marți, 8 iunie 2010

Jos masca, domnule Mugur Isarescu!


Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost recrutat în 1990, la New York, de către Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Externe), cu sprijinul nemijlocit al CIA.

Acest Council on Foreign Relations (CFR) este o organizaţie de tip masonic, care înglobează marea finanţă internaţională - condusă de cele mai puternice familii din lumea financiar-bancară (Rockefeller, Rotschild, Guggenheim). Consiliul dirijează destinele financiare ale întregii lumi, deţinînd pachete majoritare în cele mai mari bănci ale Planetei, printre care şi Federal Reserve Bank (banca abilitată inclusiv cu tipărirea monedei naţionale americane). Prin pîrghiile financiare deosebite de care dispune, organizaţia controlează şi principalele organisme financiare mondiale (FMI, Banca Mondială).

CFR este principala promotoare a New Age - Noua Ordine Mondială - sens în care este cunoscut cu implicări din cele mai diverse, de la lovituri de bursă la lovituri de stat şi schimbări de guverne, reprezentanţii săi fiind infiltraţi în toate structurile suprastatale (ONU, OSCE, UE) şi avînd conexiuni cu cele mai mari Servicii de Informaţii din lume şi cu organizaţiile mafiote. Recrutarea lui Mugur Isărescu s-a produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, în perioada în care actualul guvernator al BNR se afla la post. Cunoscînd planurile şi intenţiile pentru Europa de Est, inclusiv pentru România, specialiştii CFR au recrutat o serie de potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene, cu scopul de a controla, din start, noile linii de evoluţie a economiilor post-comuniste. Astfel, Mugur Isărescu a fost pregătit în vederea accederii la fotoliul de prim-ministru al României, soluţie avansată ori de cîte ori a apărut o criză majoră în România. Datorită evoluţiei evenimentelor post-decembriste, s-a recurs la soluţia de guvernator al BNR, poziţie-cheie, de altfel, pentru finanţele României şi poziţie din care el a făcut jocurile celor care l-au inventat.

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens război mediatic de dezinformare, în toate emisiunile economice, subliniindu-se greşeala făcută de România prin plata datoriei externe şi exemple de ţări care au împrumuturi mari, dar nivelul de trai este crescut, sugerîndu-se, astfel, că numai prin împrumuturi înrobitoare o ţară se poate dezvolta. De altfel, aceasta este principala formă de control asupra unei ţări şi posibilitatea de îndeplinire a planurilor CFR - controlul mondial.

Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile CFR, a fost de devalorizare masivă a monedei naţionale, atît prin politica monetară, cît şi prin împrăştierea, la o rată derizorie, a unora dintre creanţele României (a se vedea cazul din Egipt), pas în care a fost puternic susţinut de cel care era la vremea respectivă ministru de Finanţe - Theodor Stolojan - răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. De altfel, datorită faptului că, în perioada aceea, se înregistra un interes destul de susţinut pentru investiţii în România, pentru îndepărtarea potenţialilor investitori străini, Theodor Stolojan a recurs, în 1991, la "naţionalizarea" valutei aflate în bănci, ceea ce a dus la un recul semnificativ al interesului pentru investiţii străine. Un alt aspect demn de menţionat îl constituie jocurile inter-bancare permise de Mugur Isărescu, jocuri derulate de bănci aflate în strînsă colaborare cu CFR (Chase Manhattan, ING Barings, ABN Amro), prin intermediul cărora fonduri valutare importante au părăsit România. Unul dintre aceste jocuri consta în următorul algoritm: o astfel de bancă împrumuta în străinătate 1 milion de dolari, cu o dobîndă de 9% pe an, milion care a fost adus în România şi transformat în lei; banii astfel obţinuţi au fost folosiţi pentru creditarea unei bănci româneşti, cu o dobîndă de 150-170% pe an (dobîndă normală pe piaţa inter-bancară în perioadele de devalorizare accentuată a leului, 1993-1995), acceptată datorită lipsei de lichidităţi. Dintr-o astfel de operaţiune, la sfîrşitul anului, banca străină a înregistrat un profit net (cu scăderea tuturor cheltuielilor de funcţionare şi rata dobînzilor pe piaţa internaţională) de circa 500.000 de dolari, bani ce au fost repatriaţi. Totodată, BNR se face vinovată, sub conducerea lui Mugur Isărescu, de faptul că nu a luat nici un fel de măsuri, impuse de altfel prin legislaţie - care îi confereau dreptul de control şi intervenţie - în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna, Credit Bank, Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor.

