Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Şi eu nu voi înceta de a vă unge neîncetat cu aceste alifii. Ştiu doar ce armă puternică avem împotriva diavolului atunci când nu pierdem nădejdea. De ai păcate, nu deznădăjdui! Şi n-am să încetez de a-ti spune necontenit aceasta. De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te! Să facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se învechesc; când părţi din ele putrezesc, scoatem părţile putrezite şi punem în loc materiale noi; şi niciodată nu încetăm a face asta. Te-ai învechit azi din pricina păcatului? Innoieşte-te prin pocăinţă!
- Dar pot să mă mântuiesc dacă mă pocăiesc?
- Da, poţi!
- Am trăit toată viata în păcate! Dacă mă pocăiesc, mă mântuiesc?
-Da!
- De unde ştiu?
- De la iubirea de oameni a Stăpânului tău!
- Să am, oare, încredere numai în pocăinţa de care îmi vorbeşti? Este, oare, în stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate?
- Dacă ar fi numai pocăinţa, atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj! Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui nu se poate tălmăci cu cuvântul. Păcatul tău are hotar; leacul însă nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită. Ai curaj! Pocăinţa biruie păcatul! Inchipuie-ti o scânteie ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia fată de ocean, aceea e păcatul fată de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta. Oceanul, oricât de mare-ar fi, tot are margini. Bunătatea lui Dumnezeu însă e fără de margini.
Sf. Ioan Gura de Aur - fragment din Omilia a opta(despre pocainta)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu