Cum de nu le-a tremurat mâna celor 197 de parlamentari când au tăiat prin votul lor salariile şi pensiile unor milioane de români? Cum de nu s-au cutremurat la gândul că prin gestul lor condamnă la mizerie, foame şi moarte fiinţe umane lipsite de apărare? Cum de mai pot dormi fără a fi mistuiţi de remuşcări pentru actul de trădare faţă de cei care i-au ales şi cum de nu-şi pun capăt zilelor, ca vânzătorul Iuda?
Precum vedem, ei pot să trăiască bine în continuare, fără griji şi remuşcări, chiar sărbătorind cu şampanie momentul funest, ca pe o mare izbândă. Explicaţia este simplă: nu au mustrări de conştiinţă pentru că ei nu simt să fi trădat pe cineva. Ei nu au intrat în politică animaţi de convingeri de stânga sau de dreapta, nici de idealuri patriotice, nici de dorinţa de a sluji cetăţenii şi binele public. Au intrat în politică pentru a-şi promova cât mai bine interesele personale, pentru a-şi spori averile şi pentru a găsi protecţie pentru fărădelegile lor. Au făcut o investiţie în campania electorală ca într-o afacere oarecare şi acum vor să scoată profit cât mai mare. Acesta a fost crezul lor adevărat, pe care nu l-au trădat nici o clipă.
Aşadar de ce să ne mirăm când Petru Călian, fost deputat al PRM-ului patriotard, s-a vopsit in conservator si apoi în pedelist, calitate în care nu numai că a votat fără scrupule tăierea pensiilor şi salariilor, dar a şi declarat la Realitatea TV că se bucură de alegerea lui Laszlo Tokes ca vicepreşedinte al Parlamentului European? De ce să ne mirăm când Valeriu Tabără, fost lider al PUNR şi Vetrei Româneşti, s-a vopsit portocaliu, a ajuns coleg de coaliţie cu Marko Bela şi votează legea învăţământului pentru predarea istoriei şi geografiei în limba maghiară?
Cum să-şi pericliteze ei interesele personale, opunându-se lui Băsescu şi Boc, doar pentru binele unor cetăţeni anonimi ori al ţării. Pe timp de criză e mai bine să fii la putere decât în opoziţie, că dacă nu curge, tot pică ceva. La ei nu e vorba de opţiune între credinţă sau trădare, ci de opţiune bazată pe interes şi calcul.
Guvernanţii în frunte cu Băsescu le-au garantat supuşilor salariul minim de 600 lei şi pensia minimă de 350 lei, iar în semn de solidaritate s-au supus la aceeaşi tăiere de 25% din salarii. Ba chiar s-au oferit să-şi doneze întregul salariu săracilor. Dar de unde să ştie îmbuibaţii ca Băsescu, Elena Udrea, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Daniel Buda sau Petru Călian ce înseamnă sărăcia şi foamea? Ei vorbesc de austeritate ca despre un concept abstract, aplicabil doar altora, dar nu înţeleg suferinţa semenilor şi nici nu cunosc sentimentul milei şi compasiunii.
Cum să se simtă vinovaţi, când pentru ei cetăţenii nu sunt fiinţe umane din carne şi oase, înzestrate cu suflet, ci doar o masă amorfă denumită electorat, un instrument dispreţuit şi uşor de manevrat la interval de 4+5 ani. Şomerii, săracii sau bolnavii sunt procente statistice, iar pensionarii decedaţi sunt “ieşiri din sistem”.
Galeria monştrilor fără scrupule care au înjosit specia umană, a psihopaţilor şi sociopaţilor e bogată în exemple. Hitler nu a avut remuşcări când a exterminat milioane de oameni prin gazare, nici Stalin când a ucis milioane de oameni prin înfometare. Torţionarii comunişti din România au trăit bine şi mai trăiesc şi azi, tot bine mersi, fără a fi măcinaţi de remuşcări.
În războaiele moderne, militarii care ucid de la distanţă sute şi mii de civili nevinovaţi, prin simpla apăsare a unui buton, nu au sentimentul culpabilităţii, deoarece lovesc ţinte abstracte, fără a vedea cadavrele însângerate. Civilii nevinovaţi nu sunt oameni, ei sunt doar “pagube colaterale”.
La scară mai mică, killerul nu are sentimente de vinovăţie, căci el nu face altceva decât să practice o profesie, pentru care este plătit. Criminalii în serie nu numai că nu regretă moartea victimelor, ci chiar găsesc plăcere în a le ucide. Tâlharul care ia viaţa unui om pentru câţiva lei nu are sentimente de milă, nici spărgătorul care fură economiile unui bătrân sărman nu se întreabă dacă victima va avea din ce trăi.
Călăii de orice fel n-au avut mustrări de conştiinţă niciodată.
V. Stănescu(napocanews)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu