vineri, 31 decembrie 2010

La Multi Ani!

"Ce să urăm, iubiţii mei? Bogăţie, glorii, onoruri, desfătări, plăceri?…  Nimic sunt toate. „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie şi nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, prunci lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin."

+ Episcopul Augustin de Florina

joi, 30 decembrie 2010

Părintele Justin Pârvu: Hristos S-a născut! Nu ne vom şterge păcatele până când nu vom trece printr-un val aspru de suferinţă şi prigoană

Sărut mâna, Părinte! Iată ca a mai binevoit bunul Dumnezeu să ne apropiem de un nou Crăciun cu pace. Voiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă sa îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?

Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.

Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezența harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede. Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.

Acestea se mai păstrează şi acum pe la sate. Dar la oraşe de ce e aşa mare diferenţa? Nu se păstrează mai nicio tradiţie, nicio datină.

Păi ţăranul nostru s-a dus să lucreze la oraş, a stat o lună de zile, două acolo, mai lucrează sau nu lucrează ceva, dar el vine schimbat acasă, că nu mai este simplu cum era… Apăi nu-i totuna să sărbătoreşti obiceiurile de Crăciun într-un mare oraş european faţă de cineva care l-a sărbătorit într-o celulă din Aiud sau din Gherla, să vezi cum e să petreci o zi de celulă; să vezi cum e îngheţat tot peretele, cum luceşte de parcă ar fi pictat cu nişte fire de sticlă … Cel care trecea la Domnul era pentru noi un om viu, trecut dincolo şi care se roagă pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Era o bucurie parcă, aşa cum era şi în vremurile primare ale Creştinismului. Noi nu aveam comoară acolo decât credinţa în Dumnezeu. Singura noastră comoară acolo era să ai o mină de creion, o dăltiţă unde să sapi o cruciuliţă cu imaginea Maicii Domnului sau a Mântuitorului şi să o dăruieşti altui deţinut. În peştera noastră din temniţă, ca şi în peştera Mântuitorului, era o trăire permanentă. Câtă diferenţă este între ieslea unde Se naşte Hristos şi ieslea noastră de azi, sau ieslea bunicilor noştri! Câtă diferenţă este între peştera unui sărac şi a unui bogat azi, într-o zi de Crăciun sau de Înviere! De aceea nu e bine să ne comparăm cu cei care sunt mai bogaţi şi au condiţii mai bune de trai. Trebuie să trăim expresia omului sărac ce stă în nevoinţă. Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată, un suflet blând şi iertător, să ştim să primim greutăţile şi persecuţiile vieţii noastre de zi cu zi. Creştinismul nu s-a născut în Televiziune, în staţiuni şi hoteluri de lux, cum se duc oamenii de azi de sărbători, de ajung prin Sudul Asiei. Până şi omul ţăran simplu, săracul, a luat obiceiul ca de acum să nu mai facă Crăciunul la el acasă, în România, se duce să facă numaidecât în Grecia sau cine ştie pe unde. Dar dacă-i moda acum să mergi în Grecia, … la mare, iaca se duce şi ţăranul nostru. Bietul om vrea şi el să se ridice din sărăcia asta a lui, cum şi noi dorim să vedem Ierusalimul, Sfântul Munte. Dar atât acolo cât şi aici, sunt aceleaşi trăiri frumoase, numai dacă ştim să le împodobim noi prin viaţa noastră spirituală. Viaţa spirituală a românului nu este mai prejos decât a grecului, a bulgarului, a rusului, pentru că nici ei nu mai au tradiţia şi cultura pe care au avut-o odată.

Dar poate că din pricina deznădejdii oamenii încearcă să mai uite de necazurile lor prin aceste surogate duhovniceşti…

Lumea se află într-adevăr într-o lipsă spirituală, pe lângă lipsurile acestea materiale care ne ameţesc pe noi, cu toate că în realitate la noi, la români nu este nicio lipsă. Pentru români este uşor de trecut prin această criză, pentru că poporul român a fost şi va rămâne întro criză permanentă. Noi acum, de pildă, ne-am propus să trimitem la Ierusalim vreo 20 de copilaşi pe care-i îngrijim noi aici din mila Domnului. Sigur că este un efort pentru mănăstire, dar pentru ei a fost aşa o bucurie de parcă s-a pogorât cerul pe pământ. Creştinismul este foarte legat de centrul acesta de mântuire a omului – Ierusalimul. Pentru că de ce se duc creştinii la Ierusalim? Ca să se simtă ei mai aproape de Dumnezeu. Acolo şi pământul pe care calci este sfânt, nu numai mormântul Domnului. Însă să ştiţi că Sf. Mormânt nu este numai acolo la Ierusalim, ci întreg pământul este un mormânt al Domnului. Dar e nevoie ca să trăim noi această realitate, ca să o putem împărtăşi şi celuilalt.

Din păcate occidentalii nu prea preţuiesc românii şi ne consideră o specie de ţigani, un popor necivilizat, care nu este bun decât numai de cerşit.

A ajuns românul nostru acum de batjocura Occidentului, cerşetor în toată lumea, dar acesta nu este decât un plan satanic care caută să compromită un popor ortodox ca românii. Orice străin care ar trece pe la noi în timpul unei sărbători creştine, dacă intră să stea într-o biserică o oră sau jumătate de oră îşi va da seama ce înseamnă ortodoxia românească şi ce este românul. Nicio altă ţară nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru ca astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală. Acum mai nou vin cu invenţia aceasta cum că tineretul nostru nu a murit pentru un ideal creştin, ci pentru idealuri şi scopuri politice.

Ce părere aveţi însă de faptul că tinerii români nu recunosc aceste bogăţii ale ţării şi îşi doresc mai mult să aibă o ţară ca afară decât să se întoarcă la tradiţiile lor?

