sâmbătă, 18 februarie 2012

Duminica Infricosatei Judecati

"Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica." Ev. Mt.25, 31-46

Când va veni acea zi din urmă, se va face despărţire! Precum ciobanul în fiecare seară, când îşi întoarce turma, – am văzut lucrul ăsta cu ochii mei – pune într-o parte oile şi într-alta caprele, aşa ne va despărţi şi pe noi, oamenii, Hristos. Va lua o sită şi ne va cerne; şi tot ce este netrebuincios va merge în foc, tot ce este grâu va merge în hambar. Va despărţi omenirea în două mari tabere: una va fi a drepţilor, iar alta, a păcătoşilor. Şi păcătoşilor, care vor merge în stânga Lui, Hristos le va spune cuvinte înfricoşătoare: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).

Auziţi ce zice? Blestem, „blestemaţi”! Cine? Cei care nu au urechi să audă şi inimi să simtă cuvintele lui Hristos, cei care nu varsă o lacrimă pentru păcatele lor, cei care nu păzesc poruncile şi mai ales porunca iubirii. Acestora, blestem, şi de-a dreptul, fără echivoc, le-a spus că nu vor avea parte de milă: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic…”.

Eu, fraţii mei, sunt un păcătos şi mă tem de iad. Voi sunteţi sfinţi şi nu vă temeţi? Există suflet nemuritor şi un Judecător care ne va judeca sufletul în ziua judecăţii. Şi atunci Hristos va spune un cuvânt pe care nu l-a spus nicicând altădată. El care a fost numai dragoste şi iertare şi până şi pentru răstignitorii Săi a zis: „Părinte, iartă-le lor” (Luca 23, 34), acum este Acelaşi, venind din cer şi spunând înaintea întregii lumi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui”. Acest blestem duce la iad. Dar ce este iadul? Este o pedeapsă. Ce pedeapsă? Trei lucruri este iadul: primul, despărţire, al doilea, pedeapsa veşnică şi al treilea, sălăşluire împreună cu demonii.

- Despărţire. Ce fel de despărţire? Tremură femeia să nu se despartă de bărbat, tremură bărbatul să nu se despartă de femeie, tremură mai înainte de toţi mama să nu se despartă de copil. Nimeni nu poate să trăiască fără persoane iubite. Trăim prin iubire: trăim pentru că există persoane care ne iubesc. Dacă va lipsi iubirea lor, viaţa devine de netrăit. Însă mai mult şi decât mamă, şi decât tată, şi decât toţi este Dumnezeu, pricina şi izvorul a tot binele. Dacă despărţirea de oamenii iubiţi face viaţa de netrăit, cu atât mai mult despărţirea de Dumnezeu! Să nu ne despărţim de Dumnezeu! Pentru că asta înseamnă iad.

– Apoi, acest iad este pedeapsă veşnică. Nu este o pedeapsă de câteva zile, de câteva săptămâni, nici de câţiva ani. Cum să o descriu? Un mare poet al Apusului a făcut o icoană, ca să ne ofere o idee despre veşnicie. Închipuiţi-vă, zice, o mare. Şi, apoi, o pasăre misterioasă care vine din vreme în vreme, cum vin în fiecare an berzele, iar în fiecare iarnă rândunelele – acum, se apropie vremea în care ne vor veni. Însă această pasăre a veşniciei, imaginaţi-v-o că vine nu după un an, ci după o mie de ani. Şi imaginaţi-vă că ia anul acesta o picătură din această mare. Şi, apoi, după o mie de ani, că ia o a doua picătură. Şi, apoi, după o altă mie de ani, că ia a treia picătură… Câţi ani, câte milioane şi zeci de milioane trebuie să treacă până când pasărea va lua şi ultima picătură din mare? Matematicienii zic că va veni ceasul şi clipa în care pasărea va lua cu pliscul ei şi ultima picătură. Da, se termină şi marea şi râurile. Dar veşnicia? O, veşnicia! De aceea este înfricoşător cuvântul: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic …”.

– În sfârşit, iadul nu este doar despărţire de Dumnezeu şi pedeapsă veşnică; iadul este şi sălăşluire împreună cu demonii. Femeia rabdă lângă un bărbat hulitor şi mitocan, rabdă bărbatul lângă o femeie răufăcătoare şi stricată, rabdă tatăl atunci când are copii obraznici, rabdă cel ce e obligat să trăiască împreună cu cei răi. Cine a făcut închisoare? În anii grei, toţi dintre noi care au fost arestaţi şi aruncaţi în temniţe şi în lagăre erau obligaţi să trăiască împreună cu tot felul de criminali. Cum să nu sufere cineva în astfel de medii, cum le-a descris rusul Dostoievski, în lucrarea sa «Ocnele»! Aşadar, vrei lângă tine un tovarăş bun. Însă acolo, în iad, cine îţi va ţine companie? Demonii! Cele mai oribile şi scârboase din toate fiinţele. Astfel va fi iadul, fraţii mei, unde vor fi aruncaţi cei blestemaţi în focul cel veşnic.

Credem acestea? Nu! Generaţia noastră necredincioasă şi stricată le consideră minciuni! Ne aflăm în anii necredinţei. În anii de demult, bunica spunea nepotului ei: Copilaşul meu, să nu spui minciuni, că te vei duce în iad… Preotul analfabet spunea turmei lui: – Luaţi aminte, nu furaţi, nu necinstiţi, nu ucideţi, că vă veţi duce în iad… Le era frică de iad. Şi pământul era un rai. Din clipa în care am încetat să ne temem de dumnezeiescul tribunal şi am chicotit şi am crăpat de râs şi am izgonit din sufletul nostru marile adevăruri despre rai şi iad, de atunci acest pământ s-a transformat în iad. Nu vrei să auzi de iad? Iată iadul! Şi nu te temi de iad? Iadul, însă, vine. Vine veşnică pedeapsă pentru toţi câţi au păcătuit în această lume a păcatului.

Dar în faţa iadului cum de mai există dispoziţie şi chef, încât unii să danseze şi să se distreze, iar alţii să înjure şi să necinstească? Nu, fraţii mei! Să trăim după Dumnezeu, să trăim după Evanghelie. Să ne pregătim dinainte sufletele noastre. Şi vă doresc ca Dumnezeu să ne învrednicească să ajungem în Marea Săptămână şi să sărbătorim Cinstitele Patimi ale Domnului şi slăvita Lui Înviere. Amin.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

marți, 14 februarie 2012

Regele si rusii

Si daca tot se discuta zilele astea despre monarhie si despre personajele implicate in acest fenomen, va voi posta fotocopii dupa ziarul "Scanteia", iulie 1945. Regele este decorat de rusi si nu numai. Primeste cadou doua(de ce doua?) avioane de turism tot de la "prietenii" rusi.

Mediafax