sâmbătă, 13 noiembrie 2010

†) Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantipolului

 Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Şi eu nu voi înceta de a vă unge neîncetat cu aceste alifii. Ştiu doar ce armă puternică avem împotriva diavolului atunci când nu pierdem nădejdea. De ai păcate, nu deznădăjdui! Şi n-am să încetez de a-ti spune necontenit aceasta. De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te! Să facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se învechesc; când părţi din ele putrezesc, scoatem părţile putrezite şi punem în loc materiale noi; şi niciodată nu încetăm a face asta. Te-ai învechit azi din pricina păcatului? Innoieşte-te prin pocăinţă!
-   Dar  pot  să  mă  mântuiesc  dacă  mă pocăiesc?
- Da, poţi!
-  Am trăit toată viata în păcate! Dacă mă pocăiesc, mă mântuiesc?
-Da!
- De unde ştiu?
- De la iubirea de oameni a Stăpânului tău!
- Să am, oare, încredere numai în pocăinţa de care îmi vorbeşti? Este, oare, în stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate?
-  Dacă ar fi numai pocăinţa, atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde  curaj!  Iubirea lui  Dumnezeu  nu  are hotar, nici bunătatea Lui nu se poate tălmăci cu cuvântul. Păcatul tău are hotar; leacul însă nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită.  Ai  curaj!  Pocăinţa biruie păcatul! Inchipuie-ti o scânteie ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia fată de ocean, aceea e păcatul fată de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta. Oceanul, oricât de mare-ar fi, tot are margini. Bunătatea lui Dumnezeu însă e fără de margini.

Sf. Ioan Gura de Aur - fragment din Omilia a opta(despre pocainta)

joi, 11 noiembrie 2010

Minciunile unui fost presedinte

In memoriile sale, George W. Bush declara ca politica sa a fost influentata de credinta religioasa, da ca niciodata nu ar fi reusit la Casa Alba fara decizia sa de a renunta la bautura in 1986. "Nu m-as fi oprit de la bautura fara credinta. Si nu stiu daca credinta mea  ar fi fost atat de puternica daca as fi baut." Desi credinta nu este subiectul cartii, ea este o tema constanta a acesteia.(huffingtonpost.com)

Cred ca este perfect justa si chiar se impune o intrebare: Unde era credinta lui George Walker Bush cand a ordonat atacarea a doua tari suverane, uciderea a sute de mii de oameni nevinovati, furtul de resurse, asasinate politice in Irak, Afganistan si cine mai stie pe unde? Carui Dumnezeu se ruga si se inchina el? Care Dumnezeu aproba violenta, crima si minciuna? Daca acesta ne-ar fi povestit ca s-a intors la credinta plin de pocainta si ca ii pare rau de tot ce a facut, avea toate sansele sa fie crezut. Dar asa, alaturi de tatal sau, apare doar ca un angajat devotat al celor ce orchestreaza Noua Ordine Mondiala si un mincinos incorigibil.

miercuri, 10 noiembrie 2010

De veghe in lanul cu cadavre

"Adrian Păunescu a fost şi este plâns de toţi cei care regretă frigul, foamea, cozile, supravegherea universală, domnia suspiciunii şi a minciunii, infernul cotidian dintr-o Românie jignită şi umilită".

Fraza apartine lui Vladimir Tisminetki, alias Tismaneanu, membru al unei familii evreiesti de origine rusa, de trista amintire pentru Romania anilor de dupa Razboiul II Mondial. Unul din cei multi care stau la panda sa apara vreun cadavru care sa-i potoleasca "foamea".

Nu este greu de sesizat ca afirmatiile acestui pui de cominternist sunt mincinoase in mare masura. Astfel, putem observa ca oamenii din ziua de astazi, nu doar cei care il regreta pe Adrian Paunescu, nu au bani nici sa se incalzeasca, nici sa manance si sa se imbrace decent(ajungand sa se imbrace la magazine second-hand). Da, nu mai sunt cozi, dar romanii cumpara putin si prost pentru ca nu au bani. Supravegherea din ziua de azi este totala, spre deosebire de cea dinainte de '89. Acum toate telefoanele, fara exceptie, sunt interceptate, inregistrate si stocate pentru momentul cand "ne va veni vremea". Supravegherea de tip Big Brother s-a impus peste tot. Daca pe vremea aceea oamenii erau iubitori de cultura, prietenosi si saritori, acum au ajuns fiare din pricina neajunsurilor. In acele timpuri Romania era respectata si de Germania, SUA, Rusia, Marea Britanie si de Israel, acum Basescu isi trimite emisarii prin toate colturile lumii si nu accepta nimeni sa stea de vorba cu el. Asta este democratia care ii permite acestui ratat sa vorbeasca si sa calomnieze. Asta e democratia care a scazut nivelul de trai al romanilor, care a instrainat resursele tarii si a permis hotilor sa conduca tara. Asta e democratia care suporta ca un antiroman ca Tisminetki, un veritabil mancator de cadavre, sa fie platit gras din banii romanilor.