Bine ar fi ca acest tineret să îşi pună întrebarea de ce am ajuns aşa, noi, românii? Oare nu din cauza tot a Occidentului care ne-a supt toată avuţia ţării şi au făcut tot cât le-a stat în putinţă să ne sărăcească? Dacă ar fi aflat acest răspuns, nu ar mai fi alergat să îmbrăţişeze degrabă Occidentul, ci ar fi căutat să stea de strajă aici în hotarele noastre. Noi, românii, am fost tot timpul un piept şi spadă puternică de apărare a Occidentului de-a lungul istoriei. Carpaţii aceştia au fost ziduri de fier ce au pus stavilă tuturor celor ce doreau să cotropească Europa. Dar Occidentul a ştiut mai degrabă să profite de pe urma noastră şi niciodată nu ne-au fost recunoscători, iar acum se întreabă ironic oare de ce a ajuns românul să cerşească? Mai e şi vina conducătorilor noştri şi partidelor româneşti care s-au mâncat între ele şi s-au înghesuit care mai de care să trădeze mai repede şi să primească susţinere din partea marilor puteri. Dar toată această situaţie şi obişnuinţă în a trăda nu a făcut decât să slăbească rezistenţa şi bogăţia ţării. Da, noi am ajuns cerşetorii Europei, pentru că noi toată sărăcia noastră am pus-o în slujba Europei Occidentale, care acum trăieşte pe jertfa noastră. Dar rolul nostru foarte greu va fi valorificat de lumea aceasta a Occidentului care nu trăieşte şi nu poate să ajungă la gradul românului de jertfire. Îi invităm pe fraţii noştri occidentali să participe la sărbătorile acestea frumoase ale ţării noastre, aşa cum frumos vestesc tradiţiile populare Naşterea lui Hristos, poate mai frumos ca oricare popor, de la cel mai bătrân pană la cel mai mic prunc al lui, care gângureşte în braţele mamei, mărturisind parcă şi el Naşterea Domnului. Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată şi o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Betleem, spre a se răstigni pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu se poate vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere. Apoi putem admira frumuseţea unei familii sfinte, a lui Iosif şi Mariei, ca un model de vieţuire creştină. Această sărbătoare ne mai trimite cu gândul la strămoşii noştri prin care avem prilejul să schimbăm un cuvânt de întâlnire, printr-o pomenire în biserică şi la mormintele lor. Şi eu mă gândesc că acolo sus mă vor întreba toţi colegii mei de detenţie: Ce am făcut eu pentru ei? Şi ce bucurie poate fi mai mare decât să mă duc să aprind o lumânare, pentru fiecare acolo şi să mă rog să lumineze căldura acestei lumi vremelnice de aici cu veşnicia lor de dincolo.

Dar poate că şi noi avem o vină pentru modul în care ne percep statele occidentale, pentru că massmedia românească şi televiziunile nu prezintă decât viaţa de jos a poporului, imaginile cele mai josnice şi nedemne de neamul nostru…

Desigur, şi aceşti ziarişti şi comentatori de televiziune majoritatea sunt puşi şi plătiţi tot de ei. Nu trebuie să ne mai intoxicăm cu televizorul, să nu le mai dăm nicio atenţie, pentru că şi aceştia tot pe spinarea noastră trăiesc.

Din păcate v-au acuzat unii că sfinţia voastră monopolizaţi subiectul martirajului din temniţele comuniste din România, fără a acorda şi altora dreptul de a vorbi în numele acestor martiri. Ce aţi vrut să spuneţi şi care este de fapt mesajul sfinţiei voastre?

Din neştiinţă sau din rea credinţă, aceste persoane mi-au înţeles greşit mesajul. Ca să mă fac mai înţeles vă dau un exemplu. Iată, de pildă, eu vreau să mă apuc să realizez o sculptură sau o icoană, un obiect de artă, ca să pot atrage lumea. Sigur că dacă eu nu mă pricep în lucrarea aceasta, ea nu va avea acelaşi rezultat ca a unuia care are 25 de ani de pictură sau de sculptură în spate. Bineînţeles că lumea va aprecia lucrarea artistului şi nu a mea, care de-abia ţin dalta în mână. Ei, cam aşa se întâmplă şi cu martirajul. Ca să poţi vorbi despre martirii unui neam, trebuie să fii tare pregătit în suferinţă, ca omul care te ascultă să te recunoască. El va gusta din învăţătura ta şi bineînţeles că pâinea clădită în lacrimi şi suferinţă îi va părea mai gustoasă decât cea a negustorilor de azi. Bineînţeles că e greu, mai ales când te afli la începutul drumului Crucii. Şi eu, când am intrat pe drumul acestei cruci, am fost descumpănit la început şi neîncrezător în biruinţa asupra suferinţei. Când am intrat prima dată în celula din Aiud, primul simţământ a fost că celula va fi mormântul meu. Dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa deloc. Aici am găsit tineri care erau condamnaţi de Antonescu din ’40 – ’41, deci care aveau deja câţiva ani buni de închisoare. Atâta caracter şi atâta tărie sufletească am putut găsi la aceşti tineri, încât pentru mine celula a devenit mormânt al învierii, al strălucirii harului dumnezeiesc. Bineînţeles că se simte nevoia şi unui studiu academic asupra martirajului tineretului din vremea regimului comunist. Aceasta nu supără deloc, pe mine chiar mă bucură. Trebuie să preţuim darul vorbirii cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe cineva, pentru că acesta va şti să prezinte mai înalt şi mai cu măiestrie nevoinţele martirilor. Dar nu stilul academic scrie istoria, ci suferinţa şi pătimirea. Şi în niciun caz amestecul cu diferite cluburi masonice, care strică cinstea şi onoarea martirajului. E bine să-L slăvim pe Dumnezeu şi la un pahar de vin, dar mai de cinste să-L slăvim prin suferinţă. Numai cel ce ştie să picteze poate să împlinească emoţiile unui artist. Dar şi un pictor care vrea să picteze o icoană cu adevărat nu o poate picta oricum, în orice duh şi în orice stare. Mă uitam şi la Mănăstirea Durău, pe vremea mea, cum se picta biserica de către Tonitza. Cu post şi rugăciune. Nu exista să lucreze la chipuri cu stomacul plin. Şi într-adevăr se simte o mare diferenţă între o icoană pictată cu post şi rugăciune şi una pictată cu pântecele îmbuibat şi afumată cu ţigara – iarba diavolului. Aşa se întâmplă în orice lucrare a noastră. Dacă lucrăm cu lacrimi şi cu osteneală, harul lui Dumnezeu se întipăreşte în acea lucrare.

Credeţi că actuala criză apropie lumea mai mult de Biserică, de Dumnezeu?

Românul a învăţat că din această criză nu vom putea scăpa niciodată decât ridicând mâinile la cer şi plecând genunchii noştri la pământ. Şi cu cât putem ţine noi mâinile mai mult la înălţime cu atât Dumnezeu va veni cu mila Sa peste noi. Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi.

Dar noi nu mai avem bărbăţia pe care o avea generaţia sfinţiei voastre…

Nu avem noi aceeaşi bărbăţie dar harul lui Dumnezeu este acelaşi. Atunci erau mulţi şi buni, acum sunt şi mai puţini dar parcă şi mai buni. Niciodată harul lui Dumnezeu nu lipseşte din viaţa unui popor. Pentru că prezenţa celor de dincolo este cu noi, este aici. Şi la noi, în celule, când murea câte un deţinut, pentru noi era în acelaşi timp şi o întărire, o bucurie, simţeam rugăciunile celui care ajungea la Dumnezeu şi ne dădea tărie.

De ce credeţi că a înmulţit Dumnezeu bolile şi cancerul pe pământ?

Dumnezeu ne pedepseşte prin boli, dar totodată boala este şi singura noastră modalitate prin care ne ispăşim păcatele. A îngăduit Dumnezeu aceste boli grele, cancerul, Sida, chiar şi la prunci. Şi am observat eu, pentru că mulţi bolnavi vin aici să ceară ajutorul, am observat că aceste boli îşi fac loc în familiile care au dus o viaţă mai puţin creştină şi astfel prin suferinţă să se poată întoarce înapoi la Dumnezeu. Mă uitam într-un spital de copii bolnavi de Sida, sărmanii desfiguraţi, mâncaţi de vii. Aceştia pentru mine sunt mucenici care plătesc păcatele părinţilor lor. Pentru mine chinul acestor copilaşi este egal cu chinul nostru din puşcării.

