sâmbătă, 2 iulie 2011

Despre grijile vietii. Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!


Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul  tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi  întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar  întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni,  căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va  lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu  şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru  ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu  este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?  Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu  adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu  sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi,  îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte  de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se  ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată  mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba  câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel  o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci,  nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne  vom îmbrăca?  Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar  Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi  împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga  vouă.

Matei 6, 22-33


Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!

Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc

“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!

Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate – nu-i lipseste nimic – atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii, si tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. “In regula”, ii zic unuia, “daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti. Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie”. “Nu pot”, imi spune. “Fa un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav”. “Cum sa merg pana acolo?, imi raspunde. “Si de ce sa fac aceasta?”. “Du-te si ajuta vreun sarac de prin vecini”. “Nu, nu ma multumeste nici aceasta“, spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea. Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca ar avea cel putin un serviciu, ar fi mai bine.

Viata de astazi, cu necontenita e alergatura, este un iad

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama… Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. “Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.” (Ps.89, 10-11). Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc… Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia: “Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si… sariti in ea, pravalindu-va in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt.“

Simplificati-va viata!

Mirenii spun: “Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile”. Dar insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres.

Odata, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte destept: “Tu esti destept, poti invata carte”. “Si dupa aceea?”, il intreba copilul. “Dupa aceea o sa devii mecanic”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat masini”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea o sa-l maresti”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal”. “Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia durere de cap, si dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nicio durere de cap?“ Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea: “Sa facem aceasta, sa facem cealalta”. Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap.

Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu: “Simplificati-va viata, si stresul va fugi“. Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli. Acest stres este o catastrofa.

Odata ma aflam intr-o casa foarte luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au zis: „Noi traim in rai, in timp ce alti oameni duc lipsa”. “Traiti in iad”, le spun. “Nebune, in noaptea aceasta…” , a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar intreba: “Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intr-o casa ca aceasta?”, eu as raspunde: “Intr-o puscarie intunecata”, pentru ca puscaria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfintii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat in crapaturile pamantului, mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ar semana putin si cu chilia mea, si m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie, decat intr-o astfel de casa.

Odata, fiind gazduit in casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat sa primesc un crestin inainte de a se lumina de ziua, deoarece in alta vreme a zilei acela nu putea. Asadar, acel om a venit bucuros si slavind neincetat pe Dumnezeu. Avea multa smerenie si simplitate si-mi cerea sa ma rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani si avea sapte copii. Impreuna cu familia lui mai stateau si cei doi parinti ai sai; in total unsprezece suflete, care locuiau impreuna intr-o singura camera. Imi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: “Camera ne incape numai atunci cand stam in picioare, dar cand trebui sa ne culcam nu ne mai incape, este putin stramta. Dar, slava lui Dumnezeu, acum am facut un adapost pentru bucatarie si am rezolvat-o. Parinte, noi cel putin avem un acoperis deasupra capului, in timp ce altii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia in Atena si pleca inainte de a se lumina de ziua ca sa ajunga la Pireu, unde lucra. Din pricina statului in picioare si a multelor drumuri avea varice, care il deranjau, insa multa lui dragoste pentru familie il facea sa uite durerile si suferintele. Mai ales se prihanea pe sine mereu si spunea ca nu are dragoste, pentru ca nu face fapte bune cum se cuvine unui crestin si lauda pe femeia sa ca face fapte bune, pentru ca pe langa copiii si socrii sai, de care avea grija, mergea si lua lucrurile batranilor din vecinatate, pe care le spala; le punea acestora casele in randuiala si le facea si cate o supa. Pe fata acestui bun crestin se putea vedea zugravit harul dumnezeiesc. Avea inlauntrul sau pe Hristos si era plin de bucurie, iar camera sa era plina de bucurie paradisiaca. In timp ce aceia care nu au inlauntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniste. Chiar si numai doi oameni dintre acestia sa fie, nu incap nici in unsprezece camere. Pe cand acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos in el, incapeau intr-o singura camera.

