
"V-o puteţi închipui pe d-na Ridzi băşindu-se? Eu nu puteam. Însă miercuri seara, mirosul emanat de d-na ministru m-a izbit prin sticla ecranului. În ultimele secunde ale emisiunii moderate de Adrian Ursu şi Oana Stancu, d-na Ridzi s-a repezit cu înfrigurare, fără s-o întrebe nimeni, fără nici o legătură cu ce se discutase („Unde sunt banii, doamna ministru?!“), în ciuda apelurilor „s-a terminat emisiunea!“ să, „comunice“ următoarea „informaţie“: ziaristului Cătălin Tolontan i s-ar fi oferit de către PSD un post de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Într-o proză a lui Marin Preda doi inşi se iau la trântă. Unul dintre ei, cel ticălos şi laş, când se vede cu umerii la pământ, dă drumul unui vânt la fel de puturos ca sufletul lui, sperând, cu această ultimă armă, să-şi asfixieze şi să-şi scârbească adversarul. Singura deosebire dintre insul lui Preda şi madam Ridzi este că d-sa a slobozit flatulenţa pe gură. Şi când mă gândesc că pe ambii obraji m-a pupat d-na Ridzi, brusc şi dintr-o dată, intrând în biroul meu acum câteva zile şi văzându-ne în viu pentru prima oară, şi ultima, în această viaţă…N-am să mă refer la ce am sfătuit-o, căci discuţia a fost confidenţială, dar pot să spun că a repetat obsesiv, ca şi pe posturile TV, că „n-a ştiut să comunice“, de aceea pătimeşte. În schimb, când a fost vorba să-l denigreze prosteşte (secretar de stat în MTS, mare şpagă de funcţie…) pe redactorul-şef al ziarului care a dezvăluit delapidarea de bani publici sub semnătura ministreţei Ridzi, a fost o comunicatoare atât de vioaie…
Cuvântul cel mai obscen pronunţat în legătură cu d-na Ridzi este „tânăr“. „E o campanie îndreptată împotriva unui politician tânăr“ zice d-na Ridzi. Această şopârlă cu ochi de sticlă verzi-albaştri e o mumie, o fosilă vie mai bătrână decât Ion Iliescu. N-am văzut de când mă uit la politică, asemenea colecţie istorică de tenacităţi neruşinate pentru a ieşi din rahat, aflată în posesia unei femei de 32 de ani. Aruncatul cu vina pe subordonaţii pe care tot ea i-a adus, autocritica („am fost naivă, tovarăşi, m-am încrezut în oameni”) „îmi iau angajamentul” („de acum înainte, voi verifica toate hârtiile din minister”), făcutul urechii toacă, când e întrebată a n-a oară unde sunt banii, răspunde tot a n-a oară, fără să clipească, cum că ea a dorit ca tineretul să se bucure de o sărbătoare, insinuarea că e „lucrată”, complotul politic, ca şi cum ar fi putut vreun complotist s-o silească să debiteze „aroganţe” cretine ca „nu e treaba mea ce s-a făcut cu banii” sau „nu mă prezint la comisia de anchetă parlamentară”. Văz în d-na Ridzi, putrezite, descompuse, dar încă vii, pe utemistele, utecistele, uaseceristele de frunte, chitite să ajungă, cu capul vârât între umeri, soldăţoaice credincioase ale partidului, o Aneta Spornic, o Ana Mureşan, o Suzana Gâdea. Plus, fireşte, şcoala pedelistă de mâncat fecale cu polonicul de argint, în care Emil Boc e maestru emerit.
Faptul că PD-L-ul nu a reuşit încă s-o convingă să-şi dea demisia, nici măcar să-i oprească apariţiile la TV, din ce în ce mai dărâmătoare pentru partid, demonstrează, încă o dată, anemia paralizantă de care suferă această formaţiune politică târâtă peste tot cu perfuzorul de un singur om şi fiica lui.
Până la urmă, d-na Ridzi va fi băgată la cală. Dar deja e prea târziu. În urma ei va rămâne un cuvânt care poate că va fi adoptat de limba română: ridzicol, adjectiv."
Cristian Tudor Popescu(gandul.info)

