Să se mai ducă creştinii la spitale dacă se introduc cardurile de sănătate cu cip biometric?

Nici vorbă! Ce să facă în spitale? Mai degrabă te îmbolnăveşti în spital; te duci acolo cu o boală şi te întorci cu încă vreo două acasă. Dar eu cred că se vor mai găsi câţiva medici creştini, de bună credinţă, care să ajute şi fără mijlocirea acestor cipuri. Poate că şi medicii sunt chemaţi acum de Dumnezeu la o mărturisire şi Domnul aşteaptă să vadă răspunsul lor. Dacă medicii din România ar protesta împotriva implementării acestui sistem, şi motive sunt – Slava Domnului! – poate că statul nu le-ar mai impune ca obligatorii cetăţeanului nostru. Dar, nu – se tem ca nu cumva să îşi piardă postul. Cât pentru creştini îi sfătuiesc, ca atunci când sunt bolnavi, să cheme preoţii Bisericii, aşa cum ne învaţă Scriptura şi să ceară sănătate prin rugăciunile de la sfântul maslu. Ne-a dat Dumnezeu acest remediu. De ce nu îl folosim?

Credeţi că e bine să se mai împrumute oamenii la bănci?

Mă rog ca să rânduiască Dumnezeu cumva ca românii să îşi achite datoriile la bănci şi să nu mai aibă de a face cu băncile pe viitor, pentru că băncile nu au făcut decât să ne înglodească în noroi mai mult decât să ne ajute. Şi în ziua de azi un împrumut nu e nicidecum recomandat pentru că nu mai avem ce face şi nici pentru cine face. Oricum nu ne vom şterge păcatele până când nu vom trece printr-un val aspru de suferinţă şi prigoană. Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere. Acolo nu o să meargă nici bogatul, nici împăratul, nici sluga, nici ostaşul, acolo va merge numai cel ce va purta haina de nuntă a Creştinătăţii. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3:28), care S-a născut în peştera Betleemului. Fie ca Naşterea lui Hristos să ne facă puţin mai buni şi mai iertători şi să ducem lumina stelei Împăratului cerurilor şi celor din întunericul şi din umbra necunoştinţei, şi celor aflaţi în necazuri şi sărăcie, şi celor ce nu au unde să îşi plece capul în această lume obidită de azi. Şi dacă Dumnezeu ne iubeşte, încât pe unicul Său Fiu L-a trimis să Se întrupeze într-o peşteră sărăcăcioasă, ca să ne înalţe pe noi la cer, atunci de ce mai suspinăm? Bucuraţi-vă ca azi Hristos S-a născut spre mântuirea sufletelor noastre!

interviu realizat de Monahia Fotini, 20 decembrie 2010.Publicat pe 29 December 2010 in revista ATITUDINI.

miercuri, 29 decembrie 2010

Pietre pe zapada

Nu trece zi lasata de Dumnezeu sa nu apara cate un profesionist al aruncarii cu pietre, cate un ciugulitor de cadavre care sa improste cu murdarii in memoria si in operele unor oameni de valoare. Chiar daca bunul nostru Dumnezeu ne cere "sa iertam gresitilor nostri", chiar daca Sfanta Scriptura ne invata si ne repeta chiar:

"Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi"

Fac referire la un articol din "Adevarul" de azi, in care Nicu Covaci arunca cu noroi in Adrian Paunescu dupa modelul lui Volodea Tisminetki sau Andrei Cornea. De ce? Din simplul motiv ca sentimentul ratarii pe care liderul formatiei Phoenix este nevoit sa-l poarte in sufletul sau este prea puternic si da pe dinafara. Dar asta banuiesc eu. Rautatea poate fi chiar gratuita si Covaci nu duce lipsa de asa ceva.

Nicu Covaci nu a fost un idol al generatiei sale. Succesul trupei Phoenix nu i se datoreaza in exclusivitate. Mai degraba Baniciu a fost si ramane o vedeta, caruia nu i s-a putut ierta succesul continuu de care se bucura si acum si a carui creativitate Covaci nu reuseste sa o egaleze. Toate piesele formatiei Phoenix de dupa 1977 s-au dovedit a fi slabe din punct de vedere componistic si interpretativ. Succesul trupei dupa '90 se bazeaza, din pacate pentru ei, pe hiturile vechi, lipsite insa de un solist vocal valoros. De aici probabil si invidia pe succesul imens si inegalabil al Cenaclului Flacara. Nefiind la prima aruncare cu pietre(vezi cazul Baniciu, Sergiu Nicolaescu), banuiesc ca vor mai urma.

Scurta incursiune pe meleaguri clujene







 Fotografii facute in ajunul Craciunului in Cluj, Dej si Chiuiesti.

luni, 27 decembrie 2010

Zile de bucurie

Am petrecut cateva zile minunate la Chiuiesti. Bucuria Nasterii Mantuitorului, bucuria revederii satului si a rudelor, bucuria slujbei de Craciun la Manastirea Casiel, oficiata de bunul parinte Serafim Badila in ciuda problemelor de sanatate, toate astea m-au incarcat si m-au facut sa uit de jungla citadina, de problemele grave ale tarii si de murdara clasa politica.

Adevarul este ca bucuria noastra slabeste pe zi ce trece si daca continuam in ritmul asta, o sa ajungem din urma popoarele apusene care isi tarasc vietile searbede tot mai departe de Hristos, tot mai departe de valorile fundamentale pe care s-a cladit si dezvoltat statul modern, anume crestinismul, familia, democratia autentica si nu surogatul care este servit azi cobailor ca noi.

Foto: Din pictura Bisericii Manastirii Casiel

vineri, 24 decembrie 2010

Nasterea ta Hristoase

"Si S-a nascut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pestera. El venit sa lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru ca Hristos era lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul care va sa vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit sa lumineze si sa straluceasca în toate partile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Mai înainte de toate sa dati slava milostivirii si bunatatii celei negraite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, ca ne-a învrednicit pe toti sa mai ajungem înca o data Nasterea Domnului si sa praznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul."

Parintele Cleopa - CUVÂNT DE INVATATURA

miercuri, 22 decembrie 2010

HRISTOS SE NAŞTE ÎNTR-O LUME DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN CREŞTINĂ

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

Hristos Se naşte în lume în fiecare decembrie, umplând unora inimile de bucuria sfântă a păstorilor aflaţi pe câmpul Betleemului, altora de prudenţa discretă a magilor, iar altora chiar de circumspecţia, cu totul nejustificată atunci, a lui Irod. În ceea ce ne priveşte, însufleţiţi de entuziasmul păstorilor, dar luând aminte şi la îndreptăţita îngrijorare a magilor, dorim a face, la acest ceas de sărbătoare, cu durere dar şi cu realism, câteva consideraţii asupra stării societăţii şi a lumii noastre din ce în ce mai puţin creştine. Aceasta, întrucât am ajuns să întâlnim astăzi tot mai mulţi creştini fără Dumnezeu, oameni lipsiţi de morală şi credincioşi fără Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

1. Din punct de vedere doctrinar, nu putem să nu constatăm lipsa tot mai acută a lui Dumnezeu şi a învăţăturii Sale din societatea în care trăim. Astfel, dacă până nu demult El era Cel care îi alegea pe conducători şi îi ungea cu „ungere sfântă”, urmând ca aceştia să călăuzească poporul pe căile Sale, acum alegerea se face zice-se de popor, de către un popor care neglijează tot mai mult căile Lui. Aşa au putut ajunge la cârma unor ţări monştri gen Hitler ori Stalin, care s-au întors apoi împotriva propriilor „alegători”, prin instaurarea dictaturii!…

Cât priveşte învăţătura mântuitoare a Domnului, aceasta a fost transformată tot mai mult în simplu obiect de studiu, variantă de lucru ori chiar element de vitrină, prea puţini fiind aceia care au înţeles că poruncile Lui trebuiesc iubite şi trăite, nu doar admirate şi interpretate sau, şi mai rău, ignorate ori chiar sfidate.

2. Sub aspect moral, nu putem să nu recunoaştem că lumea devine, pe zi ce trece, tot mai necreştină, preceptele sfinte de altădată fiind considerate acum hilare, retrograde ori demodate. Astfel, desfrâul, concubinajul şi păcatele împotriva firii au ajuns să fie considerate fireşti; avortul, „călcarea pe cadavre” şi uciderea bunului nume al aproapelui au devenit căi „juste” şi aproape unanim utilizate; iar lăcomia, pizma şi ipocrizia au ajuns „virtuţi” la modă şi indispensabile unei lumi din ce în ce mai nesincere.

Câţi dintre tineri mai preţuiesc astăzi fecioria? Câţi dintre cei căsătoriţi mai acordă cuvenita valoare fidelităţii conjugale? Câţi dintre bărbaţi nu cad astăzi pradă alcoolului? Câte dintre femei nu săvârşesc avort? Câţi dintre noi nu alergăm disperaţi după bogăţii, în timp ce Hristos a fericit sărăcia (Lc. 6, 20)? Câţi nu ne punem nădejdea numai în noi înşine, deşi Domnul ne-a arătat că „fără de El nu putem face nimic” (In. 15, 5)? Ei bine, toate acestea ne arată nouă cât de creştini sau, mai bine zis, de necreştini suntem!…

3. Sub aspect practic, societatea noastră tinde astăzi să rămână doar declarativ creştină. Bisericile, dacă pentru cei mai mulţi au rămas doar simple instituţii de încreştinat, cununat şi înmormântat oameni, pentru alţii reprezintă vechi „muzee”, iar slujitorii lor inutili angajaţi ai statului, ce oficiază ceremonii ancestrale cu iz medieval.

Deşi, în mod public, dar ipocrit, se face uz de creştinism şi de valorile sale, prin viaţa personală cei mai mulţi semeni de-ai noştri se dezic de el, ori îl tratează ca pe un bun al celorlalţi, în timp ce alţii − de-a dreptul inamici ai lui − nu se sfiesc să îl atace pe faţă în fel şi chip, proclamându-l păgubos, retrograd şi, pentru aceasta, chiar periculos.

Dragii mei,

Nu spun toate acestea ca să ne întristăm ori să ne demobilizăm la un ceas de sărbătoare ca acesta! Nu trebuie să disperăm! Dacă pe Hristos au căutat să-L ucidă contemporanii Săi încă din leagăn, şi pe urmaşii Săi îi vor prigoni, ne-a prevenit El (In. 15, 20)! E necesar, însă, să conştientizăm felul în care ne folosim libertatea şi în ce fel de lume am ajuns să trăim, căci dacă în comunism lupta se ducea pe faţă, acum “lupii” ce vor a sfâşia creştinismul au îmbrăcat piei de oi!… Să învăţăm a-i cunoaşte pe aceştia! Să ne deprindem a-i demasca şi a le zădărnici planurile perfide de descreştinare a unei lumi pentru care Hristos S-a întrupat în istorie! Să cerem ajutorul Pruncului Sfânt, născut pe pământ pentru a aduce pace şi bunăvoire (Lc. 2, 14), şi atunci lupta noastră se va putea dovedi biruitoare!

Să sărbătorim Crăciunul cu Hristos, făcând învăţătura Sa crez de nezdruncinat al vieţii noastre, iar exemplul Său model demn al petrecerii noastre, nelăsându-ne nicicum derutaţi de curentele ce caută a ne înstrăina de adevăratul şi mântuitorul creştinism adus în lume încă de acum 2000 de ani de Pruncul Sfânt născut în ieslea Betleemului!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

sursa

Deschide uşa creştine

luni, 20 decembrie 2010

scuipând spre Apus

Cândva a fost găsită o inscripţie în închisoarea din Schissenlbourg: Cu Hristos suntem liberi şi aici, iar fără El şi libertatea este închisoare. ( Mitropolitul Antonie Bloom)

În fiecare decembrie mă întreb: Ce am făcut din 89 până acum?
Din toată inima, fără ezitări, pot da un singur răspuns: am căutat libertatea. Asta am făcut în tot ce am trăit: în gândire, în simţire, în iubire, în lume...
Libertatea este sarea vieţii: fără ea viaţa nu are gust de viaţă ci de...
....coca-cola, hamburger, cipsuri, vodcă cu diazepam, bere la doză, etnobotanice...
.... şi miros de parfumuri de cocote, de benzină, de pizzerie, de frişcă artificială, de odorizant de cameră, de arome identic naturale...
şi aspect de orice în pungă de plastic, de clădiri din oţel şi sticlă, de geam fumuriu, de stradă spălată matinal de vomă cu detergent...
şi sunet de deth metal, de cafenea, de automobil de lux, de drujbă Husqvarna, de înjurături ale unor minori care ar face să paralizeze facial un birjar, de automat pentru cafea şi de bancomate....
Am căutat libertatea pentru că revoluţia din 89 n-a făcut decât să schimbe ţinuta puşcăriaşilor şi mobilierul din celule, în primul rând să le bage televiziune prin cablu. Căci televizorul e o sculă superdeşteaptă: anihilează nevoia de libertate....
De 20 de ani, în România, există o unică şi fatală criză: tot scade preţul la libertate. FĂRĂ HRISTOS EA NICI N-AR MAI EXISTA. FĂRĂ BISERICĂ EROII AR RĂMÂNE ŞOMERI ŞI LIBERTATEA AR FI CA O SPECIE RARĂ, PE CALE DE DISPARIŢIE. BISERICA ESTE REZERVAŢIA ÎN CARE SE MAI CONSERVĂ...
Dacă în 89 mai existau încă români care să considere că libertatea merită orice preţ, chiar preţul vieţii, astăzi, nimeni nu mai este interesat de ea. TOŢI OAMENII AU IMPRESIA, O PUTERNICĂ ŞI FOARTE COLORATĂ IMPRESIE, CĂ SUNT LIBERI! Şi că singura problemă este ce să facă, cum să se folosească de ea.
Eu cred că în 89 ne-am căpătat doar dreptul de a ne căuta libertatea.
Pentru acest drept unii au murit pe străzi, iar cei cuminţi ascunşi în case au ieşit după masacru, să se înfrupte din acest drept. NUMAI CĂ LAŞII NU ŞTIU SĂ FIE LIBERI, SUNT IMPOTENŢI SUFLETEŞTE, CĂCI LIBERTATEA SE POATE AVEA, PĂSTRA şi TRĂI DOAR PRIN JERTFĂ: LIBERTATEA E PENTRU CEI CURAJOŞI.