Chiar si pe unii oameni duhovnicesti ii vezi ca nu incap, oricat loc ar avea, fiindca inlauntrul n-a intrat in intregine Hristos. Daca femeile ce au trait in Farasa ar fi vazut luxul care exista azi, chiar si in manastiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc sa ne arda! Ne va parasi Dumnezeu”. Acelea isi faceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineata trebuia sa scoata caprele la pascut, apoi sa deretice casa. Dupa aceea, mergeau la bisericutele din imprejurimi ori se adunau prin pesteri, unde vreuna, care stia putina carte, citea Sinaxarul cu Sfantul zilei. Pe urma da-i la metanii; rosteau apoi si rugaciunea : “Doamne Iisuse…”. Si lucrau, si se osteneau. Femeia trebuia sa stie sa coasa toate hainele casei. Si pe atunci le cosea cu mana. Masini de cusut erau putine, si acelea numai in orase; in sate nu existau. In Farasa exista numai o singura masina de cusut. Coseau inca si hainele barbatilor lor, care erau mai comode decat cele de astazi; iar ciorapii ii impleteau cu mana. Aveau gust, tragere de inima, si le mai ramanea si timp, fiindca ele pe toate le faceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amanunte. Traiau bucuria calugariei. Si daca, de pilda, patura nu era bine intinsa si atarna putin intr-o parte, si i-ai fi spus: “Indreapta patura!”, ea ti-ar fi raspuns: “Te impiedica la rugaciune?”.

Oamenii de astazi nu cunosc aceasta bucurie a calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi putin mai calugareste, daca ar trai mai simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor neliniste si deznadejde. “Cutare a reusit in viata fiindca si-a facut doua blocuri de locuinte sau pentru ca a invatat cinci limbi etc. Iar eu nu am niciun apartament si nu stiu nicio limba straina. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o masina si incepe: “Cutare are una mai buna. Sa-mi iau si eu”. Ia una mai buna, insa tot nu se bucura de ea, pentru ca altul are una inca si mai buna. Si ia pe cea inca si mai buna , dar dupa aceasta afla ca unii au avioane personale si iar se chinuieste. Nu se mai opresc. In timp ce unul nu are masina slaveste pe Dumnezeu si se bucura. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am masina. Am in schimb picioare sanatoase si pot merge. Cati oameni nu sunt cu picioarele taiate si nu se pot sluji pe sine, nu pot iesi la plimbare, ci le trebuie un om sa-i slujeasca, in timp ce eu am picioarele mele!”. Si un schiop se bucura cand spune: “Altii sunt lipsiti de amandoua picioarele!”.

Nemultumirea si nesatiul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a spus: “Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Cati copii ai?”, il intreb. “Doi”, imi raspunde. “I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat.” Din discutie reiesea ca si el avea masina lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui pe a lor. “Binecuvantatule, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai alta educatie”. O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati.

Alta data a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcatuita din cinci persoane – si mi-a zis: “Parinte, avem o masina si ma gandesc sa-mi iau alte doua. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gandit cat va vor ingreuia? l-am intrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, intr-o gaura, pe toate trei unde le vei pune? Iti va trebui un garaj si o magazie pentru carburanti. Veti trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveti una si sa va limitati iesirile. Veti avea atunci timp sa va vedeti si de copii. Veti avea si liniste. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gandit la aceasta”, imi zice.

- Parinte, ne-a spus cineva ca de doua ori nu si-a putut opri alarma masinii, o data pentru ca a intrat o musca si a doua oara fiindca el insusi a intrat incorect in masina.

- Viata lor este muceniceasca, fiindca nu isi simplifica lucrurile. Cele mai multe inlesniri pricinuiesc greutati. Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de inlesniri peste inlesniri si si-ai facut viata grea. Daca omul nu isi va simplifica lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de greutati.

Cand eram mici faceam dintr-un mosor o jucarie minunata, si ne bucuram de ea. Copiii mici se bucura de o masinuta mai multa decat oricare din parintii lor, atunci cand isi cumpara un Mercedes. Daca intrebi o fetita: “Ce vrei, o papusa sau un bloc de locuinte?”, vei vedea ca iti raspunde: “O papusa”. Asadar, copiii mici cunosc desertaciunea lumii.

- Parinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii?

- Sa prinda sensul cel mai adanc al vietii. “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu...”. De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor”.

vineri, 1 iulie 2011

Un deznodamant previzibil

Se prabuseste cazul Strauss-Kahn. Femeia care l-a acuzat pe fostul sef al Fondului Monetar a mintit, dezvaluie New York Times. Printre lucurile compromitatoare pentru menajera descoperite de politisti se numara si faptul ca aceasta are probleme cu cererea de azil in SUA, ea fiind la origine din Guineea, si ca are legaturi cu persoane implicate in actiuni criminale, printre care trafic de droguri si spalare de bani. A fost inregistrata o convorbire telefonica intre ea si un barbat arestat pentru 180 de kg de marijuana. Azi are loc o audiere la judecator in care se prezinta noile dovezi.


