marți, 11 noiembrie 2008

In fata unei prigoane nevazute


De-a lungul veacurilor, de la primii crestini si pana acum, am fost supusi la nenumarate prigoane. Satana in divesele sale ipostaze a incercat distrugerea unei simtiri atat de bine inradacinate in sufletele oamenilor incat nici doua mii de ani nu au ajuns pentru a o innabusi.

Totul incepe de la prigoanele romanilor in timpul imparatului Nero, urmand cele musulmane si culminand totul cu cea comunista din secolul XX..
Aceasta din urma, a fost poate cea mai brutala din toata istoria crestina. Folosind metode imposibil de imaginat de fiinta umana ci mai mult dracesti, aceasta a reprezentat cimitirul ultimilor martiri intru Hristos. Rezistenta spirituala a condamnatilor din lagarele comuniste a fost cea mai buna marturie a unei indelungi educatii crestine a neamurilor. Prigoana s-a produs in est, in Rusia in principal, si a avut incoronarea duritatii in Romania, pentru ca estul Ortodox a fost reduta crestina cea mai greu de cucerit si a fost nevoie de brutalitate extrema pentru a o zdrobi. Si nici asa nu a putut fi daramanta de tot. Intre ruine inca mai dainuie crucile rupte ale martirilor si pe crucile lor lupta sufleteste o noua generatie de copii ce trebuie martirizati. Ei lupta intr-o noua prigoana, de data aceasta nevazuta, deloc brutala dar cu finalitate mult mai tragica.

Prigoana cea noua, ataca intai sufletele slabe care se pierd iar sufletele puternice raman spre a lupta mai departe pana cele dintai le vor coplesi, in felul acesta pierzandu-se si ele. Pentru veacul acesta in care loviturile vin fara durere iti trebuie suflet ingeresc pentru a rezista tuturor incercarilor. Din pacate putini sunt aceia ce inca pot si multi aceia ce au cazut.
Prigoana actuala este chiar societatea contemporana care aduce omul la fiintele cele dintai, la Adam si la Eva care au muscat din fructul ademenirii si au picat. In felul acesta pica tot mai multi, uitand de Dumnezeu si de valori in fata nonvalorilor tot mai intens promovate prin tot mai diferite mijloace. Daca atunci era doar un sarpe si acela era satana acum serpii misuna peste tot si sunt poate de zeci de ori mai veninosi.

Omul se indreapta tot mai rapid spre animal, uitand de iubire, preocupandu-se doar de el, impins de la spate de o mass-media ucigasa mincinoasa si criminala. Scopul ei unic este destabilizarea sufleteasca si din acest punct de vedere este mai periculoasa decat leii arenelor romane. Sub sigla umanitatii lupta cei ce urasc omul, cei ce vor sa ne transforme pe toti in roboti fara alta satisfactie decat satisfacerea poftelor animalice.

Loviturile directe la adresa crestinilor nu au decat scopul de a testa terenul, de a vedea cati mai au repere si asta pentru a sti in ce fel trebuie actionat pe viitor asupra noastra. Banul a inlocuit omenia, a devenit pentru majoritatea mai important decat Insusi Dumnezeu. Pentru cine il are in vremea aceasta el da senzatia puterii, dar a unei puteri lumesti ce la un moment dat se va prabusi sub propria-i actiune. Pe alta parte, subjugat economic, omul de rand uita de celalalt, uita ca menirea lui in lume este iubirea, devenind rau, prost, sadic. El isi pierde reperele morale si le inlocuieste cu repere materiale. In acest fel isi vand oamenii sufletul satanei devenind simple creature cu sufletele moarte.

Sunt tot mai putini cei care inca sunt inradacinati in legea strabuna, cea a moralitatii crestine, a bunului simt, a ajutorului semenilor, a credintei in Cel de sus si nu in ultimul rand in cea a luptei continue impotriva raului sub orice forma ar fi el. Ei trebuie sa stie ca au datoria de a rezista cu orice chip. Au de asemendea datoria de a cauta in lume pe cei ce resista asemeni lor si incet incet sa coaguleze o rezistenta comuna impotriva unei dominatii a absurdului devenit normal. Niciunul din darurile date de Domnul noua crestinilor nu trebuie pierdut. Trebuie sa ramanem ancorati in vechea stare de spirit a strabunilor nostri, stare de spirit ce nu are nevoie de nici o denumire pentru ca niciuna nu o poate defini complet. Pastrarea acestor daruri se face prin lupta continua. Neamul nostru, pentru toate sacrificiile sale a primit o tara pe care noi trebuie sa o aparam fata de toate loviturile date. Noi, pentru viitorul nostru trebuie sa dam tot ce avem mai bun. Va trebui poate sa existe inca o generatie de martiri pentru ca cei ajunsi la dreapta Celui Prea Inalt sa se roage si sa planga pentru indreptarea carmei Neamului pamantesc.
Amestecarea neamurilor face parte tot din ultima prigoana, rupand pe om de stalpii natiunii lui. Se promoveaza acum “valorile” altor natiuni, straine noua si total nepotrivite. De ele nu ne putem atasa pentru ca lanturile sunt prea scurte si astfel vom pluti in deriva unui internationalism criminal.

Avem de asemenea datoria sacra de a pastra tot ce este al nostru: credinta, eroi, pamant, limba si avem datoria de a nu adopta nimic strain pentru ca sute de ani inaintasii nostri, pe ale caror oase calcam s-au sacrificat pentru apararea lor pentru a le avea noi acum. Noi, ca si ei trebuie sa luptam pentru ca generatiile de maine sa le aiba si ele.

Cinstea, bunul simt, luciditatea in fata pericolelor trebuie sa vina din suflet, nu din constrangere. Impotriva haosului actual sa raspundem cu disciplina consimtita si nu constransa. Cel dintai pas trebuie sa fie cel al strangerii randurilor si al exemplului propriu, al muncii din care nu castigul sa ne fie scop, ci multumirea faptului ca am reusit sa facem ceva. In fata miciunii sa raspundem cu adevarul, in fata miseliei sa raspundem cu onoare, in fata lasitatii si nepasarii sa raspudem cu lupta si curaj. Astfel, incercarea noastra va fi incununata de laurii unei biruinte vesnice pentru ca nu pentru lucruri pamantesti luptam, ci pentru cele pururea vii.

Doamne ajuta!
Matei Mihailescu

Sursa: Novopress

Niciun comentariu: