sâmbătă, 14 august 2010

Adormirea Maicii Domnului


Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul. Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare. Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

www.maicadomnului.ro

Cuvant despre Maica Domnului




Cantari inchinate Maicii Domnului



vineri, 13 august 2010

Îi certăm mereu pe politicieni, dar ei sunt chipul nostru

Dacă privim istoria poporului Israel, vedem că duşmanii îi biruiau de fiecare dată când se lepădau de Domnul, dar El îi ajuta întotdeauna când aceştia trăiau o pocăinţă neprefăcută. Domnul este întotdeauna cu noi. Îi certăm mereu pe politicienii care sunt la putere, dar ei sunt copiii noştri. Noi, cei bătrâni, suntem vinovaţi, şi nu ei, căci noi le-am dat pilda pe care să o urmeze în viaţă. Suntem chip al părinţilor noştri, imagine a celor bătrâni, şi nu am putut vedea multe la ei. Noi, cei bătrâni, suntem vinovaţi că nu ne-am îndrumat copiii pe calea cea dreaptă.

Să pornim de la noi înşine
Noi, bătrânii, se cuvine să o luăm de la început, să pornim de la noi înşine, nu să-i îndreptăm din afară pe ceilalţi. Sfinţii Părinţi spun că trebuie să ne îndreptăm pe noi înşine, să ne mântuim, şi mulţi se vor mântui şi în jurul nostru. Trebuie să ne ostenim să fim buni, întotdeauna plini de pace, liniştiţi, ca pretutindeni oamenii să simtă pacea şi liniştea ce izvorăsc din noi. Însumi am văzut cum prin gândurile pe care le am, pot să atrag sau să îndepărtez pe cineva. Trebuie să ne schimbăm, e nevoie să ne întărim în credinţă şi apoi să ne ostenim. Sfinţii Părinţi au dat multe desluşiri despre rugăciunea minţii, despre cum trebuie să ne stăpânim inima şi mintea. Ei spun că se cuvine să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră – toate să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă, se adună acolo puterile minţii.

Dacă politicienii ar fi uniţi, nu am mai avea duşmani
Când ne rugăm, să o facem din inimă, căci Dumnezeu este Domnul inimii. El este miezul vieţii fiecărei fiinţe vii. El este Cel ce sprijină viaţa şi nu trebuie să-L căutăm în alt loc. El se află aici, şi aşteaptă să-L primim şi să credem în El. Avem prea puţină credinţă şi încredere în Domnul. Când vom avea atâta încredere în El cât avem în prietenii noştri, atunci când îi rugăm să facă ceva pentru noi – când vom avea atâta încredere, nici noi şi nici ţara noastră nu vom mai suferi atâta.

Vălmăşagul gândurilor din noi şi din ţara noastră îşi are obârşia în gândurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de rânduială a gândurilor, iar dacă politicienii noştri ar fi toţi într-un cuget, nu am mai fi în starea aceasta. Suntem conştienţi că în noi se află o putere şi o viaţă dumnezeiască. Fiecare persoană, ca putere dumnezeiască, când se uneşte cu celelalte, făureşte o putere uriaşă, şi vrăjmaşul fuge de asta; într-însa sălăşluieşte înţelegerea, iar în el, acolo, dezbinare. Dacă politicienii noştri ar fi uniţi, nu am mai avea duşmani; atunci vrăjmaşului nu i-ar mai fi de folos nici armele, nici oastea, nimic.

Noi facem iad şi în noi, şi în jurul nostru
Noi suntem fiinţe dăruite de Dumnezeu, dar nu ştim să trăim cum se cuvine – şi facem iad şi în noi, şi în jurul nostru. Vlădica Nicolae (Velimirovici) istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: „Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo”; şi a adăugat: „Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur.”

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pacea şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul.

Stareţul Tadei de la Vitovnita – Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa
sursa

miercuri, 11 august 2010

Radu Feldman sau oameni de zapada

Insinuat ca politician dupa 1990, nederanjat prea mult datorita originii sale evreiesti de care facea parada, desi ai sai l-au renegat, Radu Feldman Alexandru a iesit la rampa cu declaratii "obraznice" la adresa lui Basescu in revista 22 din 10 august a.c., dupa ce ani de-a randul l-a periat. Traian Basescu nu a intarziat sa raspunda: "Indiferent daca s-ar fi numit Cristian Preda, Sever Voinescu sau Radu F. Alexandru, nu ar fi fost in partid daca eu conduceam partidul. Confruntarea de idei trebuie facuta in interiorul partidelor, nu iti poti permite luxul sa incerci sa iti creezi notorietate atacand partidul".

