sâmbătă, 6 martie 2010

Duminica Sfintei Cruci (a 3-a din Postul Sf. Paşti)


Binecuvantarile pe care Crucea ni le-a adus:

+ Puterea Dumnezeiasca
Crucea este un semn ca omul se poate bizui pe mai mult decat pe propriile sale puteri; el se poate baza de acum si pe marea putere a lui Dumnezeu. Iisus ne invata ca Dumnezeu da tarie celui slab. Cu toata slabiciunea noastra, puterea venita de la Dumnezeu ne ajuta sa invingem orice fel de greutati.

+ Iertare
Celui impovarat de greutatea pacatelor sale, si care simte ca nu va mai putea fi iertat vreodata, si ca nu va mai putea ridica privirea catre Dumnezeu sau sa mai priveasca in fata pe semenii sai, Crucea ii aduce mangaierea iertarii Dumnezeiesti. "Tata, iarta-i pentru ca nu stiu ce fac", S-a rugat Iisus de pe Cruce. Iar Sf. Pavel spune: "Dumnezeu ne-a aratat dragostea Sa, prin faptul ca desi eram inca pacatosi, Hristos si-a dat viata pentru noi" (Rom 5.8). Este adevarat ca este greu sa ne iertam pe noi insine; totusi, faptul ca Insusi Dumnezeu ne iarta, ne ajuta ca sa ne iertam si sa facem pace cu noi insine. Astfel, mila Dumnezeiasca poate transforma pe omul pacatos intr-un om mantuit.

+ O viata noua
Crucea lui Hristos ne innoieste si ne da un scop vietii noastre. Asa dupa cum spune Sf. Pavel, omul ce traieste intru Hristos este un om nou. Viata celuia ce traieste intru Hristos capata noi teluri, noi dimensiuni si noi valori si acela devine o noua persoana.

+ Viata Vesnica
Iisus a invins moartea si ne-a adus in schimb cea mai mare comoara: Viata Vesnica
20. "Dar acum Hristos a înviat din morti, fiind începatura (a învierii) celor adormiti.
21. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor.
22. Caci, precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia."(I Cor 15)
Iar in Sfanta Evanghelie dupa Ioan, Iisus ne spune:"Eu sunt învierea si viata; cel ce crede în Mine, chiar daca va muri, va trai"

+ Dragoste Dumnezeiasca
Crucea este marturie a faptului ca Dumnezeu nu ne va parasi, El nu ne va da uitarii si nu ne va lasa sa pierim. Crucea ne spune noua ca Dumnezeu ne iubeste intr-atat de mult incat a dat pe propriul Sau Fiu, ca sa moara pentru pacatele noastre. Atata dragoste nu a primit omul si nu va primi niciodata de la nimeni. Crucea ne marturiseste dragostea fara de margini a lui Dumnezeu, care nu s-a stins nici macar cand a fost rastignit. Fara Cruce, inima intregului univers ramane inchisa si inghetata. Insa prin Cruce, putem si noi spune asemenea Sf. Pavel (Rom 8):
35. "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
36. Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâti toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere".
37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
38. Caci sunt încredintat ca nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, 39. Nici înaltimea, nici adâncul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

+ Victoria Finala
In credinta ortodoxa, Crucea este privita in stransa legatura cu Invierea; in credinta noastra crucea simbolizeaza lupta cu moartea si toate fortele rele, iar Invierea reprezinta victoria finala asupra tuturor acestora. Iar prin Crucea lui Hristos, invingem si noi, dupa cum spune Sf. Pavel:
"Dar sa dam multumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos!" (I Cor 15.57)

Crez - Pagina Ortodoxa Romaneasca

2 comentarii:

Theodora spunea...

Slăvită fii Sfântă Cruce, semnul împăcării şi al biruinţei noastre!

Ion de la Chiuiesti spunea...

Amin!

Mediafax