Pescuirea minunata

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Ev. Luca 5, 1-11

O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu.

Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine.

Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.

Sf. Teofan Zavoratul

sursa

Duminica Orbului din Nastere

Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar puteasa faca nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Si a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

Ioan 9, 1-38

Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a luminat şi ochii minţii, iar el vede limpede adevărul. Priviţi cât de logic este la el totul, îl întreabă: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii ?”. „Prooroc este”, a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit! 

Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”.

Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”.
Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament?

Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. „Tocmai în aceasta stă minunea”, le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.  Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.”

S-ar părea ca oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară… Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă.


Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.

Sfantul Teofan Zavoratul

Duminica a V-a din Post – a Cuvioasei Maria Egipteanca

Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta. Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei. 

Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers - si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul - si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Sfânta Maria, pocaindu-se, a lasat tot si trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vietuire cumplit de aspra, s-a curatit de patimi si s-a mântuit. Iata pilda! Pregatiti-va sa-i urmati.

Poate ca nimeni dintre noi nu a fagaduit sa faca chiar la fel; dar toti suntem datori sa facem tocmai la fel, daca este sa tinem seama nu de înfatisarea dinafara a faptelor sfintei, ci de duhul si de puterea lor.

Sf. Teofan Zavoratul - fragment de predica la Duminica a V-a din Postul Mare

voscreasna.com

In asteptarea dreptatii

Azi la stirile TV din nou sinucigasi. Deja fac parte din cotidian. O zi fara sinucideri e deja o zi ciudata. "Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani"(art.189 CP) Asta e pedeapsa pe care trebuie sa o primeasca "gaska" care isi bate joc de tara asta si de populatia ei. Asa ar arata o pedeapsa lumeasca corecta. Plus un spor pentru constituirea unui grup infracţional organizat si pentru inca vreo 10 alte infractiuni. Din cauza lipsurilor, a mizeriei, a datoriilor, a hartuirilor de tot felul, toate datorandu-se politicii dezastroase a guvernului Basescu-Boc, oamenii aleg sa-si ia viata. Ce merita cei care ii imping la asemenea gesturi disperate pe bietii romani? Inainte de toate, dispretul nostru. Dreptate se va face mai devreme sau mai tarziu.

Sfantul Teofan Zavoratul spunea: "Vă tot gândiți la bunătatea lui Dumnezeu, dar uitați că El este drept. Atunci când bunătatea nu mai poate face nimic, e timpul să lucreze dreptatea."

Sf. Teofan Zavoratul -195 de ani de la nastere

"Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii… Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu" Sursa: Razboi Intru Cuvant.