Astazi dupa amiaza, dar si la jurnalul TVR1 de seara, cine apare spasit, cu vocea sugrumata de emotie, amintind de celebra fraza a lui Postelnicu: "Domnule presedinte, am fost un dobitoc"? Tocmai Feldman Radu, acest politician "degeaba", a carui demnitate s-a evaporat brusc in fata furiei prezidentiale. Te-ai topit repede, om de zapada! Inapoi la lins!

marți, 10 august 2010

Cum ii poti trata pe romani ca pe dusmanii propriei lor tari

„A trebuit sa treaca 30 de ani ca sa am un salariu de 6.000 de lei”, spunea un mare om la stat, par­don, in stat. Si continua: „Cum poate un invata­tor incepator sa creada ca poate lua salariu la fel ca un medic incepator? Ce mare scofala ca pleaca medici din tara, scoatem din scoli alti 2.000 pe an”.

Frumos, vorbe parca rupte din ghidul „tupeu de dem­nitar populist”. De mare exceptie, nu-mi pot ascunde admiratia. Dar incerc, credeti-ma. In primul rand, comparatia asta cu „vremurile de altadata” nu ne da pace. Imi aduce aminte de inutila incurajare pe care batranii o spun catre tinerii nelinistiti. Dife­renta este ca, de data aceasta, un Ales o promo­veaza ca politica de stat. Meritul, valoarea nu tin de var­sta neaparat. Nu-i poti cere unuia de 25 de ani, ge­nial in ceea ce face, sa accepte un salariu de mi­zerie numai ca e pusti. Unui militar care lupta ­lao­lalta cu trupele NATO nu-i poti cere sa se sacri­fice pentru tara pentru ca apoi familia sa-i fie jertfita pe altarul „angajamentelor fata de Maria Sa FMI”. Dar ce con­teaza? Este musai sa ne acoperim greselile si bataia de joc la adresa acestor oameni cu o lo­goree fara sens.

In al doilea rand, ce este mai frumos decat sa incaieri „breslele” intre ele? Absolut nimic, daca te crezi vreun „Cezar” din Roma antica. Cine iti da drep­tul sa decizi care dintre indivizi este mai util societatii? De exemplu, un invatator (debutant sau nu), in opinia mea, este vital pentru evolutia unui copil. El il formeaza ca om, il invata de la o varsta frageda cum poate evolua, spre ce poate evolua. Un medic (de­bu­tant sau nu) iti poate da sansa unei noi vieti, te poate ajuta sa iti urmezi „cursul” asa cum, printre multi altii, ti-a aratat si acel invatator. Care dintre cei doi este mai util, care dintre ei merita rasplatit mai bine?

Ca o concluzie, este clar ca traim in haos. Nu stim ce vrem, suntem plini de ura si, pe deasupra, ne mai credem si desteptii pamantului. Nici vorba, am mai spus-o, uitati-va in jur. Nu construim nimic important, suntem zero la realizari, am aruncat pe fereastra 20 de ani din vietile noastre.

de Edward Pastia(financiarul.ro)

luni, 9 august 2010

A fost odata Romania

Combinatia intre o tara de prima mana:

si un politician de mana a doua:

Rezultatul? O tara infestata!

O melodie ce se potriveste cu zbaterea continua din Romania:




Vezi si:
Guvernul si Basescu sa emigreze si sa isi caute slujbe in strainătate 
Apocalipsa dupa Traian

duminică, 8 august 2010

Bucurestenii s-au saturat de PD-L



sursa

Pilda datornicului nemilostiv

Această pildă este rostită de către Hristos ca mărturie a faptului că, indiferent cine şi cât ne-ar greşi, noi trebuie să fim iertători, deoarece şi noi, la rândul nostru, greşim faţă de lumea întreagă şi faţă de Dumnezeu.

Pilda ne prezintă cazul a doi oameni care aveau aceiaşi condiţie socială, slugi la un stăpân: primul datora stăpânului zece mii de talanţi, iar cel de-al doilea datora primului o sută de dinari. Datoria primei slugi echivala cu 436,200 kg de argint şi era aşa de mare încât pentru a fi achitată, omul era în pericolul de a-i fi vândută familia întreagă. Văzând acest pericol, prima slugă s-a ruga în genunchi faţă de stăpân să fie iertată, şi a primit iertarea de datorie. Datoria celei de-a doua slugi faţă de cel iertat de stăpân echivala cu 455 grame de argint, deci era de aproximativ 1 MILION de ori mai mică, prin aceasta arătându-se cât de neînsemnată era această datorie Cu toate acestea, cel ce fusese iertat de stăpân, se arată crud şi nemilos, neîndurător şi neiertător faţă de datornicul său şi vrea să-l bage la închisoare pentru neînsemnata datorie. Auzind aceasta, stăpânul a rechemat pe datornicul iertat şi l-a pedepsit, chinuindu-l până se va achita datorie, adică aproape niciodată.

Concluzia pildei este rostită de Însuşi Hristos care spune că „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”. Aşadar, iertarea trebuie să fie autentică, din inimă, şi nu doar formal, cu gura, cum din păcate, adeseori se întâmplă în societatea noastră. De aceea această pildă este de extremă actualitate, pentru că noi înşine, adeseori, prigonim pe cei din jur pentru greşeli neînsemnate, în vreme ce, la rândul nostru, dorim să fim iertaţi de fapte foarte grave.

sursa: radiodobrogea.ro


Mediafax