sâmbătă, 29 ianuarie 2011

CAZUL ZAHEU

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.

Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.

Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta recent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.

Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.

Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.

Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.

Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.

Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.

Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi.

Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăşi are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu porunceşte, scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător.

Este nevoie în lumea morală, din partea divinităţii, de o lucrare energetică mai subtilă şi mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităţilor. Aşa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă şi mai înrăit întru păcate, un om nou.

Hristos nu este numai bun, milostiv şi smerit cu inima, ci e şi puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli şi beteşuguri trupeşti, dar lucrările acestea pălesc în faţa marii minuni a prefacerii omului.

Ea dă dovadă în chip incontestabil şi irezistibil despre atotputernicia şi divinitatea Celui ce o săvârşeşte. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20).

Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forţe), omul cel vechi moare, se naşte un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului şi de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice şi etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acţiune a celor de pe ţărmul creaţiunii: misterul e deplin şi se produce între cer şi pământ, în acel spaţiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcaţi, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coerciţiune şi silire, consecinţa fiind că insul îşi impune sieşi un mod de viaţă, o scară de valori şi o trezvie a cugetului.

El poate spune acum: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-ne-a pe căile dreptăţii pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).

Puterea Domnului de a replămădi omul vechi şi de a făuri dintr-însul o fiinţă nouă s-a dovedit şi la chemarea lui Levi-Matei (un vameş şi el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce.

Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaşte şi temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoştinţă).

„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche.

Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).

Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: „Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).

Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acţiune de suprafaţă, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca şi în cutremurătoarea formulă; „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia naşterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuţi din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).

Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; şi-1 răpeşte de sub stăpânirea morţii spre a-1 da vieţii, iar celui acum viu îi rosteşte: mori vieţii acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.

Prin botez şi prin pocăinţă, Hristos refăureşte făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeaşi, dar care ia cu totul altă înfăţişare şi poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii şi cugetul.

Botezul este cu adevărat o sfântă şi înfricoşătoare taină, câtuşi de puţin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă fiinţă.

La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă şi extraordinară bucurie. Dovadă şi ospeţele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoţesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu…

Instantaneitate şi veselie – iată principalele caracteristici ale naşterii din nou.

Ospăţul – iată firescul accesoriu; potopul fericirii şi al înnoirii – iată consecinţa imediată. Pentru toţi botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc naşterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiţi sunt cei care nu au rămas în întuneric şi au văzut totuşi lumina, mai devreme sau mai târziu.

Duhul e foc şi fulger, o dată cu fiecare creştinare ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou. Uimirea, bucuria şi binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puţin intense decât ale lui Adam în ziua a şasea a Facerii, când a deschis ochii şi a contemplat zidirea.

Prin botez şi metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăţiei) se dovedeşte puterea lui Hristos. Pruncul creştinat (şi observaţia e valabilă şi pentru convertitul ulterior la credinţa în Hristos) nu mai este o simplă vieţuitoare, înzestrată doar cu însuşiri mintale superioare; el se naşte a doua oară din apă şi duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate şi omenire.

Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât şi posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi şi s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.

Să mulţumim cu toţii, cu emoţie adâncă şi inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naştere, fie de mai târziu, cu toţii însă născuţi din duh, născuţi de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

vineri, 28 ianuarie 2011

O atitudine curajoasa

Ieri, 27 ianuarie a fost ziua Holocaustului. O zi ca oricare alta. In Romania nu prea au existat manifestari legate de asta. In schimb, exista un scandal generat de decizia curajoasa a Letoniei, care refuza sa dea inapoi asa-zisele proprietatile evreiesti, dar si eventuale despagubiri. Presiunile organizatiilor evreiesti se intensifica. Curios de vazut cat timp va mai rezista Letonia in fata santajului?

joi, 27 ianuarie 2011

Dupa Tunisia, Egiptul in strada

Portretul presedintelui Hosni Mubarak sub asediu demonstrantilor.
Portretul lui Gamal, progenitura prezidentiala, distrus de protestatari.
Multimea are timp sa se roage, intre doua atacuri.
Protestul continua.

foto:Sky News

marți, 25 ianuarie 2011

Despre zeciuiala

Va invit sa cititi un articol al lui Marius Ianus, publicat in Monitorul de Suceava, despre zeciuiala si nu numai:

Unul dintre cititorii articolului meu apărut miercuri în Monitorul de Suceava, care semnează cu un nume alambicat pe care nu îl mai reproduc, pune punctul pe i în chestiunea zeciuielii.

Iată ce spune Domnul nostru Iisus Hristos, la Matei 23,23: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi."

Acesta e răspunsul pentru toţi cei care zic că zeciuiala “a fost abrogată”. Nu, domnilor, acest obicei nu a fost abrogat, ba, dimpotrivă, Domnul nostru Iisus Hristos ne cere explicit să nu îl lăsăm. Că noi creştinii, cei care am auzit mesajul Mântuitorului, avem obligaţii mult mai mari decât aceasta, e adevărat. Noi avem Legea Iubirii. Noi, spre deosebire de iudei, trebuie să facem milostenie şi să ne dăm zeciuiala cu dragoste, punând suflet în aceste gesturi ale noastre.

