vineri, 4 septembrie 2009

Depravare totala in Ambasada SUA din Kabul

Secretarul de Stat al SUA a dispus deschiderea unei anchete asupra acuzaţiilor potrivit cărora gardienii angajaţi să păzească ambasada americană din Afganistan s-au implicat în acte „deviante şi obscene“.

Hillary Clinton a luat decizia după ce un grup independent i-a înaintat un dosar de 10 pagini, în care se afirma că gardienii ambasadei organizează petreceri şi orgii în care sunt implicate prostituate şi acte de umilire rituală asociate îndeobşte cu iniţierile în bandele interlope. La dosar erau anexate fotografii şi înregistrări video potrivit „The Guardian“.

Un gardian aflat încă la datorie declara intr-un email ca şefii si colegii săi „urinează pe oameni, mănâncă fulgi de cartofi prinşi între fese, beau păhărele de votcă ţinute şi ele între fese (înregistrat pe video), rup uşi în încăierările ce urmează beţiilor, iar şefii care participă la aceste activităţi emit ameninţări şi intimidări“.

Mărturii similare au fost compilate în acest dosar de către grupul de investigaţii independent „Proiectul asupra Monitorizării Guvernului“ (PGI).

4 comentarii:

anca spunea...

mda,au importat ,din greu,"democratia" in toate tarile OCUPATE!
ce sa mai spun despre tratamentul aplicat detinutilor in Irak (si nu numai)!

Ion de la Chiuiesti spunea...

america = bullshit

anca spunea...

hai ca azi m-am intrecut in bancuri! :) uite unul in tema!:

Un american, un englez si un irakian sunt la baut intr-un bar.
Yankeul isi bea berea si deodata arunca paharul in aer, isi scoate pistolul si face paharul bucati. Satisfacut zice:
- La noi, in State, paharele sunt atat de ieftine ca nu e nevoie sa bem de doua ori din acelasi pahar.
Englezul, impresionat de acest lucru, isi bea si el berea, arunca paharul in aer, isi scoater pistolul si face paharul bucati, dupa care zice:'
- La noi, in Insulele Marii Britanii, avem atat de mult nisip ca sa facem pahare incat nici noi nu avem nevoie sa bem de doua ori din acelasi pahar.
Irakianul ii priveste, isi termina berea de baut, arunca paharul in aer, scoate pistolul si impusca americanul si englezul:
- In Irak avem atat de multi americani si englezi incat nu e nevoie sa bem cu aceiasi de doua ori!!!!!

Ion de la Chiuiesti spunea...

azi esti in vana maxima, Anca! Ma sperii!

Mediafax