marți, 20 octombrie 2009

Sondaj Insomar: Geoană: 30%, Băsescu: 29%

Pentru prima dată de la preluarea mandatului de şef al statului, Traian Băsescu este plasat într-un sondaj de opinie în poziţie secundă. Conform Insomar, Mircea Geoană se află pe primul loc în intenţia de vot a românilor, cu 30 %, urmat de Traian Băsescu-29% şi de Crin Antonescu-20%.

Sondajul Insomar îl plasează în mod suprinzător pe Sorin Oprescu la egalitate cu Vadim Tudor, ambii candidaţi fiind cotaţi cu câte 7 procente din intenţia de vot.
În privinţa celui de-al doilea tur de scrutin, în orice variantă, actualul preşedinte Traian Băsescu va fi înfrânt, susţine acelaşi sondaj.

În comparaţie cu precedentul sondaj Insomar, Traian Băsescu a pierdut 4 procente- de la 33,4 la sută, la 29 la sută, Mircea Geoană a crescut cu un procent, iar Crin Antonescu a ajuns de la 15 la 20 la sută.

Având în vedere că sondajul a fost realizat în perioada 15-18 octombrie, adică după izbucnirea luptei pentru funcţia de prim-ministru, se pare că principalul câştigător al acestei situaţii este Crin Antonescu, cel care l-a susţinut primul pe Klaus Johannis. La polul opus, perdantul este, potrivit rezultatelor sondajului, chiar Traian Băsescu, cel care a mizat pe varianta Lucian Croitoru.

24 la sută dintre cei care au fost intervievaţi consideră foarte potrivită opţiunea Klaus Johannis, 26 %, potrivită, în timp ce 20 la sută nu au auzit sau nu ştiu cine este acesta.

Şi în privinţa intenţiei de vot la partide, clasamentul INSOMAR indică o răsturnare de sitaţie: PSD+PC pe primul loc cu 33 la suta, PD-L - 32 de procente, PNL 20 la sută.

Sondajul, comandat de Realitatea TV, a fost făcut în perioada 15-18 octombrie pe un eşantion de 1200 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste şi are o marjă de eroare de plus minus 3 la sută. Sursa: Impactnews.

3 comentarii:

dramoleta spunea...

Nu avem de unde sa stim cine sta in spatele unui sondaj.
M-as uita mai degraba la trend decat la procente. Trendul il simtim si fara sondaje, in viata de zi cu zi.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Pai daca e comandat de Realitatea, inseamna ca SOV e in spate, nu?

anca spunea...

ee,cine mai crede in sondaje! se fac jocuri murdare! zicea Oprescu,aseara,ca un procent in sondaje= 4000 de euroi!!
priveste aci alt sondaj si compara-le!! sondajul adevarat va fi in 6 dec.!

http://sutu.ro/2009/10/20/au-mai-ramas-33-de-zile-intentie-de-vot/

Mediafax