Trăim acum în ţara laşilor liberi, a laşilor care au pus mâna pe libertate. Iar ei nu pot decât mutila, stâlci şi înjosi libertatea, după chipul şi asemănarea lor; de aceea libertatea noastră este hidoasă, monstruoasă, de coşmar: suntem un popor de depresivi tocmai din pricina acestei libertăţi fără libertate, acestei libertăţi asasinate mişeleşte şi transformată în manechin al tuturor formelor de laşitate... Şi ne mai mirăm că au fobia martirilor şi eroilor, că nu vor să-i recunoască pe muceniciii închisorilor comuniste şi pe adevăraţii eroi ai revoluţiei sau că distrug prin manuale ca nişte cataloage de supermarket, toată istoria bărbătească, heterosexuală, a românilor... Ne mai mirăm de efeminarea societăţii şi de groteştile carnavaluri ale homosexualilor... Dacă e ceva ce le repugnă laşilor este bărbăţia, virilitatea sufletului, tăria inimii...
Căci laşitate este să trăieşti din inerţie, să te supui tuturor experimentelor ca un animal de laborator, să faci sluj la toate ideologiile şi la toate guvernele lumii... Viaţa noastră tinde să devină un singur şi deplin eufemism... Iar libertatea, cel mai bun pretext pentru a fi încarceraţi... Cea mai sigură închisoare...
Singurile uşi pe care le-a deschis Revoluţia din 89 sunt cele ale Paradoxului: tirania libertăţii, drepturile omului care-l fac neom, copii părinţi, iubirea care ne transformă în desfrânaţi, viaţa care ucide, hrana care ne face piele şi os ( de cancer), etc.
Iar în paradox nu poţi trăi: poţi doar înnebuni...

Singura ieşire din paradox rămâne Crucea: moartea care junghie moartea...
Iisus cel Răstignit: sfârşitul paradoxului şi începutul adevăratei libertăţi....
Nu întâmplător întrebările lui 89 vin înainte de Crăciun....

Sursa: Oameni si Demoni

Sfântul Ioan de Kronstadt - Diavolul nu ţi-ar face nici un rău dacă n-ar găsi ceva în tine de care să se agaţe

Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei, îndurărilor şi al iubirii de oameni (Psalmul 102, 8 ş.a.), şi nu Dumnezeul chinurilor şi al pe­depselor. Chinurile vin ca o consecinţă a păcatului, ele fiind şi partea acelor fiinţe fără trup care l-au părăsit pe Dumnezeu. De aceea, dacă te căieşti, sin­cer, din inimă, poţi crede că vina pentru chinurile şi suferinţele tale o poartă păcatul şi diavolul, dar nu numai acestea, ci şi tu însuţi, fiindcă diavolul nu ţi-ar fi putut face nici un rău dacă n-ar fi găsit ceva în tine de care să se agate.

sursa

duminică, 19 decembrie 2010

Fiara si noi

Au devenit obositoare minciunile presedintelui. Acesta a declarat ca Romania nu va accepta obligatii suplimentare pentru accederea la Schenghen. Am curaj sa fac pariu ca va accepta orice rahat i-l va baga pe gat UE. Asa s-a mai batut cu pumnii in piept ca nu vom lua imprumut bani de la FMI si ne-a indatorat tara pe vecie. Nici macar un euro nu a fost folosit pentru poporul roman. Si cate si mai cate ...

In alta ordine de idei, acordul Schengen presupunea la origini libera circulatie a cetatenilor in interiorul spatiului tarilor semnatare si imbunatatirea sigurantei lor, securizarea frontierelor externe. Sa zicem ca libera circulatie exista acum si este chiar ok. Securizarea frontierelor e doar un mit, atata vreme cat se umple Europa de asiatici, africani si arabi. Exista canale deschise migratiei acestora in toata zona mediteraneana, dar si Marea Britanie are brese uriase.

La ce ne foloseste Sistemul Informational Schengen (SIS) care permite tuturor tarilor sa aiba acces la baza de date a cetatenilor romani? Dreptul la respectarea vietii private, intimitatea individului sunt doar notiuni de care facem parada, dar le ignoram cu desavarsire. Prin asta, statul roman arunca la gunoi dreptul cetateanului roman de a fi aparat de autoritatile noastre.

De cand am intrat in UE coruptia a atins cote alarmante nu doar in tara noastra ci in toate tarile membre. Romania a devenit nu doar una din rutele principale ale traficului de droguri, dar si o tara care consuma la greu. Intrarea in Europa ne-a golit buzunarele imbogatind doar politicienii de la putere si clientela lor. Daca vad ca un medicament imi face rau, de ce continui sa-l iau? De ce continui sa-mi fac rau singur? De ce nu arunc la gunoi acordurile cu Europa si sa-mi vad de tara mea fara imixtiunile "desfranatei"? Pentru ca jocul in care am intrat nu permite iesirea. Probabil ca nu exista solutii omenesti pentru contracararea "fiarei". Dar ne ramane demnitatea de a lupta impotriva ei!

In foto, "desfranata" Europa calarind fiara.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Iubiţi credincioşi,
Duminica de astăzi este numită “Duminica dinaintea Naşterii Domnului”. Ea are rolul de a ne pregăti duhovniceşte pentru marele praznic al Intrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peştera din Betleem, pentru mîntuirea lumii.

Cea mai bună pregătire a creştinilor şi a noastră pentru întîmpinarea Mîntuitorului este pocăinţa, mărturisirea cu căinţă a păcatelor şi începerea unei vieţi duhovniceşti noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrînul Iosif caută loc de naştere în Betleem dar nu găseşte. Steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intrupării, se bucură. Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregăteşte sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus.

Dar noi, fraţii mei, cum ne pregătim să primim pe Hristos? Vine în lume Domnul păcii, va afla El loc de odihnă în inimile noastre? Oare noi ne-am împăcat prin pocăinţă cu Dumnezeu şi fiecare unul cu altul prin iertare? Vine la noi Mîntuitorul lumii, să împace popoarele, să liniştească minţile, să spele păcatele şi să mîntuiască sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregătit să-L primim pe Hristos? Ne-am mărturisit păcatele la duhovnic? Am plîns pentru ele? Am făcut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovniceşte prin rugăciune, prin milostenie şi împăcare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie? Sau tot amînăm pocăinţa pînă va veni fără veste vremea sfîrşitului?

