Lista lui Cseke

Galeria marilor criminali maghiari, in frunte cu generalii executati la Arad in 1849, Horthy Miklos, Endre si Albert Wass, participantii extremisti din martie '90 de la Tg. Mures, ar fi incompleta daca nu am adauga un nou personaj, pe nume Cseke Attila, responsabil deja de moartea a doi cetateni romani in doar 5 zile care s-au scurs de la inchiderea a 67 de spitale romanesti, cu larga complicitate a intregului guvern al Romaniei si al presedintelui tarii.

Nici un spital din Harghita sau Covasna nu se afla pe lista institutiilor radiate de Cseke(vezi foto ExclusivNews). Nici un procuror al tarii nu se sesizeaza cu privire la actiunile profund antiromanesti ale individului si nu doar ale lui. Populatia se afla intr-o amorteala continua. Cine mai intelege ce se intampla? Dragostea de tara a devenit un termen anacronic si desuet. Si cum spunea marele poet Adrian Paunescu:

"Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi."

Pietre pe zapada

Nu trece zi lasata de Dumnezeu sa nu apara cate un profesionist al aruncarii cu pietre, cate un ciugulitor de cadavre care sa improste cu murdarii in memoria si in operele unor oameni de valoare. Chiar daca bunul nostru Dumnezeu ne cere "sa iertam gresitilor nostri", chiar daca Sfanta Scriptura ne invata si ne repeta chiar:

"Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi"

Fac referire la un articol din "Adevarul" de azi, in care Nicu Covaci arunca cu noroi in Adrian Paunescu dupa modelul lui Volodea Tisminetki sau Andrei Cornea. De ce? Din simplul motiv ca sentimentul ratarii pe care liderul formatiei Phoenix este nevoit sa-l poarte in sufletul sau este prea puternic si da pe dinafara. Dar asta banuiesc eu. Rautatea poate fi chiar gratuita si Covaci nu duce lipsa de asa ceva.

Nicu Covaci nu a fost un idol al generatiei sale. Succesul trupei Phoenix nu i se datoreaza in exclusivitate. Mai degraba Baniciu a fost si ramane o vedeta, caruia nu i s-a putut ierta succesul continuu de care se bucura si acum si a carui creativitate Covaci nu reuseste sa o egaleze. Toate piesele formatiei Phoenix de dupa 1977 s-au dovedit a fi slabe din punct de vedere componistic si interpretativ. Succesul trupei dupa '90 se bazeaza, din pacate pentru ei, pe hiturile vechi, lipsite insa de un solist vocal valoros. De aici probabil si invidia pe succesul imens si inegalabil al Cenaclului Flacara. Nefiind la prima aruncare cu pietre(vezi cazul Baniciu, Sergiu Nicolaescu), banuiesc ca vor mai urma.

O paine urat mirositoare

Lasand deoparte comentariile si criticile de bun simt pe care unii analisti incearca si uneori chiar reusesc sa le faca, exista o categorie care isi incearca norocul comentand politica interna si externa, lasand pe planul doi "talentele" sau vocatia care i-a facut cunoscuti. Ba nu se multumesc sa comenteze politica si atunci arunca cu noroi in diferite personalitati, dedandu-se la atacuri murdare dublate de ura dar si de viermele evident al invidiei.

Poate va amintiti comportamentul si comentariile infame ale lui Liiceanu la adresa poporului sarb(vezi aici Apelul la crima), in timp ce ii elogia pe americanii care ii bombardau in ziua de Craciun. "Disidentul" care a luat-o in "freza"de la Hertha Muller. Sau elogiile lui Cartarescu la adresa politicii antiromanesti a lui Basescu si a camarilei sale. Exemplele pot continua cu Patapievici, Tisminetski si multi alti intelectuali de propaganda antiromaneasca.

Acum recidiveaza Cartarescu, pe post de editorialist al EVZ, care continua sa atace pe cel care a fost poetul Adrian Paunescu. Oare ce il face sa muste din memoria celui care va ramane in istoria politica si literara a Romaniei pe un soclu inalt, indiferent la viermii care colcaie pe langa mormantul sau? De unde provine ura asta viscerala, invidia asta de neinteles? Din mediocritate, din necredinta sau e ceva patologic?  Posibil ca izvorul acesteia sa fie statutul lui Cartarescu de dinainte de '89, de "ucenic" la Uniunea Scriitorilor, calitate in care avea "sansa" deosebita in a cara servietele scriitorilor si poetilor adevarati. Sau poate tocmai educatia atee pe care si-a insusit-o in vremurile acelea. Eu personal m-am saturat de cei care din lipsa de argumente, invoca  colaborarea lui AP cu regimul socialist. Cartarescu ne spune ca l-a citit pe Nichita, pe Sorescu. I-am citit si i-am iubit si noi. Dar daca spune ca la vremea aceea nu l-a citit si nu l-a iubit si pe Paunescu minte cu nerusinare.

Ba ne acuza pe noi, milioanele care l-am iubit si il iubim pe poet, care ii iubim opera si patriotismul, ca suntem nostalgici ai dictaturii comuniste. Eu, care am trait perioade aproape egale de comunism si capitalism, ii pot raspunde prin cuvintele Ahimandritului Epifanie Theodoropulos: "Amândouă regimurile sânt duşmane faţă de Creştinism, atheiste şi antihristice. Pe de-o parte, comunismul consideră omul drept un mecanism care produce unelte, iar pe de alta capitalismul îndumnezeieşte banii, iar omul nu este altceva decât o unitate de producţie şi consum. În esenţă, se pleacă de la acelaşi fundament. Bine a spus cineva că cele două, comunismul şi capitalismul, sânt de fapt aceeaşi fiară cu două capete şi că, indiferent de care vei fi înghiţit, în acelaşi stomac vei ajunge!" (Razboi intru cuvant)

As mai adauga cu propriile cuvinte ca dictatura Noii Ordini Mondiale nu e cu nimic mai prejos decat dictatura comunista, ci chiar o intrece prin metodele diversificate de asuprire, cotropire, verificare si control a populatiilor. Iar painea pe care o mananca Cartarescu, chiar daca are miros de hoit, se pare ca ii tine de foame!

Cititi si Un ultim glont in teasta lui Adrian Paunescu si apoi si un scuipat pe cadavrul lui...

"Nemurirea vă apartine" maestre!

A murit Adrian Paunescu. Titanul, bardul, romanul, omul. Dumnezeu sa-l odihnească si să-l aibă in paza sa! Asta da gol, ăsta da pustiu in urma lui! Dupa Nichita, Marin Sorescu, Cezar Ivanescu si altii a venit si randul sau. Nu cred ca cineva poate prin cuvinte să exprime si sa rezume viata si personalitatea acestuia. Nu cred ca cineva poate exprima sentimentele si emotiile pe care le traiam cu totii in cadrul cenaclului de poezie, cantec si dragoste care era cenaclul "Flacara". De aceea va rog sa cititi aceasta poezie a sa care poate foarte bine sa slujeasca drept o mica autobiografie si un exemplu de traire patriotica:

Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.

Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
- Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata
Si sa traiesc pe muchie de cutit.

Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.

N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta
Un neam pe care voie am sa -l vad.

Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.

Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.

N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.

Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea.

Poezia se numeste "Pacient".

Pentru cei care l-au scuipat, injurat, calomniat, nedreptatit, simt milă. E cumplit  pentru ei sa se tarască pe pamant ca serpii, in timp ce maestrul sta pe un piedestal mare. Parafrazand o celebra emisiune a celui care a fost Adrian Paunescu, pot spune cu putere: "Nemurirea vă apartine" maestre!

Umbra

versuri Adrian Paunescu

Tristetea poetului

Aflat intr-un moment greu al vietii, Adrian Paunescu dicteaza fiicei sale articolul aparut in "Jurnalul National" cu titlul "Scrisoare catre urmasii mei". Iata un fragment:

"Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!

Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge."

Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Adrian Paunescu!

Citeste aici tot articolul.

Adrian Paunescu - Sunt radical

Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus,
sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.

Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.

Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
"poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,"
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,

în ziua aceea,
ca au ajutat o bătrâna
să treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca bătrâna
nu voia să treaca strada
au raspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în fata,
dacă bătrâna nu vrea să treaca strada
e greu să te lauzi
ca eşti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar asa,
bătrâna nu vrea
să treaca strada.
bătrâna nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
şi bătrâna nici nu e bătrâna.
ci o tara emotionata
ca va trebui să traverseze.
Sunt radical,
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care şi asa se incapaţineaza
de câteva generaţii incoace
să se duca în pastele mă-sii.

Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veraţice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
şi strugurii tamiiosi.

Sunt radical,
as putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi mentionind
ca n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
careia îi dictez
ar avea telefon.

Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariata
decât omul.

Din mine insumi
şi din ceilalti
extrag radacina patrata
şi observ ca nu e decât apa,
apa în stare de gândire,
apa cu suflet şi cu virtejuri,

apa într-o nevindecabila
formula chimica.

Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.