Guvernatorul BNR este acuzat de acoperirea marilor fraude de la Bancorex. În afara celor 2 miliarde de dolari care au dispărut din România, sus-numitul, deşi avea pîrghiile necesare, a acoperit, prin cereri de trecere la datoria publică, creditele clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote. În acelaşi timp, deşi BNR are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar, nu a luat măsuri împotriva celor care nu au repatriat valuta obţinută în urma tranzacţiilor externe. Recrutarea de către CFR este confirmată şi de faptul că niciodată, indiferent de interesele politice, Mugur Isărescu nu a putut fi schimbat, orice încercare de acest fel fiind aspru criticată de FMI şi Banca Mondială, care au ameninţat cu sistarea oricărei creditări. De altfel, din surse apropiate respectivului, a rezultat că, "indiferent cine vine la Putere, în România, Mugur Isărescu nu va putea fi schimbat din funcţie".

În ceea ce priveşte afacerile personale ale guvernatorului BNR, sînt cunoscute cele derulate prin intermediul lui Heinrich Schorsch, cetăţean german de origine română, principal acţionar al grupului de firme HCS (ROMTRADE, SYSGRAF), împreună cu care tatăl sus-numitului a înfiinţat o benzinărie particulară în judeţul Vîlcea. Cu aceleaşi firme BNR tipăreşte bancnota naţională, iar maşinile pentru transportul de valori aparţin aceluiaşi grup de firme. Heinrich Schorsch este bănuit a fi agent dublu, lucrînd atît pentru Serviciile Secrete româneşti, cît şi pentru cele germane. Afacerile patronate, din umbră, de acest Isărescu sînt cu mult mai mari, averea lui depăşind cîteva miliarde de euro.

sursa

14 comentarii:

Lilu spunea...

Am suferit un mare soc, omul pe care-l credeam cel mai corect poate
sa faca acestui minunat popor asemenea grozavie?

Anonim spunea...

Ioane ,

trebuie sa recunosti ca titlul este fortat . Ca si cum pana in ultima clipa , ai crezut ca Isarescu este puritatea intruchipata ? Pai omul sta pe scaunul ala de la caderea comunismului , indiferent de cat de agitate au fost vremurile . Doar n-ai pus asta pe seama competentei lui , nu de alta dar in Romania calitatile oricui nu mai valoreaza cat o ceapa degerata , prin urmare inainte de a afla ca este membru CFR sau al Clubului de la Roma trebuia sa te intrebi " cum poate cineva , in Romania , sa-si pastreze scaunul atatia ani ? "

Doamne , ajuta-ne !

Anonim spunea...

De prea mult timp este clar : jidanii, cu toate ramificatiile lor, ataca statele prin ceeace iubesc ei mai mult : banii.
Aceeasi bani cu care l-au platit pe Iuda.
Iar intre Iuda si ceilalti mituiti, nu este absolut nicio diferenta (poate doar de timp).

LILU ptr. Anonim spunea...

M-am gandit ca datorita compententei ,corectitudinii si de ce sa nu recunoastem si a rezultelor satisfacatoare a gandirii si municii depuse.

anca spunea...

Ioane,intra aici,vezi la pagina trei!!



http://www.augustreview.com/images/pics/tcm-2006.pdf
e vorba de comisia trilaterala!
QED!!

Anonim spunea...

@lilu ,
care competenta de cine a fost apreciata ? Nu cumva tot de cei " racolati " ? Care corectitudine in ce s-a vazut ? Care rezultate au dus la cheltuirea unor sume enorme pentru tinerea in frau a unui curs valutar ? Pai politica asta o tot aplica de niste ani buni si ar fi trebuit de mult timp sa-si dea seama ca este paguboasa pentru tara ( asta daca il intereseaza cu adevarat tara sau doar respectarea ordinelor primite de la " treptele superioare " .

Doamne , ajuta-ne !

Lilu spunea...

Pai tocmai ca a reusit multi ani sa mentina valoarea leului ridicata iar euro sub adevarata valoare si astfel romanasii nostri care sunt platiti in lei s-au mai redresat.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Eu am fost convins de forta lui Mugur Isarescu cand am vazut ca Adrian Nastase e pigmeu pe langa el, acum 10 ani! Si atunci am realizat cine il tine in spate. Articolul l-am preluat tocmai pentru a se lamuri si altii!