Fecioara Maria a găsit loc de naştere Fiului lui Dumnezeu, în peştera din Betleem, că nimeni n-a vrut s-o primească. Oare noi ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre? Dar El nu intră să se sălăşluiască în inimile pline de ură, de răutate, de mîndrie şi desfrînare. Hristos nu intră în casele unde stăpîneşte beţia, uciderea de copii, desfrîul şi necredinţa. Hristos nu se naşte prin Duhul Sfînt în inimile robite de patimi şi mai ales de duhul mîndriei şi al deznădejdii.

Aşadar, fraţii mei, să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace şi s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele şi inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul şi Sîngele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune şi de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist şi tulburat! Nimeni să nu-I închidă uşa sufletului său. Nimeni să nu mai zacă în beţii şi desfrîu, în nepăsare şi necredinţă. Ci să ne curăţim şi să ne împăcăm, să ne înnoim duhovniceşte şi împăcîndu-ne unii cu alţii, împreună cu îngerii să cîntăm: “Hristos se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L; Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă. Cîntaţi Domnului tot pămîntul!” Amin.

Pr. Ilie Cleopa (predica toata)

vineri, 17 decembrie 2010

Unde ne sunt "revolutionarii"?

Acum 21 de ani am iesit in strada pentru o viata mai buna. Nu era foamete in sensul strict al cuvantului, dar era un disconfort  continuu in aprovizionare. Ne deranja mult faptul ca erau reci caloriferele, se lua curentul electric ore in sir si programul TV era scurt si execrabil. Am fi vrut sa vedem occidentul care ne fascina cu produsele sale de rahat si cu mirajul banilor. 

Intreb a nu stiu cata oara, am realizat ceva in acesti ani? Am dat inapoi din multe puncte de vedere. Sistemul de sanatate e in colaps, accesul la el este extrem de limitat. Pana si medicamentele ieftine au disparut. Oamenii nu au ce pune pe masa familiei, sufera cu adevarat de foame. Sufera de frig pentru ca nu au bani sa plateasca gazul, incalzirea. Sistemul de educatie a sucombat sub atatea reforme incepute de tot atatia ministri, care de care mai incompetent. Occidentul ne-a primit doar in masura in care suntem fraierii de serviciu, adica cotizam fara sa primim altceva decat ordine si indicatii.

O intrebare imi vine staruitor in minte: Unde ne sunt revolutionarii care au iesit in strada acum 21 de ani? Atunci, vorba unui ziarist, romanii au iesit in strada pentru mult mai putin decat indura acum poporul. Unde sunt revolutionarii cu pensii mari, spatii comerciale, hectare de pamant? Acum nu le e mai foame? Nu le e mai frig? Acum nu e dictatura, a Uniunii Europene si a sarlatanilor care o conduc? Daca iubesc tara, cum declarau pe toate canalele, de ce nu ies in strada sa dea jos guvernul asta de hoti? Sau se gudura in continuare cum s-au gudurat pe langa toate guvernele de dupa '89, sperand sa nu-si piarda mai mult din privilegiile nemeritate cu care au fost coplesiti?

Nu cred ca e necesar sa va mai spun ca foarte multi dintre revolutionarii cu patalama nici nu au stiut ce s-a intamplat in strada in '89 sau au stat ascunsi prin bai sau wc-uri. Sau in orasele lor nu s-a intamplat nimic deosebit, apelandu-se cu "tovarase" pana prin '90 toamna. E timpul ca acestia sa traiasca la egalitate cu poporul. Auster si modest. Sau sa mearga la munca si sa plateasca taxe. Ne-am saturat sa-i tinem in spate  si cred ca multi sunteti de acord!

miercuri, 15 decembrie 2010

In asteptarea dreptatii

Azi la stirile TV din nou sinucigasi. Deja fac parte din cotidian. O zi fara sinucideri e deja o zi ciudata. "Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani"(art.189 CP) Asta e pedeapsa pe care trebuie sa o primeasca "gaska" care isi bate joc de tara asta si de populatia ei. Asa ar arata o pedeapsa lumeasca corecta. Plus un spor pentru constituirea unui grup infracţional organizat si pentru inca vreo 10 alte infractiuni. Din cauza lipsurilor, a mizeriei, a datoriilor, a hartuirilor de tot felul, toate datorandu-se politicii dezastroase a guvernului Basescu-Boc, oamenii aleg sa-si ia viata. Ce merita cei care ii imping la asemenea gesturi disperate pe bietii romani? Inainte de toate, dispretul nostru. Dreptate se va face mai devreme sau mai tarziu.

Sfantul Teofan Zavoratul spunea: "Vă tot gândiți la bunătatea lui Dumnezeu, dar uitați că El este drept. Atunci când bunătatea nu mai poate face nimic, e timpul să lucreze dreptatea."

George Pruteanu. In memoriam

marți, 14 decembrie 2010

O stare

Vi se pare cumva ca Dumnezeu este nedrept cu poporul roman? Nu va grabiti cu judecatile.

"În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte"" zice Sfanta Scriptura la Evrei12, 5-6.

Nu, nu ma caracterizeaza "supercorectitudinea" ortodoxa. Pur si simplu am rasfoit azi Cartea Sfanta si mi-au sarit in ochi niste pasaje. Mi se pare ca acestea se potrivesc oarecum pataniei poporului nostru. Vremurile pe care le traim par a fi cearta, mustrarea si biciuirea Domnului. Conducerea statului nostru, desi evident dusmanoasa la adresa poporului, a fost ingaduita de Dumnezeu. Si chiar si in aceste conditii, se pare ca nu intelegem nimic din ce se intampla. Continuam cu rautatile, ura, invidia, mandria. Ma doare mai tare cand vad ca lucrurile acestea nu sunt atat de evidente la alte popoare, cand vad ca altii nu se injura pe strada, nu se bat si nu se omoara pentru nimicuri sau pentru o vorba in vant. Am obosit de raul care ne inconjoara. Deschid televizorul si nu vad cultura. Deschid ziare si nu vad nimic moralizator, nimic obiectiv. Oare se vor mai indrepta lucrurile vreodata? Se va trezi poporul nostru din mocirla morala in care se balaceste?

O solutie ar veni tot din partea Sf. Apostol Pavel(Filipeni4,8-9): "Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi."

luni, 13 decembrie 2010

Nichita. In memoriam

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

duminică, 12 decembrie 2010

Duminica a 28-a dupa Rusalii - Pilda celor poftiti la cina

"Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea."

Luca14,16-24

Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu amînăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gîndim, Fiul Omului va veni!

Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?

De ce punem motive că "ne-am cumpărat ţarine", adică griji pămînteşti, că "ne-am cumpărat cinci perechi de boi", adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri, şi că "ne-am luat femeie", adică ne-am dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfînta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în biserică, Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sînge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este alta pe pămînt!

Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămînă, Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrînări?

Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De vom face aşa, şi pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.