PS. Cine ii mai da viata inapoi lui Strauss-Kahn? L-au terminat oricum. Sarkozy jubileaza.

Mânia proletară



Nu pot să spun ca am fost supărat pe cetăteanul care l-a scuturat pe Sarkozy in timp ce făcea o baie de multime. A vrut să-i amintească ca e muritor si el. A vrut să-i amintească ca proletarul poate sa fie si mânios. Acum intelegem mai bine de ce Boc si Basescu au renuntat la obiceiul  "nesănătos" de a saluta multimea.

sursa

marți, 28 iunie 2011

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru a fost un om navalnic si hotarat. Numit la nastere Simon, el este fiu al lui Iona si frate cu Andrei. S-a nascut la Betsaida, dar a locuit ulterior in cetatea Capernaum. Este pescar, om simplu si fara carte, nepreocupat de sinagoga sau de viata religioasa a evreilor. Viata lui se reduce la prinderea de peste pentru asigurarea traiului. Este energic si naiv in sinceritatea lui. Este mai in varsta decat fratele sau, Andrei. Stie ca mezinul familiei are preocupari "ciudate" pentru un pescar: este ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, un profet itinerant care boteaza undeva langa Iordan, predica pocainta, apropierea Imparatiei Cerurilor si venirea iminenta a lui Mesia; dar pe Petru nu-l intereseaza decat captura de peste...

In acest context, cand Petru tragea corabia la tarm, Andrei vine exaltat la fratele sau si exclama: "Am gasit pe Mesia!" Da, Il gasise, pentru ca fusese de fata la Botezul Domnului Iisus din Iordan si ascultase indemnul Invatatorulului sau, Ioan, de a-L urma Pe Mesia - Iisus. Petru nu pare prea incantat de descoperirea fratelui sau, dar, pentru a-i potoli insistentele entuziasmante, accepta sa mearga impreuna cu fiii lui Zevedeu - Iacob si Ioan, si ei pescari si fosti ucenici ai Botezatorului - sa-L asculte pe Mesia. Petru nu stia in acel moment care trebuia sa fie rolul concret al lui Mesia si nici nu era inca prea dornic sa afle.

Il gasim astfel pe Petru la nunta din Cana Galileii, unde nu intelege minunea prefacerii apei in vin si la Sarbatoarea Corturilor de la Ierusalim, impreuna cu Iisus. Curios este ca dupa aceste doua evenimente Petru se reintoarce la ocupatia sa initiala de pescar. Se intoarce, dar gandul nu-i mai sta acum la peste. Nu mai are somn noaptea. Spusele fratelui sau despre Mesia il pun pe ganduri. Nu stie ce sa creada. Pana acum considera credinta apanajul oamenilor creduli si naivi. Nu se poate dezlipi de privirea cu care il privise Iisus si de glasul Sau divin. Avea "ceva" ce nu-si putea explica.

In acesta stare de meditatie, lucru strain pana acum pentru Petru, pestele este neglijat. Asa se face ca - dupa o noapte de pescuit - Petru se intoarce la tarm cum plecase, fara peste. Apare insa Iisus, care-l sfatuieste sa arunce mreaja in locul indicat de El. Petru executa indemnul neincrezator si lipsit de elan, ironic la gandul ca un tamplar din Nazaret - de unde nu poate iesi ceva bun - nu-l poate invata "meserie" pe el, Marele Pescar. Mare este surpriza pentru Petru cand vede captura mare de peste cauzata de aparitia lui Iisus. Cine este Acesta si ce vrea de la mine? Cu siguranta ca nu este un om obisnuit. Nu, nu poate sa fie. Sa fie mai mare decat Botezatorul, cum spune Andrei? Speriat si simtindu-si pacatosenia, Petru spune: Du-te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Iisus nu se duce, ci il cheama la apostolat: De azi vei fi pescar de oameni. Petru lasa toate balta pe loc si merge dupa Iisus.

Nu apucase mintea lui Petru sa raspunda la intrebarea cine este Iisus, ca minunile la care este martor, il transfigureaza. Este marcat profund de vindecarea paraliticilor, a orbilor, a demonizatilor. Vede cum oasele sucite si cangrenate se repun in forma lor fireasca, cum moartea este chemata la raport si executata. Este mandru ca Rabi l-a ales pe el si vrea sa se ridice la demnitatea chemarii. O vede inviata pe fiica lui Iair. Vede slava lui Dumnezeu la Schimbarea la Fata pe Tabor. Ezita sa mearga singur pe apa. Este martor al vindecarii soacrei sale muribunde.

Il apara pe Rabi cu sabia in momentul arestarii, dar se va lepada de trei ori de Iisus. Fuge la mormantul gol si este martor al Invierii. Vede semnul cuielor in maini si picioare in Hristos inviat si este repus apostol. Predica la Pogorarea Sfantului Duh si este arestat de trei ori in Ierusalim. Prin puterea lui Iisus, vindeca un olog la templu si este de ajuns ca umbra lui sa treaca peste bolnavi si acestia erau vindecati. Predica Evanghelia Invierii in Antiohia (azi in Siria), Corint (Grecia), Asia Mica (Turcia), Babilon (Iraq) si Roma (Italia). Moare la Roma, crucificat cu capul in jos, aparand credinta ca IISUS ESTE HRISTOSUL, FIUL LUI DUMNEZEU CELUI VIU.

Nascut in Tars, Sfantul Pavel primeste la nastere numele Saul. Este un om fericit: este cetatean roman, cu "n" privilegii si favoruri. Nu-i lipseste nimic in casa parinteasca. Invata la scolile cele mai inalte si are in fata o cariera stralucita. Este fariseu, zelos in activitatea lui de starpire a oricarui fenomen religios sau secta care ataca mozaismul. Erau in epoca "la moda" exaltatiile religioase si politice si tanarul Saul este bucuros sa contribuie la "lucrarea Domnului". Confunda miscarea initiata de Iisus cu o banala erezie ca multe altele de dinaintea ei si nu vede nici o problema in eradicarea ei. Este convins 100% ca arestand si omorand crestini isi face datoria fata de Dumnezeu si are sanse sporite de a fi promovat in cariera sa de fariseu "tanara speranta".

Este martor la uciderea diaconului Stefan. Foarte inteligent, Saul isi da seama ca sangele martirilor este samanta pentru raspandirea Bisericii si, cu cat mai multi crestini persecutau el si colegii lui farisei, cu atat numarul "galileenilor" este mai mare. Schimba strategia. Realizeaza ca acesti discipoli ai Tamplarului din Nazaret mor pentru El, pentru ca au credinta in inviere. Stie ca daca va demonstra ca nu exista inviere, misiunea sa de lichidare a "sectei" va fi indeplinita fara varsare de sange. Trebuie sa gaseasca trupul mort al Lui Iisus. Aude ca la Damasc s-a infiripat o comunitate crestina. Prinde zvonul ca apostolii ar fi furat trupul mort al lui Iisus si l-ar fi ascuns tocmai la Damasc. Pleaca spre Siria cu armata...

Numai ca, pe drumul spre Damasc, o lumina il orbeste pe Saul. Cade cu fata la pamant si orbeste. Plin de praf, Saul - viteazul - este cuprins de frica. Ce se intampla? Ce e cu lumina asta? Voi trimite soldatii sa... Cine vorbeste? De unde imi stie numele Strainul acesta misterios? "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" Eu, sa te prigonesc? Nici macar nu stiu cine esti! "EU SUNT IISUS PE CARE TU IL PRIGONESTI!"

Suntem convinsi ca in mintea lui Saul erau aceleasi cuvinte ca pe buzele lui Petru, in momentul chemarii la apostolat: Doamne, eu sunt un biet pacatos; pleaca de la mine, cauta unul mai vrednic, nu pe mine, om scund si chel. Lucrarea lui Hristos se arata in slabiciunile lui Pavel. In urma minunii de pe drumul Damascului, viata lui Saul se schimba. Din persecutor, devine apostol; din omorator de crestini, devine dispus sa moara pentru crestinism. Iisus Hristos Domnul a intervenit in viata lui in mod direct si el nu a ramas indiferent la aceasta chemare speciala. I s-a mai dat o sansa si vrea sa o fructifice.

Ajuns in Damasc, Saul nu mai cauta trupul mort al lui Iisus, pentru ca este convins ca Acesta nu e mort; deci, nu mai are ce cauta. E convins ca s-a intalnit cu Insusi Fiul lui Dumnezeu Inviat. Nu-i mai aresteaza pe crestini, ci se boteaza in numele Sfintei Treimi de catre Anania. Isi recapata vederea trupeasca, dupa ce pe cea sufleteasca o castigase in urma minunii de pe cale.

Pe buna dreptate, Saul - Pavel este considerat "al doilea intemeietor al crestinismului", datorita multelor sale calatorii misionare. Hristos Inviat ramane Capul, dar Pavel este raspanditorul Evangheliei. Neobosit, alearga din cetate in cetate, din tara in tara, trambitand gloria Invierii lui Hristos. In fiecare cetate, "strategia" este aceeasi: predica mai intai evreilor in sinagoga, unde - de regula - este respins, apoi paganilor in piete. Pune bazele comunitatilor crestine, le randuieste preoti si episcopi, le viziteaza, le trimite sfaturi si recomandari practice in functie de problemele aparute.

Vorbeste in functie de ascultatori: evreilor le arata ca Iisus este Mesia, Cel prezis de profeti, grecilor le spune ca Iisus este "Dumnezeul necunoscut" de ei, iar efesenilor le demonstreaza inexistenta idolilor. Este arestat de evrei la Ierusalim, acuzat ca a introdus pagani in templu. Dupa doi ani de inchisoare la Cezareea, uzitand de cetatenia romana, este dus la Roma sa fie judecat. Nu cunoastem cu exactitate finalul vietii sale. Stim ca a fost prizonier de doua ori la Roma, ca visul sau era sa ajunga in Spania si ca a murit decapitat la Roma, in anul 67, cu credinta ca "Hristos a inviat si s-a facut incepatura a celor adormiti."

crestinortodox.ro

luni, 27 iunie 2011

Mitropolitul Banatului va fi repus in drepturi!

Surse din Sfântul Sinod susţin că Înaltpreasfinţitul Nicolae, mitropolitul Banatului, va fi repus în drepturi în mai puţin de o lună. Decizia ar fi fost luată la întâlnirea Sinodului Mitropolitan de la Tismana, desfăşurată la mijlocul săptămânii trecute.

Cele mai înalte feţe bisericeşti din Banat şi Oltenia au căzut de acord că Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu trebuie să primească înapoi dreptul de semnătură. Foarte probabil însă, aceasta va trebui dublată de cea a episcopului vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie. Credincioşii care s-au adunat, duminică, pe treptele catedralei au semnat o scrisoare de mulţumire către Prefericitul Daniel, şeful Bisericii Ortodoxe Române. La epistolă au aderat inclusiv şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, senatorul PNL Nicolae Robu şi rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş. „Suntem foarte bucuroşi: Sfântul Sinod, ce se va întruni, conform Canonului Apostolic 37, peste puţine săptămâni, şi va putea decide cu fermitate, în chipul potrivit, cele trebuitoare pentru ca Biserica Ortodoxă Română să devină şi mai puternică, după greaua cumpănă în care s-a aflat blândul şi înţeleptul nostru Ierarh, alături de care ne-am adunat prin rugăciuni şi proteste paşnice”, se arată în textul scrisorii.

sursa

Vezi si

O hotarâre ciudata

Rezista, dar sunt obositi

"Existam pentru ca rezistam" proclama Antena 3 la sase ani de la infiintare. Un slogan pe cat de idiot, pe atat de lipsit de orice substanta. Daca la inceputurile sale, Antena 3 promitea, ba chiar facea emisiuni bunicele(imi aduc aminte cu placere de prezenta lui Octavian Paler dar si a lui Cristoiu), acum e cazuta in penibil cam de multisor. Aceeasi tema se reia sufocant in toate emisiunile si anume Basescu si PDL-ul. Dar noi stim ca asta e problema nr.1 a Romaniei. Dar altele nu mai sunt? Fara sa vrea, Antena3 face un mare deserviciu opozitiei. Gadea, Vranceanu-Firea, Badea, Ciutacu, Stan, Radu Tudor etc. nu ne mai surprind cu nimic. Isi cladesc emisiunile obosite pe acelasi subiect. Aceleasi argumente palide sprijinite de tot felul de comedioare de pe youtube, aceleasi interviuri la comanda, aceleasi personaje.

Aseara, la emisiunea aniversara, antenistii nu au uitat sa aduca un omagiu de un rar pupincurism celui "datorita caruia existam", Dan Voiculescu zis Profesoru', zis Felix etc. Omul a carui carisma straluceste, dar lipseste cu desavarsire, a carui simpla prezenta tine Partidul Conservator la 1%. Noroc cu aliantele, bata-le vina!

Mediafax