Ion de la Chiuiesti spunea...

Am vazut Anca! Si stiam ca e membru pana nici nu s-a publicat lista aceea, de la persoane informate.

John Millo spunea...

Chiar sunt necesari 20 de ani sa treaca si doar acum sa vada romanii cine-i banditul nr.1in aceasta tara?
Va intreb domnilor si doamnelor, cum poate fi manipulat romanu cu o minciuna fara margini,adica :
- cota de incredere a domnului M. Isarescu,in sondaje, este comparabila cu a Bisericii Ortodoxe Romane?
Care este interesul si cine-l poarta pe acest domn prin mintile romanilor? Care este ultima lui misiune criminala? Este pregatit de cineva sa ocupe un post sau sa aplice niste ordine,sa puna capac?
A fost prim-ministru la nevoie si sigur urmeaza sa revina in acelasi post,la nevoie.Nevoile altora,cu siguranta.Acest personaj este cel mai responsabil de proasta noastra stare. Vina lui Iliescu,Tzapu,si Basescu, la un loc = ISARESCU=INROBIREA ROMANILOR la bancile jidovesti din lumea mare .De 20 de ani suportam acest individ dubios,acest individ da sfaturi tuturor,si poate,el e sefu,politicienii nostrii sunt pigmei in fata acestui ''grangure jidovit'' , este mai mult decat un papa,seamana cu batranul rabin foarte intelept.Politicienii tampitii sau slugarnici nu se ating de acest ''Papa de la Dragasani'' membru al Clubului de la Roma si al C.F.R.
De ani de zile vorbeam cunoscutilor despre acest domn Isarescu ( ISA-R(C) ) spunandul-e ca ne-o fi bine noua romanilor doar cand scapam si de acest infailibil domn ''GUVERNATOR'' , el este guvernatorul Romaniei,nu doar al BNR,guvernator al unei mici provincii intr-o lume mare globalizata,unde natia nu mai conteaza,si tot asa nu mai conteaza nici cum traiesc ''guvernatii''.Ce mai conteaza?
Cat timp romanii tac si nu reactioneaza, vor traii prost si tot mai prost.
JOS BASESCU,JOS BOC,JOS ISARESCU ! asta-i sloganul potrivit .
TREZITI-VA !!!!!!!!!!

Anonim spunea...

va stau de multi ani printre nemti si cu toate astea ma simt roman.Am facut seri romanesti de promovare a "frumoasei" (Apuseni Cozia manastiriel) Romanii (desi poate trebuia sa o arat pe acea reala...)
Dar va spun ca ii apreciez pe germani ca fiind buni organizatori harnici si cumpatati asa mai "reci" cum se zice.Au ajutat(si nu ma refer la firme unde putem presupune interese) calamitatii din China,Haiti etc mai mult decat altii.Sint oameni as zice de treaba. Acum eu socot ca ceva foarte grav le-a atacat lor orgoliul daca au facut oribilitatile din cel de-al doilea razboi ,asta daca e real ca au fost atat de oribili.....Caci a avea asa o ura pe evrei ca ei atunci undeva trebuia sa aiba si o cauza..desigur care insa nu justifica pogromul.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Care pogrom?

Anonim spunea...

@ioane ,

In primul moment dupa ce citit coment-ul ultimului anonim , aproape am izbucnit in ras , apoi am vazut coment-ul tau si m-am gandit la felul de a raspunde cuiva care se trezeste vorbind fara nici o legatura " care galeata ?" . Am inchis comentariile si apoi mi s-a aprins beculetul : coment-ul sa fie o aluzie la faptul ca dl. guvernator este jidan ???? Stie cineva mai multe despre asta ?

Anonim spunea...

Domnule ultim anonim,
+ca lucrator intr-o functie de conducere in aeroportul Frankfurt va spun ca_
1.la tururile efectuate de turisti cu exceptia avioanelor EL AL orice alte avioane inclusiv DELTA(USA) sau UNITED(USA) pot fi fara limite fotografiate
-orice functionar indiferent de rangul sau din cadrul statului german are nevoie de aprobari si control amununtit corporal atunci cand se afla la poarta avioanelo EL AL
- turistii din Israel sint in comparatie cu ceilalti supusi unui tratament preferential de genul "no controll free", in cazul nefericit in care se efectueaza un control risti sa fi apelat ca nazist