Pr. Ilie Cleopa

sâmbătă, 11 decembrie 2010

O greata istorica

Zilele trecute am parasit tara pentru o calatorie. Dupa intrarea in Ungaria, am constatat ca uitasem sa cumpar vigneta necesara(pe care puteam sa o cumpar la frontiera) pentru acesta tara, asa ca am intrat intr-o benzinarie sa o cumpar. Cei de la benzinarie au refuzat sa-mi vanda pe moneda europeana, desi in urma cu cateva luni cumparasem tot de acolo in euro. Asa ca a trebuit sa merg la un magazin Tesco, unde Raiffaisen Bank detine o casa de schimb valutar si unde schimbau si lei si euro in forinti. In momentul in care am cerut in romaneste (deoarece nu am habar de maghiara) casiera a inchis ghiseul si a refuzat sa mai deschida pentru a ma servi. Degeaba am batut in geam, degeaba m-am plans gardianului care a venit sa vada ce se intampla. Am sfarsit prin a fi invitat sa ies afara ca altfel cheama politia. Am iesit suparat si mi-am continuat drumul fara vignieta. Dumnezeu m-a ajutat si nu am fost oprit de politia maghiara pe tot parcursul drumului pana la frontiera cu Austria.

Drumurile prin tara vecina au devenit o necesitate fiind singura cale de a accesa vestul Europei, dar de 20 de ani se intampla la fel. Greata maghiarilor fata de noi e aceeasi, comportamentul unora dintre ei la fel de salbatic si primitiv. Pai si atunci de ce se mira ca nu-i iubeste nimeni si greata e reciproca?

luni, 6 decembrie 2010

Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

“Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (TROPARUL).

Cei mai multi sfinti sint ai "oamenilor mari", care le inteleg maretiile. Sfintul Nicolae este si al "oamenilor mici" si, prin aceasta, al tuturor. La el se gindesc toti cei care-l asteapta ca aducator de daruri. Indreptator credintei si chip blindetilor, de cind a propovaduit in Mira Lichiei - unde a fost episcop - s-a impus in constiinta credinciosilor contemporani cu el si a ramas contemporan cu toate generatiile de credinciosi. A cistigat cu smerenia cele inalte si cu saracia cele bogate. A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat.

E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae - care, dupa numele sau inseamna "Biruitor de popoare" - ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?

Fara indoiala ca, fiind el milostiv, ne-ar indemna sa fim milostivi, fiind datator de daruri, ne-ar indemna s-avem si noi ceva de dat. De dat Mintuitorului prin fratii sai cei mici. Sa avem si noi ceva de oferit Domnului Nostru Iisus Hristos, din ceea ce am agonisit noi prin munca noastra cinstita. Ne-ar indemna sa avem ceva, dar nu pentru noi, ci sa avem pentru altii, pentru fratii nostri care au trebuinta de ajutorul nostru. Sa facem in asa fel incit ceea ce la noi este de prisos sa fie de ajutor celor care au lipsa. Sfintul Nicolae Cel Milostiv ne-ar indemna sa fim ca el. Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi. Daca am putea face si noi asa, sigur s-ar bucura si Nicolae, a carui sfinta pomenire o facem astazi. Caci el ne e apropiat de suflet si-l putem cinsti numai daca sintem si noi milostivi si buni si iertatori si induratori cum a fost el, sau cum putem fi noi, la masurile noastre, indrumati de el. Sa spunem, deci, impreuna: "Cu mila ta, Sfinte, sfintilor te-ai aratat, ca Evanghelia lui Hristos, primind-o, cuvioase, ti-ai pus sufletul pentru poporul tau, mintuit-ai pe cei nevinovati din moarte, pentru acestia te-ai sfintit ca un mare tainuitor al darului lui Dumnezeu".

Sfinte Nicolae, roaga-te Domnului pentru noi. Amin! 

duminică, 5 decembrie 2010

Duminica a 27-a după Rusalii - Tămăduirea femeii gârbove

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El. 

Luca13,10-17

Pr Teofil Paraian - Duminica 27 dupa Rusalii

Wolfgang Amadeus Mozart †05.12.1791

"Oamenii fac greseala sa creada ca arta mea a venit usor la mine. Nimeni nu a dedicat atat de mult timp si gandire compozitiei ca mine. Nu exista nici un compozitor mare a carui muzica sa nu o studiez din nou si din nou."

"Nici un grad inalt de inteligenta, nici imaginatia si nici cele doua impreuna nu pot creea un geniu. Dragostea, dragostea, dragostea, aceasta este sufletul geniilor"

"Aroma mortii este pe buzele mele. Simt ceva ce nu este de pe pamant"(pe patul de moarte)


Mozart - Requiem - Lacrymosa


Zaharia Stancu † 05.12.1974

Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o trâmbă de nori,
Vine vântul şi o destramă,
Vântul care scutură flori.

Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce,
Râurile curg toate spre mare.
Oricât ai merge de repede,
Nu poţi s-ajungi până la zare.

Unii câini latră doar, alţii muşcă,
Bivolii sunt negri şi-mpung.
Pa pajiştea tânără, iezii
Să-mbătrânească n-ajung.

Lasă steaua să cadă chiar
Dacă nu e de foc, ci de gheaţă.
Poate venim din lumină ori poate
Din ceaţă venim şi mergem în ceaţă.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destramă ca o trâmbă de nori.
Vine vântul şi usucă dealurile
Pe care primăvara se ivesc flori.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

WikiLeaks sub ofensiva


WikiLeaks a pierdut o sursa majora de venit dupa ce providerul de plati online PayPal i-a inchis contul, pe motiv ca ar desfasura activitati ilegale. Anuntul survine in timp ce WikiLeaks se lupta pentru supravietuire, dupa ce provideri importanti precum Amazon si-au anulat contractele iar guverne si hackeri continua sa-i vaneze. Cei care incearca sa doneze bani prin PayPal vor primi urmatorul mesaj: "This recipient is currently unable to receive money." (yahoo.news)

Vezi si Adevarul interzis

vineri, 3 decembrie 2010

Adevarul interzis - WikiLeaks

Marile "democratii" ale lumii vaneaza Wikileaks, websiteul care dezvaluie mii de documente compromitatoare la adresa acestora. Americanii au facut presiuni si au rezolvat ca domeniul .org al acestuia sa fie confiscat. 250 de mii de documente transmise pe canal diplomatic au pus America pe jar. Se pare ca Wikileaks va cauta gazduire in Europa de Est, foste state sovietice, China sau Rusia(desi putin probabil, datorita caracterizarii acestui stat ca unul mafiot).

Acum, la aceasta ora, Wikileaks nu mai functioneaza. A cautat gazduire in Elvetia dar pagina nu e activa inca. ProTV-ul  a anuntat la stirile de seara ca Cehia este noua gazda, facand confuzie intre CH, domeniu al Elvetiei  si CZ al Cehiei. Chiar daca va gasi in orice tara un domeniu  dispus sa ofere gazduire, intrebarea este pentru cat timp?

Interpol a emis marţi un mandat de arestare internaţional ("red notice") împotriva lui Julian Assange fondatorul Wikileaks, acuzat de "viol şi agresiune sexuală". La cum decurg lucrurile eu unul nu m-as mira ca acesta sa se imbolnaveasca subit de "deces"!

UPDATE A pornit pe Elvetia azi-noapte!

joi, 2 decembrie 2010

Un gust amar

Un gust amar. Asta mi-a ramas dupa ce ziua nationala a Romaniei a trecut. Evenimentele care s-au petrecut in aceasta zi sunt graitoare. Boc fura salutul Garzii de onoare de la Mircea Geoana. Cica l-a delegat Basescu desi Constitutia "deleaga" clar ca inlocuitor pe presedintele Senatului. Boc este huiduit copios de multimea adunata la parada. Boc inaugureaza vreo 20 de km din centura de Nord a Bucurestiului, desi nu va fi data in folosinta inca. Boc fuge la Sibiu si mai taie panglica la alti 20 de km. Parca e ziua "nationala" a lui Boc. Centreaza, da cu capul, e pe tot "terenul". Intre timp Basescu fuge intre Viena si Kazahstan, unde, la summitul OSCE doarme fara sa-i pese de interesele tarii si de discutiile de acolo(foto). Daca e sa ne luam dupa informatiile primite de Corneliu Vadim Tudor, acesta e sedat din cauza bolii ce o poarta. Dar daca  ne ghidam dupa experienta si comportamentul cu care presedintele ne-a obisnuit, acesta era amortit de alcool. UDMR-ul se remarca si el prin absenta liderilor din Covasna si Harghita de la manifestarile dedicate zilei nationale, deh, doar e zi de doliu pentru ei. Coroborata cu vremea mohorata de afara si previziunile economice sumbre, a fost o zi amara!

Foto: Antena3

Update: Ministrul Gabriel Oprea e cel care a indicat militarilor cui să dea onorul cu ocazia Zilei Naţionale la ceremoniile de la Arcul de Trimf din Capitală. Asta susţin unii de la Senat care au primit aceste informaţii din cadrul MApN.(Pe surse)

Parintele Cleopa † 02.12.1998

Cuvinte

- Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim!

- Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci? (…) Ai sa vezi tu atunci! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun. Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice: Mai, astia sunt de la Dumnezeu!

- Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic. Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : “Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii “. Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei! Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

- Invatati-va sa postiti! Eu am mancat un cartof la zi, dar va veni vremea cand veti fi bucurosi sa aveti un cartof la saptamana, daca il veti avea si pe acela!

- Eu ma duc la Domnul de acum, dar pe voi va asteapta vremuri grele!

- Nu te poate schimba nimeni daca ai in inima ta pe Doamne, Iisuse... Cand zici Doamne, Iisuse… se cutremura tot Iadul, numai sa zici din inima!

- Mai, baieti, sunteti inalti ca brazii, dar tot ca brazii puteti cadea la o furtuna, pentru ca nu va infigeti radacinile in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor Parinti, care sunt ca o carte pentru noi.

- Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant. Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.

- Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea.

sursa

miercuri, 1 decembrie 2010

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Poetul National

Si doresc poporului roman sa scape de lichelele care il inrobesc si il inglodeaza in datorii, de camarile si de beizadele. Ii doresc poporului conducatori care simt romaneste, isi iubesc neamul si glia. La multi Ani!

marți, 30 noiembrie 2010

Republica Moldova. Victorie sau infrangere?

Nu stiu ce inseamna pentru binele modovenilor de peste Prut faptul ca Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a castigat cele mai multe mandate la recentele alegeri. Stiu doar ca restul partidelor, reunite in coaliţia Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) pot guverna in continuare, fara a putea desemna presedintele insa. Criza va continua. 

Mai stiu ca partidele prooccidentale au obtinut doar o mica victorie insa Moldova a intrat usor, timid, pe o cale a pierzaniei, o cale pe care deja Romania are experienta si nu mai are drum de intoarcere. Dictatura comunista va fi schimbata cu o fata umana, amagitoare, dar in esenta mai hidoasa si mai rapace, dictatura asa-zisei democratii, a Noii Ordini Mondiale si a instrumentelor sale NATO si UE, dar si a bancilor. Moldova va pierde tot; pamanturi, resurse, intreprinderi, libertati. Lipsa entuziasmului moldovenilor in fata rezultatelor acestor alegeri poate insemna o gandire mai prudenta si mai matura. Sau poate inconstienta?

Sf. Apostol Andrei

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava! 

luni, 29 noiembrie 2010

Un subiect perimat

Banuiesc ca discutiile despre asa-zisul holocaust nu vor inceta niciodata, in ciuda tuturor celor care vor sa cenzureze libertatea de exprimare si cea de gandire. Daca unii au "decretat" acum vreo 40 de ani(exista marturii Memoriile lui Churchill si De Gaulle care nici nu au auzit de asa ceva, si nici nu pomeneste nimeni de "minunile" astea pana atunci)) ca a existat un holocaust, trebuie sa zici ca ei ca altfel sar sacalii pe tine, cum sar aici pe Ion Cristoiu, care se face vinovat ca-l simpatizeaza pe Corneliu Zelea Codreanu. Deci nu ai voie sa exprimi simpatii fata de  romani ca Ion Antonescu, Zelea Codreanu(pe lista neagra fiind si Mihai Eminescu sau Goma) ca ca te-ai ars. Exista o industrie a holocaustului bine pusa la punct, cu agenti in toate tarile, cu purtatori de cuvant, cu acuzatori si cu mass-media la degetul lor mic. 

Parerea mea este ca evreii isi fac un mare deserviciu bagandu-ne pe gat evenimente de care foarte multi dintre noi ne indoim sau pentru care probele sunt insuficiente si chiar inexistente. Eu unul m-am plictisit de subiectul asta. Ba chiar m-am saturat!

duminică, 28 noiembrie 2010

Parintele Arsenie Boca †28 nov. 1989. Cuvinte

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.
• Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.
• Cea mai primejdioasã este mândria suântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.
• Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.
• Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.
• Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.
• Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.
• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãd suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în local celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãrn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.
• Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.
• Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.
• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.
• Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.
• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.
• Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.
• Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu. dar numai o singurã usã: Iisus.
• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.
• Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.
• E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.
• Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.
• Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.
• Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.
• In legãturã cu sexualitatea in famîlîe. Pãrintele Arsenie zicea. Nici abuzul, nici refuzul.
• Oxigen, glicogen, somn, sã-ti pãstrezi hormon conceptie de viatã crestinã.
• Nasteti-vã sfinti!
• Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.
• Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.
• Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.
• Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.
• Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.
• Cine face carte nu face carte.
• Nu te rãspândi cu mute cãrti.
• Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!
• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?
• Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!
• Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.
• Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.
• Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.
• Mustrarea învinge, dar nu convinge.
• În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.
• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.
• Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.
• Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.
• Nu da cu bâta in viespile sectare.
• Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.
• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.
• Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.
• Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.
• De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!
• Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.
• Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.
• Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.
• Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.
• Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.
• Adevãrul este fiintã vie.
• Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.
• Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.
• Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.
• Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.
• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.
• Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.
• Religia nu face stiintã, ci constiintã.
• Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.
• Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.
• Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.
• Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.
• Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.
• Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.
• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.
• Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.
•În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.
• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.
• Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.
• Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.
• Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.
• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.
• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.
• Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.
• Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.
• Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.
• Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.

sursa

Mediafax