As incheia cu un fragment dintr-o  poezie a unui mare poet roman, Aron Cotrus:
"..de-ai trai tu
acu,
ce-ai face, Horia, cu miseii ce vând
norodul flamând?!...
nu ti-ar veni sa-i cauti pe toti,
de gâturi sa-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si-n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei mai misei tâlhari,
de limba sa-i spânzuri?!... "

marți, 9 noiembrie 2010

Fraierul de serviciu

Probabil ati aflat cu totii ca tanarul care a comercializat Furadan-ul pe care l-a ingerat Madalina Manole a fost adus in tara cu catuse din Spania, fiind subiectul unui mandat de arestare emis de autoritatile de la Bucuresti.  Tambalau, cheltuiala, pericol public, bla-bla.. Ciudatenia mare nu consta in arestarea lui, ci in faptul ca in Romania sunt sute de firme care comercializeaza la liber tot felul de otravuri  tolerate(?), ca sa nu mai luam in considerare anunturile din ziarele scrise si online, pline de pesticide, insecticide, raticide la fel de toxice si periculoase ca Furadanul(foto). Anchetatorii vor sa arate ca "se lucreaza". Penibil este ca moartea Madalinei arunca in puscarie un tanar care a facut un simplu act de comert pe care altii il practica fara nici o rusine in vazul tuturor. Nu cred ca vanzand acea sticla de Furadan tanarul a castigat mai mult de cateva zeci de lei. Or a face din el un  soi de asasin si astfel rezolvand cazul Madalina Manole, mi se pare o facila prosteala a opiniei publice. Sinuciderea e un act de vointa proprie pe care Madalina l-a infaptuit, si probabil l-ar fi savarsit cu sau fara Furadan, iar organele de ancheta ar face bine sa arate si sa demonstreze cine este adevaratul autor moral al acestei sinucideri, nu doar fraierul de serviciu.

luni, 8 noiembrie 2010

Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil

Iubiţi credincioşi,

Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma şi petrecerea, printr-o trăire sfîntă, neîntinată, îngerească. Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.

Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat, lăudînd ziua şi noaptea pe Preabunul nostru Dumnezeu. Sfinţii îngeri sînt într-o veşnică mişcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cîrtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvîrşit unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe pămînt. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsînd ura, mînia, bătăile, judecăţile, minciunile.

Sfinţii îngeri ascultă unii de alţii, cei mai de jos de cei mai de sus şi toţi de Dumnezeu. La fel şi noi să ascultăm de mai-marii noştri, de părinţii care ne-au născut, de cei ce ne învaţă şi ne ajută la mîntuire. Să ascultăm şi de glasul conştiinţei cînd ne mustră pentru păcate, cînd ne trimite la biserică, la spovedanie şi la cele bune. Să ascultăm şi de îngerii noştri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate. Sfinţii îngeri se bucură de mîntuirea noastră (Luca 15, 10), ajută la îndreptarea noastră şi plîng cînd noi păcătuim sau sîntem aruncaţi în gheenă. La fel şi noi să facem. Să ne bucurăm pentru sporul aproapelui şi să plîngem pentru căderea lui. Să dăm sfat celui ce are nevoie de el. Să nu minţim pe nimeni. Să îndemnăm şi pe alţii la pocăinţă, la biserică, la post şi rugăciune.

Sfinţii îngeri nu se bîrfesc, nu se răzvrătesc, nu se mînie, trăiesc în bună rînduială. La fel şi noi, să nu ne mîncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de tulburare, de mînie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să trăim ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, că sîntem fiii Tatălui ceresc.

De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperămîntul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.

Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.


Parintele Cleopa - fragment de predica la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
sursa

Mediafax