vineri, 5 noiembrie 2010

"Nemurirea vă apartine" maestre!

A murit Adrian Paunescu. Titanul, bardul, romanul, omul. Dumnezeu sa-l odihnească si să-l aibă in paza sa! Asta da gol, ăsta da pustiu in urma lui! Dupa Nichita, Marin Sorescu, Cezar Ivanescu si altii a venit si randul sau. Nu cred ca cineva poate prin cuvinte să exprime si sa rezume viata si personalitatea acestuia. Nu cred ca cineva poate exprima sentimentele si emotiile pe care le traiam cu totii in cadrul cenaclului de poezie, cantec si dragoste care era cenaclul "Flacara". De aceea va rog sa cititi aceasta poezie a sa care poate foarte bine sa slujeasca drept o mica autobiografie si un exemplu de traire patriotica:

Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.

Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
- Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata
Si sa traiesc pe muchie de cutit.

Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.

N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta
Un neam pe care voie am sa -l vad.

Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.

Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.

N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.

Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea.

Poezia se numeste "Pacient".

Pentru cei care l-au scuipat, injurat, calomniat, nedreptatit, simt milă. E cumplit  pentru ei sa se tarască pe pamant ca serpii, in timp ce maestrul sta pe un piedestal mare. Parafrazand o celebra emisiune a celui care a fost Adrian Paunescu, pot spune cu putere: "Nemurirea vă apartine" maestre!

8 comentarii:

Iluminatii din Ivanda spunea...

Eu l-am citit si-l compar cu Eminescu'l, zilelor noastre...

Iluminatii din Ivanda spunea...

Si au plecat toti cei cu idealuri,
Si am ramas, cei care speram
Si vom ramane,cu speranta-n suflet
Si ei sau dus,iar noi nu protestam ?

autor:Iluminatii din Ivanda

Ion de la Chiuiesti spunea...

"Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor."

Ioana spunea...

A plecat cu atata usurinta, pentru ca a plecat acolo unde ii era locul: in nemurire.
Din nefericire sunt prea multi care nu vor sa vada asta, iar el a perceput-o cu mare lui sensibilitate, si suferinta sufleteasca ii era cu atat mai mare.
Sunteti singurul blog din cele pe care le urmaresc, care a scris despre disparitia lui. Rusinos pentru ceilalti.

COPERTELE NEGRE

de Adrian Paunescu



Foaie neagra de coperti

Sa ma bati si sa ma ierti

Ca te-am scris cu viata mea

Si-am pus lacrimii cismea.



Ca mi-ai stat pe rani mereu

Foaia sufletului meu,

Foaie neagra de-nvelit

Luciul rece de cutit.



Noaptea mea de la final

Saua-i singura pe cal,

Iar pe lume ce tarziu

Niste degete mai scriu,



Fara mina care-au fost

Versuri triste, fara rost,

Foaia negrului umil

Exercitiul meu de stil.



De scris numere pe porti

Si de moarte printre morti

Viata mea de negru gol

Fara nici un protocol.



Foaie tragica de tus,

Semn al artei celor dusi,

Tu sa ma-nsotesti mereu

Foaia sufletului meu.



Te mai vad sclipind si-acum

Vai, coperta mea de scrum,

De pe un mai vechi volum

Care-a inviat postum.



Foaie neagra de coperti

Sa ma bati si sa ma ierti

Ca te zgarii cu-o nuia

Iscalind in noaptea ta.

Ion de la Chiuiesti spunea...

D-na Ioana, va multumesc!

Iluminatii din Ivanda spunea...

Adrian Păunescu
Pacient la final de veac

Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.

Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.

Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.

O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.

Sînt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce ţară zbuciumată.

Deci, doctore, acestea se întîmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mîlul veacului de tîmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.

Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.

Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.

1983

Marilena spunea...

http://marilena-blog.blogspot.com/2010/11/cateva-reflectii-ale-zilei.html

http://www.razbointrucuvant.ro spunea...

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/11/06/la-adio-suntem-prea-batrani-ca-sa-ramanem-certati-ca-poate-nu-mai-avem-timp-sa-ne-impacam-vine-in-curand-miezul-noptii-acestei-lumi/