luni, 27 iunie 2011

Mitropolitul Banatului va fi repus in drepturi!

Surse din Sfântul Sinod susţin că Înaltpreasfinţitul Nicolae, mitropolitul Banatului, va fi repus în drepturi în mai puţin de o lună. Decizia ar fi fost luată la întâlnirea Sinodului Mitropolitan de la Tismana, desfăşurată la mijlocul săptămânii trecute.

Cele mai înalte feţe bisericeşti din Banat şi Oltenia au căzut de acord că Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu trebuie să primească înapoi dreptul de semnătură. Foarte probabil însă, aceasta va trebui dublată de cea a episcopului vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie. Credincioşii care s-au adunat, duminică, pe treptele catedralei au semnat o scrisoare de mulţumire către Prefericitul Daniel, şeful Bisericii Ortodoxe Române. La epistolă au aderat inclusiv şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, senatorul PNL Nicolae Robu şi rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş. „Suntem foarte bucuroşi: Sfântul Sinod, ce se va întruni, conform Canonului Apostolic 37, peste puţine săptămâni, şi va putea decide cu fermitate, în chipul potrivit, cele trebuitoare pentru ca Biserica Ortodoxă Română să devină şi mai puternică, după greaua cumpănă în care s-a aflat blândul şi înţeleptul nostru Ierarh, alături de care ne-am adunat prin rugăciuni şi proteste paşnice”, se arată în textul scrisorii.

sursa

Vezi si

O hotarâre ciudata

Niciun comentariu:

Mediafax