În loc să facem asta ce facem noi? Îi judecăm pe preoţi? Robiţii de duhul rău al lumii, în loc să ne vedem păcatele noastre îi judecăm pe slujitorii lui Dumnezeu. Noi nu plătim zeciuială nu pentru că inima noastră e rece, iar noi suntem nevrednici de iubirea lui Dumnezeu, ci, chipurile, pentru că preoţii sunt nevrednici. Ne stăpâneşte duhul cel rău al acestei lumi, care ne îndeamnă să credem că putem şti noi, cu minţile noastre sărmane, ce e binele şi ce e răul. Vrem să urmărim noi traseul acelui bănuţ pe care îl dăm, să ştim unde ajunge. Dar nu are grijă de asta Dumnezeu? Banii aceia, fie că îi vor fi cuiva spre ispitire, fie că vor ajuta pe cineva, Îi vor folosi lui Dumnezeu în lucrarea Sa. Ce putem face noi bun facem atunci când ne dăruim zeciuiala Bisericii Pravoslavnice. Şi să alungăm de la noi duhul cel rău al criticii: “Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.” (Luca 6.37)

Zeciuiala nu e totuna cu impozitul, cum credea un alt cititor al meu. Impozitul se plăteşte “Cezarului”, iar zeciuiala, lui Dumnezeu. Sunt două lucruri total diferite. Pentru impozit capeţi iluminat stradal, autostrăzi suspendate şi tot ce îţi mai promite „Cezarul” ca să îl alegi. Pentru zeciuială capeţi iubirea lui Dumnezeu care te vede gata a te lepăda de lucrurile stricăcioase ale acestei lumi şi hotărât să îţi aduni comoară în cer. Nu e vorba că ar avea Dumnezeu nevoie de banii tăi. Dumnezeu are nevoie de gestul tău de a rupe din avutul tău o părticică pe care să I-o dăruieşti Lui. “Dăruind, vei dobândi.”

luni, 24 ianuarie 2011

Alaturi de IPS Bartolomeu Anania

Din pacate, IPS Bartolomeu Anania nu poate suporta o eventuala operatie datorita starii precare de sanatate, sustin medicii austrieci. Ba mai mult, Mitropolitul Clujului a cerut sa fie adus acasa. Dansul stie mai bine de ce vrea sa se reintoarca. Dumnezeu sa fie alaturi de el in clipele ce vor urma!

Razbunarea Iugoslaviei

La 27 Martie 1999, armata iugoslava a doborat un avion F117 Nighthawk, mandria armatei americane. Se petrecea in timpul bombardamentului ticalos si ilegal NATO asupra Iugoslaviei, stat suveran, cand pe bombele care cadeau americanii pictasera "Happy Easter" cu o ironie greu de digerat(Bombardamentele se petreceau in timpul praznuirii Invierii Domnului - Sarbatoarea sarbatorilor).

Iugoslavia nu a pierdut vremea, ci a strans toate ramasitele avionului si le-a predat atasatilor militari chinezi din Belgrad. Va intrebati poate de ce nu le-a dat Rusiei? Banuiesc ca din cauza pozitiei ambigue a sa, care a permis criminalilor NATO bombardarea sa. Pe vremea aceea, presedintele Eltin era mai preocupat de sticla de votca decat de intarirea Rusiei. Asta a fost unul din motivele pentru care a  fost "detronat" imediat dupa asta de noul tar Vladimir Putin.

Daca doborarea avionului s-a petrecut in martie, contramasurile SUA nu a intarziat mult. Acestia au bombardat ambasada Chinei, gest inexplicabil pentru unii atunci, in mai 1999. Explicatia americanilor a fost puerila, cica hartile nu erau actualizate, demontata de un controlor de zbor care sustinea ca tinta era ambasada. Au facut-o si pentru faptul ca acestia au expediat ramasitele avionului in China, dar si pentru ca statia lor radio ajuta armata iugoslava.

Chinezii au trecut peste asta fara mare tam-tam, dar victoria lor este acum cu atat mai savuroasa, cu cat varianta lor de avion invizibil se datoreaza in mare masura evenimentelelor de acum 12 ani, in mare masura poporului erou sarb.

Unirea Principatelor in imagini

 Divanul Ad-hoc al Moldovei
 
Divanul Ad-hoc al Tarii Romanesti (litografie de Carol Popp de Szathmary )
 
Proclamarea Unirii. Tablou de Theodor Aman

Harta Principatelor'

 Alexandru Ioan Cuza (portret de Carol Popp de Szathmary)
Steagul Principatelor
Unirea principatelor. Tablou de Theodor Aman

duminică, 23 ianuarie 2011