunt aproape compromise. Un USL caruia ii lipsesc lideri adevarati, o anomalie in frunte cu doi ciudati, Ponta si Antonescu, care vor avea grija ca in intervalul ramas pana la alegeri sa toace toata credibilitatea de care se bucurau acum ceva timp.

PS. Habar nu am care e jocul lui Nastase, care refuza statutul de "ratat" pe care l-a castigat din cauza mandriei, lacomiei si a iubirii de arginti si continua sa tulbure apele cu intrigile sale.

marți, 8 noiembrie 2011

Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Frati crestini,

Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.

Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor. Sfantul arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul infatisat din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea s-a prabusit.

Si a aparut Sfantul arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” - cuvinte rostite in mijlocul Sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.

De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfantul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevarat, ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de interventii in Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe usa mormantului. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. Incat in Vechiul Testament, Sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit nasteri de profeti: el vesteste pe Ana, sotia lui Elcana, ca va naste pe Samuil profetul. Dupa aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfantul Gavriil vesteste pe Zaharia si pe Elisabeta ca vor naste prunc, pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Sfantul arhanghel Gavriil se arata Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria si ii vesteste nasterea lui Iisus Hristos Emanuil. Si dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei.

Frati crestini, in ierarhia aceasta cereasca, arhanghelii sunt numai o ceata. Sunt de fapt trei triade, adica trei grupuri de cate trei. Cea mai de sus triada este a tronurilor ceresti, serafimii si heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor si incepatoriilor (adica sefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii si ingerii.

Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, in iconografie sunt infatisati fara trup omenesc. Serafimii si heruvimii sunt infatisati cu sase aripi, heruvimii si cu ochi multi, iar tronurile - niste cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumina si de vapaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, laudat in Sfanta Treime. Ceilalti, arhanghelii si ingerii, toti, cand s-au aratat in istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Asa apar si Sfantul Gavriil si Sfantul Mihail.

Ca numar sunt mii de mii si zeci de mii si mii de mii. Asa ni-i prezinta Sfantul prooroc Daniel, acel barbat al doririlor, plin de Duhul Sfant si de lumina, acel om bun, cum il numeste imparatul Nabucodonosor, adica un om al lui Dumnezeu cu adevarat. A vazut cerul deschis si acesti ingeri, aceste fiinte ceresti, nenumarate siruri, nenumarate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.

Dintre toti acestia, cea mai de jos ceata e ceata ingerilor pazitori ai vietii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un inger pazitor. Acest inger pazitor al fiecaruia din noi este martorul vietii noastre, merge cu noi cand calatorim, sta cu noi cand ne odihnim. E martor la faptele bune si la faptele rele. Cand facem lucruri rele, el plange, se intristeaza, pentru ca stie ce ne asteapta. Cand facem fapte bune, se bucura tare mult de vrednicia noastra.

Pe acesti ingeri pazitori, frati crestini, sa-i chemam mereu in sprijinul nostru, in viata noastra de toate zilele si sa ne gandim ca totdeauna, asa cum constiinta noastra ne spune cand facem bine si cand facem rau, tot asa si acest inger al lui Dumnezeu, ingerul pazitor al vietii noastre, ne inspira gandurile bune, gandurile frumoase, gandurile mantuitoare si simtim in constiinta noastra ca suntem indemnati, imbolditi la un lucru sfant, la un lucru bun. Sa ascultam glasul lui!

Stiu de la mama, care-mi spunea: “Dragul mamei, fiecare din noi avem cate o prezenta, de-a dreapta ingerul pazitor si de-a stanga vrajmasul diavol. Ingerul ne indeamna la bine, vrajmasul la rau”. Sa ne gandim bine la acest lucru, ca-i foarte adevarat. Asa invata si Sfanta Biserica de totdeauna.

Totdeauna avem si un martor rau al vietii noastre care noteaza faptele rele, ne indeamna sa le facem si le noteaza. Si va veni candva cu acest teanc de pacate si rautati ale noastre si le va pune pe cantarul acela al dreptatii dumnezeiesti. Ingerul sfant vine cu faptele bune, daca sunt, insa cel rau vine cu faptele urate si rele si pune si apasa cantarul in jos si coboram si noi in jos.

De aceea, de-a lungul vietii noastre, in amintirea sfintilor arhangheli si pazitori ai vietii noastre, sa ne straduim a face bine, cat putem noi, stiind ca binele nostru se inscrie, se inregistreaza si candva se vor desfasura si aceste secvente din viata noastra buna si vom merge la bine; ca nu cumva facand raul, sa avem parte de vrajmasul care e foarte dornic sa ne tarasca in jos, sa se simta bine ca a mai castigat inca un suflet sau mai multe.

Frati crestini, va indemn si va rog, cititi cat de des canonul catre Sfantul Inger Pazitor, veti simti aievea prezenta lui in cele ce spuneti. Atunci cand vrei sa intretii o prietenie cu cineva, ori ii scrii, ori ii vorbesti, ori ii urezi ceva si atunci se intretine aceasta prietenie cu acea persoana pe care o doresti sa fie aproape de tine, macar in mintea si in inima ta.

Aceste prezente ceresti asteapta si ele sa fie intrebate, sa fie cerute, sa fie rugate, sa fie chemate. Chemati, frati crestini si surori crestine, pe acesti prieteni buni si calzi si duiosi si binefacatori ai vietii noastre, pe acesti ingeri pazitori de-a lungul vietii fiecaruia din noi. Amin!

Parintele Sofian Boghiu †

sursa

vineri, 4 noiembrie 2011

Marile familii care conduc lumea

Multi realizeaza ca lumea este dominata de mari grupuri financiare. Lasand la o parte intrigi politice, conflicte, revolutii si razboaie. Nimic nu este intamplare. Totul a fost planificat cu multa vreme in urma.

Unii ii spun "teoria conspiratiei", altii Noua Ordine Mondiala. oricum, cheia intelegerii curentelor politice si economice este apanajul unor familii care au acaparat multa puterea si bogatie. Si vorbim aici de 6, 8 sau poate 12 familii care domina cu adevarat lumea. Un mister greu de relevat, dar nu departe de adevar cand citam nume ca Goldman Sachs, Rockefellers, Loebs Kuh ,Lehman ,Rothschild, Warburg of Hamburg, Lazard.

Multi au auzit de Grupul Bilderberg, Illuminati, Comisia Trilaterala. Dar care sunt familiile care conduc lumea, controleaza statele si organizatiile internationale ca ONU, NATO sau FMI?

Pentru a incerca sa raspundem la aceasta intrebare, putem alege cea mai simpla cale, inventariind cele mai mari banci, sa vedem cine sunt actionarii si cei care iau deciziile.

Cele mai mari sunt acum sunt Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Si sa vedem acum actionarii:

Bank of America:
State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, FMR (Fidelity), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital World Investors, AXA, Bank of NY, Mellon.

JP Morgan:
State Street Corp., Vanguard Group, FMR, BlackRock, T. Rowe, AXA, Capital World Investor, Capital Research Global Investor, Northern Trust Corp. si Bank of Mellon.

Citigroup:
State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, Paulson, FMR, Capital World Investor, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt si Bank of NY Mellon.

Wells Fargo:
Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, Capital World Investors, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe si Davis Selected Advisers.

Vedem ca apare un nucleu prezent in toate bancile: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock and FMR (Fidelity). Pentru a nu mai enumera aceste companii, le vom numi "Cei Patru Mari".

Goldman Sachs:
"Cei Patru Mari", Wellington, Capital World Investors, AXA, Massachusetts Financial Service si T. Rowe.

Morgan Stanley:
"Cei Patru Mari", Mitsubishi UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of NY Mellon si Jennison Associates.

Bank of NY Mellon:
Davis Selected, Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Dodge, Cox, Southeatern Asset Mgmt. si ... "Cei Patru Mari"


State Street Corporation (una din "Cei Patru Mari"):
Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, GE, Putnam Investment si ... "Cei Patru Mari" (actionari intre ei!).

BlackRock (alta din "Cei patru Mari"):
PNC, Barclays.

Cine este in spatele PNC? FMR (Fidelity), BlackRock, State Street, etc.
Si in spatele Barclays? BlackRock!

Pe scurt, cele mai mari 8 institutii financiare ale lumii(JP Morgan, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, U.S. Bancorp, Bank of New York Mellon si Morgan Stanley) sunt controlate in proportie de 100% de 10 actionari si avem prezente intotdeauna 4 companii in luarea tuturor deciziilor: BlackRock, State Street, Vanguard si Fidelity.

Federal Reserve Bank e formata din 12 banci, iar in "board" are 7 persoane care reprezinta "Cei patru Mari". Pe scurt, "Federal Reserve" este controlata de BlackRock, State Street, Vanguard and Fidelity, care fac politica monetara a SUA si a lumii, fara alt control sau cale democratica.

Pentru a incheia, sa vedem companiile controlate de "Cei Patru Mari":

Alcoa Inc.

Altria Group Inc.

American International Group Inc.

AT&T Inc.

Boeing Co.

Caterpillar Inc.

Coca-Cola Co.

DuPont & Co.

Exxon Mobil Corp.

General Electric Co.

General Motors Corporation

Hewlett-Packard Co.

Home Depot Inc.

Honeywell International Inc.

Intel Corp.

International Business Machines Corp

Johnson & Johnson

JP Morgan Chase & Co.

McDonald's Corp.

Merck & Co. Inc.

Microsoft Corp.

3M Co.

Pfizer Inc.

Procter & Gamble Co.

United Technologies Corp.

Verizon Communications Inc.

Wal-Mart Stores Inc.

Time Warner

Walt Disney

Viacom

Rupert Murdoch's News Corporation.,

CBS Corporation

NBC Universal

De asemenea, detin marea majoritate a firmelor europene cotate la bursa.
Numele familiilor din spatele celor "Patru Mari" nu apare niciodata!!!

dupa un articol Pravda

luni, 31 octombrie 2011

Un ranjet etern

Canonizarea lui Andrei Saguna de la Sibiu a atras mii de credinciosi, dar si oameni care nu au nimic in comun cu religia ortodoxa. Aici ma refer la Traian Basescu si suita sa, un om care nu a dovedit in nici o clipa a vietii sale de politician ca ar fi crestin. Nu inteleg cum de nu s-a gasit nici un om de cultura care sa evoce personalitatea lui Andrei Saguna, ci a venit acest om, lipsit de credinta si cultura, sa acapareze microfonul adunarii si sa aduca tristetea pe fetele participantilor. In contrast, acesta isi afiseaza ranjetul etern si hahaiala la fotografia de grup.

vineri, 28 octombrie 2011

Recapitalizarea omului poate sa astepte

Peste tot ni se vorbeste de recapitalizarea bancilor, in asa fel incat sa poata prelua socul intrarii Greciei in insolventa, ca de o masura necesara, daca nu geniala. In fapt, este vorba de acapararea bancilor mici, ai caror actionari nu vor putea aduce noi fonduri, dar si de spolierea statelor deoarece bancile  vor mulge din nou statele nationale. De ce cred asta? Deoarece dupa summit-ul de miercuri a tarilor membre UE se arata in declaratia comuna ca de asta se vor ocupa, retine!, autoritatile nationale coordonate(?) de Autoritatea Bancara Europeana.

Dar recapitalizarea oamenilor? Grija fata de ei unde este? Autoritatile apara doar bancile, instrumentele indispensabile creearii Noii Ordini Mondiale,  in timp ce factorul "om" este un termen perimat de multa vreme, util doar in masura in care ajuta la indeplinirea planurilor globaliste.

PS. Presedintele Basescu explica recapitalizarea. Poporul il asculta si se minuna. Se cutremura! Ce om, ce geniu! In loc sa ramana la "sticla" care l-a consacrat, s-a apucat de economie. Nu trebuie sa te plimbi prea mult prin tara asta ca sa-i vezi marile realizari. In timp ce el si gasca lui s-au "recapitalizat", pauperizarea romanilor continua.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Duminica a 23-a dupa Rusalii. Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus. 

Luca 8, 26-39
Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”.

Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor? Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând.
– E mort? – am întrebat.
– Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică.

Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei. Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului. Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei. Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.

Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlineacă voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.

Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

***
– Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.

Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă.

Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.

Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina, Prespes şi Eordea
(fragment de predica)

Mediafax