vineri, 17 decembrie 2010

Unde ne sunt "revolutionarii"?

Acum 21 de ani am iesit in strada pentru o viata mai buna. Nu era foamete in sensul strict al cuvantului, dar era un disconfort  continuu in aprovizionare. Ne deranja mult faptul ca erau reci caloriferele, se lua curentul electric ore in sir si programul TV era scurt si execrabil. Am fi vrut sa vedem occidentul care ne fascina cu produsele sale de rahat si cu mirajul banilor. 

Intreb a nu stiu cata oara, am realizat ceva in acesti ani? Am dat inapoi din multe puncte de vedere. Sistemul de sanatate e in colaps, accesul la el este extrem de limitat. Pana si medicamentele ieftine au disparut. Oamenii nu au ce pune pe masa familiei, sufera cu adevarat de foame. Sufera de frig pentru ca nu au bani sa plateasca gazul, incalzirea. Sistemul de educatie a sucombat sub atatea reforme incepute de tot atatia ministri, care de care mai incompetent. Occidentul ne-a primit doar in masura in care suntem fraierii de serviciu, adica cotizam fara sa primim altceva decat ordine si indicatii.

O intrebare imi vine staruitor in minte: Unde ne sunt revolutionarii care au iesit in strada acum 21 de ani? Atunci, vorba unui ziarist, romanii au iesit in strada pentru mult mai putin decat indura acum poporul. Unde sunt revolutionarii cu pensii mari, spatii comerciale, hectare de pamant? Acum nu le e mai foame? Nu le e mai frig? Acum nu e dictatura, a Uniunii Europene si a sarlatanilor care o conduc? Daca iubesc tara, cum declarau pe toate canalele, de ce nu ies in strada sa dea jos guvernul asta de hoti? Sau se gudura in continuare cum s-au gudurat pe langa toate guvernele de dupa '89, sperand sa nu-si piarda mai mult din privilegiile nemeritate cu care au fost coplesiti?

Nu cred ca e necesar sa va mai spun ca foarte multi dintre revolutionarii cu patalama nici nu au stiut ce s-a intamplat in strada in '89 sau au stat ascunsi prin bai sau wc-uri. Sau in orasele lor nu s-a intamplat nimic deosebit, apelandu-se cu "tovarase" pana prin '90 toamna. E timpul ca acestia sa traiasca la egalitate cu poporul. Auster si modest. Sau sa mearga la munca si sa plateasca taxe. Ne-am saturat sa-i tinem in spate  si cred ca multi sunteti de acord!

3 comentarii:

anca spunea...

unde sant? intre ghilimele,Ioane!
daca nu ai vazut emisiunea asta,fa-o si ai sa te minunezi

http://stirileprotv.ro/static/ro/shared/app/MediaCenter_Embed.swf?media_id=60456536&section_id=53&section=EMBED_PLAY&ad_file=noad&autostart=false

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Fara masele de muncitori care au iesit in strada in 22 decembrie,in BUCURESTI, nu am mai fi vorbit acum de "revolutionari".
Iar muncitorii au fost fortatti sa plece la munca in strainatate sau la pensie.Armata a fost decimata. Structurile represiv-politienesti s-au intarit. Tocmai, ca un nou 1989 sa nu mai fie posibil.

Ion de la Chiuiesti spunea...

@Anca, m-ai lasat tablou. Exact ce gandeam!

@Ruxi, ai dreptate, dar e cazul sa nu mai platim leprele astea!

Mediafax